1,632 matches
-
articolele existente în ediția primă precum acord, anaforă, diastratic, macrostructură, stare etc. Credem însă că chiar o seamă dintre noile intrări ar trebui să fie îmbogățite de ex. la insulă s-a adăugat, în ediția a II-a, pe lîngă accepția din gramatica generativă, sensul de Insulă lingvistică, semnificație aplicabilă și limbii române dar socotim că, în afară de izolarea geografică inclusă în acest concept s-ar cuveni să fie prezentă și izolarea culturală. Dacă prima nu poate fi schimbată, a doua este
La o reeditare by Florica Dimitrescu () [Corola-journal/Journalistic/15062_a_16387]
-
toată lumea citește la fel. Problema subversivității literaturii de dinainte de 1989, a literaturii în genere, trebuie despărțită de goana după șopârle și formulată în termenii codificării literare, ca deschidere către interpretări polisemice, reverberante. La rigoare, șopârla nici nu are cod, în accepția semiotică a termenului. Tot "cifrul" ei nu este decât un reflex asociativ, prin care, pe baza unei asemănări vagi - uneori inexistente -, orice putea fi bănuit, indiferent de semnificația din context, că se referă la Ceaușescu, la familia, la anturajul sau
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
o Cronică a optimistului intitulată Luceafărul. Este anul marelui succes de conferențiar al lui G. Călinescu și cel de pe urmă al ieșirii sale în public. Insist asupra acestui dublu detaliu, de datare și de conținut, considerându-l ca atare în accepția dimensională ce ține de modul lui G. Călinescu de a scrie, deoarece este argument, ca multe altele pentru acest fel, de atâtea ori subiect de controverse. Omul care publicase tomuri despre Mihai Eminescu i-a recitit în întregime opera, anume
"Nimic fictiv" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15155_a_16480]
-
prețios, explozia mitosferei. Așadar de o viziune amestecată, de o babilonie (Nordul e pus a vorbi în mai multe limbi!) în care simbolurile se întrepătrund cu lucrurile, spiritul se opacifiază prin dezlănțuirea materialităților, după cum materialitățile cele mai ingrate se spiritualizează, accepțiile pozitive coabitează nonșalant cu cele negative ș.a.m.d. E un Nord intrat în criză, la întîlnirea cu ființa pe care o oglindește, care-l adoră și-l sfidează concomitent. O viziune măcar aparent haotică, rezultat al alterării simbolurilor prin
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
dispărea!) imaginea carismatică a personajului "transfigurat în mit", cum spunea Mircea Eliade, a singurului contemporan ce i-a dat lui Noica "sentimentul legendarului", admirat de Mircea Vulcănescu, Cioran, Cella Delavrancea, Mihail Sebastian, Octav Onicescu, Mihai Șora etc. Între cele două accepții pare a se căsca un abis. Abis care are și o factură istorică, în înțelesul că multă vreme nu s-a putut vorbi despre autorul Rozei vînturilor decît vehement negativ, într-o unilateralitate politic pecetluită de cele trei dictaturi: a
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15244_a_16569]
-
Rodica Zafiu Onomastica - în accepția largă, de studiu al numelor proprii - e îndreptățită să se ocupe de tot ceea ce intră în sfera obiceiului omenesc de a da nume unor entități individuale: copiilor, animalelor, caselor, trenurilor, firmelor, stelelor... Tradițiile, moda culturală, dorința de diferențiere și nevoia
Nume de jucării by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13418_a_14743]
-
Mi-e sufletul ca pata/ De micșunea-n fîntîni.// Și jubilînd, din mîzgă,/ Cu-o bucurie-adîncă/ Îți scriu pe-un ou de gîscă/ De angora, cald încă!” (Scrisoare). Însăși demonia, mereu presupusă, însă rareori dată-n vileag a travestiului, capătă accepții sofisticate ce o deturnează înspre dulceața învăluitoarei rostiri: „Fecioarelor căzute în genunchi/ Li se retează genele pe trunchi/ Fiindc-au surîs din somn în largi crivate/ Cu șoldurile neînfășurate,/ Și-n miez de noapte, avînd bluza lipsă,/ Au pus cu
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
avantajează cel mai mult și se consacră cu hotărîre gîndurilor lui, pentru că le cunoaște toată forța și toată temeinicia”. În timpurile noastre, odată cu ascensiunea burgheziei și cu liberalizarea societății, canonul aristocratic a intrat în declin. În consecință, ridicolul își „spiritualizează” accepția, eliminînd din planul său preocupările „frivole” cum ar fi cele privitoare la vestimentație: „Cui i se mai pare astăzi ridicol ca un președinte de stat să poarte blugi și adidași, ca tinerii să se îmbrace, tundă, miște fistichiu, ca moda
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
în numele lui. Era o solidarizare a universului cu suferința morală, sub istorice pecete. Timpul epocal al prăbușirilor de tot felul se proiecta pe ecranul unui timp apocaliptic absolut. Se instituiau "corespondențe" de expresionistă factură între ființă și ambianța acesteia, în accepția cea mai generoasă a ultimei. Pătrunzînd în profunzimile inextricabile ale materiei, în împletirea ei de fețe și mișcări, în amestecurile ei de viață și de moarte, poeta ne mărturisește că se simte deopotrivă "regină" și "sclavă". De bunăseamă "regină" prin
