44 matches
-
creștină întemeiată în jurul anilor 1830 de predicatorul baptist William Miller și care consideră că a doua venire a lui Iisus Hristos va avea loc curând și că Iisus va întemeia împărăția de 1000 de ani. Într-un sens mai restrâns, adventismul denumește un curent interconfesional, milenarist, cu puternice accente pietiste și misionare, care a influențat creștinătatea începând cu secolul al XIX-lea, producând diverse reacții și noi confesiuni creștine cu idealuri restauraționiste. Între aceste mișcări, cea mai proeminentă și mai prolifică
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
cu secolul al XIX-lea, producând diverse reacții și noi confesiuni creștine cu idealuri restauraționiste. Între aceste mișcări, cea mai proeminentă și mai prolifică a fost mișcarea adventistă americană a lui William Miller (1782-1849). În sensul cel mai uzual însă, adventismul este spiritualitatea, teologia, mesajul și doctrina Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, principala și cea mai cunoscută Biserică adventistă, formând o majoritate de 70% între confesiunile care-și au originea în mișcarea millerită, cea mai aderentă la numele de adventist
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
pun accent pe descoperirea naturii, sănătate și viață spirituală echilibrată. În ceea ce privește Biblia aceștia o consideră regula supremă de credință și practică și standardul prin care va fi testată orice învățătură și experiență în conformitate cu doctrina protestantă "Sola Scriptura" În sens larg, adventismul este doctrina creștină despre "Parusía" (gr. παρουσία = venire, prezentare, prezență vizibilă), al cărei corespondent teologic occidental este "Al Doilea Advent" (a doua venire a lui Iisus Christos, gr. η δεύτερα παρουσία), așa cum este exprimată ca unică speranță a creștinului, în
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
sărbătorii Primei Veniri a Domnului (Nașterea, Întruparea), însușită spiritual prin euharistie, și ca pregătire pentru a doua Sa venire, la moartea creștinului și la sfârșitul lumii. De la substantivul ”advent” folosit rar și exclusiv ca termen teologic, s-au format substantivul ”adventism” și adjectivul corespunzător: ”adventist”. Adventiștii români însă folosesc frecvent, în sens popular și uneori literar, termenul ”advent” ca adjectiv, printr-o confuzie a terminației specifice (cf. prezent, absent, tranzient), prin intermediul unor expresii traduse din engleză, cum ar fi: poporul advent
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
popular, tradițional și preferat în mediul adventist românesc, în timp ce forma corectă ”adventist” s-a substantivizat. Mișcările locale și zonale din Anglia, Europa, Australia, Asia și America -- altele decât Mișcarea Millerită -- și despre moștenirea lor actuală). Într-un sens mai restrâns, adventismul denumește un curent interconfesional, milenarist, cu puternice accente pietiste și misionare, care a influențat creștinătatea începând cu secolul al XIX-lea, producând diverse reacții și noi confesiuni creștine cu idealuri restauraționiste. Acest curent religios s-a resimțit cu precădere în
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
idealuri restauraționiste. Acest curent religios s-a resimțit cu precădere în țările anglofone, fiind cel mai specific reprezentat de mișcarea de trezire începută de predicatorul baptist William Miller în Statele Unite ale Americii, între 1831-1844. Ca teologie și stare de spirit, adventismul s-a diversificat drastic după eșecul așteptărilor Venirii lui Christos din anii 1843-1847. Din adventismul original (millerit) s-au format mai multe confesiuni și denominații, adesea contestate pe diverse motive teologice sau social-politice. Unele dintre aceste confesiuni, slab organizate și
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
