1,319 matches
-
și, după cum îi tot arăta cu degetul, se vedea că era foarte încîntat de ceea ce spunea. Iar a doua oară a fost la fel de mulțumit cînd Leonard Bîlbîie l-a întrebat plin de uimire și neîncredere "de unde știi dumneata, dom'le adjutant, chestia asta cu suferința lui Pangratty?" Erau justificate uimirea și neîncrederea, deoarece dacă trebuia cineva să știe totul despre prinț acela era Bîlbîie și nu adjutantul. Radul Popianu trebuia să știe totul despre cei din Vladia, iar Bîlbîie numai despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Bîlbîie l-a întrebat plin de uimire și neîncredere "de unde știi dumneata, dom'le adjutant, chestia asta cu suferința lui Pangratty?" Erau justificate uimirea și neîncrederea, deoarece dacă trebuia cineva să știe totul despre prinț acela era Bîlbîie și nu adjutantul. Radul Popianu trebuia să știe totul despre cei din Vladia, iar Bîlbîie numai despre prinț. I-a turnat în borcanul de muștar, și-a turnat și lui, a clătinat băutura să se vadă cum face "ochi", o lentilă uleioasă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și-a turnat și lui, a clătinat băutura să se vadă cum face "ochi", o lentilă uleioasă ca un ochi miraculos, "gustă ce n-ai mai gustat". Au băut ca doi cunoscători, cu înghițituri mici, plimbînd vinul în cerul gurii. Adjutantul a rămas ușor dezamăgit, vinul era plumburiu și mai mult acru decît amărui, nu cum se așteptase. "Guvernanta. De la guvernanta răposatei domnișoare." Fusese foarte sec, fără inflexiune, fără să arate ce crede el despre acea guvernantă și despre ceea ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Leonard Bîlbîie aproape că se înecă cu vinul. I se înroșiseră ochii și prin nas îi curgea către buza de sus ușor răsfrîntă, era un semn că se lăsa uneori dominat de senzualitate, firișoare tulburi de vin. "Cine? K. F.?!" Adjutantul a înclinat grav din cap, părul i se rărise, dar încă mai arăta a bărbat tînâr, cam trupeș, dar tânăr. Era satisfăcut de izbîndă. Niciodată nu-l prinsese pe comis-voiajorul firmei Molt atât de descoperit. În cele din urmă, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a bătut la cap, n-a făcut nici o aluzie la acest interes al lui și se simțea liniștit că știe eu cine are de-a face. Era limpede că Bîlbîie n-o să raporteze alor săi despre cum își face datoria adjutantul Popianu pentru simplul motiv că pentru ai săi la Vladia nu exista nici un adjutant Popianu, ci doar prințul Șerban Pangratty. Dar cum iarna era lungă, cum șederea prințului nu dădea nici un fel de bătaie de cap, din punctul său de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și se simțea liniștit că știe eu cine are de-a face. Era limpede că Bîlbîie n-o să raporteze alor săi despre cum își face datoria adjutantul Popianu pentru simplul motiv că pentru ai săi la Vladia nu exista nici un adjutant Popianu, ci doar prințul Șerban Pangratty. Dar cum iarna era lungă, cum șederea prințului nu dădea nici un fel de bătaie de cap, din punctul său de vedere, se apucase așa, în distracție, să strîngă informații despre acest ciudat personaj. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
avea metodele sale și una dintre ele era infailibilă, ușa din spate. Intrarea servitorilor. Nu era un adept al luptei de clasă, citise despre această ciudățenie în una din broșurile editate de Minister pentru uzul cadrelor superioare, deși era numai adjutant se considera totuși un cadru bine pregătit, deci superior, dar știa prea bine că orice servitor, oricît de devotat ar fi stăpînului său, pînă la urmă ajunge să dezvăluie și cele mai ascunse secrete. La mijloc puteau fi două motive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