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
Nicolae Manolescu În principiu, nu prea văd ce legătură ar fi între critică și iubire. Critica este o activitate intelectuală care apreciază sau examinează operele literare. Iubirea, indiferent în care dintre accepțiile ei, este un sentiment. Fie și față de o transcendență, dar tot o emoție este. Spiritul critic, în schimb, care ar trebui să stea la baza criticii literare ori artistice, este o formă a prejudecății și interpretării în care inevitabila aplecare
Critică și iubire by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13889_a_15214]
-
remarcat, altminteri, că "prin aria sa vastă de interese, Weininger caricaturizează enciclopedismul popularizat în mediul intelectual vienez de către herbartieni, care aruncau în arenă nume celebre precum Platon, Aristotel, Kant, Spencer, Schopenhauer și Darwin" (Johnston) ceea ce, în ultimă instanță, poate primi accepția unei vulgarizări în sens larg. În fine, pe linia acestui eclectism al preocupărilor, însuși Weininger considera că vocația sa este cea a unui "descoperitor de soluții", sugestie oarecum de almanah. Preluarea cea mai entuziastă din spațiul românesc i se datorează
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
Gheorghe Grigurcu Tema postmodernismului se vădește cu atît mai incitantă cu cît însuși conceptul e departe de-a avea o accepție valabilă pentru toată lumea. Ceea ce îl face pe Umberto Eco să remarce cu ironie: "Îmi dau seama că folosesc probabil termenii «modern» și «postmodern» cu totul altcum decît ceilalți. Și totuși, tocmai asta e o atitudine cu adevărat postmodernă, nu găsiți
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
Behring) și cu punctarea întârzierilor în reunificarea canonului, prin joncțiunea celor două entități fracturate de comunism. Dincolo însă de aceste abordări de insider, consistența volumului de față e dată de perspectiva autorului, cu unitatea și miza ei comprehensivă. Există două accepții ale istoriei, reamintește Mircea Anghelescu, istoria ca succesiune de evenimente ce se petrec "în afara noastră, antrenându-ne pe neștiute într-un vârtej implacabil asupra căruia nu avem nici o putere", și istoria ca "modalitate de organizare a reprezentărilor trecute" (p. 45
Farmecul istoriei literare by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10513_a_11838]
-
Vînătorile transformate în carnagii pot flata orgoliul participanților prin numărul mare al făpturilor asasinate, dar cantitatea, vai, nu se traduce în calitate. Ceea ce lipsește acestor acțiuni cinegetice este, definitiv și iremediabil, grația, nu în sensul agrementului fizic, ci într-o accepție specială a termenului, pe care încerc s-o clarific printr-un exemplu. în toamna lui 1808, în pădurea de la Vincennes, Napoleon participa, împreună cu Iosefina, la o vînătoare de cerbi. în timpul goanei, hăituit de cîini, un cerb falnic, cu coarne superbe
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8093_a_9418]
-
își mărturisește cu insistență programatică, de altfel, opțiunea pentru un anume manierism - stilistic și conceptual deopotrivă - al construcției critice în cartea sa Clanul Caragiale. Descoperind în enigmaticul text matein Remember “o profesiune de credință în spirit manierist (luînd termenul în accepția lui Gustav René Hocke)”, care constă în “potențarea tainei prin taină” și în elaborarea unei estetici și chiar etici a tainei așadar, Ion Vartic își face de fapt propria profesiune de credință. În eseurile sale dedicate clanului Caragiale, misterul din
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
o năzuință spre un concret blînd, îmbătător, înfrăgezit de lumină. Spre deosebire de șaizeciștii (colegi de generație) atrași de materialitatea brutală, agitată, stihială, acordată la un pretențios diapazon cosmic, poeta în cauză se arată receptivă la fața fragilă, vulnerabilă a lumii, la accepția sa plutitoare ca un vis revolut ori încă neîmplinit. Indecizia inofensivă, capriciul benign, blîndețea învăluitoare a reveriei dau substanță caligrafică acestei interiorizări liliale, transcriind parcă o tinerețe eternă, pierdută-n sine: „Ea străbătea grădina/ într-un totem de umbră/ atins
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
oare dreapta americană mai puțin americană decît stînga? Sofismul întîmpinării devine clar în fața unui simplu examen obiectiv și factual" (p. 181). Dilema care se naște de aici este care dintre cele două tendințe - conservatorism vs. liberalism (firește, mă refer la accepția americană a termenului) - este recomandabilă unei culturi cu adînci rădăcini spirituale precum cea europeană și, implicit, cea românească. În cazul lui Andrei Brezianu opțiunea este clară din context, ea aproape că nu mai trebuie exprimată. Atașamentul eseistului pentru valorile tradiționale
