47 matches
-
le aduce la nivelul unor evenimente. Deși nu publi- citatea este cea care declanșează goana după senzațional ca în, spre exemplu, Groaznica sinucidere din strada Fide‑ lității, totul funcționează în baza aceluiași dispozitiv optic, aceleiași lentile care dereglează proporțiile până la abnorm. Banalul cotidian este ridicat la rangul de eveniment și tocmai mediul respectiv acționează ca o lentilă care foca- lizează alteritatea, focalizează diferența și o exacerbează. Calitatea de spectacol pe care scena unei curiozități pro- vinciale o conferă apariției noului constituie
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
anticlimax, compromiterea cul- turii de rapiță. Excesul derivă abia din această mișcare care aruncă totul în derizoriu. Monstruozitatea nu este cea a tabloului apocaliptic, ci aceea a mecanismului discursiv. Ce anume provoacă în Nae o astfel de disponibilitate pen- tru abnorm ? Cum reușește să extragă atâta negativitate din evenimente disparate ? În mod cert, presa îi oferă materialul, substanța acestei paroxistice înscrieri în nega- tiv, această caleidoscopică viziune catastrofică. Ziarul este lentila care permite accesul la enorm, la viziunea mon- struoasă. Naratorul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
xismelor retorice. Cu toate acestea, ceea ce constituie esența discursului catastrofic al lui Nae, nu este nicidecum teroarea, angoasa sau compasiunea, ci jubilația. Trăirismul lui Nae este în deplin acord cu o catastrofă delectabilă. Apropierea sfârșitului constituie rațiunea unei plenare trăiri. Abnormul este aici rezultatul unei excitații jubila- torii, la antipodul celei nevrotice a lui Leiba Zibal. „Simț enorm și văz monstruos” devine un modus vivendi pe care discursul jurnalistic și cel al lui Nae îl împărtășesc odată intrate în rezonanță. Această
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al mise en abîme-uri lor constituie, de fapt, particularismul viziunii regizorale, iar operațiunea privilegiată a deformării o constituie „kitschul paroxistic”. Pintilie procedează însă invers ascunderii deta- liului, ceea ce mise en abîme-ul trebuia să camufleze este exorbitat. Detaliul este amplificat până la abnorm pulveri- zând rama ca o proiecție a unei vederi ciclopice căreia îi corespunde stilistic hiperbola. „Nu este vorba neapărat aici de pasiuni primare, de pulsiuni ancestrale, ci de stili- zarea ăprin hiperbolăă a vodevilului celui mai banal. (...) Nu altceva constituie
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
expresia simț enorm și văz monstruos ăîn Grand Hôtel «Victoria Română», 1890Ă a ajuns să desemneze, ca și atașamentul față de Miorița, resortul unei afinități profunde. Nu suntem, în definitiv, decât ceea ce ne trezește anamneza. Există neîndoielnic o dilatație spontană spre abnorm în orice român cu senti- mentul unității sale etnice. Să ne amintim că elementele prin care Lucian Pintilie a încercat - în De ce trag clopotele, Mitică ? - să generalizeze experiența «viermuielii noastre naționale», adică faptul de a fi român, au fost : delirul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ca-nainte... de o sută de ani. Atuncea-ți vine-a zice că ori publicul și teatrul sunt depărtați cu două sute de ani, ori că piesa este nouă. Unde este timpul? Când întorci binoclul, [lucrurile] ți se par într-o abnormă depărtare... Un om născut cu binoclul pe nas ar alerga viața lui toată după nasul lui propriu, ca să-l ajungă, și ar fi foarte firesc asta... Unde este spațiul? De aceea când auzim trâmbița marilor adevăruri, cari se prezintă cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca-nainte de... 200 de ani. Atuncea-ți vine-a zice că or publicul și teatrul sunt depărtați cu două sute de ani sau că piesa este nouă. Unde este timpul? Când întorci binoclul, toate lucrurile ți se par într-o abnormă depărtare... Un om născut cu binoclul pe nas ar alerga viața lui toată după nasul lui propriu, ca să-l ajungă, și ar fi foarte firesc asta... Unde este spațiul? De aceea când auzim trâmbița marilor adevăruri, care se prezintă cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Stewardeza, cu un soporific zîmbet pe buze vrea să pună un zîmbet pe fiecare figură, numai că actul filantropic asumat o depășește și ia proporțiile unui război al nervilor. În încercarea de-ai face pe toți fericiți, dictatura stewardezei realizează abnormul pus sub semnul acestui deziderat, și avionul se prăbușește, în timp ce fiecare are ca un căluș un zîmbet pe figură. Celălalt film vorbește despre inadaptare, despre căutarea semeneului într-o mare de posibilități care se multiplică necontenit, comuniunea este realizată paradoxal
