1,110 matches
-
particularități gramaticale ale limbilor germanice mai vechi și se aseamănă cu norvegiana veche din perioada anterioară simplificărilor flexionare, asta datorită izolării sale față de țările scandinave. Islandeza modernă încă este o limbă flexionară, păstrând patru cazuri gramaticale: nominativ, genitiv, dativ și acuzativ. Substantivele pot avea trei genuri: masculin, feminin și neutru. Există două paradigme principale pentru fiecare gen: cea tare și cea slabă, care sunt, în plus, împărțite în paradigmele mai mici, conform unor criterii diverse (precum schimbări fonetice, grupurile consoanelor, etc.
Limba islandeză () [Corola-website/Science/296647_a_297976]
-
de vecinătate. Oarecare ar fi motivul acestor analogii, similitudinea marcantă a sistemului flexionar al limbilor cu siguranță a ușurat înlocuirea galicei cu latina. Se presupune că limba galică a avut șase sau șapte cazuri gramaticale. Împărtășea cu latina nominativul, genitivul, acuzativul, dativul și vocativul, dar în locul ablativului avea instrumentalul și, probabil, locativul, la ca și limbile slave și baltice. Cele mai bine atestate sunt formele flexionare ale substantivelor cu teme pe -o- și -ă- și la nominativ și acuzativ. Tabelul de
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
nominativul, genitivul, acuzativul, dativul și vocativul, dar în locul ablativului avea instrumentalul și, probabil, locativul, la ca și limbile slave și baltice. Cele mai bine atestate sunt formele flexionare ale substantivelor cu teme pe -o- și -ă- și la nominativ și acuzativ. Tabelul de mai jos prezintă toate modelele de declinare atestate. Rubrica goală înseamnă că forma declinată pentru acest grup de declinare nu este atestată în surse. Inscripțiile păstrate uneori atestă evoluția morfologică cu timp, spre exemplu dativul singular al substantivelor
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
Acestea se realizează cu prepoziții și ordinea cuvintelor. Există două articole: "la" (cel/cei/..ul) și "un" (un/o). Persoană a treia pronume reflexiv (el însuși, ea însăși) și posesivul reflexiv este "se". În LFN nu există cazuri (nominativ, genitiv, acuzativ...) iar pronumele devin posesive punându-le în fața substantivului posedat. "Pisică mea" poate fi exprimat că "me gato" sau "la gato de me." Nu există gen: "la fema, la om, la fia," si " la fio" (femeia, bărbatul, fata, băiatul). Se pot
Lingua franca nova () [Corola-website/Science/298966_a_300295]
-
ușor decît aerul ea afirmă că trebuie să privim dincolo de simboluri în loc de a ne face un fetiș din ele acest lucru a făcut ca romanul să constituie valoroasă sursă de informații referitoare la istoria personajelor și evenimentelor pentru a forma acuzativul se adaugă n la forma de nominativ vot pentru unul sau mai mulți înlocuitori reformarea autotermă are loc în condițiile unei precise dozări a alimentării cu aer și abur menținerea vieții prin scăderea temperaturii cadavrelor bătălia a avut un efect
colectie de fraze din wikipedia in limba romana [Corola-website/Science/92305_a_92800]
-
cu sens lexical poate fi plasat: Într-o propoziție cu trei părți, dintre care una este complement direct, topica poate fi subiect + predicat + C.D. sau C.D. + predicat + subiect. Dacă subiectul și C.D. sunt nume de animate ambele la același număr, acuzativul nefiind marcat și C.D. nefiind anticipat sau reluat de pronumele personal corespunzător, sensul unei asemenea propoziții depinde de scoaterea în evidență a uneia sau alteia din părțile de propoziție prin accentuare și intonație. La citire, următoarele propoziții pot însemna: Exemplu
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
