59 matches
-
piciorul copacului, sprijinindu-mă de tulpină, și am tras-o jos, lângă mine. Aș fi vrut s-o văd zăcând relaxată, cu capul pe pieptul meu. — Vino! Stăteam de multe ori așa, îți aduci aminte? Dar se împotrivea. În lumina adumbrită, i-am văzut sânii presând năsturașii corsajului, gata să plesnească, atât de plăcut, atât de asemănător cu vechea ei imagine, de parcă cine știe ce duh vrăjit al pădurii o întinerise din nou. Îngenunche lângă mine, încleștându-mi o mână, și privindu-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cele biblice (divinul Cuvânt întrupat), cristice (constructe parabolice, nașterea, botezul, jertfa, pătimirea, mântuirea) ori ezoterice (trimiteri la Kabbala, Bahir, Zohar și Thora). De asemenea, își face simțită prezența o undă de farmec discret al trecerii, amintind de Lucian Blaga („vremea adumbrită”, „răstimpi în destrămare”, „târzielnicele ape”, „Eutopia, mândra grădină”). Poemele din exil, adevărate reculegeri anxioase, folosesc un limbaj diferit față de cel al creației anterioare, tinzând spre arhaicizare ecleziastă sau incluzând construcții metaforice, termeni și sufixări ce respiră aerul de incantație liturgică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287925_a_289254]
-
Asemenea expresii, ca și altele asemănătoare, creează în mintea copilului imagini deformate despre Dumnezeu. Ele fac ca relația și dialogul cu Dumnezeu și chiar celebrarea sacramentului să fie caracterizate de teamă, de sentimente retributive, de ideea eronată de judecată, fiind adumbrită milostivirea și bunătatea divină. În schimb, pentru copil, celebrarea corectă a sacramentului reconcilierii poate deveni un mod pedagogic prin care poate să învețe cum să se pregătească în mod corespunzător să primească iertarea mai rodnic, dacă preotul-confesor se implică cu
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
și din norii nepătrunși, ea e figura sublimată a trans-aparenței, forma inaparentă a Gloriei în lumina căreia cele ce încă nu sunt se văd ca și cum deja ar fi. Revelarea dispariției (Dan Laurențiu) Cum se proiectează imaginea pe ecranul unui peisaj adumbrit, descompus până la invizibil, așa cum întâlnim în poemul Lângă râu13 de Dan Laurențiu? Pentru a putea vorbi de proiecție imaginală, e nevoie de o sursă luminoasă care, învăluind lucrurile, să le profileze imaginea, conturându-le cu pregnanță în spațiul vizibilului. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
felul de analize și experiențe, ceea ce nu avea darul să mă pună prea iute pe picioare. Singura mea speranță era să plec cât mai repede de acolo, convins fiind că mult mai bune condiții aveam acasă: singur într o cameră adumbrită și răcoroasă, eu, Mama și cu Tata, și cu Vally să mă îngrijească, și cu doctorul familiei - Henry Steinberg - la căpătâiul meu. Cât despre hrana mea dietetică, oricum mă hrăneam exclusiv cu ceea ce mi se aducea de acasă - și în
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și răzători, albume somptuoase, cărțulii fanate, pandantive, scobitori, coliere, supozitoare, acvarii cu minuscule broaște țestoase, demachiante, rochii, ginși, cotoare, coji. În mijlocul acestui univers, într-un fotoliu moale, moale, ea, marea cadînă, frumoasa, trăgînd botos din țigară, urmărind cu ochi leneși, adumbriți, volutele fumului: alte și alte gînduri de punere în scenă. Juxtapus. Înainte de-a păși în încăperea de ultimă reclamă, printre obiectele supuse de designerul homopedant unei ordini maniacale, întîmpinat hipnotic de șarmanta midinetă, sînt rugat, fără umbră de umor
Artistul și boieroaica by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/13849_a_15174]
-
substanță confesivă: „tot ce făurim în neistovite reîntoarceri // e doar o încercare de tămăduire / a unui abis / de rană // dinspre zbor, să fie, aceste întinderi / doar escala // lepădării noastre de umbre // despovărare de stîrv a inimii // dinspre un miez nicicînd adumbrit? // doamne, între sămînța arborelui / și sămînța din fructul lui / cercul se închide" (și-o clipă, într-adevăr). E oarecum o situație-limită a expresiei poetice, dezgolită de artificii, redusă la o vibrație dolorică. Printr-o reacție, am zice instinctivă, a spiritului
Aspirația spre Totalitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6529_a_7854]
-
exclude unele articole „pe linie”, chiar și în anii în care acestea nu mai erau obligatorii. Una peste alta, ca și poezia, publicistica lasă impresia unui Arghezi care trăiește o a doua tinerețe, întunecată doar de amintitele articole encomiastice, și adumbrită uneori de apariția, între subiecte, a celor ce țin de memorialistică, semn indubitabil al senectuții. Calitativ, însă, volumul de față ne oferă dovezi incontestabile pentru o analiză rece, nesentimentală, a adevăratelor raporturi dintre poet și regimul comunist. În primul rând
