112 matches
-
a episcopatului, iar infracțiunea era esențială în obținerea acestora. În aceste împrejurări, nu e greu de înțeles cît de mult s-au degradat oamenii care se lăsau mituiți, separați în facțiuni, incitați la revolte și, în cele din urmă, sprijineau adulatorii care reflectau propriile lor vicii, iar nu virtutea cuvenită unor Episcopi. Dezordinea populară a devenit apoi un bun motiv de excludere a laicilor de la alegerea Episcopilor, mai întîi în Orient, unde laicii preluaseră deja controlul asupra alegerilor, și mai tîrziu
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
să-și facă propriile alegeri, dat fiind că un Episcop este demn de acea funcție cu cît este un om mai sfînt, un om apostolic și mai presus de toate credincios, chiar și cu prețul propriei sale vieți, nu spun adulator, nu spun curtean, nu spun tîlhar, nu spun să satisfacă servil toate dorințele și gîndurile cunoscute și închipuite ale regelui, ale miniștrilor, ale Guvernului, acel Episcop trebuie să lumineze și să îndrepte oamenii după litera Evangheliei pe care să știe
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
cînd principii au vrut să se scuture de orice supunere față de Biserică, ei au devenit adevărați sclavi ai poporului"; și aceasta explică pe deplin toate circumstanțele politice din vremurile noastre. În pofida întunecimii răspîndite de sofiștii inamici ai tronului și împreună cu adulatorii și cu prejudiciile sistematice care au umbrit istoricii moderni, comentatori ai secolului al XI-lea, eu îmi îngădui să fac o reflecție și fac apel la oamenii raționali și cu gîndire profundă care să spună dacă nu e dreaptă următoarea
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
Henric al IV-lea, îi zic, a fost cu adevărat o bucurie că și în rînduiala temporară a existat Clerul liber reprezentat de Grigore al VII-lea deși în aparentă opoziție cu el, în vreme ce Clerul care îi era sclav și adulator a fost adevărata cauză a ruinării sale". Stranie afirmație; și, totuși, ușor de dovedit. Este de ajuns să luăm în considerare ce s-a întîmplat cu baronii germani. Domnii saxoni și germani, supărați din cauza desfrînării sale și a extremei tiranii
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
summum tam detestandi hujus facinoris cumulum pervenisse videatur. Quam rem de regno illo tanto profecto tulimus molestius, quanto et prudentia et religione et viribus noscitur fuisse potentius, et erga Romanam Ecclesiam multo devotius. Ep. 35. 206 Astfel de opinii dezavuau adulatorii împăratului; iar sfîntul Episcop din Lucca i-a combătut într-o nobilă și onestă lucrare în care se remarcă întregul limbaj al antichității, care, după cum am spus de atîtea ori, nu a lipsit niciodată cu totul Bisericii. 207 Sfîntul Pontif
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
dezbinări: iată-i pe adevărații autori ai tulburărilor! 220 Pînă în prima tinerețe, au prevalat pe lîngă Henric clericii cei mai nevrednici, așa încît a fost necesar să se ridice un Sf. Annonus și alți oameni de probitate, iar nu adulatori și susținători ai tendințelor sale rele. Bruno, în Istoria războiului saxon, atribuie decăderea în vicii a lui Henric apropierii acestuia de Episcopul din Bremen, Adalbert. Henric însuși într-o clipă de pocăință i-a transmis lui Grigore o scrisoare în
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
acestui poet care, zice domnia sa într-un loc, "este cel mai analizat și mai discutat scriitor român, plecându-se de la teribilisme de șanț și până la exegeze de mare rafinament", comentariile angajându-i, patetic adesea, atât pe denigratori, cât și pe adulatori. Dan Mănucă se exprimă cu destulă vehemență la adresa acelora care "pun în circulație adevărate bazaconii (adică fărădelegi)", care "nu pot fi luate în serios ci, deocamdată, numai persiflate", continuând: "Din păcate, nu există un tribunal al istoriei literare, care să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
constrânsă prin deromânizare să-și uite limba și obârșiile. Era implicat dar netranzacțional și vădea "dârzenie ideologică"". Adrian Dinu Rachieru, constatând că, mai ales în ultimii ani, "asaltul detractorilor" lui Eminescu s-a întețit, aducând după sine "delirul exegetic" al adulatorilor, datorat mai ales faptului că "instituționalizarea studiilor eminesciene întârzie nepermis" (are toată îndreptățirea, dacă luăm seama, bunăoară, ce mașinărie științifică de proporții au pus în mișcare germanii pentru realizarea unei monumentale serii de Opere Goethe; sau rușii cu un Institut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
