78 matches
-
miros sigular și izolat, ci imagini, sentimente și atmosferă, o întreagă scenă legată de miros.” (Diaconu, 2007 : 93) Aici cred că rezidă o parte din puterea atracției pelerinajului, a „dependenței” pe care acesta o creează, fiind vorba de o totalitate acaparantă. Biserica însăși, ca insti tuție și prin ritualurile sale, este un instrument privilegiat de transmisie a memoriei religioase în fața acțiunii corozive a timpului. Prin analiza „aromatelor” utilizate în cadrul său, s-ar putea realiza o analiză a „codurilor” care au permis
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
prin Călușeii lui Zoltán Fábri. Poate că am vorbit prea mult despre filmele acelor ani, dar subiectul m-a obligat să o fac: pentru Sorin Titel, filmul constituia atunci (ca și mai târziu, de altfel) o preocupare dintre cele mai acaparante, luând câteodată, o putem spune fără exagerare, formele unui viciu. Cred că mergea la cinematograf zilnic și chiar de mai multe ori în decursul unei zile, în anumite cazuri, văzând cam tot ce se putea vedea, într-un interval dat
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
acelea care, prin apariție ritmică, ne dau sentimentul avansării în timp. La o săptămână, la două, la o lună, potrivit datei când apar pe piață cu noile numere, revistele marchează porțiuni de timp literar consumat. Fără ele s-ar înstăpâni, acaparantă, impresia de nemișcare, de stagnare („balta stătută“ de care vorbea Marta Petreu). Aș mai spune că, pe lângă dinamism, revistele dau vieții literare mai multă culoare - vieții literare și chiar vieții. Sunt sigur că, fără reviste, mie cel puțin, viața mi
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
memoriei, dintre care una, cea mai puțin „uzitată”, este cea care ne coboară spre existența profundă a eului ce se poate confunda cu eternitatea, tot așa, se pare că omul, prins În febra creșterii, a formării și a presiunilor și acaparantelor interese sociale, se „pierde pe sine”; de fapt - nu s-a găsit niciodată și, adesea, ignoră chiar reala sa individualitate, existență, noroc! Și-atunci, cum o spuneam mai sus, un accident oarecare existențial, o „nenorocire”, o gravă injustiție sau o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
conjugală bogată cu o femeie care îl ignoră în Cinci, cinci și jumătate, un bătrânel cam zurliu care folosește umplerea buteliilor ca modalitate de seducție în Ca de fiecare dată -, ele se desfășoară după o logică a detaliului rebel și acaparant, ce destramă iluzia realistă și împinge epicul către grotesc și monstruos: „Amănuntele se substituiau întregului, încet, încet, mintea îi lucra meticulos ca un animal care-și mestecă prada” (Proză cu amănuntul). Mai puțin distilată estetic este piesa de teatru Nuntă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287919_a_289248]
-
bătrână/ Lu strinu ești mumă!”452), mama din Păcurari străin („Și vi-ți întâlni/ O mamă bătrână,/ Cu cârpă de lână,/ Lacrimi lăcrămând,/ Păru-și despletind,/ Noroc blestemând,/ De fiu întrebând...” 453) își împlinesc funcțiile ce derivă dintr-o maternitate acaparantă. (Dar nu numai. Văduva poate să fie - ca în balada Ion ăl Mare - o gazdă căutată de haiduci: Iar Călin ce mi-și făcea? Când oi zice de-un sporici, Și lua drumul la Ghidici, La Ghidici când ajungea, La
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
păcate - și se gândea foarte serios și la o ediție critică Eminescu. Conform precizărilor competente ale editorului său, George Muntean, s-au găsit printre manuscrise ciorne ale acestui proiect de ediție, care indică interesul statornic pentru Eminescu, o adeziune profundă, acaparantă. În viziunea lui Vladimir Streinu, Eminescu se alătură cu strălucire marilor spirite universale (Dante, Shelley, Goethe, Poe etc.Ă, adevăr transmis din generație în generație ca un fel de datină, ca o "prejudecată binecuvântată", spre a folosi sintagma criticului. O
