92 matches
-
Luna lumina, dar zăbrelele groase lungeau pe zăpada Lui, vărgi. Părea celula munte, părea căpățână și mișunau păduchi și guzgani. Am simțit cum îmi cade capul pe mână și-am adormit o mie de ani... Când m-am deșteptat din afunda genună, miroseau paiele a trandafiri. Eram în celulă și era lună, numai Iisus nu era nicăiri... Am întins brațele, nimeni, tăcere. Am întrebat zidul: nici un răspuns! Doar razele reci, ascuțite-n unghere, cu sulița lor m-au străpuns... - Unde ești
RADU GYR,IISUS ÎN CELULĂ de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 358 din 24 decembrie 2011[Corola-blog/BlogPost/350892_a_352221]
-
morminte!// Să ne cinstim înaintașii,/ Să ridicăm spre Cer, drapel!/” (Să ne unim din nou la Alba! ) Poeta caută adevăruri și fapte mari ale vieții pentru a-și potoli setea spirituală și pentru a le împărtăși ca o descătușare, atingând afundul sufletului. Evocând mari personalități ale neamului nostru: Emil Racoviță, Constantin Brâncuși, Mihai Eminescu, Ion Creangă... poeta nu-i uită nici pe contemporanii săi cu grelele probleme de dus în cârcă și nici pe românii împrăștiați în lumea largă purtând dorul
POEZII CU INIMĂ CURATĂ de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1931 din 14 aprilie 2016[Corola-blog/BlogPost/368201_a_369530]
-
chemarea trăirii. Șoaptă de vioară, inima-i purcede ca jertfa să-și suie peste Carul Mare. Din șuvoiul regal al Danubiului și-a împletit lacrimile sale pentru Basarabia. O, de-ar mai trece Dumnezeu prin țară/ să ne citească sufletul afund,/ cel răstignit a nu știu câta oară/ pentru îndrăzneala de-a se vrea rotund,/ ar da de mari palate-mpestrițate/ și de bordeie-ascunse sub pământ,/ dar niciodată, Doamne, ferecate/ la-nfățișarea Oaspetului Sfânt./ O, de-ar veni Bătrânul din poveste/ cu
CRUCEA ŞI ÎNVIEREA ÎN POEZIA GOLGOTEI ROMÂNEŞTI de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 117 din 27 aprilie 2011[Corola-blog/BlogPost/360616_a_361945]
-
care vorbesc, gîndesc, plâng, râd și trăiesc numai pentru ei. E plină vârf țara de oameni care vorbesc, gândesc, plâng și râd doar pentru ei, pentru bani și pentru orgolii pur personale. Conștiința lor e ca un soare adumbrit în afundul fântânii, nu ca soarele din conștiința lui Gheorghe Hagi, ce a îmbrățișat țara, de la răsărit la asfințit. Până la generația lui Gheorghe Hagi, fotbalul s-a încununat cu propriile simboluri. După ea, deși trăiește nu are pulsul spectacolului! (Aurel V. ZGHERAN
GHEORGHE HAGI. FOTBALUL, DRAGOSTE NAŢIONALĂ de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1108 din 12 ianuarie 2014[Corola-blog/BlogPost/359892_a_361221]
-
Luna lumina, dar zăbrelele groase/ lungeau pe zăpada Lui, vărgi./ Părea celula munte, părea căpățână/ și mișunau păduchi și guzgani./ Am simțit cum îmi cade capul pe mână/ și-am adormit o mie de ani.../ Când m-am deșteptat din afunda genune,/ miroseau paiele a trandafiri./ Eram în celulă și era lună,/ numai Iisus nu era nicăieri.../ Am întins brațele, nimeni, tăcere./ Am întrebat zidul: nici un răspuns!/ Doar razele reci, ascuțite-n unghere,/ cu sulița lor m-au străpuns.../ - Unde ești
LUMINA DIN SUFLETELE NOASTRE de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 461 din 05 aprilie 2012[Corola-blog/BlogPost/359118_a_360447]
-
Luna lumina, dar zăbrelele groase/ lungeau pe zăpada lui, vărgi.// Părea celula munte, părea căpățână/ și mișunau păduchi și guzgani./ Am simțit cum îmi cade capul pe mână/ și-am adormit o mie de ani...// Când m-am deșteptat din afunda genună,/ miroseau paiele a trandafiri./ Eram în celulă și era lună,/ numai Iisus nu era nicăiri.// Am întins brațele: nimeni, tăcere./ Am întrebat zidul: nici un răspuns!/ Doar razele reci, ascuțite-n unghere,/ cu sulița lor m-au străpuns...// - Unde ești