Arghezi sub vremi by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5383_a_6708]
-
miresme de flori,/ Cu cerul încărcat de stele,/ Cu lumină de lună,/ În plină tăcere” (Dorință). Ana nu-i poetă morbidă, dar cam toate-i sunt întunecate: „Prezentul e trist și întunecat/ Ca ziua neguroasă de toamnă,/ Viitorul e brumă adumbrită,/ Fără ieșiri și fără adîncimi;/ Iar trecutul, fără întoarcere” etc. (Toamna vieții). Nu-i de mirare că atunci cînd face peisaje meditative despre viață îi ies sumbre și funebre: „Gîndurile grele ca piatra, apasă,/ Sufletul meu ca sicriul e ros
Fete pierdute - O celebritate necunoscută (Ana Carenina) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2380_a_3705]
-
finală de-a dreptul năucitoare, scurtă și cuprinzătoare, apodictitcă, așezată drept în mijlocul paginii: "Dumnezeu cu visul/ și omul cu scrisul." Tot felul de influențe se pot descoperi în poemele Sandrei Mihaly, numai că satisfacția de a le descoperi e repede "adumbrită" de senzația de caricatură fără conștiința actului caricării. Un poem începe cu motivul urnei lui Keats autohtonizate în "ulcior ars și blînd" pentru a se deșira apoi în versuri scurte, sacadate, fără sens, fără imagine, cu o sintaxă răsucită care
Lucindă felicitate cu logostele by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16894_a_18219]
-
rost, melancolia serii mă îndeamnă să mi-o închipui peste vreme. Fetele acestea cu boiul de jar lucesc doar o clipită ; curând se aburesc și, sub cenușa timpului, prind cocleală. La șaisprezece ani sunt agere ca mâța și, din privirile adumbrite, le tremură lumina printre gene. Trăiesc apoi cu unul de lângă gârlă ori mai din deal. De nevârstnice fac copii, prăpădindu-și din trup argintul. Ajung să aibă picioare noduroase, guri lăbărțate și ochi care s-au stins : doar câteo poftă
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
prăpăstii de granit, fiind cel mai înalt dintr-un lanț cu multe țancuri ce se ridica din niște mlaștini violet presărate cu iarbă. Avea masivitatea unor sculpturi imense și detaliile de o delicatețe greu de imaginat. O mișcare pe povîrnișul adumbrit al unei văi scoase la vedere un cîrd de căprioare. Un mic lac din pămîntul mlăștinos avea o cascadă și un pescar stătea la marginea ei cu picioarele afundate pînă la genunchi în apă. Văzu cîmpii divers colorate, cu ferme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
că ar urmări ceva, și de aceea afecta oarecare răceală ceremonioasă față de Otilia, a cărei liniște mai tristă, ce e drept, dar încrezătoare, îi dovedea lui Felix că se-ntîlnea cu Pascalopol. În cele din urmă, Otilia însăși, văzîndu-l pe Felix adumbrit, mărturisi: - Felix, am observat că mă suspectezi! Nu ești cumintedeloc. Eu sunt tristă de papa și foarte greu m-aș obișnui cu ideea de a-l pierde. Oricât de independentă aș fi, ca fată, simt nevoia unei ocrotiri. Nu mă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
păreau decât un imens decor pentru ecoul statornic și copleșitor ce se ridica fără întrerupere din stradă, învăluindu-l, înghițindu-l. Dar lipsit de puterea de a-l liniști ori a-i abate gândurile, încât se întoarce în încăperile ușor adumbrite, numai ușor mai răcoroase decât aerul de afară, în curentul pe care abia reușește să-l formeze deschizând larg alte ferestere și uși, cu fire de praf, funigei și puf sălbatic de flori și de arbori scânteind în plutirea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la Început. Există și un instinct Împotriva aruncării În Lumea de Apoi. Punerea În scenă, pentru o asemenea conversație, era În sine curioasă - covoarele verzi, glastrele mari, draperiile de mătase din sufrageria răposatei Hilda Gruner. Aici Govinda Lal, mic, Încovoiat, adumbrit, cu tenul lui auriu-ruginiu, fața și barba pline, era ca un ornament sau o pictură orientală. Chiar și Sammler pica sub această influență, ca o siluetă În culori indiene - obrajii roșii, părul alb răsfirat la spate, cercurile ochelarilor și fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
toate celelalte lucruri pe care le mai știai? De pildă, că o veche baterie de coastă a norvegienilor scufundase, după câteva lovituri în plin și după două torpile - lansate, de asemenea, de la țărm - crucișătorul greu Blücher?“ În timp ce vorbea, pe fața adumbrită a lui Heinrichs se aținea o urmă de surâs. Încasase o bătaie zdravănă de la tatăl său atunci când, acasă, își bătuse joc de ignoranța noastră stupidă. Ei da, faptul că făcuse pe grozavul ar fi putut să aibă urmări. Doar existau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cina cu el și cu Julie? — Am probleme cu machiajul, i-am răspuns ștergându-mi ochii. Dacă ies din casă, s-ar putea să se înrăutățească. M-am uitat în oglindă. Kohl-ul ajunsese acum în colțurile gurii. Formase două pâraie adumbrite curgând din ochi, pe lângă nas, în jos, spre buze. Fața mea aducea cu o crevasă. O înfățișare nu tocmai plăcută, nici măcar pentru o fată drăguță ca mine. —Ai o voce groaznică. Vin să te iau. Julie încă nu e gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
