4,644 matches
-
Cazimir ar trebui să știe că, din punct de vedere formal, Nicolae Ceaușescu era la vremea respectivă reprezentantul majorității. Fusese ales cu 99,9%, mass-media îl ridica în slăvi, scriitorii îi dedicau omagii, iar „oamenii muncii” îi scriau telegrame de adeziune. Cine contesta în anii ’70-’80 această stare de lucruri? Dacă exista o altă majoritate de ce nu se manifesta în vreun fel? Ceaușescu ar fi putut să cadă la vot și totul ar fi fost mult mai simplu. Din păcate
Hazul vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13566_a_14891]
-
a exprimat direct nici imediat după fuga sa în Occident și nici în anii ’60 despre ce a văzut și a îndurat în anii războiului în ghetoul cernăuțean și în detașamentul de muncă obligatorie în România. Pe de altă parte, adeziunea sa la un „realism” sui generis este nu mai puțin celebră: „N-am scris vreodată un rînd care să nu fi avut de-a face cu existența mea”. Mai multe luări de poziție asupra propriei poetici, de la scrisoarea către Hans
Marfă de contrabandă by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/13579_a_14904]
-
istoricul Ovidiu Pecican. O scriitura în care se percepe ecoul unei posturi simpatetice în raport cu materia tratată în cercuri concentrice, personalitatea lui B. P. Hașdeu integrindu-se în figură unei "elite culturale iar ultima într-un tablou al epocii, fixat cu afectiva adeziune: "M-a interesat să schițez aici, oricît de sumar și de incomplet, se confesează cercetătorul, povestea întotdeauna fascinantă a constituirii și afirmării în arenă publică și culturală a unei elite culturale. Vorbind despre ea, vorbeam, implicit, despre idei care scurticircuiteaza
Romanul "hasdeenilor” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13739_a_15064]
-
intelectualii francezi, din 1956 încoace, apărut în 1999). Cele o sută cincizeci de pagini consacrate lui Paul Morand și României se vor un studiu obiectiv al acestei secvențe importante din biografia celebrului scriitor, îndeajuns de controversat în țara lui din cauza adeziunilor politice de dreapta și a servirii, ca diplomat de carieră, a regimului instalat la Vichy sub ocupație germană această din urmă perioadă fiind, în parte, acoperită chiar de misiunea sa de ambasador la București, între iulie 1943 și aprilie 1944
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
lipsite de rezonanță, de la din nou, Matyla Ghyka, atunci ambasador la Londra, la Ernst Jünger, sau la Jean Mouton, director al Institutului francez din București. Cuplul Hélène-Paul Morand nu scapă de eticheta colaboraționismului, simpatiile lor pentru Hitler sunt în afară de îndoială, adeziunea la politica guvernului de la Vichy e certă (exemplele din articolele scrise atunci de Morand sunt edificatoare), însă imaginea se nuanțează totuși, căci sunt reținute și gesturile de refuz ale scriitorului de a vorbi la posturile de radio de sub ocupație, de
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
rotiserie, taximetriștii, polițaii și aurolacii stau la rînd vorbind zgomotos despre fotbal și femei. Prietenul meu, căruia i-am promis că înființăm Partidul Săracilor iar eu voi fi șefă la cadre mă informează scurt și complice cum stă "treaba", cîte adeziuni s-au mai strîns prin cartier. Promițător. "Vă duceți la băieți?". De ce nu? Trec pe lîngă brutărie. Pe trepte, aproape la picioarele mele, un el și o ea fac amor. {i totuși, acolo, pe trepte, tandrețea nu este izgonită. Cu
Nocturnă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13875_a_15200]
-
Institutul Curie, la Paris, în 1956. Ochiurile rețelei, jurnalul Soranei Gurian din 1950, a cărui ediție românească e, trag concluzia din Post scriptum-ul traducătoarei, doar parțială, ocolește cu multă prudență problemele de conștiință ale unei scriitoare care semnase articole de adeziune la limita penibilului și care, înșelată în convingerile ei de stînga, încearcă să plece din țară prin orice mijloace ( în speță, o căsătorie fictivă cu un cetățean italian). Talentul de prozatoare și, mai ales, de ziaristă, o ajută în schimb
"Jurnalul meu din România" by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13923_a_15248]
-
știrea că s-a stins la 90 de ani marea soprană Elisabeth Schwarzkopf, comentariile rezumându-se la faptul că fusese integrată în tineretul nazist și că apoi ar fi fost marea rivală a Mariei Callas. Nimeni n-a aplaudat acea adeziune de care Elisabeth nu cred că era mândră. Și a marcat acest lucru atunci când s-a măritat cu un evreu și când a luat cetățenia britanică. Lui Walter Legge, soțul ei, Elisabeth îi nutrea un adevărat cult, vizibil în locuința
Elisabeth Schwarzkopf a intrat în lumea celor drepți by Mariana Nicolesco () [Corola-journal/Journalistic/10378_a_11703]
-
fascistului de el, pot să vă jur, ne-a zis odată Jaime. O trimisese în judecată chiar pe fiica cea mai mare, pentru activități subversive, și-o condamnase la închisoare fără probleme, asta doar ca să-și proclame public integritatea și adeziunea la Regim. Jaime nu l-a iertat niciodată pentru asta, deși disprețul pe care-l manifesta nu-l împiedica să trăiască pe spezele lui. - Ei, mergem să mâncăm sau nu? - Mergem, eu unul sunt de acord, a spus Marcos. - Dar
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
vituperează - de cele mai multe ori liberă de orice cugetare - la apariția vreunei voci „reacționare“. A doua pricină este lipsa de coerență și de consistență a „turmei credincioase“, care, deși dominantă cantitativ, rămâne, calitativ, extrem de pestriță și incapabilă să își gestioneze lucrativ adeziunea statistică la cei „86% de creștin ortodocși“. În al treilea rând, lipsa capacității de „angajare la acțiune“ a mirenilor, defect care le aparține, dar care poate fi plasat și în contul administrației bisericești. Să le luăm pe rând. Când libera