poți să-ți dai seama cu ochiul liber. O luai, îți făceai cămașă ori bluză și la prima ploaie ori la prima spălătură se deșira toată. Asta era explicația servitorilor care se grozăveau că știu și ei secretele stăpînilor. Dar adjutantul Popianu era un spirit științific și de aceea l-a pus pe Hariton, care printre altele era și un fel de chimist al Cramei, să facă o analiză a pînzei în laboratorul lui, care semăna mai mult cu un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de pămîntul galben care i se prinsese de bocanci, lovea tare cu talpa țintuită în plăcile de gresie care duceau la intrare. Cînd ieșea în inspecție își punea ținuta de campanie regulamentară. Cu toate că nu exista nimeni care să-i inspecteze, adjutantul Popianu ducea o viață de om încazarmat, dîndu-și singur ordinele necesare, respectînd programul și, fără nici un fel de haz, aplicîndu-și singur pedepsele mărunte, care mai întotdeauna n-au nici un motiv, dar fac din militar un om ce nu se pierde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și brocartul cel mai bun din toată Europa. Era puțină, cîteva ateliere în care se muncea tradițional, "Manufatture di Parma" și numai pentru cunoscători. Ia te uită! Unii din cunoscători erau tocmai o femeie din Vladia și, datorită ei, și adjutantul Popianu. K.F. purta nu aceeași rochie, ci același model de rochie, cu umerii ridicați, guler scurt, rotund, lipit de gît ca un colan, mîneci bufante și cute largi la poale. Așa cum era, strînsă pe talie și dintr-o dată lăsîndu-se ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
război, aidoma rochiei cu care venise K.F. în Vladia pe drumurile unui refugiu fără întoarcere. Ceea ce părea tocit, era de fapt o textură foarte fină, ceea ce părea demodat era de fapt o constanță de o noblețe disprețuitoare. Asta înțelesese singur adjutantul clupă ce, mai mult simțind, îndrăznise să facă un compliment aproape soldățesc la una din întâlnirile întîmplătoare de pe ulița prăvăliilor. ,,Arătați ca două prințese, domnișoarelor", spusese atunci, îndeajuns de emoționat, încît gîtuiala vocii reușise să ascundă grosolănia banalității. Sofie nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
emoționat, încît gîtuiala vocii reușise să ascundă grosolănia banalității. Sofie nici nu răspunse, în schimb K.F. s-a oprit o clipă, aproape că i-a zîmbit și i-a aruncat din vîrful buzelor: "Credeam că n-o să observe nimeni, domnule adjutant, eram atît de liniștită!" A salutat atunci lovindu-și locurile cizmelor, încît sunetul a semănat cu o împușcătură; Sofie s-a întors și a văzut în ochii ei o spaimă despre care nu bănuise nimic pînă atunci, nu era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
întîmple ceva?" Domnișoara K.F. a făcut un gest nelămurit, putea fi un fel de a ieși din întrebare ori o invitație să ia loc. Desigur că s-a așezat, un pas făcut, un loc cîștigat. "A, nu, dar știți, domnule adjutant, uniforma. Întotdeauna apariția unei uniforme produce neliniște. Desigur, poate fi neliniște bună, dar și una rea. Sper că nu este cazul!" Radul Popianu se putea considera fericit. Exista deja un subiect de conversație. Nici nu-și închipuise că lucrurile vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
femeia lui, pe care o iubește și mai ales o dorește atît de mult, încît e în stare să-și piardă cîteva luni din viață în acest ochi de liniște și picoteală care este Vladia. Pentru a exclude această ipoteză, adjutantul Radul Popianu intrase în acea dimineață în Vila Katerina și stătea de vorbă cu domnișoara K.F.! Chiar dacă pînă atunci nu fusese adevărată această explicație, devenea adevărată din acele clipe. Altfel nici nu i-ar fi apărut în minte atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ceai. "Sînt ieșit din zori să controlez zona. În partea dumneavoastră nu este nimic. Absolut nimic!" K.F. a adus de la bucătărie o cană cu ceai, repede, prea repede, puteai crede că fusese pregătită dinainte. Chiar era. "E de tei, domnule adjutant. În schimb, e îndulcit cu miere. E ceaiul preferat al domnișoarei Sofie. În orice clipă am o ceașcă gata pregătită." K.F. s-a aplecat pînă aproape de urechea lui, de parcă i-ar fi fost teamă să nu fie auzită. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să nu fie auzită. Nu era nimeni în toată Vila care să-i asculte, dar gestul ținea de presupusul secret ce i l-a împărtășit. Nespus de repede și guvernanta domnișoarei Sofie se încadra în schema veche, știută bine de adjutantul Popianu. "Știți, nu bea nimic altceva decît ceai de tei îndulcit cu miere. Iar de mîncat, nu mănîncă nimic. Absolut nimic." Radul Popianu și-a ridicat brusc privirea, de parcă s-ar fi ars cu buzele în lichidul auriu, înmiresmat. "Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nimic." Radul Popianu și-a ridicat brusc privirea, de parcă s-ar fi ars cu buzele în lichidul auriu, înmiresmat. "Și prințul? Prințul știe?" K.F. a făcut o față lungă și severă. A tăcut preț de un minut, poate