133 matches
-
limbă pe care o vorbea - ce anume se petrecuse de fapt, pentru că tocmai reușise să răstoarne, cu chiu, cu vai, o broască-țestoasă foarte grea și se pregătea să pornească În căutarea colegilor lui, spre a le cere ajutorul să o aburce pe vas, cînd simțise o lovitură puternică În cap, totul se Întunecase În jurul lui, iar cînd Își recăpătase cunoștința se trezise Înlănțuit, alături de un metis aflat În aceeași situație ca și el, dinaintea ființei celei mai oribile și mai Înspăimîntătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vremea scaieții au crescut pe terenul de aterizare, mai ceva decît butucii de vie răsădiți de el în coasta dealului din spatele postului, șanțurile săpate s-au surpat și nici o căruță n-ar mai putea trece peste ele fără să fie aburcată, de avioane nici nu se mai punea vorba, în Vladia n-a mai venit nimeni, drumurile negustorilor, ale prăvăliașilor la Comana la Oraș s-au rărit, încît nici nu se mai simțea că vreunul pleacă ori se întoarce, aprovizionarea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
voi strica un pic din amintirea ta, dar ce să fac? Iau o poală de cireșe și o arunc în capul mătușii Mărioara, care supărată ne spune să coborâm din pom. Dar cum să coborâm? jos era prăpădenie. Mătușa se aburcă pe tulpina copacului și noi sărim din copac pe niște cânepă frumoasă și deasă, pe care o dăm toată palancă la pământ. Mătușa Mărioara se împiedecă, iar noi sărim gardul și fugim acasă la Nică. Îi zic: A fost frumos
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
tremurători: Carador o însoțea tragic și transpus, ca un dac, în blana mițoasă oferită de un păcurar în schimbul a două pâini, o sticlă de Diana, de un sfert de litru și a două săptămâni de lucru la strunga din Rupșor; aburcaseră pe Vlădeasa și Cucurbăta; se ostoiseră în văile Boțeșei și aici găsiră un loc de aciui.“ Medicii psihiatri care îl tratează pe Carador recurg, printre altele, la metoda așezării pacientului la masa de scris pentru a-și consemna amintirile din
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
l-am omorît? Este mort? Nu vezi? Văleu, ne mănîncă pușcăria, începe să răcnească femeia. Ce ne facem acum, nevastă? Îl îngropăm. Tot îl vor găsi. Mai bine îl tragem în drum. Vor cunoaște dîra, că-i glod afară. Atunci aburcă-mi-l în spate. Portofel este descărcat la vreo 150 m, în dreptul unei grădini, fără casă. Peste strada Podișului se așterne liniștea. Portofel zace cu fața în sus, complet inert. Dinspre vest înainta prin noroi Gheorghe Oieru, beat și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mult. Cîteodată singurătatea mă învinge și atunci mă manifest și eu cum pot. Stați singură? Da. Soțul a murit acum doi ani într-un accident. Îmi pare tare rău. Sincer vă spun că sînt afectat de necazul dumneavoastră. Bărbatul își aburcă rucsacul și pare gata să plece. Aneta se pomenește vorbind tîmpenii: Dormiți în sat? Cred că da. Puteți dormi și la mine, se trezește Aneta vorbind. Aș fi încîntat, dar... Poftiți, intrați. Puteți face și o baie. În mintea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Pantelimon era mare zarvă, provocată de o veste surprinzătoare. Cancelaria era plină de profesori și aproape toți își manifestau interesul pentru decizia colegului lor, Vasilică Țugui, de a se însura. Nu cred că este adevărat, concluzionează o profesoară care se aburca spre treizeci de ani. Și de ce nu crezi? săreau alții cu gura. Așa, nu cred și pace! Dar am invitația la nuntă. S-o văd și apoi voi crede, continuă colega care juca rolul lui Toma Necredinciosul. Vasilică Țugui a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
genunchi, că altfel cum să ajungă el cu mâna după gâtul meu? El Îi din cii cari n-o avut ploaie la vremi, ca sî creascî - a răspuns tata Toader râzând. ― Și, după ce a răsuflat de două ori, m-a aburcat pe celălalt umăr și, pas Întins! Înaintea noastră a alergat Undiță, care m-a luat așa cum spuneai tu, Nicule... M-au ajutat cu rândul, până am ajuns la primele răchiți și tufe de lozie... Întâi am stat cu urechea la
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
povestit dumnealui - și a spus părerea tata Toader. ― Apoi știți dumneavoastră cu ce se pecetluiește așa o poveste? - a Întrebat soția lui Petrică. ― Cu o ulcică cu vin din cel brumat din oala ceea pe care nenea Mitru abia a aburcat-o din beci și până aici - a apreciat soțul ei. ― Da’ chiar așa, pe inima goală? - s-a auzit glasul doamnei gazde, care tocmai intra cu două străchini cât o lume pline cu brânzoaice. ― Ei, da! Așa parcă mai vii
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
