52 matches
-
în care poezia se subsumează - repet - rugăciunii, dînd seama de cele esențiale. Căci, dacă nu poate servi drept ars moriendi, ea caută măcar să recupereze efemeritatea vieții în relație cu alteritatea supremă. Rezultatul, neobișnuit, poate lăsa senzația de prea mult, prea abstrus, prea alambicat. Să nu ne lăsăm însă înșelați. Partea din toate... este o apariție editorială de substanță, una dintre acele cărți ce sfidează, cu grație meditativă, timpurile.
Poezia ca bio-Biblio-grafie by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3508_a_4833]
-
e o dovadă că poetul ardelean nu era tocmai neinstruit în domeniu. Ar fi deci probabil să fi avut cunoștință de "monștri geometrici" în vogă. Nu vreau, în nici un chip, să afirm că autorul }iganiadei s-ar fi folosit de abstruse eșafodaje matematice. Exclus. Dar posibilitatea ca, în modul de a concepe un univers artificial și ludic, să se fi intersectat (poate întâmplător) cu asemenea imagini stranii, există. Și trebuie privită cu încredere. Câteva argumente suplimentare provin din numeroasele ocoliri ale
Patimile cititorului-model - note despre topografia Țiganiadei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/11791_a_13116]
-
cooperează cu voioșie în sfera acelorași comportamente ilogice, în aerul aceleiași năucitoare babilonii, de succesive miraje minore ce uzurpă pretențiile construcției unitare. Asocierile fortuite pornesc de la un pretext oarecare, aglomerîndu-se pe firul unei amplificări fără oprire, articulate în nenumărate construcții abstruse: "Cleo, prin nu știu ce asociere, îmi transmite un nume, Makarenko. Tot legat de acest nume, vrea să declare o grevă a foamei ce, adaptată mediului său, ar echivala cu o grevă a aerului. Nu una de tip japonez, mult prea elegantă
Cochetăria cu absurdul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8263_a_9588]
-
Nicolae Breban Vrând să fac un dar poeților români - de la care în tinerețe am primit inestimabile daruri, Nichita, Cezar, Grigore -, am îndrăznit o versiune românească a intraductibilelor și abstruselor poeme rilkeene. Mostre supreme ale unui discurs poetic somnambulic, desfidând nu numai logica și sintaxa curentă dar și cea poetică, aceste Elegii? sunt, cred eu, un vârf dacă nu un monument al spiritualității moderne europene. Sunt fericit că limba română
Elegii Duineze by Nicolae Breban () [Corola-journal/Imaginative/10648_a_11973]
-
Nicolae Manolescu Într-un articol recent din Luceafărul, pe care Cronicarul revistei noastre îl comentează în numărul viitor, dl Alexandru George îl evocă pe Vladimir Streinu dintr-un unghi oarecum neașteptat și anume acela al incompatibilității aparente dintre estetul abstrus, cu o vorbă a lui Călinescu, și militantul politic. E o problemă de interes ceva mai larg și care s-a pus la noi, cu multă acuitate, imediat după 1989, cînd unii intelectuali umaniști au intrat în politică. De la o
Esteți și militanți by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15059_a_16384]
-
cel mai puternic în sprijinul procedeului invocat de Petru Creția îl formulează, postmodern, în prefața volumului de acum, Mircea Cărtărescu, atunci cînd compune imaginea unui Eminescu în mod esențial fragmentar în creație „[...] modernitatea lui Eminescu constă tocmai în iregularul, fragmentarul, abstrusul, haoticul actului creator, acel «neptunic» al postumelor despre care vorbea Ion Negoițescu în (falsă) opoziție cu «uranicul» ediției Maiorescu.“ A reprezenta construcția sau a construi reprezentarea unui text rămas în stadiul de potențialitate? Ar trebui, cred, remarcată în primul rînd
Surpriza necunoscutului by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13035_a_14360]
-