Să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu (VI – X) () [Corola-blog/BlogPost/339968_a_341297]
-
Acasă > Poezie > Cântec > ELOGIU SENSULUI Autor: Ion Mârzac Publicat în: Ediția nr. 255 din 12 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului ELOGIU SENSULUI Lui Eugen Jebeleanu ...și din lacrima rece se dă un sens poeziei; de-aceea încrede-te în izvorul afund, de fântână - și din piatră seaca se dă un sens ( matern ) entelehiei, de-aceea izbândește-o într-o mirare sfântă, de zână - ...și din arșiță neagră se dă un sens poeziei; de-aceea speră-n sămânță risipita, în zori, pe
ELOGIU SENSULUI de ION MARZAC în ediţia nr. 255 din 12 septembrie 2011[Corola-blog/BlogPost/341204_a_342533]
-
retează Fără milă Din a sufletelor noastre Minunată, alba filă Și o scrie cu cerneala Unor lacrimi prea murdare De tristeți și'nsingurare Te rog Doamne; nu iți cer ... Citește mai mult Noroiul ploilor noastrePloaia asta nesătulăCe prăvale către noiNe afundă ... Tot mai mult și mai adâncîn murdăritor noroiDar, te rog, oprește DoamneAstă plângere amarăDin imensa'ți bunătateși clemețăFă un soare să răsară!Căci ne frângem de'o'ntristareCursă'n lacrimiCe învălmășit coboarăLumea noastră'n disperare.Nu putem a înduraAstă groaznică
BIANCA AURA BUTA[Corola-blog/BlogPost/343358_a_344687]
-
un spirit profund rafinat ce răspândește o desăvârșită subtilitate. Tot cutremurul ei lăuntric se prelungește într-o rugă mistică a răstignirii, de Focul și de Dorul Basarabiei martire: „O, de-ar mai trece Dumnezeu prin țară/ Să ne citească sufletul afund,/ Cel răstignit a nu știu câta oară/ Pentru îndrăzneala de-a se vrea rotund.// Ar da de mari palate-mpestrițate/ Și de bordeie-ascunse sub pământ,/ Dar niciodată, Doamne ferecate/ La-nfățișarea Oaspetului Sfânt.// O, de-ar veni Bătrânul din poveste/ Cu
FLOAREA DIN ASFALT de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1882 din 25 februarie 2016[Corola-blog/BlogPost/373393_a_374722]
-
Acasa > Stihuri > Semne > SĂRUTUL DEPĂRTĂRILOR Autor: Lia Ruse Publicat în: Ediția nr. 1278 din 01 iulie 2014 Toate Articolele Autorului Lunecă zilele verii Cu degete calde, Cu suflarea lor de tei înflorit, Răsfoite-n zări limpezi și afunde) Pe valuri de aer plutitor Ca un zbor oprit. Câte-un vis trece de la o zi la alta, Cu pașii nopții prin nostalgia lui, În tăceri adânci îmblânzite de iunie Prin albastra mirare a cerului. E vară! Port, cu mine
SĂRUTUL DEPĂRTĂRILOR de LIA RUSE în ediţia nr. 1278 din 01 iulie 2014[Corola-blog/BlogPost/347412_a_348741]
-
un loc, Cum le-mpreuni tu, frate nedemn de sânta cale Ce ai ales, s-înstare de stric mințile tale. CĂL[UGĂRUL] Și, dac-ar fi, ce-mi pasă! Chiar cruda nebunie Se poate că sub ochii-mi gravă, ca la stafie, Afunde și teribili de plumb cearcăne lungi. Fie ș-așa... e[u] nu zic... Și ce-o să fie-atunci? Chipul [cum] nebunia cea dulce m-a cuprins Îmi place - cum îmi place visul de raze nins. Sunt fericit și iată ce-am
Opere 08 by Mihai Eminescu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
e foarte larg. O cultură artistică care urmărește cu seriozitate ținta supremă [î]și va propune de problemă principală de-a îngusta din ce în ce mai mult acest cerc. Cu cât se neglige mai mult lupta contra manierei cu-atîta ea prinde rădăcini mai afunde. Dacă încă ea s-a născut din silința de-a produce un efect oarecare și dacă aceasta a succes la o masă care primește și favoriză cu ușorătate tot ceea ce-i surprinzător și frapant, mai ales când mai sânt și
