144 matches
-
el cobora în văgăuna nespusă înainte / de a fi și s-a prelins într-o ceață ce / dispăru în și din interior ca orice bucurie". Între rațiune și vizionarism se interpun elemente ale concretului cotidian, menite a limita tendința de abstragere fără rest a celei dintîi și cea de plonjare în abisul irațional a celui de-al doilea: "o moarte de vară / sub vie / sub lămpi calde / și sulf / între cuvinte / mai bătrîne / ca oamenii // monstruoase ce / năpădesc visul // somnul de
Un romantism ermetizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7756_a_9081]
-
aristocratice: în astfel de binom, cei doi nu puteau să nu fie absolut de acord. Dar aristocratismul funciar al prozatorului atinge și resorturi adînci, cu semnificații literare. Din moștenirea sa aristocratică, Ghica a dobîndit o mare capacitate de detașare, de abstragere față de faptele povestite, capacitate care - tradusă scriptic - oferă aerul inimitabil al Scrisorilor. O tragedie (ciuma lui Caragea) se învecineză cu o sărbătoare (nunta în epoca fanariotă), gloria unui personaj e urmată de moartea lui neașteptată, totul agrementat cu un bon
Prinț și inginer by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7762_a_9087]
-
scris Casa ocupată, vizita făcută la Jardin des Plantes și intensitatea ochilor aurii de axolot. Tot în prima serie de mărturii despre formare se inserează și rememorarea modului în care citea în copilărie: lectura era o absorbție, un proces de abstragere din prezent ce-l transpunea într-un alt timp, cu alte obiceiuri, într-o altă geografie. Mai târziu, a căpătat și deprinderea de a depăși barierele spațiului și ale timpului, dar fără intermediar livresc, ci în situații de viață cotidiană
Cât de mult îl iubim pe Julio by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/6938_a_8263]
-
o oarecare înlesnire a condeiului, dar nu rezistă tentației (ori sarcinii?) de a formula cu orice preț obiecții: „Pe parcursul acestei ample demonstrații se fac multe observații inedite, disocieri fine, atestînd o reală capacitate de discernare [sic] critică. Supralicitarea factorului estetic, abstragerea din contextul social-istoric al epocii, nebulosul irațional conceput ca izvor al autenticei emoții creatoare, au dus însă la o seamă de aprecieri neconcludente, de valoare îndoielnică asupra lui Eminescu. Poezia cu mesaj social, în speță scrisorile, sau chiar poemul «Luceafărul
I. Negoițescu și Wolf Aichelburg în arhivele Securității by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/2857_a_4182]
-
eminesciene este prin urmare, aceast? expresie superioar? a „nep??? rii triste" {,, Piar?-mi ochii tulbur?tori din cale; / Vino iar În sân, nep?sare trist?; Că s? pot muri lini?țiț, pe mine /Mie red?-m?! "): „Asta vrea s? spun? abstragerea geniului, triumful spiritului care I?i Învinge, prin chiar faptul de a-lgândi ?i de a-l cuprinde, tragicul existen?ei". „Imagine-cheie a viziunii fantastice a lui Eminescu", lumina lunii coexist? În poezia să „că o virtute În acela?i timp
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
incipientă, străbate aceste stihuri ce riscă însă, tocmai prin tiparul lor abreviat, de inscripție a se plasa într-un spațiu prea larg, vidat prin neglijarea fenomenologiei curente a eterogeniei celor ce sînt. Intuind o atare primejdie a plonjării în excesivă abstragere, autorul își compune o înfățișare de personaj ce mediază, "umanizează" experiența inițierii în intelect. Această postură epicizată a sa e cea de ins cufundat în bibliotecă, de studios desprins din curgerea vremelniciei, cu alura borgesiană: "Canterbury, 7 decembrie 1107. Știu
Reveria conceptelor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9992_a_11317]
-