mai specific reprezentat de mișcarea de trezire începută de predicatorul baptist William Miller în Statele Unite ale Americii, între 1831-1844. Ca teologie și stare de spirit, adventismul s-a diversificat drastic după eșecul așteptărilor Venirii lui Christos din anii 1843-1847. Din adventismul original (millerit) s-au format mai multe confesiuni și denominații, adesea contestate pe diverse motive teologice sau social-politice. Unele dintre aceste confesiuni, slab organizate și cu slabă distincție doctrinară, au dispărut de mult, așa cum este cazul ramurii majoritare a mișcării
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
credința în nemurirea naturală a sufletului și în chinurile veșnice ale iadului": Majoritatea confesiunilor adventiste condamnă aceste învățături ca nebiblice, înșelătoare și dăunătoare spiritualității creștine autentice. Singura excepție au fost Adventiștii Evanghelici (Asociația Milenială Americană), care formau trunchiul principal al adventismului în secolul al XIX-lea, și care între timp au dispărut. 3. "După atitudinea față de propria origine istorică și față de mesajul millerit, confesiunile adventiste se clasifică în": 4. "După atitudinea față de darurile spirituale sau harismele nou-testamentare (cf. 1 Corinteni 12
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
Bisericii interpretările lui personale. Houteff citea Biblia și scrierile Ellenei White într-o manieră diletantă, abuzivă, mistică, din perspectivă rigorist-perfecționistă și revizionistă, într-un mod asemănător cu înaintașii „reformiștilor” și cu alte grupuri asemănătoare care s-au ridicat în istoria adventismului. Între alte specialități, grupul lui Houteff crede în restabilirea împărăției lui David la Ierusalim, motiv pentru care s-au numit oficial „davidieni”. Toți liderii succesivi ai acestui grup, care a fost mereu bântuit de lupte pentru putere, au pretins darul
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
1993. Comunități davidiene există în continuare, inclusiv „The Branch”, numărând cel mult câteva mii de membri, adepți ai doctrinei lui Houteff. Aceștia condamnă fenomenul David Koresh, pe care nu-l recunosc ca davidian. Cel mai uzual sens al noțiunilor de "adventism" și "adventist" se referă la identitatea Adventiștilor de Ziua a Șaptea, ca spiritualitate, teologie, doctrină și trăire (pietate)specifică. În mod special, doctrina (învățătura) Bisericii este aceea care îi dă identitatea și viața specifică. Spre deosebire de multe confesiuni creștine, tradiționaliste sau
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
aceeași doctrină poate fi expusă mai detaliat, sau mai concentrat. Din motive practice, numărul „punctelor de credință a variat între 4 și 28 de articole, atât în sens istoric, cât și geografic. Diferența aceasta nu reprezintă o variabilitate confesională în interiorul adventismului, ci o variație de expresie a aceleiași doctrine. Cea mai rezumativă expunere doctrinală împarte aceste articole în trei categorii: 1. Articole de credință comune cu restul creștinătății: Autoritatea Bibliei; Creatorul și creația; Dumnezeirea (Trinitatea); Christos ca Dumnezeu adevărat și om
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
catolice, nici creștin-ortodoxe”. Teologia protestantă a dus la importante diviziuni interne, caracterizate în comun prin separarea acestora de catolicism și Papalitate. În cadrul protestantismului există diferite biserici, printre care luteranismul, Anabaptismul, calvinismul, unitarianismul, anglicanismul, prezbiterianismul, , dar și bisericile neoprotestante cum sunt adventismul,baptismul penticostalismul și altele. Denumirea protestantismului își are originea în acțiunea de frondă a unei facțiuni a Adunării Generale din Imperiul Germano-Roman. În anul 1529 Dieta de la Speyer a adoptat o serie de măsuri care discriminau adepții reformei lui Luther
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
vorbele ce aparțin scriitorului Dan Lungu? Autor: Cătălina Tomescu Cartea sa, "Cum să uiți o femeie", apărută acum trei ani, nu este un manual de trecere peste o despărțire. Povestea ce leagă o multitudine de subiecte și teme diverse ( dragostea, adventismul, jurnalismul pe timpul comunismului) se concentrează în jurul lui Andi, un tânăr jurnalist ce locuiește împreună cu prietena să de un an și jumătate. Lucrurile se complică în momentul în care aceasta dispare subit din viața sa, fără nicio explicație în afară de un bilețel
