1,361 matches
-
ori crimă - și a despărțirii (dar și aceasta poate fi considerată o metaforă a morții). Lucian-Claudiu Amoran pare și nu prea pare că este moralist. În unele povestiri, cum ar fi de pildă O plajă prea îngustă sau Triumful rațiunii, absurdul crimei este prezentat într-o manieră care amintește de Străinul lui Camus, fără judecăți de valoare, fără sentințe morale. În alte cazuri, vocea naratorului intervine în realizarea portretului moral, iar personajele pierd din autonomie, cum este cazul povestirilor Ce oameni
Literatura răului by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14589_a_15914]
-
răzvrătitului scriitor, coborând în arena ficțiunii, ca "ultimul mag", cum îl percepea doamna Cornelia Pillat. Scenariul simbolic al povestirii trebuie citit în subiacent, pentru că fantasticul nu e niciodată adus pe de-a-ntregul la vedere. E mai curând sugerat, aici vizând absurdul implicat în sacrificiul de sine, gest prometeic adaptat, din care tragicul nu este exclus. Dispariția magicianului confirmă adevărul că utopia rămâne utopie nu este transformată în act. A trebuit ca el să moară spre a nu muri utopia.
Utopia magicianului by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14625_a_15950]
-
descinde un doctor, povestitorul nostru, prin gura căruia aflăm în detaliu cum se scurg orele la "40 de mucenici". Cam la fel unele cu celălalte, în mizerie și frig, în afara lumii, fără tratament și fără hrană, la limita ridicolului cu absurdul, a cruzimii cu vulnerabilitatea. Tocmai aici au căzut într-o bună zi din cer niște pachete NATO cu îmbrăcăminte, încălțăminte și alimente corespunzătoare, parașutate din eroare la cîțiva kilometrii de o unitate militară, ținta propriu-zisă. Viața tuturor se schimbă, aș
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
și etică". O premisă insolită a acestei "alianțe" o constituie excluderea absurdului din cîmpul de înțelegere a unei opere care s-a văzut prin excelență legată de absurd: "O concluzie, reiterată succesiv în diversele capitole ale cărții, este aceea că absurdul modern al subiectivității transcendentale, revoltată, în mod sisific, ca la Camus, în fața lumii incomprehensibile, va fi tot mai mult înlocuit la Ionesco prin coliziunea postmodernă, de tip parodic, a tragicului cu comicul, cu fantasticul oniric, cu miraculosul suprarealist, melodramaticul, goticul
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
ar implica lipsa explicației, ci cu neraționalul dat de absența semnificației. În Mitul lui Sisif al lui Albert Camus lipsește semnificația tragică, drama condiției umane constînd în aceea că, în absența reperului transcendent, nu mai e cu putință nici tragedia: Absurdul este păcatul fără Dumnezeu". Din punctul de vedere al teoreticianului francez, un tragic al absurdului ar fi cu toate acestea posibil într-un univers stăpînit de o transcendență anonimă, incomunicabilă. Tragicul acestui tip de absurd ar decurge din ceea ce amenință
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
pentru dramaturg agasant nonsemnificativă. Nu iraționalul se manifestă așadar în opera lui Ionesco, ci neraționalul care provine din îndoiala metodică, din impulsul a ceea ce, în duh cartezian, Camus numea o "chestiune de voință = a împinge absurditatea pînă la capăt". Întrucît absurdul nu e numai o experiență afectivă, ci și produsul unei operații logice, meditative (admite însăși Laura Pavel: "chiar atunci cînd se revendică de la un oarecare scepticism epistemologic, poziția teoretică a lui Ionesco nu contestă, ci mai curînd se fundamentează pe
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
necondiționată în obiectivitatea rațiunii"). Doar în virtutea unei asemenea concepții autorul Scaunelor îmbină formele opuse într-o rețetă "de tip parodic", tragicul și comicul, melodramaticul și sublimul etc., în consonanță cu mărturisirea aceluiași Camus că "încearcă formule extreme, în măsura în care ele ating absurdul și inutilitatea". Totul meditat, dozat cu mare luciditate, oglindind un nivel speculativ care se articulează ca o teorie, iar nu ca o umoare scăpată de sub control, ca o debandată a elementelor actului creator... Dacă nu mi se înfățișează foarte convingătoare
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
ideală, unde n-am mai ajuns mult timp. - Nu vi se pare o ironie a destinului că dumneavoastră, care ați fost în slujba cărților atâta vreme, acum nu mai aveți acces la ele? - Am scris de atâtea ori despre absurd - absurdul în teatru, absurdul în proză...Până la urmă am ajuns și eu un personaj absurd, produs al unui destin absurd, acum, după șaptezeci de ani, la bătrânețe. Nu mai văd decât vag conturul cărților, am început deja să uit unde sunt
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