limbii spaniole. Alfabetul limbii spaniole este compus din 27 de caractere. Pronumele personale sunt singurele forme din gramatică limbii spaniole care posedă o declinare (redusă și ea). La aceste pronume deosebim cazurile nominativ (nominativo), prepozițional (caso preposicional), dativ (dativo) și acuzativ (acusativo). Unele forme ale pronumelor personale au accent de intensitate ("nosotros", "mí", "ți", "ellos", etc.) iar altele nu ("me", "te", "le", "los" etc.). Sub acest aspect, deosebim forme accentuate ("formas tónicas o acentuadas") și forme neaccentuate ("formas átonas o inacentuadas
Gramatica limbii spaniole () [Corola-website/Science/301536_a_302865]
-
limbii poloneze este în general fonemică, cu unele excepții (de exemplu, poate fi scris "ż" sau "rz"). Poloneza este o limbă flexionară și păstrează sistemul protoslav de șapte cazuri pentru substantive, adjective și pronume: nominativ ("mianownik"), genitiv ("dopełniacz"), dativ ("celownik"), acuzativ ("biernik"), instrumental ("narzędnik"), locativ ("miejscownik") și vocativ ("wołacz"). Există două numere: singular și plural. În trecut a existat și numărul dual. Rămășițele lui sunt vizibile în flexiunea numeralelor. Sistemul polonez al genurilor este foarte complicat din cauza combinației a trei categorii
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
defective de număr - formarea prin derivare și compunere - genul și numărul substantivelor 3. Adjectivul - apocopare - modificarea de sens în funcție de poziția față de substantiv - grade de comparație (forme regulate/neregulate) - adjectivul posesiv - adjective nehotărâte și distributive 4. Pronumele - personal - forme neaccentuate (dativ, acuzativ) - reflexiv - posesiv - nehotărât și negativ - interogativ - relativ - valorile lui se 5. Verbul - formele și folosirea timpurilor și modurilor - folosirea verbelor ser și estar cu valoare predicativa - folosirea verbelor ser/estar cu valoare copulativa - perifraze verbale (estar, seguir, ir + gerunziul; perifraze
EUR-Lex () [Corola-website/Law/165281_a_166610]
-
se face conform regulilor stabilite în 2000, dintre care cele mai importante sunt: Vocabularul bielorus se înrudește, în ordine, cu cel ucrainean, cel polonez și cel rus. Iată câteva cuvinte și expresii uzuale: Substantivele au 6 cazuri (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, instrumental, locativ), la care se adaugă vocativul, mult mai puțin folosit.
Limba bielorusă () [Corola-website/Science/299337_a_300666]
-
propriu-zise, de exemplu fr. mod. "encore" „încă”. Totodată apare procedeul de derivare a adverbelor din adjective, cu cuvântul (ablativul lui „minte”) devenit sufix: „în mod individual, izolat” > fr. mod. "seulement" „numai”. Din cauza reducerii numărului de cazuri la două, nominativ și acuzativ, ba chiar a confuziei dintre acestea prin dispariția din vorbire a desinenței de acuzativ -m ( > , ca nominativul „trandafir”), ia amploare folosirea prepozițiilor: pentru dativ și acuzativ ( > > fr. mod. "je vais à Rome" „merg la Roma”), pentru genitiv. Tot din cauza reducerii
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
din adjective, cu cuvântul (ablativul lui „minte”) devenit sufix: „în mod individual, izolat” > fr. mod. "seulement" „numai”. Din cauza reducerii numărului de cazuri la două, nominativ și acuzativ, ba chiar a confuziei dintre acestea prin dispariția din vorbire a desinenței de acuzativ -m ( > , ca nominativul „trandafir”), ia amploare folosirea prepozițiilor: pentru dativ și acuzativ ( > > fr. mod. "je vais à Rome" „merg la Roma”), pentru genitiv. Tot din cauza reducerii formelor cazuale, topica propoziției se schimbă așa cum va fi moștenită de franceză: atributul adjectival
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
izolat” > fr. mod. "seulement" „numai”. Din cauza reducerii numărului de cazuri la două, nominativ și acuzativ, ba chiar a confuziei dintre acestea prin dispariția din vorbire a desinenței de acuzativ -m ( > , ca nominativul „trandafir”), ia amploare folosirea prepozițiilor: pentru dativ și acuzativ ( > > fr. mod. "je vais à Rome" „merg la Roma”), pentru genitiv. Tot din cauza reducerii formelor cazuale, topica propoziției se schimbă așa cum va fi moștenită de franceză: atributul adjectival și cel substantival la genitiv se plasează după substantivul comun determinat, predicatul