chiar două. Adjutantul Popianu se străduia să nu soarbă cu zgomot ceaiul de tei și din pricina asta gîtul i se înroșise, cum i se înroșise obrazul întreg, încît pistruii se pierduseră cu totul. "Prințul, ei, prințul, cu viața lui...", a început K.F. și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la post să poată vorbi în liniște. K.F. l-a privit ciudat, cel puțin așa i s-a părut, ochii ei verzi-albaștri au lucit scurt, apoi s-au încețoșat și l-a întrebat: "La post, adică la dumneata acasă, domnule adjutant?" Era exact, era același lucru, numai că altfel spus. A dat din cap și atunci K.F. i-a șoptit din vîrful buzelor, disprețuitoare: Nu sînt obișnuită să merg la bărbați acasă. Cînd au nevoie, știu ei drumul!" L-a năucit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pînă la urmă, la urma-urmelor, e în stare să se înțepe singur și asta dintr-un motiv pe care numai el îl știe. Și, uite, că unul ca Leonard Bîibîie, un caraghios pînă la capăt, era ales, iar despre el, adjutantul Popianu, nu știe nimeni. Și nici nu va ști vreodată, iar dacă cumva, prin cine știe ce minune, vor afla că și el există, nu se va întîmpla nimic. Vor ridica din umeri, cel mult vor schița un zîmbet cît se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu o mișcare scurtă vinul de-a dreptul în gîtlej. Lui Bîlbîie i-au dat lacrimile, ochii i s-au înroșit, nu mai putea spune nimic, poate se înecase și nici de tușit nu putea, palma grea, degetele noduroase ale adjutantului îl țineau bine. A înghițit tot și după aceea, cînd i-a dat drumul a mai reușit să spună "ai înnebunit, ce-i cu tine, ce-ți veni, zău c-ai înnebunit". Calm, Radul Popianu și-a turnat sieși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
au rechemat din uitare pe fostul comis-voiajor al firmei Mott, acum aflat undeva într-un birou secret al Serviciului lui Mihail. Secret era cuvîntul care exprima singura fantezie pe care și-o permisese Radul Popianu de multă vreme încoace. Altfel adjutantul era un om cît se poate de exact și cu picioarele pe pămînt. Nu pe oricare pămînt, ci pe pămîntul galben, cleios, pe lutul Vladiei. O dată cu plecarea prințului și fuga, pentru că fugă fusese de fapt plecarea lui Bîlbîie, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe birou o lădiță cu mostre din vinoteca lui Hariton. Prefectul a ridicat cu două degete capacul, lădița era căptușită cu pluș negru, însă pe dinafară nu părea să fie atît de nobilă, surprins, acesta a zis atunci "splendid, domnule adjutant, ai lucrat splendid!". Se ceruse la raport personal după cel colectiv numai pentru a nu fi uitat, n-avea nimic de cerut, de reclamat, nici măcar de adus la cunoștință. Și fusese o mișcare isteață și îndrăzneață, prefectul în anul următor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dar Radul Popianu avea o sumă de cuvinte care intrau într-un dicționar propriu. "Ticălos" în asemenea situație era destul de bunicel și avea chiar și un pic de suflet în el. "V-am chemat, domnule Popianu, ca să vă propun ceva". Adjutantul aproape că s-a înecat cu o fărîmă de fursec. Așa ceva nu i se mai întîmplase niciodată de cînd era în Vladia. El era acela care făcea "propuneri" unuia sau altuia pentru că el era singurul în măsură să cunoască starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prea înțelegea în totalitate cum devine cazul, darămite tîrgoveții din Vladia!), și de astfel de dezordini este responsabil Radul Popianu. Așa că îi "propunea" să-și bage mințile în cap binișor. Iar tîlharul și le băga, palid la față, uimit că adjutantul Popianu știe nu doar ceea ce s-a petrecut ori se petrece în Vladia, ci și ceea ce ar putea să se petreacă! Ori dădea de urma unuia care pusese cam mult ochii pe femeia altuia. Știa bine că urmau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dorea să i se recunoască acest merit pentru că socotea toată această trudă ca pe o jertfă. Un adevărat martiraj de care ei, cu toții, își vor da seama mai tîrziu, abia atunci cînd se vor afla în culmea fericirii pe care adjutantul Radul Popianu le-a dăruit-o încetișor, încetișor. A împins cu vîrful degetelor farfuria cu prăjiturele, îi părea rău de acum, începuseră să-i placă, n-avea gusturi proaste domnișoara!, adică nu ea, ci prințul, tot ce era acolo se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]