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
și nu reprezintă marele mesaj, mesajul ultim , "definitiv" al tetralogiei. Dar intervine în text autorul însuși, cu sublinieri apăsate și cu mărturisiri despre experiența personală ,în acord subînțeles cu ceea ce personajele au suținut despre marea provincie furnizoare de caractere, bucureștenismul acaparant ș.c.l. Undeva în volumul ultim al tetralogiei, apropiindu-se de încheierea enormului travaliu narativ ,Breban spune limpede: "De altfel, trebuie s-o mărturisim acum, la sfârșitul acestui ciclu voluminos, o bună parte din eroii noștri nici n-ar
La încheierea unei tetralogii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/8732_a_10057]
-
îți taie răsuflarea prin neobișnuita doză de agresivitate fățișă. Weininger poate fi ridiculizat foarte ușor printr-o lectură în diagonală și extrageri din context, în ciuda tuturor referințelor la studii experimentale și la Goethe, Kant, sau Schopenhauer; efectul său este însă acaparant și năucitor odată cu lectura "pe orizontală", sintagmatică a cărții, așa cum el a conceput-o. Paradoxal, dar în aceeași logică � pe care unii au considera-t-o "de fier"), după sute de pagini în care își caută și își află
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
-l răpi, măcar o secundă, telenovelei, amoroase sau fotbalistice". Cu aceste considerații își începe Cornel Ungureanu recenta Istorie secretă a literaturii române, o carte astfel intitulată încât să-i stârnească "onoratului cititor" curiozitatea, să-l clintească, măcar o secundă, de lângă acaparantul televizor. Aceasta în beneficiul literaturii, al cititului. Nu cred totuși să poată fi câștigați de partea lecturii împătimiții de telenovele, oricât i-ar ademeni Cornel Ungureanu cu darea pe față a secretelor istoriei literare. De fapt tot pe noi, pe
Are istoria literaturii secrete? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/7911_a_9236]
-
că ar fi a patra putere statală. Dar nu se cuvine, la ora actuală, acordarea unei asemenea gratulări în mai mare măsură instanței video, ce nu încetează a-și spori autoritatea? Ea se bucură de primatul imaginii, care e mai acaparantă decît cuvîntul, ducînd la diminuarea capacității de abstractizare, la o capotare a intelectului în concret, conform unui dicton cartezian adaptat: non vidi, ergo non est. Reducția reacției raționale duce nu numai la sărăcirea vieții interioare, dar și la pasivitate civică
Un telesceptic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4372_a_5697]
-
E greu să vorbești despre romanul lui Nádas Péter, nu e o carte generoasă pentru cronicari (sau dimpotrivă, e prea generoasă), în primul rînd pentru că oferă mai curînd virtualități decît certitudini într-un adevărat labirint cu multe piste false, prin acaparanta strategie a narării cu vocea unui copil. E ca și cum o cameră de luat vederi ar fi înregistrat singură tot ce se petrece, iar cel care face montajul și comentariul e cititorul, nu autorul; există astfel tot atîtea montaje posibile cîți
Istoria într-o țară mică by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15212_a_16537]
-
Jargonul științific, limbajul doct, prețios, al simpozioanelor și lucrărilor academice de teorie și critică literară, stilul cool și dezinhibarea verbală ale băieților de cartier, metaforele împrumutate de la ?vecina mea?, poeta, locurile comune ale criticii literare și cele ale tot mai acaparantului univers mass-media sînt precum notele unui xilofon pe care autoarea le izbește fără încetare pentru a obține, în final, melodia dorită. Nici un moment de relaxare, nici o platformă de tras sufletul nu întrerupe acest funambulism stilistic. Mereu în formă, niciodată melancolică