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
este denumită în popor „certificatul de botez” al Danemarcei ("dåbsattest"), deși ambele utilizează cuvântul „Danemarca”, sub formă acuzativă „tanmaurk” () pe cea mai mare, și genitivă „tanmarkar” (pronunțat ) pe cea mai mică. Locuitorii Danemarcei sunt numiți acolo „tani” (), sau „dani” la acuzativ. Cele mai vechi descoperiri arheologice din Danemarca datează din perioada interglaciară Eem din anii 130.000-110.000 î.e.n. Danemarca a fost locuită de prin 12.500 î.e.n. și există dovezi că se practica agricultura pe la 3900 î.e.n. Epoca de bronz
Danemarca () [Corola-website/Science/297801_a_299130]
-
Cu prefixul mal- se obține sensul opus, adică "bolnav". Sufixul -ul- înseamnă "persoană", iar -ej- înseamnă "loc"; adică "loc pentru oameni bolnavi". Toate substantivele se termină în "-o". Pluralul se formează adăugând terminația "-j". Există numai două cazuri: nominativ și acuzativ. Acuzativul se formează adăugând terminația "-n" (la plural, după sufixul "-j"). Prin urmare, un substantiv din esperanto are patru forme, după cum se vede în tabelul următor: Nominativul se folosește pentru a exprima subiectul propoziției: De asemenea, numele predicativ stă întotdeauna
Gramatica limbii esperanto () [Corola-website/Science/300745_a_302074]
-
prefixul mal- se obține sensul opus, adică "bolnav". Sufixul -ul- înseamnă "persoană", iar -ej- înseamnă "loc"; adică "loc pentru oameni bolnavi". Toate substantivele se termină în "-o". Pluralul se formează adăugând terminația "-j". Există numai două cazuri: nominativ și acuzativ. Acuzativul se formează adăugând terminația "-n" (la plural, după sufixul "-j"). Prin urmare, un substantiv din esperanto are patru forme, după cum se vede în tabelul următor: Nominativul se folosește pentru a exprima subiectul propoziției: De asemenea, numele predicativ stă întotdeauna în
Gramatica limbii esperanto () [Corola-website/Science/300745_a_302074]
-
-j"). Prin urmare, un substantiv din esperanto are patru forme, după cum se vede în tabelul următor: Nominativul se folosește pentru a exprima subiectul propoziției: De asemenea, numele predicativ stă întotdeauna în nominativ (o greșeală des întâlnită la începători este folosirea acuzativului în această situație): Nominativul este folosit cu toate prepozițiile: Câteva prepoziții pot fi folosite și cu acuzativul, vezi mai jos. În majoritatea cazurilor, acuzativul se folosește pentru a desemna complementul direct: Acuzativul este de asemenea folosit cu unele prepoziții pentru
Gramatica limbii esperanto () [Corola-website/Science/300745_a_302074]
-
se folosește pentru a exprima subiectul propoziției: De asemenea, numele predicativ stă întotdeauna în nominativ (o greșeală des întâlnită la începători este folosirea acuzativului în această situație): Nominativul este folosit cu toate prepozițiile: Câteva prepoziții pot fi folosite și cu acuzativul, vezi mai jos. În majoritatea cazurilor, acuzativul se folosește pentru a desemna complementul direct: Acuzativul este de asemenea folosit cu unele prepoziții pentru a indica direcția: Pentru a arăta durată sau distanță: În câteva expresii uzuale: În esperanto, articolul hotărât
Gramatica limbii esperanto () [Corola-website/Science/300745_a_302074]
-
De asemenea, numele predicativ stă întotdeauna în nominativ (o greșeală des întâlnită la începători este folosirea acuzativului în această situație): Nominativul este folosit cu toate prepozițiile: Câteva prepoziții pot fi folosite și cu acuzativul, vezi mai jos. În majoritatea cazurilor, acuzativul se folosește pentru a desemna complementul direct: Acuzativul este de asemenea folosit cu unele prepoziții pentru a indica direcția: Pentru a arăta durată sau distanță: În câteva expresii uzuale: În esperanto, articolul hotărât este "la", care nu-și schimba niciodată