Anonimul român între Dunăre și Mare (II) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9316_a_10641]
-
care ține locul lui Dumnezeu în poveste, a intuit evoluția evenimentelor și că a creat încă o diversiune pentru a analiza un nou stadiu al experimentului. În realitate, timpul evenimentelor în interior se dilată ca și fiecare acțiune redimensionată până la abnorm, iar absența de o zi a Profesorului proiectează în delir total experimentul, cu gardienii transformați în torționari și deținuții într-un fel de plastilină umană, un spectacol deopotrivă grotesc și atroce. Ca și experimentul real, au fost necesare doar șase
6 zile by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4654_a_5979]
-
viu este tipică pentru hipersensibilitatea maladivă a lui Lynch. și acesta nu este decât una din numeroasele scene în care regizorul se suprapune pe frecvența de emisie a filmelor lui Lynch, cu imagini viscerale, monstruoase, sau cu detalii dilatate până la abnorm și terifiant ilustrând unul și același lucru, o angoasă profundă cu ceva din insolitarea oribilă a monștrilor. Lynch știe să creeze aceste efecte spectrale, psihedelice, care vibrează asemeni unui fluture de noapte izbindu-se bezmetic de geam, aceste momente halucinante
Ecce Homo by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6914_a_8239]
-
am avut, unul din cei mai de seamă polemiști ai limbii române, unul dintre esteticienii cei mai puri (!?), ba mai mult, corolar al admirației adjectivale, este socotit adept al autonomiei esteticului. E vorba de seria exagerărilor mari, de principiu, unele abnorme, dar nu lipsesc nici altele de detaliu, oarecum de plan secund. Astfel, Aderca susține că studiul Karl Marx și economiștii noștri are o valoare de îndrumare neîntrecuta pentru inițierea în sistemul ideatic al materialismului istoric, studiile despre Eminescu, Caragiale, Coșbuc
Felix Aderca sau "un spectacol al registrelor extreme"(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17725_a_19050]
-
alteritatea maximă, cu dușmanul ireconciliabil prezentat într-o formă care face însă să treacă mesajul democratic. Dar să revenim la întrebarea inițială: cum recunoști un dictator? Larry Charles ne invită să-l recunoaștem în caricatură, forma benignă a devenirii întru abnorm a liderului maxim. În cazul filmului, caricaturalul este tradus prin gag. Cultul personalității este fundamental în economia oricărui totalitarism. În Hitler, Chaplin a văzut mustața micului burghez cu pretenții de vizonar și artist, Sacha Baron Cohen vede barba acestui dictator
Aventurile lui Aladeen în America by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4458_a_5783]
-
estetica lui Liviu Rusu, poetul german credea că „geniul este o anumită formă de degenerare pură care declanșează creativitatea” - și cu toate astea și-a pus verbul sub flamuri naziste, printr-un paradox al spiritului care socotește normalul ca fiind abnormul. Așadar, o ființă irațională, așa cum este inclusiv poetul care se hrănește intuitiv din straturile prelogice ale existenței, cele care „adăpostesc dionisiacul și prin aceasta și puterea de creație.” (Ioana Orleanu) Iubirile sale nu sunt mai puțin ardente decât opera, iar
Gottfried Benn – melancolie și distrugere by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/3450_a_4775]
-
percepută inconștient ca un zid. Chemarea la viață și singura legătură cu lumea exterioară le realizează fereastra, simbol voyeur-ist, în apropierea căreia adulmecă autoerotic căldura, dar și semn al sexului feminin, ce nu poate fi asumat psihofiziologic de către eroină. Evoluînd abnorm, aceasta are satisfacții fantasmatice, mijlocite de ochiul transparent al ferestrei. Chiar dacă subiectul, elaborat în mod clasic lipsește, totuși punctul culminant apare oarecum firesc: în cameră năvălesc mai mulți bărbați, după ce bruschează ușa, aducînd cu ei un domn în stare de
Sephora, Bianca și Sofia by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/14429_a_15754]
-
tensiunea care se instalează între cel care nu știe și cel care știe, pentru care bucuriile celuilalt trăiesc în rama invizibilă și inconturnabilă a nenorocirii. Doar atunci când nu mai poate păstra secretul, Pașa îi spune, și sub semnul dilatării până la abnorm a propriei spaime, încarcă echivocul reacției lui Golybin cu sensul unilateral al crimei. Fugar adăpostit într-o cabană părăsită pe care este silit s-o abandoneze când Golybin îl caută acolo, trăind cu ouăle păsărilor care-și fac cuib pe
