51 matches
-
sunt întâlnite în natură (actiniul, toriul, protactiniul și uraniul), fiind ușor detectabile în sol. Neptuniul și restul actinidelor sunt considerate a fi sintetizabile pe cale artificială, datorită concentrației foarte mici ale acestora în scoarța Pământului. Actiniul este primul element din seria actinidelor, denumind gruparea după numele său, la fel ca lantanul, ce denumește seria lantanidelor. Grupul de elemente este mult mai complex decât cel al lantanidelor. Abia în anul 1945, tabelul lui Mendeleev a fost modificat de Glenn T. Seaborg, prin propunerea
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
gruparea după numele său, la fel ca lantanul, ce denumește seria lantanidelor. Grupul de elemente este mult mai complex decât cel al lantanidelor. Abia în anul 1945, tabelul lui Mendeleev a fost modificat de Glenn T. Seaborg, prin propunerea introducerii actinidelor în sistemul periodic al elementelor. Seria actinidelor este constituită din următoarele metale: La actinide se manifestă fenomenul de paramagnetism. În mod normal, actiniul prezintă un singur izotop natural radioactiv, Ac și niciun izotop stabil. 36 de radioizotopi au fost sintetizați
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
lantanul, ce denumește seria lantanidelor. Grupul de elemente este mult mai complex decât cel al lantanidelor. Abia în anul 1945, tabelul lui Mendeleev a fost modificat de Glenn T. Seaborg, prin propunerea introducerii actinidelor în sistemul periodic al elementelor. Seria actinidelor este constituită din următoarele metale: La actinide se manifestă fenomenul de paramagnetism. În mod normal, actiniul prezintă un singur izotop natural radioactiv, Ac și niciun izotop stabil. 36 de radioizotopi au fost sintetizați artificial, cei mai stabili fiind Ac cu
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
elemente este mult mai complex decât cel al lantanidelor. Abia în anul 1945, tabelul lui Mendeleev a fost modificat de Glenn T. Seaborg, prin propunerea introducerii actinidelor în sistemul periodic al elementelor. Seria actinidelor este constituită din următoarele metale: La actinide se manifestă fenomenul de paramagnetism. În mod normal, actiniul prezintă un singur izotop natural radioactiv, Ac și niciun izotop stabil. 36 de radioizotopi au fost sintetizați artificial, cei mai stabili fiind Ac cu un timp de înjumătățire de T=21
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
ordinul a 50 kcal/atom-gram) și frecvențele de absorbție corespunzătoare se plasează în vizibil. De aceea ionii metalelor tranziționale sunt în general colorați, după cum sunt în general și pragmatici. Metalele tranziționale formează multe combinații coordinative. Lantanidele, Z=58...71 și actinidele, Z=90...103, sunt tot metale tranziționale și au configurația electronică (n-2)f1-14(n-1)d1 ns2, în care n=6 respectiv 7. În general oxizii metalelor, în trepte de valență inferioară au caracter bazic (MnO, Mn(OH)2
Metal de tranziție () [Corola-website/Science/302506_a_303835]
-
, în latină uranium, este un element chimic, un metal, din seria actinidelor a sistemului periodic al elementelor care are simbolul chimic U și numărul atomic 92. l are cea mai mare masă atomică dintre toate elementele naturale (vedeți plutoniu). Uraniul este aproximativ cu 70% mai dens decât plumbul și este ușor radioactiv
Uraniu () [Corola-website/Science/302796_a_304125]
-
l este un element chimic sintetic din categoria actinidelor, care are numărul atomic 100 și simbolul chimic Fm. Este cel mai greu element ce se poate obține prin bombardarea cu neutroni ai elementelor ușoare și ultimul element ce se poate obține în cantități macroscopice, dar nu s-a reușit
Fermiu () [Corola-website/Science/305094_a_306423]
-
l este un element sintetic în tabelul periodic al elementelor care are simbolul No și numărul atomic 102. Un element metalic radioactiv transuranic în seria actinidelor, nobeliul este sintetizat prin bombardarea curiului cu ioni de carbon. A fost descoperit pentru prima dată, de o echipă condusă de către Albert Ghiorso șiGlenn T. Seaborg în anul 1958. . Este ultimul element care poate fi produs prin fuziune nucleară în
Nobeliu () [Corola-website/Science/305264_a_306593]
-
l este un element chimic sintetic din sistemul periodic al elementelor cu simbolul Cm și numărul atomic 96. Este un metal radioactiv transuranic din seria actinidelor ce a fost obținut prin bombardarea unor atomi de plutoniu cu particule alfa (ioni de heliu). Numele a fost dat în onoarea savanților Marie și Pierre Curie. l a fost sintetizat pentru prima oară la University of California, Berkeley de către