eu și altcineva în același timp. Cea pe care o văd e tânără și străină, cea pe care o simt e temporară. Rugăciunea mea e fără nici un Dumnezeu. Mai degrabă omenească. I-o spun în fiecare seară: Oglindă, oglinjoara mea adumbrită, nu-mi arăta chipul, căci e umilitor cum cresc. Doctorul Egon m-a dus personal și m-a predat unui medic tânăr. E specialist, mi-a spus el. Acesta e marele lui avantaj. O să văd că-i place ce face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
-și seama cât de nesuferită și de neînțeles este viața, căci ajunsese să facă mereu exact aceleași fapte mărunte, împlinite cu regularitatea acelor de ceasornic. Și așa, cu timpul, se preschimbase într-alt om, unul de o placiditate ursuză și adumbrită numai de gânduri sumbre, fiindcă acel ideal de femeie și de viață, demult plăsmuit în ființa sa, i se topea acum încet, dar sigur. Dureros de sigur! La o vreme, i s-a întâmplat să rămână văduv. A fost singurul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Lacrimi calde peste strună, Ochi de cer la colțul zării, Strajă-n poarta neuitării. Și pe-o geană nrourată, Ie și bujori de fată; Tăciuni negri de fecior încă neștiind de dor. Bob de vise ne’mplinite, Frunți de neguri adumbrite, Alint blând la sân de mamă, Griji sub colțuri de năframă. Răsărit de soare blând, Pâine la cel ce-i flămând, Mână caldă-n altă mână, Două inimi împreună. Floare albă răsădită Cu rouă de ochi stropită. E porunca pururi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
E 56 Rareș Tiron nesuferită și de neînțeles este viața, căci ajunsese să facă mereu exact aceleași fapte mărunte, împlinite cu regularitatea acelor de ceasornic. Și așa, cu timpul, se preschimbase într-alt om, unul de o placiditate ursuză și adumbrită numai de gânduri sumbre, fiindcă acel ideal de femeie și de viață, demult plăsmuit în ființa sa, i se topea acum încet, dar sigur. Dureros de sigur! La o vreme, i s-a întâmplat să rămână văduv. A fost singurul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
dăruită nouă, cititorilor, de Liviu Romoșan: „ Astăzi, casa profesorului pare pustie și tristă, cu obloanele ferestrelor ferecate. Gardul de fier, cu scândurile crăpate și strâmbe, par că se prăvălesc de la o zi la alta. Copacii bătrâni ce mai străjuiesc ograda adumbrită, p ar că se usucă, iar freamătul frunzelor, ce cad în zilele de toam nă târzie, îngână un freamăt trist și monoton.” Suficient ca să înțelegem „mai bine... că totul în viața noastră trecătoare nu este decât praf și fum, doar
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
banda de copii, furate de la partizani , și o face excepțional de prost, apoi imită pînă și imitația și apar cadre „americane”, cu urmăriri de mașini penibile, desene cu spray-ul new yorkez pe zidurile din chirpici și veșnicul erou total, adumbrit, ratat dar neînvins muncitoresc, astfel Încît fără să vrei reții scene cu Fane pălmuindu-l pe Ifrim sau cu acel soi de Hatari aberant pe ulițele blajine ale unui port la Dunăre, totul fiind Într-o asemenea măsură idiot, Încît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
am pierdut - pentru o clipă - din vedere faptul că dumneavoastră nu admiteți Într-o frază decât semnele de punctuație și nu „găuri negre” În hăul cărora se pierde adevărul... La auzul acestei fraze, profesorul s-a oprit, și, cu ochi adumbrit, a recitat: „Căci unde ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaște, Și vremea-ncearcă În zadar Din goluri a se naște”. Gruia a fost surprins... „Uite cât de repede a găsit profesorul În <Luceafărulă lui Eminescu reflectarea celor
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
povești frumoase", despre care își spune că "sunt poate la fel de "adevărate" ca realitatea, de vreme ce ajunge să și le înfățișeze atât de însuflețite". Françoise își așteaptă cu înfrigurare Făt-Frumosul, un tânăr pe care și-l închipuie înalt și zvelt, "cu privirea adumbrită și răzvrătită, cu un aer romantic și frământat". Această însingurare ajunge totuși să o sufoce. De aceea, la șaptesprezece ani începe să iasă întrucâtva din cochilie. Se împrietenește cu alte fete de la pension, care îi iau apărarea în fața glumelor proaste
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]