Tristețea de sfârșit a verii by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5671_a_6996]
-
maturizează brusc, ca niște copii care și-au lăsat seara papucașii lângă pat și dimineața picioarele, monstruos de mari, nu mai încap în aceștia. Nu e povestea lui Gulliver, ci a unui "eu" inadaptat la dimensiunile lumii înconjurătoare, stupefiante și abnorme. Această stupoare, pe care o bănuim terifiantă, acest disconfort, fie și al organelor de simț, sunt în căutarea unui sens care se află în trecut, în amintire. Amintirea devine oglinda în care poetul, narcisiac, se autocontemplă: Lașitățile mele vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și fără deosebire de masele poporului de jos din capitală și din provincii c-un fel de îmbulzitoare asiduitate, împăratul începu să se sfătuiască serios în sine însuși și-și aduse aminte de acele cazuri ciudate în cari cererile chiar abnorme ale bolnavilor sânt în stare să înlăture boala, când doftorii adecă se văd în poziția de-a satisface poftele bolnavilor contrarie meșteșugului medical, chiar contra științei întemeiate, numai pentru că e cu putință ca, intrîndu-le în voie și ascultând de un
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
se ridica la înălțimea gravității faptei și implicit de a nu gera surogatul justițiar cu elevi care se bîlbîie întru exercitarea votului democratic de excludere, nu are un fundament ideologic, ci reprezintă un refuz firesc, aș zice aproape instinctiv al abnormului, grotescului instituțional. Regăsim acest abnorm în șabloanele discursurilor oficiale, dar pînă și în încercarea copiilor de a scrie o poezie patriotică cu asistența călăuzitoare a unui adult: "Zi o rimă la partid iubit" "Sunt fericit". Cătălin Mitulescu nu lasă nimic
Apocalipsa veselă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/10000_a_11325]
-
faptei și implicit de a nu gera surogatul justițiar cu elevi care se bîlbîie întru exercitarea votului democratic de excludere, nu are un fundament ideologic, ci reprezintă un refuz firesc, aș zice aproape instinctiv al abnormului, grotescului instituțional. Regăsim acest abnorm în șabloanele discursurilor oficiale, dar pînă și în încercarea copiilor de a scrie o poezie patriotică cu asistența călăuzitoare a unui adult: "Zi o rimă la partid iubit" "Sunt fericit". Cătălin Mitulescu nu lasă nimic să devină tragic, fatal, printr-
Apocalipsa veselă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/10000_a_11325]
-
unghi academizant în România anului 1930. O trăsătură caracteristică a modernității anarhice este apreciată a fi „ostilitatea înverșunată împotriva oricărui element de ordine și disciplină”. Individualității tradiționale, subordonată bunului simț și valorilor comunitare, i se substituie un individualism eretic, excentric, abnorm și amoral, cultivînd diferența radicală, ostil oricărui principiu de autoritate supraindividuală: „poeții școalelor moderne confundă această discretă incorporare a individualului cu etalarea lui ostentativă. Ei vor să cînte numai ceea ce este excepțional și bizar în făptura lor. Renunță la ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
à la médecine des passions, Alcan, Paris, 1914. Bonnnafé, L., Le personage du psychiatre ou l’art de la sympathie, Ed. Sociales, Paris, 1961 Boucebici M., „La psychopathologie au regard de la culture” în Evol. Psychiat., 55, 1990 Bräutigam, W., Reaktionnen, Neurosen, Abnorme Persönlichkeiten, Thieme, Stuttgart, 1985. Brès Y., La psychologie de Platon, PUF, Paris, 1968. Bumke, O., Lehrbuch der Geisteskrankheiten, J.F. Bergmann, München, 1936. Burchard, Lehrbuch der systematischen Psychopathologie, Vol. I-II, F.K. Schattauer Verlag, Stuttgart, 1980. Canguilhem, G., Le normal et
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
să se afunde în lut" (p. 132). În sfârșit, mai există și Dealul lui Manole. Este un loc bântuit de tristețe și singurătate. Este dealul cu case părăsite, fără suflet, fără stăpân. E un deal exterior, singur și sterp, excrescență abnormă în Timp și Istorie a dealului interior, pustiu al sufletului și al minții. Soluția este una singură, scrie Aurel Brumă. Ea ne cere să escaladăm zilnic dealurile vieții având în suflet "altitudinea Muntelui" (p. 142). Doar așa vom însufleți cu
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]