elitelor culturale din diferite perioade cu ființa sa, cu "chipul" sau mereu același și mereu altul". Peste Moartea civilă a scriitorului se trece relativ în grabă, considerându-se că nu trebuie luate prea în serios ipotezele lansate de câțiva pătimași adulatori, care dau vina pe "masoneria și conjunctura politică europeană", pentru care gazetarul devenise incomod. Mihai Cimpoi rămâne la opinia, devenită de-acum clasică, conform căreia "sunt indiscutabil greșite diagnosticările bolii (lues, alienație mintală, paralizie generală) și a fost contraindicat tratamentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în anumite perioade și împrejurări, singura subzistență a libertății, dar scopul nu poate fi altul decât ieșirea la lumină.) Aristotel arată că regimul politic cel mai favorabil prieteniei e democrația, în vreme ce sub tiranie prietenia devine extrem de rară. Tiranii au numai adulatori și sicofanți ; ei nu pot avea prieteni și nici tolera prieteniile dintre supuși ; fac totul pentru a le ruina, prin insinuarea suspiciunii mutuale, îndemnarea la delațiune, dezbinarea prin tentație și frică. Prietenia e singura forță care, prin simpla ei existență
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de vreme ce statele libere, modelele noastre dintotdeauna, o luau În seamă! Azi, istoria s-a „Întors” În vechile ei „cămări” și „obicinuințe”, dar cei doi, un Preda sau Stănescu Nichita, par a fi uitați afară. Uitați de foștii lor confrați și adulatori de altădată, care au profitat nu puțin de aura și de geniul lor - dar nu uitați de publicul lor, de lectorii lor Împrăștiați În toată țara -, prea ocupați, azi, de „hurducătura istoriei”, a „istoriei românești” cel puțin, acest vehicul cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
că nimeni nu este perfect. Mai ales eroii. Tu trebuie să dobîndești simțul... proporțiilor.»” (Fulton Ourseler Jr., „En prenant le thé avec Churchill”, în Sélection du Reader’s Digest, dec. 1978). Concluzia „pedagogică” a citatului de mai sus e că adulatorii și denigratorii n-au acest simț al proporțiilor. Literar vorbind, portrete bune sînt cele în care, respectînd modelele, laudele și criticile sînt distribuite cu inteligență. *Din păcate, n-am reușit niciodată să procedez ca SainteBeuve, patronul breslei criticilor, care (într-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în jurul partidului etc. O rană greu vindecabilă, Timișoara îndeamnă la scrutarea propriilor noastre conștiințe. Cum de a fost posibil să se ajungă aci și care e cheia problemei? întrebările grave au fost și sînt sistematic ocolite. Urcat în nori de adulatorii săi, „Conducătorul” nu mai e capabil să distingă între realitatea din mintea lui și realitatea țării. Minciuna, șmecheria, meschinăria au proliferat în jurul său. Rezultatul e degradarea vieții sub toate aspectele. O țară devenită „caz” pretutindeni, iar acum o țară în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Carol Caraiman (așa se numea în exil) încetează de a fi numai o persoană fizică. El devine o întreprindere. Fiecare investește larg, din plin, capitalul pe care îl are. Principele primea toate darurile curtenilor săi, grațiile curtezanei, banii bancherului, lingușirile adulatorului și devotamentul exagerat pînă la neverosimil al lichelei. Din adolescență, Carol simțise o penibilă înclinare către prieteniile dubioase. La Paris, în atmosfera deosebit de prielnică pentru astfel de contacte, principele putea să dea deplină libertate vechii sale înclinări. Pe cînd principele
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
spunea despre el: «E asemenea cristalului». Predilecția sa erau copiii orfani, fiii nimănui ori cei ruinați de mizerie și de viciu. Îi urmărea, îi educa și îi iubea fără prefăcătorie, cu o răbdare infinită. A fost ascultător, dar nu un adulator. Un om liber, care vorbea cu extremă delicatețe, dar și cu tot atâta sinceritate și ceea ce gândea. Un bărbat corect și vrednic de încredere. Din acest motiv, la 25 martie 1914, don Calabria scria: «Dragă frate Gigio, te rog, în numele
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
imediat la ea, iar ea se săltă cu fundul pe birou, desfăcându-și picioarele, eu am pășit între ele, după care și le-a înfășurat în jurul taliei mele, strângându-mă în timp ce mă aplecam spre ea. Totul era extrem de încurajator. - Un adulator? întrebă ea calm. - Nu - atunci i s-ar fi alocat zece minute. Ne-am sărutat. - Atât de democratic, oftă ea. - Hei, face parte din jurământul profesorului. Sărutând-o simțeam în continuu gustul de strugurel, ceea ce m-a dus cu gândul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
revista pariziană Ethos, „Antologia rușinii“, reluată după o întrerupere de 10 ani, este însoțită de o rubrică paralelă intitulată „Români deplasați“. Aici sunt demascați reprezentanții așa-numitului exil colaboraționist, care, din diverse motive, nu cu mult diferite față de cele ale adulatorilor din țară, scriau în presa colaboraționistă (Europa și neamul românesc, Noi, tracii, dar mai ales în organul partidului Tribuna României, moștenitorul Glasului Patriei) despre realizările României comuniste. Aberațiile și metaforele nu erau deloc diferite față de cele din presa internă, doar
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