Cum să uiți o femeie, un manual de trecere peste o despărțire () [Corola-journal/Journalistic/22316_a_23641]
-
Dumnezeu de Credință Abraamică, organizată în 1921 prin fuziunea dintre Biserica lui Dumnezeu în Christos Isus (1888) și alte grupări millerite datând din anii 1800. Sub influența lui Joseph Marsh, teoreticianul curentului, mișcarea susține antitrinitarianismul. Nu numai ramurile duminicaliste ale adventismului, dar și ramurile sabatariene au fost în general înclinate spre antitrinitarianism. Pionierii Adventiștii: Chiar dacă la început mișcarea adventistă (millerită) era predominant trinitariană, însă după 1844, influențați de opiniile antitrinitariene ale lui: H. Grew, G. Storrs, și The Christian Connection, mișcarea
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
Fiului”. Mai târziu, în 1898, Smith a publicat vederi mai moderate, semiariene, admițând că Christos este de aceeași natură cu Tatăl, născut nu făcut, dar respingând personalitatea Spiritului Sfânt. Uriah Smith a influențat probabil cel mai mult rezistența antitrinitariană în adventismul sabatarian prin ideile exprimate în Comentariul său clasic. Charles W. Stone (1886), la început arian, și-a îndulcit, de asemenea, vederile spre semiarianism, asemenea lui Smith. Joseph Bates (Autobiography,1868), care provenea dintr-o confesiune antitrinitariană, afirma, de asemenea, că
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
a trinității. Cât și site-ul: http://wald.heim.at/schwarzwald/520974/sanatate 001.htm Unde sunt câteva articole antitrinitariene și chiar cartea „Criza Omega”, care descrie problema doctrinei trinității în mișcarea adventistă. Aceste site-uri reprezinte grupuri actuale desprinse din adventism care nu cred în trinitate. Alte grupări antitrinitariene au fost: Frații lui Cristos (1865) grupuri răzlețe de orientare antitrinitariană. Studenții în Biblie și Martorii lui Iehova: În anul 1869, Charles T. Russell, în timp ce mergea pe Federal Steet, a auzit un
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
va tipări, între multe altele, medalioane despre Rémy de Gourmont și Mallarmé, traduceri din Whitman (primele apărute la noi) ș.a. Adversară a exclusivismului religios, nu a ezitat să publice, sub semnătura „ciorăparului” Ilie Stroiescu din Ploiești un articol în apărarea adventismului oprimat de clerul ortodox autohton. În răspăr cu tradiționalismul antisemit, a găzduit numeroși colaboratori evrei, de la F. Aderca și Tristan (Tzara) la filozoful spinozian Ion Brucăr. Cronica literară a fost ținută, cîțiva ani, de către tradiționalistul moderat Ion Trivale (Iosef Netzler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rând prin sustragerea învățământului teologic din custodia bisericii, care a fost trecut sub egida Ministerului Școlilor, unde nu rareori predau dascăl i atei. În al doilea rând a avut de suferit din cauza atacului neîntrerupt al sectelor protestante și neoprotestante, îndeosebi Adventismul pe care Paulescu îl consideră ca un element de disoluție națională. Argumentația este una de fond, pentru că adventi smul preia de la elbionism înlocuirea Duminicii cu Sâmbăta, de la iconoclaști necinstirea crucii, icoanelor și prigonirea celor ce invocă sfinții, dar cel mai
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
Paști - de Eugen Stoian, Ouă încondeiate - de Ilie Murărașu, Iertarea o îndatorire prioritară a creștinului, de Marin C onstantin, ABC‐ul micului creștin, de Ioana Săucă; dar și: Când a apărut și Ce urmăriți domnilor așa ziși evangheliști creștin i? Adventismul - o sectă neoprotestantă în ofensivă pentru destabilizarea spiritualității românești; Destabilizarea României sub toate aspectele prin pătrunderea nestingherită a sectelor creștine și neocreștine, ori Ora de religie la ceasul evaluării; Unirea unei părți a românilor cu biserica catolică etc. Prin diversitate
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]