Deliciile conservatorismului cultural by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12204_a_13529]
-
lui dar, altfel, o consistentă (și valabilă!) pledoarie pentru umbratilis vita, pentru cărțile și modelele la umbra cărora viața se trăiește frumos. Mă întorc la ceea ce consideram a fi prima idee unificatoare a cărții: școala. N-aș identifica-o, în accepția pe care i-o dă Petru Creția, cu vreo realitate care a fost: școala lui Epictet, la care voia să-i învețe stoicismul pe tineri sau Școala din Atena. O apropii, mai degrabă, de visul lui Socrate, în care a
Despre alegerile bune by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12626_a_13951]
-
Sufocată de politică, etica se va metamorfoza pentru autor și publicul său în estetică. Pentru artistul revoltat contra răului absolut al ideologiei comuniste, obligând la prostituarea creatorului și la ocultarea convingerilor lui intime, a face binele în sens ideal, dincolo de accepția imediată, contingentă, a bunătății, devine a face bine opera în sine, respectându-i autonomia și propriile criterii. în pofida puterii, a ingerințelor politice, a interdicțiilor și a indicațiilor cenzurii, începând din deceniul șapte, autorul care se respectă va acționa după o
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/12608_a_13933]
-
o pledoarie deschisă pentru decența care ne-ar face conviețuirea morală mai plăcută și viața (lăuntrică) mai ușoară. Practic, Andrei Pleșu scrie despre tot ce a considerat a fi imoral, exagerat, greșit, impertinent, nedrept, nedemn, într-un cuvânt, obscen (în accepția largă) în societatea românească a ultimilor ani, dar nu numai. Un inventar chiar și selectiv al subiectelor, situațiilor și evenimentelor ar fi relevant. Prin urmare, iată cam ce consideră Andrei Pleșu a fi obscen în societatea noastră de azi: Adrian
Apel la decența pubilcă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12693_a_14018]
-
știut datorită culturii, bunei-credințe și mai cu seamă lucidității sale să acorde altora dreptul de a le avea. Prin structura sa mentală și sufletească nu părea să le împărtășească. Și totuși, omul a fost un democrat în cea mai înaltă accepție a cuvântului. Nu concepea violențele sub nici o formă și legionarilor nu le-a iertat niciodată că i-au ucis pe Duca, Iorga, Madgearu și mulți alții încă, în virtutea unei morale a asasinatului și a unui cult al morții. E lucru
Agendele literare ale lui E. Lovinescu by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/12703_a_14028]
-
propriu. Ludic, ironic, înnobilînd prin virtuozitate și erudiție badinerii și bagatele, autorul falsului Tractat de vînătoare își creează capodopera din mai nimicul unui pretext. Pseudokinegetikos se naște din negații juxtapuse, cu liant sigur în divagația eseistică. Iar eseul fiind, în accepția lui T. Vianu "poezia ideilor", nimic nu pare mai adevărat în cazul de față. Ar mai fi de amintit, în încheiere, că și parodiștii pot găsi în Odobescu un inițiator. Pasionat de gastronomie (nu-i lipsea din bibliotecă volumul lui
Iunie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12740_a_14065]
-
fost leneș, nu pentru că am avut cultul muncii. Lenea înseamnă contemplativitate, atenție la real, și nu la ideal". în această apologie a oțiului se vădește tehnica utilizată adesea de dl Paleologu, cea a apăsării ostentative pe o clapă ce contrariază accepțiile curente ale unui cuvînt sau "ideile primite". Propozițiile astfel dobîndite se impun nu doar prin sugestia lor de adevăr împrospătat, ci și prin cea de seducătoare gratuitate, de construcție posibilă într-un orizont al idealității. Și în fine să ne
Glose la Alexandru Paleologu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12851_a_14176]
-
incomplet, atrage atenția criticul, să nu se înțeleagă că-i neg unitatea. Dimpotrivă, o revendic! Atunci cînd recompui un puzzle, desenul lui devine de la un punct încolo foarte clar, deși încă n-ai plasat toate piesele la locul lor". O accepție desuetă a "sintezei" se leagă de prejudecata academică a excluderii "provocărilor" actualității, a "posibilităților de exprimare în presă", izgonite în subsolul desconsiderat al publicisticii, ca și cum acestea ar bloca perspectiva globală: Dacă n-o ai, dacă doar o mimezi sau - și
Trei decenii de critică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12304_a_13629]
-
de dorința de-a deveni "autoriu", adică de a-și salva numele de dizolvarea în anonimatul care a mistuit nenumăratele generații ce l-au precedat. Ar fi un gest "rece și calculat", trăsătură a unui "parvenitism" fie și într-o accepție sublimată, ilustrînd, morfologic, revolta părții ce, descoperindu-se pe sine, se vrea detașată de întregul căreia i-a fost consubstanțială. Altfel spus e o atitudine vecină cu "răzvrătirea" argheziană, o căutare a unor "cuvinte potrivite", care să justifice "numele adunat
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]