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
interviurile amabile nu sînt decît cozerii sau conferințe dialogate.”, cum spune același Florin Mugur). Nici urmă însă a acestor temeri aici: convorbirile Ileana Mălăncioiu - Daniel Cristea-Enache ajung, într-un fel, cam de prea multe ori în acel punct discutabil al adeziunii necondiționate față de partenerul de discuție, al afirmării unui adevăr împărtășit față de care îndoiala nu mai e posibilă. Deși se prea poate să fi fost nevoie de constanta reafirmare a admirației și adeziunii pentru a pătrunde dincolo de platoșa unei simțiri atît
Cerul înstelat deasupra mea... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13234_a_14559]
-
prea multe ori în acel punct discutabil al adeziunii necondiționate față de partenerul de discuție, al afirmării unui adevăr împărtășit față de care îndoiala nu mai e posibilă. Deși se prea poate să fi fost nevoie de constanta reafirmare a admirației și adeziunii pentru a pătrunde dincolo de platoșa unei simțiri atît de reticente cu lumea precum cea a acestei poete. Indiscutabil totuși, cei doi parteneri de dialog împărtășesc aceleași poziții și aproape mereu văd lumea din același punct: îi resping cu egală virulență
Cerul înstelat deasupra mea... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13234_a_14559]
-
utilitarismului constructivist rezolvit în arhitectură și care clatină în havuzele visurilor apele unor viziuni desfăcute de orice probleme și continuități situate dincolo de poem și de semitrezie” (Coliva lui Moș Vinea). Parcurgând în febre aceste metamorfoze care-l fac să nege adeziuni ce păruseră până nu de mult definitive și să îmbrățișeze tocmai ceea ce judecase drept inacceptabil și depășit, Voronca nu poate fi, totuși, acuzat, fără nuanțe, de inconsecvență. Ruptura radicală de constructivism și opțiunea pentru ceea ce astăzi apare destul de limpede ca
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
timpului și poate, într-o măsură mai mică, Dorințele ridicole, în timp ce Grizelda păcătuiește în ochii publicului contemporan prin lungimi greoaie și broderii supărătoare. Căutînd să surprindem specificitatea poveștii lui Perrault, am găsit o ezitare jucăușă, surprinzătoare și derutantă totodată, între adeziunea și distanțarea față de povestea tradițională, fapt mai evident la nivelul formulei narative și al simbolisticii. În povestea perraldiană, scurtă, concentrată (diferită de cea a contempranilor săi, în care simțim un exces narativ și o supraîncărcare simbolică), distanțarea de care vorbeam
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
care simțim un exces narativ și o supraîncărcare simbolică), distanțarea de care vorbeam, nu este ostentativă. Uneori, abia perceptibilă, alteori, aproape ambiguă, ea se observă prin intruziunile explicite și implicite ale naratorului, printr-o contaminare a contextului, a anturajului, în timp ce adeziunea se face simțită cel mai bine prin funcția emotivă a naratorului, exprimată adeseori prin folosirea cuvîntului “bietul”, referitor la un personaj - de regulă pozitiv - aflat în dificultate. Pentru a defini toate acestea cu un singur termen ne-am gîndit la
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
istorie comică”, de “scorneli plăcute”, “de fabulă nebunatică și ingenioasă”, care, toate, pot să vrăjească și să încînte, să distreze dar și să instruiască. Șăgălnicia este, așadar, în poveștile lui Perrault pornirea de a tempera și a echilibra prea marea adeziune, sau dimpotrivă, prea marea distanțare față de istoria povestită, ea este chiar ezitarea, balansarea, oscilarea între adeziune și distanțare. Dacă ironia este, după unii, indice de modernitate prin relativitatea pe care o lasă să planeze peste valorile stabilite, șăgălnicia este pentru
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
să încînte, să distreze dar și să instruiască. Șăgălnicia este, așadar, în poveștile lui Perrault pornirea de a tempera și a echilibra prea marea adeziune, sau dimpotrivă, prea marea distanțare față de istoria povestită, ea este chiar ezitarea, balansarea, oscilarea între adeziune și distanțare. Dacă ironia este, după unii, indice de modernitate prin relativitatea pe care o lasă să planeze peste valorile stabilite, șăgălnicia este pentru partizanul modernilor, care a fost Perrault, chiar această ireverență față de autoritate, stabilită de timp - pentru antichitate
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
de formă sapiențială, comentariu sau digresiune. Într-adevăr, narațiunea poveștii e presărată, fără a fi însă întreruptă, ici și colo, de comentarii, de paranteze, de sentințe și maxime care, extrase din “doxa mundi”, sînt ușor modificate și exprimă atitudinea de adeziune sau de subversiune a naratorului. Regăsim jocul și în mînuirea ingenioasă a unor figuri narative precum focalizarea multiplă, descrierea focalizată și ambulatorie, în scena care întărește tematic oralitatea și devorarea în secvențele cu lupi și căpcăuni, în juxtapunerea dezinvoltă a
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
ale unei schimbări de perspectivă asupra sinelui. Dar ludicul și autoironia de care poetul dă dovadă în ultimele poeme, cele din Addenda - tot mai puțin interesate de o înscriere generică cît de o scriere autentică de sine - nu pot mina adeziunea la o viziune modernistă asupra literaturii, religioasă și recalcitrantă totodată, axată pe dialectica dintre esență și aparență.