sînt tot cu Bacovia și cu Blaga. Și cu Rilke, bineînțeles, pe care amicii mei nu-l cunosc, pentru că nu știu germana. Nu știe nimeni nici în lume cine-i Rilke, pentru că sau este prost tradus, sau e atît de abstrus, atît de complicat, în Elegiile duineze, încît nu le înțelege absolut nimeni. Lumea are nevoie de poezii simple. Ei, apropo de daltă, apropo de "disprețul" meu față de limbă, după ce-i șocam, le dădeam acest model, spuneam așa: eu sînt un
Nicolae Breban - Iubirea este o formă a limitării by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9969_a_11294]
-
explozii solare se desfac asemeni unor eflorescențe fascinante, în care melancolice crepuscularități lunare desfășoară formele fantastice ale unui teritoriu pustiu, de o ariditate glasată, unde nuclee pulsatile înoată vibratil în citoplasmele lumii moleculare, unde atingeri diafane conduc la exploziile arhitecturilor abstruse ale unui Gaudi specializat în design celular, unde apele oceanului respiră în ritmul marilor mamifere marine, unde dinozaurii oferă o lecție de compasiune a cărei vechime are sute de milioane de ani. În acest cosmos, omul ocupă un spațiu interstițial
Noduri și semne by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5171_a_6496]
-
-l cerceta din unghiuri diferite, autoarea purcede la o extrem de originală și extrem de aprofundată analiză în domeniul, în știința tipologiei romanului; și o face, de data aceasta, în capitolele doi și trei, încercând să elucideze etiologia, cauzele și modalitățile, uneori abstruse, de o rară și infinită complexitate, prin care se forjează și se instalează în textura epică unii eroi, veșnic disputați, analizați, ai unui Dostoievski sau Marcel Proust, de exemplu. Prin aceasta, Aura Christi se apropie, în ultimii ani, de unii
Atracția adâncurilor by Nicolae Breban () [Corola-journal/Journalistic/4166_a_5491]
-
fost preluat de Vilner, care l-a dus la bun sfârșit. Filmul este realizat după o nuvelă a lui Isaac Babel, scriitorul publicându-și volumul, Povestiri din Odesa, abia în 1931. Asemeni lui Gustav Meyrink, autorul minunatului roman Golem, arhitectură abstrusă a ghetoului praghez, Babel descoperea în ghetoul evreiesc din Odesa, ghetou numit Moldovanka, o lume pestriță, amestec de negustori mărunți, escroci, curve, gangsteri, rabini, patroni de saloane, o lume crepusculară al cărei sfârșit îl anunțau primele gonguri ale revoluției. Isaac
Benya Krik între revoluție și reacțiune by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5246_a_6571]
-
AER la secțiunea de eseu la tîrgul de carte de anul acesta. „Năzuința mea - spune Marcel Tolcea - este de a demonstra că există un Eliade bifrons: unul ce se exprimă cu uneltele științei religiilor și un altul, hombre segreto, ezoteric, abstrus, cochetînd cu tradiționalismul, în orice caz mai apropiat de o paradigmă antimodernă, suprarațională, cu un abia reprimat caracter soteriologic.“ Așadar un Eliade ascuns și un text cu măști, ezitînd între două paradigme opuse. Argumentele lui Marcel Tolcea sînt culese din
Cartea-obiect by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13504_a_14829]
-
de prejudecăți și că exact asta își va fi dorit acel Cărtărescu al „visului chi meric“: un limbaj oniric rece, ca o fișă medicală cu simp tome psihotice. Subliniind „triumful modernității“ eminesciene, în dauna romantismului, legătura cu „iregu larul, fragmentarul, abstrusul, haoticul actului creator [...] în care Hocke vedea expresia cea mai puternică a acelui Homo Europaeus aflat sub zodie manieristă“, Cărtărescu reliefează la Iureș tocmai „rara performanță de a scoate din textul eminescian efecte strălucitoare și profunde fără să forțeze textul
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