din a doua jumătate a deceniului 7, putem admite că " Atitudinea ei este autentic democratică" (Alexandru Paleologu, în "Luceafărul", nr. 44, 1970). Prizonieră, literar vorbind, a discursului patetic, Blandiana vede sensuri și fără idei. Un moralism de pe poziția amorală, a abstragerii solipsiste, nu e lipsit de artificiul autoconstructiv. Afectivitatea ajunge dublată de afectarea inteligenței. Nu doar aici, voința critică nu deține premise autoanalitice de o egală acuitate. Nu lipsesc poetizarea, moralismul general și abstract. În timp (Eu scriu, tu scrii, el
Dincolo de poezie by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8990_a_10315]
-
unor valori și principii ferme ale criticii face mult mai vizibile abaterile, compromisurile, demisiile din epoca literară a anilor '80, întru totul comparabile cu demisiile, compromisurile și abaterile din ultimul deceniu. Cu alte cuvinte, autorul căruia i s-a reproșat abstragerea din arena criticii de întâmpinare are chiar asupra acestei "arene care pătează" (cu formula lui Adrian Marino) o privire mai atentă și mai lucid-exigentă decât a unor "gladiatori" foiletoniști, înfierbântați de luptele cu fiarele și cu concurența... E comic sau
Despre obiectivitate by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9138_a_10463]
-
sulița în lumea cealaltăť". Simțindu-se exponențial, aflat sub veghea unui mare ochi al lucidității supreme deschis în haos, autorul Poziției aștrilor înalță, orgolios, "imnuri Omului, condiției sale muritoare-nemuritoare (prin memorie), pulberi vii ce încearcă ascensiunea în Paradis". O asemenea abstragere nu e, cum s-ar putea crede, un artificiu clamoros, ci semnul unei vocații specifice care antrenează verbul, îi asigură elanul corespondent. Purificat, esențializat, limbajul se suprapune inspirației precum un mulaj ideal al acesteia. La Șerban Foarță, "materia verbală este
Poezia Celuilalt by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9252_a_10577]
-
baza ei însăși - acesta e marele principiu care-i leagă pe acești filosofi de experiența lumii și de poezie". O remarcă de bun-simț, dar care s-a izbit de orgoliul unui discurs filosofic pur conceptual, mînat de un ideal de abstragere supremă, ce suspecta sugestia limbajului literar de impuritate. Pentru Heidegger, autorul Voinței de putere e un gînditor metafizic care plasează chiar în centrul preocupării sale problema cea mai veche și cea mai semnificativă a filosofiei, problma ființei. Gianni Vattimo crede
Profil Nietzsche by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9542_a_10867]
-
iscălitură de adeziune politică, numai să fie lăsat în pace" (nu e ascunsă oare aici, în acest portret ideologic fugitiv, atitudinea lui G. Călinescu din anii ´50?). Ioanide ca om metafizic își temperează cât poate sfidările unui inactual, își disimulează abstragerea salvatoare din prezent: "Omul metafizic e viclean, zicea Ioanide, îți râde, se face că te ascultă, trece pe stradă uitându-se în dreapta și în stânga, în fond e absent. Se preface ca să scape de contingențe". În categoria metafizicilor Ioanide se pune
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
intuiție artistică poate feri de haosul unei culturi artificiale, fără osie tradițională" (II, p. 740). Acesta este sensul confesiunii criticului în Ascensiune, publicată în "Gândirea" din mai 1928 (I, 332-338). Autoritatea în critică se dobândește pe calea unei ciudate, religioase abstrageri din lume, înlăturând orgoliul și încrederea în sine până la "umilința față de non-eu": "Arta este acolo unde mă rănește desăvârșita libertate a lumii față de conștiință, desăvârșita minune fără prevedere. Iar cine nu se poate ridica cu spiritul până la nevăzut, neprevestit și
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]
-
în genunchi focul. Tu, rugăciune, din ce altă / Fecunditate mă conjuri / Cu lacrima ta să mă fac arbor pentru un sicriu?" (Reîncarnarea sfintelor naturi). Postura pietății revine atunci cînd Miron Kiropol își mărturisește, în sesizante accente, așteptarea. Aceasta reprezintă o abstragere din circuitul prezentului, o dăruire în contul virtualității, deci un sacrificiu sui generis. Nădăjduind, crezi în ceva, recunoști o transcendență căreia îi aduci o ofrandă lăuntrică: "Sunt în așteptarea fără început și fără sfîrșit, / Într-o virginitate fără himen / Cu