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
Barbu Cioculescu Ideea de a-și scrie memoriile prin prisma întâlnirilor avute cu acei dintre semenii scriitori ce i-au trezit sentimente de adeziune spirituală, ajutându-l într-un fel să se cunoască mai bine, dacă nu să se împlinească, marchează egalitatea de scor între modestie și orgoliu, la caracter care se respectă. Când cei în cauză aparțin ca, de altminteri însuși memorialistul, unei
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
Cârciumaru, are aerul a uita că a înscris în programul d-sale tipărit în preajma ultimelor alegeri locale asigurarea apariției revistei Columna. Ori e o "tehnică" a d-sale defel originală de altminteri, a nerespectării angajamentelor electorale asumate? în orice caz, adeziunea formală la gloria lui Brâncuși nu e o scuză pentru lipsa de cuvînt față de fenomenul cultural actual, pentru nici o formă a lipsei de cuvînt. Faptul că aprinzi o lumînare la altarul genialului sculptor nu poate răscumpăra indiferența crasă pentru ceea ce
Brâncuși dichisit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12180_a_13505]
-
solicitările de a-și recăpăta ajutorul de stat rămân fără un răspuns pozitiv. Strategia ușor extravagantă de a se abona la Scânteia, gest care ar fi trebuit să fie interpretat de autorități ca o deschidere și o formă incipientă de adeziune față de noul regim, trece neobservată. în acest context supraviețuirea sa și a soției sale rămâne sub semnul probabilității. La un moment dat, preotul satului îi mărturisește că i-a văzut numele pe o listă a celor ce urmează să fie
Un Moromete împuținat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12258_a_13583]
-
factură avangardistă propriu-zisă către ceea ce numim de la o vreme viziune postmodernă. Căci are loc un soi de reciclare de formule și procedee de construcție și de montaj textual, cu inserții metatextuale, de poetică topită în fluxul narativ, un joc de adeziuni și desprinderi, de afișare a convențiilor epice, a unor toposuri descriptive, a unor moduri de portretizare a personajelor - totul într-o desfășurare de mare dinamism, când pe tonuri grave, când alert-jucăușă și ironică, parodică etc. De aici impresia de mozaic
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
că "forța dialectică și materialistă" i se trage poeziei de la poziția "leninistă a relativ-absolutului". Toate tezele acestea se găsesc în Limites non frontičres du surréalisme al lui Breton, pe care Luca îl considera Biblia suprarealismului, unde se vorbește răspicat de "adeziunea la materialismul dialectic", de "primatul materiei asupra gîndirii și adopțiunea dialecticii hegeliene", de "necesitatea revoluției sociale" etc. Gherasim Luca e un adept al globalizării de tip kominternist a literaturii. I se alătură D. Trost, Paul Păun, Gellu Naum și Virgil
Avangarda și politizarea literaturii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12607_a_13932]
-
Cioculescu, Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, la care participau G. Călinescu și Perpessicius. Cei numiți practicau o critică nedogmatică, subordonată criteriului estetic, cu ferestre larg deschise spre fenomenul modernist, în pofida unor elemente individualizatoare ce uneori i-au separat. Cu o melancolică adeziune retrospectivă, Barbu Cioculescu scoate în relief numitorul comun al micii comunități de mari critici care ar putea fi urmăriți și diferențial: "Cu toții, deasupra a toate, se bucurau de o splendidă libertate a spiritului, implicînd în consecințele ultime, o anume cruzime
"Sub cortul lucidității (I)" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12675_a_14000]