am mai ajuns mult timp. - Nu vi se pare o ironie a destinului că dumneavoastră, care ați fost în slujba cărților atâta vreme, acum nu mai aveți acces la ele? - Am scris de atâtea ori despre absurd - absurdul în teatru, absurdul în proză...Până la urmă am ajuns și eu un personaj absurd, produs al unui destin absurd, acum, după șaptezeci de ani, la bătrânețe. Nu mai văd decât vag conturul cărților, am început deja să uit unde sunt anumite titluri (înainte
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
de unde se vede cerul// și un bîtlan/ construit din carton și sfoară/ scufundîndu-și capul/ după niscaiva pești" (ibidem). Sau: "ochii tăi erau mai verzi/ decît jucăria unui copil de pe Marte// acum degeaba răsfoiești paginile/ unei oglinzi/ acolo/ sub apă" (ibidem). Absurdul își pierde astfel atributul de teroare, transformîndu-se într-un joc, într-o feerie a gratuității prin transparența căreia tragedia e abia perceptibilă: "acolo/ departe/ la marginea orașului/ oamenii rîd în hohote uitîndu-se la o umbrelă/ sub care țopăie trei picioare
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
a cruzimii iar aceasta e, după cum afirmă Nietzsche, "una din cele mai vechi desfătări ale umanității (...) pentru că procură cea mai înaltă voluptate a sentimentului puterii". Solitarul ultragiat care e poetul în discuție apare crud în gesticulația d-sale ce acreditează absurdul asezonîndu-l cu sarcasme. E o violență derivată a singurătății ce-și divulgă slăbiciunea în chip paradoxal, ducînd la acea "bufonerie sîngeroasă" indicată de Baudelaire: "o disperare ca toate celelalte/ la urma urmelor/ ombilicul e doar prima cicatrice/ un fel de
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
mult mai nuanțată a celor petrecute (mă refer numai la aceste documente și fiindcă sînt singurele transcrise, pentru cele de la procesele bucureștenilor Ioana Boca preferînd fotocopierea, ceea ce le face pe unele greu de înțeles, iar pe altele ilizibile), odată cu tot absurdul care însoțește observațiile despre �studenții care nu vor să meargă la muncă voluntară" sau despre cum �s-a constatat că cele mai multe cozi sînt la cartofi și oamenii stau disciplinați", arătînd o societate românească, după un deceniu și mai mult de
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Journalistic/15042_a_16367]
-
Constantin Țoiu ABSURDUL este excepționalul din existență. Pe urmă, el intră în forță, în existență și se face normal... Pe ziua de 9 martie 1977, de ziua sfinților mucenici, cinci zile după cutremurul nimicitor, împreună cu Gabi Dimisianu, ne ducem la casieria Uniunii de pe
Scene cu Marin Preda by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15112_a_16437]
-
comunismului..., piesa este un soi de parodie neagră care, pentru cei ce au cunoscut ororile comunismului, nu poate fi decât o experiență personală. În fond, dramaturgul pare să nu prelucreze nimic, arătându-ne cum realitatea poate fi mai îngrozitoare decât absurdul ficțiunii și cum limbajul are capacitatea perversă de a o transfigura total. Alteori, însă, repetitiv până la buimăceală și golit de sensuri limbajul învăluie personajele într-o moarte a cuvântului, automatismul absurd și penibil dovedindu-se singura cale de a comunica
Limbaj și moarte by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15147_a_16472]
-
vrut forță armată. Gloria făcea semne/ departe după o sticlă mată, jivrată" (Petru). Cu un rol complementar intervine comedia principiilor. Ea se asociază cu un tablou suprarealist, din intenția de-a le surprinde haloul neliniștitor, iscat de inevitabila confruntare cu absurdul: "ascultați muzica sferelor de influență,/ despre lumea a treia și ultima/ despre reversibilitatea vieții și/ unicitatea existenței/ despre revoluția evoluției/ filogeneza repetînd ontogeneza// ți se face semn, nu, se dezaburește fereastra/ ți se face semn, nu, se aprinde un chibrit
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
care ne aruncăm spre o apă mai pură/ Amniotică, letală, maritală./ Colo, în Eliseu!..." (Ediție critică). În intimitatea substanței, constatăm o diminuare a furorii distructive, o îmblînzire a rigorilor avangardiste, ce parțial renunță la oarecum infantila lor poză compact teribilistă. Absurdul se mlădiază, devine delicat, înzestrîndu-se cu fragmente de pietate: "În nu foarte greaua curgere dinspre/ naștere spre moarte - cum ai răsturna un sac/ și colțurile ca niște călcîie devine ușoare-ușoare/ peste zăpada sfîșiată de culoare/ creierului prin care au crescut
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
mulți și neașteptați, pentru că dramaturgul Ray Cooney i-a ales ca protagoniști ai farsei sale pe domnul și doamna Perkins, banali și insipizi londonezi, funcționari terni pentru care și visele au ațipit, trebuia ca cineva să organizeze șirul de neînțelegeri, absurdul situațiilor ce-și amplifică în lanț dimensiunile, rîsul în cascade, ridicolul, ironia și aparițiile extraordinare, impecabile ale personajelor interpretate de George Mihăiță și Virginia Mirea. Vervă, aplomb, măsură sau Bani din cer. Horațiu Mălăele, din nou în postura de regizor
Cad bani din cer by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15226_a_16551]