Gramatica limbii esperanto () [Corola-website/Science/300745_a_302074]
-
o greșeală des întâlnită la începători este folosirea acuzativului în această situație): Nominativul este folosit cu toate prepozițiile: Câteva prepoziții pot fi folosite și cu acuzativul, vezi mai jos. În majoritatea cazurilor, acuzativul se folosește pentru a desemna complementul direct: Acuzativul este de asemenea folosit cu unele prepoziții pentru a indica direcția: Pentru a arăta durată sau distanță: În câteva expresii uzuale: În esperanto, articolul hotărât este "la", care nu-și schimba niciodată formă. Nu există articol nehotărât. Toate adjectivele se
Gramatica limbii esperanto () [Corola-website/Science/300745_a_302074]
-
unele prepoziții pentru a indica direcția: Pentru a arăta durată sau distanță: În câteva expresii uzuale: În esperanto, articolul hotărât este "la", care nu-și schimba niciodată formă. Nu există articol nehotărât. Toate adjectivele se termină în "-a". Pluralul și acuzativul se formează exact că la substantive. Prin urmare, un adjectiv are tot patru forme: Adjectivul se acordă în caz și număr cu substantivul pe care îl determină. Cum în esperanto nu există gen gramatical, nu poate fi vorba de acord
Gramatica limbii esperanto () [Corola-website/Science/300745_a_302074]
-
are tot patru forme: Adjectivul se acordă în caz și număr cu substantivul pe care îl determină. Cum în esperanto nu există gen gramatical, nu poate fi vorba de acord în gen. Câteva exemple: Pronumele personale din esperanto sunt următoarele: Acuzativul se formează adăugând "-n", ca la substantive și adjective: mi "eu", min "pe mine". Adjectivul pronominal posesiv se formează adăugând "-a", si se declina că oricare alt adjectiv: ni "noi", nia "al nostru, a noastră". Pronumele ci este foarte rar
Gramatica limbii esperanto () [Corola-website/Science/300745_a_302074]
-
relative, nehotărâte și generale. În funcție de părțile de vorbire pe care le pot înlocui, pronumele se împart în substantivale, adjectivale și numerale. Se consideră tot pronume și ceea ce gramaticile românești consideră adjective pronominale. Pronumele personale prezintă particularitatea că formele cazuale în afară de acuzativ nu se formează de la nominativ + un sufix cazual, ci se folosesc desinențele cazuale, la care se adaugă sufixele posesive pentru obiectul posedat. Exemplu: "én" „eu”, "nálam" „la mine”, "velem" „cu mine” etc. Spre deosebire de limba română, în maghiară există numai pronume
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
adjective se intercalează un "a" între două consoane, dar la alte forme acest "a" dispare. De exemplu, rădăcina cuvântului care înseamnă „bătrân” este "starc-", nominativul său singular fiind "starac", dar în cursul declinării "a" cade: "starca" „bătrânului” (genitiv), „pe bătrân” (acuzativ). În cazul rădăcinilor de feminine terminate cu două consoane, acest "a" apare la genitiv plural între cele două consoane: rădăcină "sestr-", nominativ singular "sestra" „soră”, genitiv plural "sestara". Cuvintele masculine terminate cu "-ao", "-eo" sau "-io" [ex. "čitao sam" „am
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
o", dar numai în poziție finală de cuvânt. Acest "o" redevine "l" dacă nu mai este în poziție finală, ci este urmat de o desinență sau de alt sufix: "čitala sam" „am citit” (subiect feminin), "anđela" „îngerului” (genitiv), „pe înger” (acuzativ), "cijela" „întreagă”. Când două consoane, una surdă și una sonoră, ajung în contact prin adăugarea la un cuvânt a unei desinențe sau a unui sufix, prima consoană devine la fel cu cea următoare din punctul de vedere al sonorității (asimilare
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]