Curiu () [Corola-website/Science/305269_a_306598]
-
l este un element chimic sintetic din sistemul periodic al elementelor cu simbolul Cf și numărul atomic 98. Este un metal radioactiv din seria actinidelor care a fost obținut în 1950 prin bombardarea unor atomi de curiu cu particule alfa (ioni de heliu). Numele provine de la statul american California în care se află laboratorul în care a fost descoperit. l a fost obținut pentru prima
Californiu () [Corola-website/Science/305270_a_306599]
-
l este un element chimic sintetic din sistemul periodic al elementelor cu simbolul Am și numărul atomic 95. Este un metal radioactiv din seria actinidelor. El a fost cel de-al patrulea element transuranic descoperit, fiind obținut prin bombardarea plutoniului cu neutroni și numit după continentul America, prin analogie cu europiul (acestea două fiind și singurele denumite după continente. l a fost sintetizat pentru prima
Americiu () [Corola-website/Science/305271_a_306600]
-
l este un element chimic, transuranic și radioactiv cu simbolul Bk și numărul atomic 97, făcând totodată parte și din seria actinidelor. A fost numit după orașul Berkeley, din California, locul unde se află "University of California Radiation Laboratory" și unde acesta a fost descoperit în luna decembrie a anului 1949. l a fost a cincilea element transuranian descoperit, după neptuniu, plutoniu
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
sa. Radiațiile sale alfa sunt destul de slabe - 1.45% în ceea ce privește radiațiile beta-, dar ajută, câteodată, la detectarea izotopului. Al doilea izotop al berkeliului, din punctul de vedere al importanței, este berkelium-247, și se descompune cu particule alfa ca majoritatea izotopilor actinidelor. Berkeliul mai are și 2 metastări, cea mai stabilă fiind Bk cu timpul de înjumătățire de 23,7 ore. Berkeliul este produs prin bombardarea actinidelor mai ușoare (ca U sau Pu) cu neutroni într-un reactor nuclear. În cazul folosirii
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
de vedere al importanței, este berkelium-247, și se descompune cu particule alfa ca majoritatea izotopilor actinidelor. Berkeliul mai are și 2 metastări, cea mai stabilă fiind Bk cu timpul de înjumătățire de 23,7 ore. Berkeliul este produs prin bombardarea actinidelor mai ușoare (ca U sau Pu) cu neutroni într-un reactor nuclear. În cazul folosirii uraniului pe post de combustil , plutoniul este produs, în primă fază, prin captura neutronilor (așa-zisa reacție (n,γ) sau fuziunea neutronilor), iar apoi prin
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
Bk: Astfel produs, Bk are un timp de înjumătățire realtiv lung, de 330 zile și astfel, poate captura alt neutron. Totuși, produsul, Bk are un timp de înjumătățire de 3.212 ore și de aceea poate fi folosit la producerea actinidelor mai grele. În schimb, acesta se dezintegrează până la izotopul californului Cf: Reacțiile de mai sus ilustrează faptul că, în ciuda fatelor că Bk este un izotop mult mai stabil al berkeliului, producerea sa în reactoare nucleare este foarte neeficientă. Aceste fapt
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
valoare de 986 °C, este mai mic decât ce al curiului (1340 °C), dar mai mare decât cel al californiului (900 °C). Berkeliul este relativ moale și are cea mai mică compresie uniformă (în valoare de 20 Gigapascali) dintre toate actinidele. Ionii de Berkeliu (III) formează vârfuri fluorescente la 652 nanometri (lumină roșie) și la 742 nanometri (lumină aproape infraroșie), datorită tranziției interne de pe stratul electronic f. Intensitatea relativă a acestor vârfuri depinde de puterea de excitație și de temperatura la
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
de unde entalpia de dizolvare standard (Δ"H"°) a unei soluții cu ioni Bk este −601 kJ/mol. Potențialul standard /Bk este −2.01 V. Potențialul de ionizare al unui atom neutru de berkeliu este de 6.23 eV. Ca toate actinidele, berkeliul se dizolvă în diferiți acizi anorganici, în urma reacției rezultând hidrogen gazos. Starea de oxidare trivalentă este cea mai stabilă, în special în soluțiile apoase, deși sunt cunoscuți și compuși ai berkeliului cu valența patru sau doi. Existența sărurilor de
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
cristalele sub formă cubică cu fețe centrate. Încălzit la 1200 °C, BkO cubic își schimbă forma cristalină în monoclinică, care se reschimbă în hexagonală la 1750 °C; aceste tranziții sunt reversibile. Astfel de schimbări de compoziție sunt tipice pentru hexaoxizii actinidelor. Oxidul de berkeliu (II), BkO, a fost raportat ca un solid sfărâmicios de culoare gri ce formează cristale cubice cu fețe centrate. Însă, pentru acest compus, savanții rămân incerți cu privire la compoziția chimică a acestuia. În compușii halogenați, berkeliul poate avea