se scandaliza la ideea de a fi "prozaică", protesta, ea înțelegea prin prozaic un lucru calitativ deficient, un om rău crescut. - După tine, glumea Ioanide, borșul e prozaic, smîntînadecentă și prăjitura poetică. - Sigur! confirmă Erminia foarte pasionată de discuții oricîtde abstruse, deoarece orice convorbire însuflețită cu un bărbat, mai ales având aerul unei certe intime, îi producea o vizibilă mulțumire. - Știi tu ce e prozaic, stimabilo? Vezi castronul ăsta de supă? Dacă îl dezgrop peste două mii de ani și-l expun
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Dar din ce parte veneau? De când ne mutaserăm din acea zonă nu-mi aminteam să ne fi întors acolo decât o singură dată: vedeam ca în vis un drum cu tramvaiul, o piață pavată cu piatră cubică, fantoma unor clădiri abstruse, aplecate amenințător... Nimic mai mult. Iar acum, dezorientat, mă învîrteam prin cartierul de case părăginite, cu firme de ceasornicărie și de fabricat chei yale, întrebam câte un bătrân - da, strada era pe-aici, pe undeva, o știau cu toții, dar parcă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
curbura oaselor craniene, de bosa voinței și de cea a iubirii, de bosa vicleniei și-a turpitudinii... Ce mituri ale unei religii necunoscute, sau ale tuturor la un loc, erau pictate cu forță și majestate între nervurile bolții! Ce peisaje abstruse, ce temple în dărâmare, ce sori crepusculari, ce ruine... Am fi stat întreaga viață acolo, lângă mormântul de cuarț, privind, cu capetele mult date pe spate, desenele din înalt sau silindu-ne să zărim statuile colosale, tragice și diforme, ce
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
aici? Dar numele Lui nu este binevenit în aceste ținuturi. Aici sânt ghețuri eterne printre care curg râuri de lavă, sânt munți și prăpăstii. Cine sînt? Nu-mi pot aduce aminte. Tot ce văd în fața mea e peisajul măreț și abstrus - și o Armă. Nu pot privi în jos ca să-mi văd măcar vârful încălțărilor, pe care le simt de metal. încep să alunec, cu arma în față (e un fel de caduceu înaripat), prin aceste iaduri. Nu am timp să
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Poetul contemplă și valorizează - ori deplânge, revoltat în cheie majoră, fără emfază zgomotoasă - cu mijloace extrem-moderniste, optzeciste, stări și tendințe de profunzime, degradări ale omenescului, determinate de experiența istorică a contemporaneității. Toate acestea, sub aparențele cultivării unui bric-à-brac pitoresc și abstrus. SCRIERI: Prier (volum colectiv), București, 1988; Fleacuri criminale, București, 1993. Repere bibliografice: Eugen Simion, Magdalina și Carolina, RL, 1989, 6; Nicolae Bârna, ’80 după ’80, CC, 1995, 1-2; Octavian Soviany, Sindromul Magdalina, CNT, 1995, 7. N.Br.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]
-
franceză există două tabere despărțite de concepția despre scriitură: universitarii cred În frază, În stil, În vreme ce nonconformiștii cred În simplitatea spunerii. Alături de Pascal Quignard, Pierre michon, Pierre Bergounioux, Anne Garréta posedă o retorică tradițional franceză, elegantă pînă la rafinament, uneori abstrusă, exploatatoare moderată de dicționar: o scriitură elitară. Nu voi merge mai departe cu critica acestui stil care nu este În nici un caz inocent din punct de vedere politic: Pierre Bourdieu ar face-o mai bine ca mine și a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fără probleme, de la competiții pentru tot felul de resurse (inclusiv simbolice) până la diferende religioase-ecleziastice cu dimensiuni juridice (cum ar fi în România lupta dintre ortodocși și greco-catolici pentru lăcașe de cult și alte proprietăți), de la conflicte deschise și fizice până la abstruse controverse metafizice. Mai recent, în multe locuri din Statele Unite, nu numai în California, Texas, New Mexico și Florida, se duce un adevărat război civil pentru dreptul imigranților (chiar ilegali, și aceștia „legalizați” periodic, din nevoia de forță de muncă ieftină