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
unor concepte sau fenomene în urma experimentării directe cu acestea, elevii reuşesc doar să memoreze, să ataşeze etichete. Ei nu vor putea înţelege apartenenţa unor cuvinte la anumite clase sau categorii gramaticale în absenţa unei practicări susţinute şi a unei abstrageri a caracteristicilor, fenomen care apare mult mai târziu. Elevii ajung să discearnă categoriile lingvistice atunci când înţeleg necesitatea existenţei mai multor caracteristici decât una singură. Diferitele jocuri lingvistice, exerciţiile situaţionale permit elevilor să descopere singuri regulile lingvistice, să le aplice
ANEXE din 23 iunie 2022 () [Corola-llms4eu/Law/260326]
-
curînd sau mai tîrziu va înlocui patria care se stinge". Dacă Cioran publica în Luceafărul un șir de Fragmente și Razne, semnate Z.P., probabil ultimele pagini pe care le-a așternut în limba română, cu o dispoziție intemporală, de abstragere din calamitățile timpului (li se poate totuși desluși o notă de protest implicit față de producția obligatoriu ideologizată, la modul grosolan, a condeierilor care au acceptat slujirea regimului comunist), alți colaboratori adoptă o tematică la zi și un limbaj militant. Nu
Luceafărul diasporei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6499_a_7824]
-
uneori, chiar corectîndu-i rîsul «fonf» și imperfecțiunea Creației printr-un «joc secund»). În fine, «opera de artă trebuie să dea sentimentul unei ordini matematice, iar mijloacele impunerii acestei ordini să fie universale» (precum limba și prozodia lui Rimbaud, «deduse prin abstragere», simplificată pînă la «un sistem redus de funcții ale discursului», cum spune Ion Barbu)". Cartea Mariei-Ana Tupan, ultradoctă, exprimînd sforțarea neobosită a unei bibliografii a la page, care să umple un gol prezumat cu neliniște ca fiind permanent, are în
Melancolia cunoașterii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6437_a_7762]
-
al maturității. Chelariu își descoperă pasiunea pentru disciplinele cognitive, pe care le va și profesa până la eliminarea din învățământ, în anii ’50, și în scurtul interval dintre reabilitare și plecarea la cele veșnice (survenită în 1966). Prin tot mai frecventa abstragere din disputele ce animau Bucovina literară, prin concentrarea vizibilă asupra filosofiei și psihologiei, jurnalul capătă o tulburătoare încărcătură premonitorie. Motiv pentru care inspirata alăturare, în chip de Deznodământ, a unui memoriu din 1956, ce rezumă incredibila odisee a scriitorului, întregește
Jurnalul lui Traian Chelariu by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4734_a_6059]
-
sufletești, ca și cum natura lui lirică îl împiedică să facă pasul spre exprimarea precisă. O efuziune de generalități emfatice, un fel de incantație care probabil are un efect de liniștire asupra scriitorului, în timp ce lectorul e iritat. În fine, condiția echivocului e abstragerea de la detalii concrete: Pătulescu nu dă amănunte, ci plutește în aerul vag al tropilor generali, urmarea fiind o suită de digeste comune, conținînd meditații plate. Cititorul rămîne indiferent la sunetul lor, și asta fiindcă Pătulescu e un eseist a cărui
Acromegalia verbală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5018_a_6343]
-
apologia ființei elogii la frumusețile cărții). Drept consecință întreaga-i producție lirică va balansa între cele două extreme. Grăbindu- se a trece de la una la alta, în așteptarea unui echilibru perfect, nicicînd satisfăcut pe deplin, poetul va încerca și tentația abstragerii din existențial, a unei dematerializări. Avem astfel figura unui șoarece de bibliotecă absolut: „se hrănea fără să mănînce/ dormea din mers/ cu ochii larg închiși/ (că nimeni nu l-a surprins/ vreodată fluturînd din pleoape/ ci doar cufundat pîn-la gît