un dor nemărginit ce mă arde statornic încă de la plecarea mea de-acasă... Pe-aista ți-l voi dărui numai ție, Mălină! Și așa, s-au așezat muntenii pe mușchiul mătăsos de la marginea poienii, mai la vale de ponoare... Se-aburcă huțanul pe huțulcă, nu putea să mai coboare!... Într-un târziu, Mălina îngână așa, ca pentru sine: Mare crai, Trifănele-pui de lele, și vezi că ai trei copii mari și huțulcă încă tânără acasă! Cobzar în toată legea... Eu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
cerul albastru sau miile mărgele care cu ușurință se joacă cu ochii și cu gândurile mele, deșirându-se pe firul apei pentru a se adăposti de urâta lume, care le nimicește zilnic. Umbra îmi spunea că era suficient să mă aburc pe prispa veche și bătrânească care mă suporta de ani de zile cu gândurile mele trimise aiurea, cu genunchii adunați grămadă la gură, doar s-ascult, dacă vreau sau nu spectacolele, de fiecare seară până în noapte târziu, când spiritele se
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
cu o nădejde sumbră. Treaba aia l-ar scuti de călău și ar scurta mult formalitățile anchetei, deși o cădere liberă de la treizeci de picioare În plin patio nu era suficientă: se expunea să rămână În viață și să fie aburcat În furci cu fluierele picioarelor rupte, ceea ce n-ar fi fost nicidecum un spectacol plăcut. Plus că mai era o problemă: dacă totuși e Cineva acolo sus, atunci chestia cu fereastra avea să i se impute preț de-o veșnicie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
stupidități ce amintesc „experimentele" unui școlar de nivel primar încep să devină „mainstream", e limpede că avem o problemă. Probabil că bietul Bârlădeanu nare habar de cărțile ideologice care se joacă pe spinarea lui. El nu e decât un pion. Aburcați în cârca unei doctrine condamnate de istorie, mulți dintre promotorii de azi din domeniul artistic au devenit echivalentul comisarilor politici din vremea terorii bolșevice. Îndrăznești să le atragi atenția că se țin de prostii, că sunt inculți și că promovează
Triumful neroziei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6385_a_7710]
-
rațe sălbatice zăboveau a odihnă și așteptare. Doar puțini trecători matinali le aruncau resturi de pâine! Era prea devreme, aleea ce da înconjur apei era pustie. Își continuase promenada apucând spre podețul ce ducea pe insulița din mijlocul lacului. Îl aburcase mai greu decât în alte dăți, dar dăduse vina pe ceață. Noroc că se disipa, observase. Se pătrunsese de sentimentul solitudinii, când, deodată, privirile-i fură atrase de o mogâldeață chircită la capătul unei bănci. Se apropiase uimit de bogăția
GEAMĂNUL de ANGELA DINA în ediţia nr. 1514 din 22 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382411_a_383740]
-
începură să caute. Metodiu se uită după perdele, după dulap, Iovănuț se aplecă sub patul mare, opulent, se uită în carafa: tot nimic. — Deschide fereastra! - porunci preacuviosul Metodiu. încet, adunându-se prin colțuri, din perne, de după oglinda ovală, - mirosul se aburcă pe pervazul geamului și-și dădu drumul în gol. Călugării răsuflară ușurați și se apucară să-și desfacă bocceluțele. Deodată, se auzi o bătaie scurtă în ușă. Cine e? - întrebă Metodiu. — Eu, Laura - răspunse o voce de femeie. Sunt vecina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în canon, umplând întinderea stepei de-o melodie divină. Mai merseră vreo două-trei ceasuri și atamanul, după ce ațipise nițel, simți boarea Nistrului. îl trecură în tăcere, deși unul din ei, făcut praștie, căzu de pe cal în apă și-abia îl aburcară în șa. Nistrul i se păru atamanului cam mic, dar cu seceta asta... în sfârșit, la prima geană de lumină, zări ca prin pâclă casele unui sat. Aprinseră cu chiu cu vai șomoioagele de paie, apoi bătrânul, clătinându-se maiestuos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
alb al iernii Se așează-ncet pe dealuri Spulberând omătul moale Care vine valuri, valuri. Peste câmpuri se ridică Largi fuioare de zăpadă Crivățul aleargă-n voie Troienind ca altă dată. Prin păduri vedenii ard Frigul brumei strașnice Turme mici aburc grăbite Spre sălașuri tainice Munții clatină ninsoarea Cețuri văile strecoară Iarna a acoperit cărarea Viscolul ne împresoară. Cojocelul alb al iernii Stă frumos pe-a țării glie Moșul vine tras pe sănii Într-a nopții feerie Neaua-i parcă mai
COJOCELUL ALB AL IERNII. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1082 din 17 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363364_a_364693]
-
pat bolnavi de anemie Și ai hrănit pre mulți ajunși la ananghie. Barabas de aș fi, ațâțător de gloate, Sfâșietor de fuste, hoț de nestemate, N-aș destupa cavouri, n-aș trece peste cruci, Chiar dacă mâine-n piață m-ar aburca în furci! Din barba-mi de Caiafă în draci aș smulge-un smoc, De n-aș muta-n credință și muntele din loc! Irod nu m-aș preface - izbăvitor de rele; Păcatul n-or să poată, mâinile să-l spele