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
o remarcă asupra «caracterului național» care m-a șocat prin primitivitatea ei. M-am gândit atunci: la ce servește tot studiul filozofiei dacă câștigul nu este mai mare decât acela de a putea vorbi oarecum convingător despre o anumită problemă abstrusă de logică etc., dacă modul nostru de a gândi asupra problemelor importante ale prezentului nu se îmbunătățeșteă Îmi este clar că nu este ușor să gândim corect despre «certitudine», «probabilitate», «percepție» ș.a.m.d. Dar este probabil mai greu să
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
o remarcă asupra «caracterului național» care m-a șocat prin primitivitatea ei. M-am gândit atunci: la ce servește tot studiul filozofiei dacă câștigul nu este mai mare decât acela de a putea vorbi oarecum convingător despre o anumită problemă abstrusă de logică etc., dacă modul nostru de a gândi asupra problemelor importante ale prezentului nu se îmbunătățeșteă Îmi este clar că nu este ușor să gândim corect despre «certitudine», «probabilitate», «percepție» ș.a.m.d. Dar este probabil mai greu să
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
bufniță, sfinx și Narcis („Eu sunt a mea robie”). Universul liric se modifică în Ode italice (1925), obiectul adorației fiind acum peisajul natural și arhitectural-arheologic roman. Noutatea majoră se petrece la nivelul limbajului, evoluând de la tiparele versului tradițional spre logica abstrusă a unui lirism ermetic, rezultat al combinării inflexiunilor prozodice latine cu inovări morfologice și cu insolite dislocări de sintaxă și topică. Punctul cel mai înalt al acestui proces de obscurizare e atins de ciclurile Exerciții de tăcere (1917-1954) și Geluituri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288422_a_289751]
-
ce-s pentru rugi păstrate” - inima, locul transmutației umanului în divin), efortul conjugat al întregii umanități, reprezentată, alegoric, de Globu, poate alunga obsesia neantului și înfrânge blestemul pierderii de sine, consecință a îndepărtării omului de realul sacru. Dincolo de enunțul, deseori abstrus (el a dus la situarea lui S., în Istoria literaturii române de la origini până în prezent a lui G. Călinescu, în capitolul rezervat dadaiștilor, suprarealiștilor și hermeticilor), poetul este, în esență, un romantic. Definitorie, la el, este înfruntarea contradicțiilor proprii naturii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
ci se insinuează ca prim plan. O construcție artificială, himerică, sincretică, un spirit al emblemelor întrețesute într-o tapiserie complicată, decorativismul lui Moreau contribuie la proiectarea într-un plan atemporal a unor întâlniri exemplare, enigmatice. Această atracție pentru arabesc, artificios, abstrus, excesiv configurată stilistic, pe care o semnalează și M. Bengesco relevă o caracteristică decadentă mai ales când realizăm conexiunea cu temele predilecte ale tablourilor sale și cu efeminarea personajelor masculine, androginia fiind numitorul comun al majorității reprezentărilor masculine: Orfeu, Oedip
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
adesea insidios subminată de detalii simbolice puternice care au devenit centre independente de energie. [...] Picturile lui Moreau par să permită un mare grad de autonomie, deși acestea sunt, de obicei, constrânse de către un ferm, dar cu toate acestea bizar și abstrus aranjament imaginar"52. Chiar într-un context narativ pe care-l revendică pictura lui Moreau, "narațiunea", ca și în cazul romanului lui Gustave Flaubert și a romanelor decadente, cedează locul descrierii, sau mai precis "simbolurilor" care alcătuiesc textura decorativă a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]