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
au loc. Energia mică emisă de electronii izotopului berkeliu-249 (mai puțin de 126 keV) împiedică detecția lor, datorită interferenței de semnal cu alte procese de dezintegrare. Însă, această caracteristică face izotopul relativ inofensiv pentru om comparat cu alți izotopi ai actinidelor. Totuși, berkeliu-249 (cu un timp de înjumătățire de doar 330 zile) se trasformă în izotopul californiu-249, care este un foarte puternic emițător de radiații alfa și este mai degrabă periculos și trebuie manipulat numai într-un laborator supradotat. Multe date
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
se poate observa și în tabelul de mai sus, halogenurile samariului își schimbă structura cristalină când atomul unui tip de halogen este substituit de către altul; acesta este un comportament mai puțin compun pentru multe elemente, printre care se numără și actinidele. Majoritatea halogenurilor au două stări cristaline majore pentru o singură compoziție, una dintre ele fiind semnificativ mai stabilă, iar cea de a doua fiind metastabilă. Ultima fază este formată prin comprimare sau încălzire, urmată de schimbarea condițiilor ambientale. De exemplu
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
serii diferite de elemente, care ar fi putut să explice de ce proprietățile chimice ale noilor elemente erau diferite față de cele așteptate. În 1945, el a mers împotriva sfaturilor colegilor săi și a sugerat o schimbare semnificativă tabelului lui Mendeleev: seria actinidelor. Conceptul de actinide al lui Seaborg referitor la structura electronică a elementelor grele, precizând că actinidele formează o serie de tranziție analogă cu cea a lantanidelor, este acum acceptată în comunitatea științifică și inclusă în toate configurațiile standard ale tabelului
Istoria tabelului periodic () [Corola-website/Science/327335_a_328664]
-
elemente, care ar fi putut să explice de ce proprietățile chimice ale noilor elemente erau diferite față de cele așteptate. În 1945, el a mers împotriva sfaturilor colegilor săi și a sugerat o schimbare semnificativă tabelului lui Mendeleev: seria actinidelor. Conceptul de actinide al lui Seaborg referitor la structura electronică a elementelor grele, precizând că actinidele formează o serie de tranziție analogă cu cea a lantanidelor, este acum acceptată în comunitatea științifică și inclusă în toate configurațiile standard ale tabelului periodic. Seria actinidelor
Istoria tabelului periodic () [Corola-website/Science/327335_a_328664]
-
erau diferite față de cele așteptate. În 1945, el a mers împotriva sfaturilor colegilor săi și a sugerat o schimbare semnificativă tabelului lui Mendeleev: seria actinidelor. Conceptul de actinide al lui Seaborg referitor la structura electronică a elementelor grele, precizând că actinidele formează o serie de tranziție analogă cu cea a lantanidelor, este acum acceptată în comunitatea științifică și inclusă în toate configurațiile standard ale tabelului periodic. Seria actinidelor este al doilea rând al blocului f (seriile 5f) ale tabelului periodic și
Istoria tabelului periodic () [Corola-website/Science/327335_a_328664]
-
actinide al lui Seaborg referitor la structura electronică a elementelor grele, precizând că actinidele formează o serie de tranziție analogă cu cea a lantanidelor, este acum acceptată în comunitatea științifică și inclusă în toate configurațiile standard ale tabelului periodic. Seria actinidelor este al doilea rând al blocului f (seriile 5f) ale tabelului periodic și cuprinde elementele dintre actiniu și lawrențiu. Elaborările ulterioare ale lui Seaborg despre conceptul actinidelor a teoretizat o nouă serie de elemente supergrele din seriile trans-actinidelor -ce conține
Istoria tabelului periodic () [Corola-website/Science/327335_a_328664]
-
în comunitatea științifică și inclusă în toate configurațiile standard ale tabelului periodic. Seria actinidelor este al doilea rând al blocului f (seriile 5f) ale tabelului periodic și cuprinde elementele dintre actiniu și lawrențiu. Elaborările ulterioare ale lui Seaborg despre conceptul actinidelor a teoretizat o nouă serie de elemente supergrele din seriile trans-actinidelor -ce conține elementele cu numărul atomic între 104 și 121- și super-actinidelor -ce conține elementele cu numărul atomic între 122 și 153. este, de asemenea, istoria descoperirii elementelor chimice
Istoria tabelului periodic () [Corola-website/Science/327335_a_328664]