Funambulism critic by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10696_a_12021]
-
altă afirmație halucinantă: cea a impersonalității actului poetic, conform căreia autorul creației nu este o persoană, deși o presupune, ci "mașina de fabricat prin cuvinte starea poetică", un mecanism lipsit de identitate. Oricât de ciudată ar părea această afirmație hiperrealismului acaparant al contemporaneității noastre, ea semnifică o Ultima Thule a poeticității, pe care, ca să facem recurs la interculturalitate, așa cum procedează cu inteligență Marius Ghica, o putem asemăna concepției indiene asupra Vedelor, lipsite de autor, întrucât Divinitatea nu gândește, fiind (inclusiv) gândirea
Ultima Thule a poeticului by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/9059_a_10384]
-
cîteodată scrise. E vorba de o "retragere din lume", din cea a conveniențelor sociale, numită odinioară le monde. Urmează o explicație aparent cochetă, însă care conține o confesiune ce indică nu doar profuziunea, ci și profunzimea experiențelor în cauză, nesațiu acaparant, purtînd neîndoios acolada unui destin: Cînd timpul ți se suprapune însă mai ales cărților (scrise ori citite), configurația lui pare la prima vedere extrem de monotonă. E doar o impresie înșelătoare. Dacă ești mai atent, te frapează varietatea uluitoare a unei
Epistolar portughez by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9448_a_10773]
-
două volume. După invocări arzătoare, Divinitatea a rămas mută; Philippide respinge consolarea religiei și se va afla mereu, conștient, față-n față cu neantul. Începînd cu poezia Fereastra, angoasa solitudinii și a sfîrșitului își făcuse loc, pentru a deveni apoi acaparantă. Sub cele mai neașteptate forme și sub cele mai curioase pretexte, ne ciocnim de aceeași realitate, absența Divinității, disperarea poetului. Familiar al morții mereu interogate, Philippide găsește pentru ea zeci de perifraze metaforice și inedite: marea clipă fără viitor, existența
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
știu că gestul meu copilăresc îi scoate din sărite", paginile în chestiune refac psihologia vîrstei aurorale printr-o naivitate afectuoasă, prin animism și antropomorfism, dar mai cu seamă printr-un imaginar activ, inepuizabil. Obiectele sunt iubite, botezate, dojenite, printr-un acaparant simulacru de umanitate dibuitoare, ce își face ucenicia. Nepăsătoare la ce ar putea gîndi cei "mari", Florica Bud se joacă de zor cu păpușile: "Revenit de la Tomassa am intrat cu grabă între lucrurile dragi de acasă. Am găsit Scaunul Necunoscut
Cochetăria cu absurdul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8263_a_9588]
-
și sufletul palid în casa-i de melc/ Să-și ducă povara strivită.// La ușa iubirii eu n-am așezat/ Un cer cu parfumuri de seară./ Din cupa plăcerii se-nalță senzual/ Mireasma durerii, amară...“ Tonul patetic, accentele frenetice, aprige, acaparante, anunță, în germene, feerica deslănțuire a simțurilor din versurile cuprinse în Țara fetelor. Dar, mai erau etape de parcurs până la definitivarea volumului apărut puțin înaintea Crăciunului 1937. Nici un semn de cristalizare pripită din partea poetei. Deocamdată, se lasă pradă impetuozităților temperamentale
Maria Banuș by Geo Șerban () [Corola-journal/Imaginative/12956_a_14281]
-
anexă a computerului, o prezență auxiliară al cărei rost va fi eclipsat de noua progenitură: cyborgul. Nu-i așa că totul sună a science-fiction? Ei bine, nu e nici urmă de plăsmuire fantezistă aici, ci de cea mai frustă și mai acaparantă realitate. Ne mișcăm deja într-o lume în care concretețea lucrurilor pierde teren în fața virtualității digitalice, o lume în care tehnicile virtuale modifică tenace și subtil natura umană, dar o lume în care, în chip uimitor, modificarea intervine cu atît