Opere 14 by Mihai Eminescu[Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mentalitatea populară. Așa cum au observat majoritatea exegeților, această legendă are o bază mito-folclorică. „Tema aceasta folclorică și mitologică - scria Nicolae Cartojan - are nu numai o arie de răspândire destul de întinsă în spațiu, dar, în același timp, își adâncește rădăcinile în afundul veacurilor, până în epoca păgânismului” (37, II, p. 195). Episodul luptei Sfântului Gheorghe cu balaurul, pentru mântuirea fecioarei, nu aparține vechilor redacții ale legendei hagiografice. El a fost preluat din tradițiile populare și anexat, după secolul al XI-lea, la celelalte
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
și resturile celei vechi. (Ă). Copiii noștri nu sunt Încă În afara influențelor burgheze. Ori, citind cartea Gicăi Iuteș, ai impresia că, În realitate, această bătălie a Încetat sau se duce undeva departe, de acolo ajungând până la noi doar un ecou afund. Despre loviturile piezișe ale dușmanului de clasă, despre Înverșunarea cu care el dă asalt citadelei acesteia despre care autoarea povestește, nu se vorbește. Doar Într-un singur episod (Neîncrederea bunicului) auzim de grădina boierului Hariton, acum livada gospodăriei colective și
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
bătrânul sufla din toți bojocii, ajutând vântul în lupta sa cu monstrul care răpise soarele. Pata de întuneric se clinti în cele din urmă, lingând pământul și, fără ca nimeni să bănuiască, lumina se apropia de sat. Balaurul fu izgonit în afundul cerului, fărâmițat și risipit de vânt, în nesperata alianță cu suflul Bătrânului. Contemplarea de pe înălțimi îi dădea sentimentul suveranității, al unei stăpâniri depline a universului pe care îl putea cuprinde cu privirea. Bătrânul era timorat. Avea el dreptul la o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
bătrânul sufla din toți bojocii, ajutând vântul în lupta sa cu monstrul care răpise soarele. Pata de întuneric se clinti în cele din urmă, lingând pământul și, fără ca nimeni să bănuiască, lumina se apropia de sat. Balaurul fu izgonit în afundul cerului, fărâmițat și risipit de vânt, în nesperata alianță cu suflul Bătrânului. Contemplarea de pe înălțimi îi dădea sentimentul suveranității, al unei stăpâniri depline a universului pe care îl putea cuprinde cu privirea. Bătrânul era timorat. Avea el dreptul la o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
care-l străbătuse, îl reînvia, cu luciditate și har - daruri ale naturii ce dovedeau o inteligență nehârjâită de timp, căreia, dimpotrivă, trecerea anilor părea să-i fi adăugat valori înnobilatoare, destul de ciudat, asemeni vinurilor păstrate zeci de ani în pivnițe afunde, mândrie a vechilor viticultori. Soția, cu nouă ani mai mică decât el, era la fel de vioaie, vorbea mult, aproape interminabil, nu avea nimic contrafăcut. Purta un respect deosebit soțului pentru funcția ce o deținuse, se mira chiar, cum a putut duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
gherghef ori cu fețe brodate naiv, închipuind nimfe și fauni, luminări de animale exotice ori seraiuri cu cadâne culcate în ierburi moi, odihnitoare, la care se adăuga și prezența acelor femei, stând uneori într-o rână pe cele două canapele afunde, că toate la un loc anunțau începutul Levantului, încât nu-i trebuia închipuirii decât un pas ca s-audă cântecul tamburinat al Chirei Chiralina. În afară, orașul venea din Orient, cu florărese oacheșe ducând coșuri din rafie pline cu tufănele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de-a dreptul, nu putea trece. Ar fi trebuit să ocolească pe la capătul pârăului, tocmai pe devale; și de devale să se suie împotrivă, ca să cerceteze acele sărituri strâmbe, în trei brânci. - Cu cefolos? Se vedeau subt el, în râpa afundă, câteva linii libere - dungi de