a rațiunii critice, cât și a amintirilor societății despre propriul trecut». [...] «Sfânta scriptură» (a lui Stalin) a fost complet abandonată după decesul tiranului, iar declarațiile lui, cândva venerate, au fost ridiculizate, fiind socotite culmea mediocrității. Cu totul ironic, mai ales adulatorii de odinioară erau activi în demolarea gloriei lui Stalin;” În universul totalitar, puterea și ideologia sunt inextricabil legate. Fără forța imensă a ideologiei, fără efectele ei subjugătoare, dominația exercitată de către aparatul de conducere n-ar fi atins perfecțiunea din epoca
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
societate `n România postcomunistă, Editura Nemira, București, 1999. Pentru o perspectivă asupra secolului al XIX-lea, vezi Paul E. Michelson, Romanian Politics, 1859-1871: From Prince Cuza to Prince Carol, Center for Romanian Studies, Iași, 1998, passim. Cf. H.-R. Patapievici, „Adulatorii statului”, `n cartea sa Cerul văzut prin lentilă, Editura Nemira, București, 1995, pp. 180-185. Lordul Acton către Mandell Creighton, 5 aprilie 1887, `n Acton, Essays on History, 1985, p. 383. Cf. Jacques Ellul, The Political Illusion, Alfred A. Knopf, New York
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
argumentând pro și contra, o dezbatere între soți și colideri, în care nu au îndrăznit să intervină nici unul dintre specialiștii calificați din delegația română."310 Femeia s-a dovedit mai tare decât bărbatul îmbolnăvit, între timp, de laudele mincinoase ale adulatorilor apăruți ca ciupercile după ploaie. Sau poate că structura lui de comunist, croită încă din resentimentele adolescenței, a fost hotărâtoare. Rebelul "naționalist" încremenea în proiect. Iar acum nu mai avea sfătuitori de talia lui Emil Bodnăraș și a lui Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Nimeni însă nu sesizează absurdul, enormitatea situației. Din contră. în ianuarie, un abur de evlavie subit cuprinde toată lumea, prinsă într-o suspectă unanimitate: potentați "cu ceafa groasă" rostesc solemn platitudini indigeste la împărțirea unor titluri și premii "Eminescu"; grafomani notorii, adulatori de meserie, își dau ghes umplând coloane interminabile cu elogii ritmate la adresa marelui Poet, și nu-i insultă mai mare decât să-i închini Luceafărului o poezie proastă sau chiar o carte de o valoare discutabilă, situată programatic sub "steaua
REZERVA DE LUCIDITATE A REPUBLICII MOLDOVA by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17315_a_18640]
-
izolare internațională și persecuție sistematică a adversarilor politici. Regimul Traian Băsescu este un sistem bazat pe o propagandă tipică legionarilor și metode de persecuție ale comuniștilor din anii 50 cu un 'dictator' paranoic, susținut de o gașcă de impostori și adulatori dependenți de bani și funcții publice", se arată în documentul prezentat de Ponta membrilor PSD. Președintele PSD, care a semnat în 2013 un pact de coabitare cu șeful statului, spune în cadrul documentului prezentat în BPN că "USL s-a format
Prioritatea PSD, "destructurarea regimului Băsescu" bazat pe propagandă legionară by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/33243_a_34568]
-
modernitate. Reflectat în odioșeniile lui Vadim, zâmbetul circular al lui Ion Ilici pare aproape uman. Folosit pe post de machiaj, alifia Vadim a început să aibă, însă, efectul sulemenelii intens chimizate: a erodat pielea, iar acum atacă osul! "Pedeapsirea" fostului adulator al Elenei Ceaușescu seamănă cu debila corecție aplicată copilului năbădăios: în timp ce părinții și sora mai mare ies la înghețată, el rămâne acasă cu pisica. în marea lor dragoste față de odraslă, părinții consideră că, totuși, nu e cazul să-i dea
Fii și alifii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15794_a_17119]
-
evreiesc, Jacques Decour semna o Scrisoare deschisă către scriitorii francezi de ieri: „Ați ales abdicarea, trădarea, sinuciderea. Noi, scriitorii francezi liberi, am ales demnitatea, fidelitatea, lupta pentru existența și gloria literaturii franceze”. Despre colaboraționiști, avea cuvinte grele: Sasha Guitry, „veșnic adulator al puternicilor (zilei)”; Alphonse de Châteaubriant, „lacheu îmbătrânit în meserie”; Abel Bonnard, „academician obscur care așteaptă de la Noua Ordine gloria și cititorii pe care minusculul său talent nu i-a putut procura”.
Fauna colaboraționiștilor () [Corola-journal/Journalistic/4086_a_5411]
-
spaimă de discuția liberă și adevărată? De ce repulsia pentru tonul civilizat? De ce predilecția pentru injurie?" Parcă recunoaștem ceva... Nu altminteri se manifestă noii oportuniști, iubitori de limbaj pe cît de demagogic, pe atît de insolent și trivial, nu altminteri vorbesc adulatorii personajelor "ajunse", dornice a-și impresiona patronii și, în cele din urmă, a "ajunge" și ei. Constatarea gazetarului democrat își confirmă alura profetică dacă o raportăm la un exclusivism încă viguros, favorizat de "destinderea" normelor postdictatoriale, permisive inclusiv față de practicile
O recuperare de conștiință by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14430_a_15755]