EU CRED CĂ-S MORT ŞI NICI NU ŞTIU de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366888_a_368217]
-
și deriziunii, nimic nu părea să mă contrazică, eram imperturbabil încredințat că totul merge ca pe roate în cea mai bună dintre lumile posibile și iscodite și „bazate” pe himerele corifeilor vizionari ... Utopiile „lor” căpătau configurația șlefuirii „diamantine” la care aburcam cu nepicotită osârdie, poleiam ca totul să (a)pară „cum n-a văzut ... Kremlinul!”. Și mai credeam, pe deasupra, că așa se va și întâmpla, era „iepoca” de început a „iluminării” naționaliste a unui sistem care își vlăguise energiile internaționaliste, când
SCRIITOAREA de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 157 din 06 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349651_a_350980]
-
câmpul ce doarme verde smarald. feciorul o-așteaptă în lunca pe neașteptate în brațe o prinde în iarbă cea udă flamand o aruncă și focul iubirii în ea îl aprinde Bătrână casă Bătrână casă zace într-o rană Doar buruieni aburca înspre coama, Fântână clipocește a dojana În jur nu-i nimeni să-i întindă-o mâna. E ceas de-amiezi, dar nu-i nici-o suflare Pustie și sinistră-i așezarea Cu lacrimi de copil se umple zarea Și păsări cântă
ANTOLOGIA REVISTEI DOR DE DOR, VALERIA TAMAS de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 253 din 10 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/352133_a_353462]
-
Acasa > Stihuri > Momente > BĂTRÂNA CASĂ Autor: Valeria Iacob Tamaș Publicat în: Ediția nr. 301 din 28 octombrie 2011 Toate Articolele Autorului Bătrâna casă zace într-o rână În jur nu-i nimeni să-i întindă-o mână. Doar buruieri aburcă înspre coamă, Fântâna clipocește a dojană. E ceas de-amiezi ,de oameni nu-i suflare, Doar păsări cântă-n pomi de disperare, Cât vezi cu ochii ruină-i așezarea Și lacrimei săpând îi simt cărarea. Stinsele-mi sperante iar prind
BĂTRÂNA CASĂ de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 301 din 28 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356454_a_357783]
-
ușor Așteaptă să capete învoire s-o pornească din loc. Scutur din cap aruncând uitări și dureri. Un declic! Reny al meu! El?! De unde și până unde?! Se târăște spre bancă scheunând ușurel. Parc-ar plânge-un copil. Mi se-aburcă pe genunchi. Își apropie botul și-ncepe să-mi lipăie tacticos fața, parcă vrând să nu grăbească fericirea revederii. Prin asta mi-aduce aminte de-o altă vreme când alunga de pe chipu-mi lacrimi amare că o pierdusem definitiv pe
CAPTIV de ANGELA DINA în ediţia nr. 1990 din 12 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370902_a_372231]
-
urgență ar fi putut fi vorba, era îngijorată pentru biata Marieta. Cu toate că nu pusese geană peste geană de peste douăzeci de ore, nu simțea oboseala. Totuși, ca să se relaxeze, își puse un CD, cuibărindu-se în fotoliu. Bubă, deși nepoftit, se aburcă pe genunchii ei torcând fericit, motan și stăpână abandonându-se în atmosfera muzicii lui Ravel. Târziu, către seară, Mira se trezi din amorțeală și încercă să vorbească cu nașa ei și a lui Renée. După multe încercări, reuși. De la capătul
CAPITOLUL 14 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1864 din 07 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370110_a_371439]
-
alb al iernii Se așează-ncet pe dealuri Spulberând omătul moale Care vine valuri, valuri. Peste câmpuri se ridică Largi fuioare de zăpadă Crivățul aleargă-n voie Troienind ca altă dată. Prin păduri vedenii ard Frigul brumei strașnice Turme mici aburc grăbite Spre sălașuri tainice Munții clatină ninsoarea Cețuri văile strecoară Iarna a acoperit cărarea Viscolul ne împresoară. Cojocelul alb al iernii Stă frumos pe-a țării glie Moșul vine tras de sănii Într-a nopții feerie Referință Bibliografică: Cojocelul alb
COJOCELUL ALB AL IERNII de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 339 din 05 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358004_a_359333]
-
bolnavi de anemie Și ai hrănit pre mulți ajunși la ananghie. Barabas de aș fi, ațâțător de gloate, Sfâșietor de fuste și hoț de nestemate, N-aș destupa cavouri, n-aș trece peste cruci, Chiar dacă mâine-n piață m-ar aburca în furci. Din barba-mi de Caiafă în draci aș smulge-un smoc, De n-aș muta-n credință și muntele din loc; Pilat nu m-aș preface - izbăvitor de rele; Păcatul n-or să-l poată mâinile să-l
EU CRED CĂ-S MORT ŞI NICI NU ŞTIU de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 472 din 16 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357607_a_358936]