-
și pe doi dintre marii poeți damnați ai acestui neam ingrat, Ion Caraion și Ștefan Augustin Doinaș, două dintre figurile tragice ale culturii românești postbelice, și i-au scos la lumină ca turnători infami ai bravei noastre securități. Și ca absurdul să fie deplin, cel „vătămat” de cei doi „delatori” nu este altul decât trubadurul asurzitor al ceaușismului și securismului ceaușist. Cel care a contribuit mai mult ca oricine la legitimarea demagogică a celei mai monstruoase dictaturi a istoriei moderne trece
Absurdul continuu () [Corola-journal/Journalistic/13402_a_14727]
-
scenei literare ruse se referă la o adevărată revoluție culturală, manifestată printr-o deschidere fără precedent spre circuitul de valori, idei și bunuri din întreaga lume, dar în prelungirea unor tradiții ale literaturii ruse postbelice neoficiale, în care groaza și absurdul sunt categorii estetice constant frecventate. Din această generație ar face parte, potrivit opiniei Irinei Prochorova (directoarea unei prestigioase edituri moscovite și redactor șef al unei reviste nu mai puțin ilustre) autori ca Vladimir Sorokin, Dimitri Prigov, Eduard Limonov. Scrierile unora
Tîrgul de Carte de la Frankfurt by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13425_a_14750]
-
lor structurală (Hristea G. Niculae, Apostol Berbece, Leonard Smântânescu, Vârtan I. Dumitru, Lungu Vasile ș.a.m.d.) în imediata apropiere a supranaturalului. Trecerea de la cotidian la fantastic nu produce nici un fel de scurt-circuit în linearitatea gîndirii acestor personaje. Ele percep absurdul și fantasticul cu deplină seninătate, fără surpriză și se adaptează instantaneu la situațiile cele mai terifiante, și ilogice, obișnuite fiind să accepte toate fanteziile aberante ale unui regim politic care își rătăcise de multă vreme busola. Impiegatul Hristea G. Niculae
Viață-literatură și retur by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13486_a_14811]
-
un Caiet Cangur, după o vagă idee legată de lectura unui articol despre marsupiale. De a doua zi încep să-i crească din pori tije vegetale comestibile și pentru bolnav începe o călătorie coșmarescă prin regiunile obscure ale infernului. Îmbinînd absurdul cu hiperrealismul și o veselie mordantă cu pasaje elegiace, Kobo Abe dă în această ultimă proză cu accente kafkiene măsura originalității sale. Olalario! Universitatea Mozarteum din Salzburg, considerată una din cele mai bune școli de muzică din lume (acolo s-
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/13555_a_14880]
-
momentului respectiv. Exemplarul ce l-a avut la dispoziție pentru ediția anastatică de azi pare să fie rarisim, dacă nu unic. Parcurgându-l, noi, care, din păcate, i-am fost contemporani, prin efectele lui, ne dăm încă o dată seama de absurdul orwellian în care am trăit 45 de ani, de greaua sentință de condamnare la care am fost supuși ca popor, intrați în robia comunismului, sentință extinsă deopotrivă asupra spiritualității, a culturii ce trebuia să fie "modelată" după tiparele cuceritorului, transformată
Cum se distruge o cultură by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13762_a_15087]
-
vorbește despre "explorarea bestialității omului, a grobianismului și pulsiunilor lui atavice", se străduiește să descopere "o paranteză plină de lumină" invocând argumentul, complet fals, că poetul "rămâne, în esență, un vorbitor de lumină și cu lumină" (p. 23). Naturalismul, expresionismul, absurdul, atâtea curente și categorii artistice contrazic categoric o asemenea, pioasă, perspectivă. Ceea ce dă substanță și dramatism operelor din sfera modernității e tocmai asumarea convingerii că "Dumnezeu a murit" și că nimeni nu ne mai aude strigătul de disperare. Lumina e
Nihil sine Deo? by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10371_a_11696]
-
și jumătate de mers, ieșind dintre zidurile cetății. "Sizwe Banzi e mort", un text despre identitate, rasism, regăsire, o temă predilectă a anilor șaptezeci. Nu este suficient să exiști, să trăiești, trebuie să dovedești asta cu un document. Chiar și absurdul este plin de nuanțe. Curtea interioară a unui liceu. Un amfiteatru amenajat din gradene. Plin, plin. Toți stăm cu ochii pe cerul plumburiu, pe care norii s-au strîns din văi ascunse. Scena, aproape goală. Cîteva elemente, simple, de recuzită
Festivalul de la Avignon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10377_a_11702]
-
psalmi religioși, dansând cazacioc sau French-cancan, în haine lungi și negre de piele, cu cutii de santal în mână. Trebuie să fii un nebun genial, numit Alexandru Tocilescu, ca să creezi așa ceva; Daniil Harms devine (pre) text, pornești de la el, de la absurdul pseudoimaginat (într-o lume violentă, în care victima poate fi oricine, dar mai ales una inventată ad-hoc de un regim, la un moment dat, plătind cu viața pentru o crimă care n-a avut loc încă) și încerci să explici
De ce mi-a plăcut Elisaveta Bam? by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/10460_a_11785]