Carnea digitală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8882_a_10207]
-
lui Slavici se poate măsura și după importanța pe care o capătă personajele feminine. Dacă în Popa Tanda sau în Budulea Taichii femeile fac doar figurație, începînd cu Scormon ori La crucea din sat tinerele fete posedă deja o personalitate acaparantă. Capodoperele Moara cu noroc, Pădureanca ori Vecinii nu pot fi concepute fără personajele centrale Ana, Simina și Agata; totul merge progresiv pînă la Mara, într-un fel de apologie literară a feminității. Talentul de a surprinde psihologia feminină dă întreaga
Prozatorul Biedermayer: Slavici by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7065_a_8390]
-
supralicitarea calității de oltean a scriitorului). Tinerețea lui Arghezi oferă subiecte fabuloase, ce ar merita investigații speciale. Enunț doar trei, fără a intra în detalii: 1. Macedonskianismul originar al tânărului poet Arghezi, ca o bună soluție a ieșirii din raza acaparantă, copleșitoare, a post-eminescianismului; 2. Extinderea viziunii argheziene spre un decadentism foarte personal, deși artificios (dar orice decadentism e artificios), în Agate negre; primul volum proiectat de Arghezi, dar pe care a refuzat apoi să-l mai publice, din autoexigență, nu
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
însă ținta predilectă a șarjelor eseistului o constituie Cioran. împotriva acestuia e alcătuit un rechizitoriu amplu (i-a închinat un volum întreg, continuat în paginile de care ne ocupăm acum doar prin ,suplimente" la fel de grăitoare în sensul unei urmăriri înverșunate, acaparante, precum a balenei albe din Moby Dick). Din rațiuni stilistice avem a face însă cu elegante estompări. Predomină o îndîrjire inaparentă, o ciudă molatică, o iritare îndoită cu indolență cum vinul cu apă: ,în Pe culmile disperării, Cioran scrie tinerește
Între slăbiciune și forță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11003_a_12328]
-
magic ?" ne-am hotărît să facem cîteva destăinuiri pe temă. l Pe vremea cînd pagina 32 se numea încă Revista revistelor, Cronicarul a avut, ani la rînd, două condeie: Adriana Bittel plus Cristian Teodorescu. La nevoie - vacanță sau alte ocupații acaparante - era cîte un Cronicar interimar care le imita stilul. După ce Adriana Bittel a anunțat că s-a săturat (sic!), partea ei de rubrică a fost preluată cel puțin un an, dar cred că mai mult, de Dl. Manolescu, Dl. Cristian
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12637_a_13962]
-
aceea energia spaimelor se simte noaptea” (pp. 150 - 151). Alisa, „vrăjitoarea” nu e altceva decât o colportoare de legende ready made, de mistere de-o zi, așa cum era, la Mircea Cărtărescu, Mendebilul. Forța ei de seducție e cu atât mai acaparantă cu cât își revendică toate cunoștințele similiezoterice dintr-o îndelungă tradiție de familie. Mai degrabă acesta e argumentul care-o convinge pe Tina. De altfel, în virtutea aceleiași sensibilități, dezvoltă și discretul flirt incestuos cu un verișor mai mare. Nimic exagerat
O surpriză by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3265_a_4590]
-
da în vileag procesul de fabricație, prin extinderea discursului critic și autocritic, așa cum în unele restaurante șic mîncarea e preparată în fața clienților. Inconsistența postmodernismului rezultă nu în ultimul rînd din incapacitatea fixării sale pe o anume materie. De unde tendința sa acaparantă căreia nu i s-ar putea pune limite. Să fie vorba, în arealul românesc, de perioada ultimelor două-trei decenii sau de una mai lungă? Modalitatea persiflantă a unor scrieri anterioare constituie un brand al așa-numitei {coli de la Târgoviște: „Radu
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]