Într-o interfață by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4675_a_6000]
-
ipocrizia zgomotoasă a intelectualilor francezi (care au „emfaza vorbelor și lașitatea faptelor“), Tarangul scrie o carte cu totul intimă, alcătuită numai din reflecții cu bătaie interioară, de aceea efectul pe care o pagină o are la lectură aduce cu o abstragere din realitate. Intri într-o lume de detalii misterioase care, nefirești fiind, îți acaparează atenția, dar nu fiindcă sunt stranii, ci fiindcă sunt autentice. Valoarea cărții vine din puterea cu care, rupîndu-te de realitate, te trage de partea unor trăiri
Dansul lui Hipoclid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5484_a_6809]
-
structuralismul au reprezentat, pentru acești critici, dincolo de mirajul unui limbaj nou, garanția ocolirii principiilor marxist-leniniste în numele unei obiectivități de ordin lingvistic. Ei au preferat coborârii în arena actualității, acolo unde se purta întreaga luptă de eroziune a clișeelor marxist-leniniste, o abstragere în mediul rarefiat al cercetărilor literare. Cu Virgil Nemoianu, lucrurile sunt, însă, ceva mai complicate. Primul monograf al structuralismului la noi n-a fost niciodată un structuralist propriu-zis, în sensul că n-a avut, de pildă, niciodată ambiția militantă a
Etica distanței by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3464_a_4789]
-
aceste frământări sau reflexele unui om retractil, asocial și mereu temător că, orice ar face, i se fură din prețiosul timp? Între atâtea sfaturi pe care i le dă fratelui mai tânăr (cu trei ani!) este și acela privitor la abstragere, la neamestec în ce li se întâmplă altora, mai degrabă demni de dispreț: „Caută să nu mai pui la inimă și să nu te mai frămânți din cauza celor care nu merită decât disprețul tău. Viața nu e suportabilă fără o
Cioraniene by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3596_a_4921]
-
o partitură de temerare locuri comune narative, nuanțate subteran cu o abia sesizabilă ironie parodică. Povestea devine cu atât mai credibilă cu cât personajele constată pe propria piele că nimic nu mai e ca înainte, că indiferența inerțială și aparenta abstragere din istorie nu mai sunt posibile. Este și cazul pensionarului de curând văduv Stelian Teodorescu, care ajunge la convingerea (nu fără să i se forțeze mâna și să fie consiliat chiar de preotul din Vărăști) că soluția supraviețuirii este adaptarea
Politică și amor în obsedantul deceniu by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/11227_a_12552]
-
la origine (ca vocabulă), după cum Ioanide e vag grec. Terminația vocativă în "e" din ambele cazuri creează impresia unei identități de structură fonetică. Moromete mi se pare, în anumite privințe, o replică la Ioanide. Seamănă atitudinea celor doi față de lume (abstragere și detașare), destinul lor social și familial (ca autorități în declin și puternice individualități deschise competiției și supuse contestării acerbe și intrigilor). Olimpianismul lor teatral, atât de evident peste diferența de medii, este subminat de ironia sorții, manifestată chiar în
Moromete și Ioanide by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10683_a_12008]
-
învăpăiat de-o dorință încă departe de-a se domoli, abia drapate estetic. Ideograme ale pulsației vitale ce nu capitulează, găsind cu cale a arbora steagul iluzoriu al unei transmutații în semnul atoate izbăvitor. Un pas mai departe pe calea abstragerii îl reprezintă procesul am spune al denudării, al trecerii în stare de axiomă a propozițiilor. Desfăcîndu-se progresiv de figurile de stil ca și cum și-ar descheia nasturii veșmintelor bogate, Vasile Dan descinde în cotidian cu o simplitate ritualică ce-i îngăduie
Buba îngerului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10845_a_12170]