omăt, printre bungeturi. Culi trase de la șoldul drept binoclul și cercetă cu el îndelung amândouă repezușurile ponorului și fundul. În fund, subt o poală de brădet tânăr, stăteau patru ciute cu urechile și capetele neclintite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de lemne, care se țineau ca într-un fir de păr și totuși erau statornice în vânt și ploaie, era o învățătură de la pădurari și paznici mai bătrâni, care au viețuit în Carpați și la apa Frumoasei din cele mai afunde veacuri, și e un meșteșug tainic al lor. Acest meșteșug tainic îl învăța acum și Bezarbarză de la baciul său. —Culi-baci, grăia într-un rând Bezarbarză, umblând pe potecă în urma lui Ursake, eu am văzut, ieri, jderul într-o furcă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
i-am răspuns eu. Unii se află așezați în Moldova din vremuri vechi. Am dintre aceștia câțiva prietini ai căror strămoși făceau afaceri prin Cetatea-Albă și Cafa încă din veacul al paisprezecelea. Ascuțimea judecății și sensibilității lor vine dintr-un afund al timpului care merge până la asirieni. Mă bucur de cunoștința domniei tale. Mă simt rușinat, mi-a replicat omul meu, și mă grăbesc să lepăd într-un fund de sipet miniaturile de fildeș. Pot să-ți mărturisesc că marfa asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rod din carnea noastră chinuită, pângărind sfintele oseminte ale morților noștri sfinți, oase fărâmate de aprige prigoane sau grele bătălii pe care le-au purtat ostașii crucii cu lupii beznelor, lipsiți de lumina cerului, rătăcitori în noapte ca într-o afundă pădure fără cărări, turmentați de noi cuceriri pământești. Câte crime înfiorătoare, câte răni fără leac au adus Patriei și Neamului, ucigându-i pe legionari și veșnic osândindu-i, politicienii de ieri, carliștii, antonescienii apoi comuniștii, fiare cu ochi întunecați de
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
podului, dedesubt, trei firișoare de apă, supte de limbile de nisip, de bolovanii mari, rotunjiți, pe care stau sezoniști modești. Leșuri moi, albicioase așteptând zadarnic să mai iasă soarele peste pământul semănat de umbre. Ajunserăm la capătul de apă/ pe-afundul ocean, unde-i orașul cimerian, poporul cel de-a pururi/ Învăluit În ceață și-ntuneric, că-n veci nu-l vede luminosul soare. * Uite și SPĂLĂTORIA CHIMICĂ, firma prinsă de zidul alb-murdar, Înfipt În pământul nisipos, uite cearșafurile de plapumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
acaparantă și obscură a Parcului. Iluminatul public se diminua, scădea și fluctua imprevizibil, precum vântul în lan, creîndu-se meandre și efecte speciale pentru ochi, de genul unor oaze animate de întuneric, ca niște caracatițe amorfe pânditoare, cu un contur neregulat, afund și neliniștitor. Nevăzut, nedibuit, un cuc-de-noapte își curta perechea: Cu-cu-vau...! Cu-cu-vau...! Cu-cu-vau...! Să trăiești și tu, și copiii tăi, răspunde Dănuț în gând, după datină, Micii Serenade, crucindu-se pripit, de trei ori, cu limba, peste arcul inferior al mandibulei
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica[Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
albicioase, supte de orice urmă de carne, cu plămânii uscți și mațele strânse în ghemotoace vineții, era o găună plină de șerpișori în foșgăială, de broaște râioase, bulbucate, strângând între ghiare râme mari, negre, șerpești, iar cucuvele țâșneau din noaptea afundului de trup, în dreptul a ceea ce cândva fusese inima, acum un ghemotoc de iască, o buhă își făcuse cuib, privea cu ochi ficși spre Burtăncureanu, înclinând din când în când capul, muindu-și ciocul într-o candelă cu flăcăruia pâlpâindă, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]