2,641 matches
-
nu e nici un semn de viață, până ce roua dimineții murmură și un bătrân deschide, - cu mâna tremurătoare - fereastra, eliberând o bufniță. Și în depărtare noua casă fumegă, pe colțul cearșafului întins la uscat fâlfâie un fluture, în mijlocul unei păduri în agonie unde putreziciunea citește cu ochelari de sevă protocolul cariilor din scoarță. Vară cu ploi aurii sau cu un nor răzleț de furtună deasupra unui câine care latră. Sămânța tropăie în pământ. Voci agitate, chipuri zboară pe firele de telefon cu
Tomas Tranströmer by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/13939_a_15264]
-
nevoie de un cititor foarte vigilent pentru a înțelege toate conexiunile și pentru a face toate deducțiile. Impresia de bâjbâială prin întuneric, prin pâclă, starea depresivă de imposibilă dezmeticire dintr-un coșmar se mențin copleșitor, compunând scriitura dificilă a unei agonii și a unei incertitudini existențiale. Romanul transcrie procesul obscur de conștiință a lui Filimon din ultimele sale trei zile de viață. E inevitabil ca scriitura unei agonii să se transforme într-un discurs narativ agonal, greu de suportat, greu de
Scriitura unei agonii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10410_a_11735]
-
imposibilă dezmeticire dintr-un coșmar se mențin copleșitor, compunând scriitura dificilă a unei agonii și a unei incertitudini existențiale. Romanul transcrie procesul obscur de conștiință a lui Filimon din ultimele sale trei zile de viață. E inevitabil ca scriitura unei agonii să se transforme într-un discurs narativ agonal, greu de suportat, greu de parcurs și la fel de greu de înțeles. Eu însumi m-am dumirit în unele privințe abia la a doua lectură. Poate că în primul rând datorită acestor neclarități
Scriitura unei agonii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10410_a_11735]
-
da peste actualizarea expresiei de doi bani: "țara asta de 2 RONI" (antena3.ro forum); "și bârfa nu era nici măcar de doi roni" (rss.groups.yahoo.com). Ca orice noutate lingvistică la modă, roni intră în asocieri glumețe ("ronii - neuronii", agonia.ro), în serii (pseudo)sinonimice în care se manifestă din plin variația stilistică - "cashul, mălaiul, bețele, dolăreii și euroii și ronii noștri" (cinemagia.ro/forum) și produce chiar derivate glumețe, în primul rînd diminutive: "cum adică? doar pentru 5 ronișori
Roni by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10496_a_11821]
-
cuvânt și pietricelele s-au transformat în nisip, iar vântul înfometat le-a luat cu el le-a pierdut pe alte drumuri și ele s-au amestecat cu alte singurătăți cu alte mâini întinse în gol cu alte stele în agonie în ce limbă ți-am vorbit până acum în ce limbă ai tăcut în ce limbă te pregătești să pleci cu tot cu îngeri cu tot cu vechea rouă cu tot cu vechea rană că exiști doar atât? mă vei întreba din nou da nu există
ca un pumn de cireșe scăpate pe jos – cuvintele ce mi-a mai rămas să-ți spun? by Ion Tudor Iovian () [Corola-journal/Imaginative/3481_a_4806]
-
să mă lovesc totuși de marele C U V Â N T prefăcându-mă în cioburi cioburi de tăcere de liniște negru-strălucitoare Explicându-i altui trecîtor " Eu sunt DEX-ul! Eu sunt DEX-ul!" - striga bărbatul (sau femeia) într-o agonie aproape senină pașnică inofensivă etc. "Eu sunt DEX-ul!" - chiar așa striga. Mai adăugând: " Ce gând lung gândit de la începutul până la sfârșitul unei litere!... Au-u-u!" "Sărmanul de el... e un fost traducător... Al lui Dostoievski sau Kafka se pare..." - spuse
Poezie by Leo Butnaru () [Corola-journal/Imaginative/8113_a_9438]
-
precise, strigă un gând strivit de cuvinte, Se-ntunecă nu doar când soarele-asfințește, și ochiul i se-nchide obosit, un relief se mișcă și-n clătinarea noastră, desăvârșim un altfel de-asfințit, E asfințitul care nu se vede, în care agonia urcă-n rang... și după ce colindă lumea toată, se-ntoarce-n chip de bumerang... Plecat din mine îmi spune umbra c-am plecat din mine iubire să-ntâlnesc și să culeg, oglinda, iată, mă arată-ntreg. Să cred din răsputeri
Poezie by Florin Costinescu () [Corola-journal/Imaginative/8192_a_9517]
-
migrez eu în apele formelor înspre splendoare și merg mai departe și-n cele din urmă adorm cu mâinile-n materia grea din viața de după lume trec pe lângă somnul tău, urc scara celor 72 de stări fiecare stare e-atâta agonie câtă splendoare. Anamneză mă trezește sângele; e mereu pe acolo pe unde eu dorm este el mesagerul care umblă pe urmele mele mă trezesc și tresar și urmează că vreau să adorm iar și iar în infinite locuri din timpul
Poezie by Nazaria Buga () [Corola-journal/Imaginative/8230_a_9555]
-
infinite locuri din timpul care se sparge de tot ce eram și mă aruncă-n gol această simplă hematie care moare cu un ecou pierdut de încăperea goală nu-i nimeni la nord, nu-i nimeni la sud e-aceeași agonia, pe miimi de secundă, într-un hău de splendoare la orice război pierdut de mine în lumea largă, altcineva îmi ocupă grădina cu steagul unei țări străine înfipt în pământul moale... Eșafod afară-i Evul Mediu și într-o farmacie
Poezie by Nazaria Buga () [Corola-journal/Imaginative/8230_a_9555]
-
din multele articole publicate acolo. Preocupările ei se concentrează asupra jurnalelor, a cercetării presei literare interbelice, a analizei unor opere aparținând scriitorilor români din exil sau spațiului francez, în fine, asupra traducerilor, ea însăși realizând excelente versiuni românești ale romanelor Agonie fără moarte de N. J. Herescu și Ochiurile rețelei de Sorana Gurian. Citind jurnalul lui Alice Voinescu, autoarea Traiectoriilor ține să remarce libertatea interioară, tonul pregnant confesiv, marea capacitate de a iubi a diaristei și pulsația epică a textului. Elementul
Un istoric literar de vocație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13238_a_14563]
-
Marina Constantinescu Poate fi un nou concept. Și chiar este deja prin lume. La noi, oamenii de lux sînt recenți, abia făcuți, radiind de fericire, descoperind valențele răsfățului și voluptatea huzurului. Încă sînt în extaz, iar agonia nu încape în forme ale imaginației. Alăturarea celor două cuvinte poate părea o aiureală absolută în această ascensiune nemaipomenită. Perspectiva mai sus amintită este, deocamdată, ficțiune coșmarescă, ceasul rău, pisica neagră. Cei mai mulți nici nu și-o pot vizualiza, nu pot
Șomeri de lux by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12075_a_13400]
-
ideii sale de eternitate. Supusă măcinării continue, forma umană va rămâne la Moore redusă la o ultimă expresie definitivă, sugerată uneori de elementele pietrificate din sînul naturii. Controrsiunile marchează o suferință ce a chinuit și a oprit în loc definitiv o agonie. Femeia sugerează o moarte și o perpetuare în același timp. Forțe ce răspund sfîșietor din adîncurile unde se naște viața. E frămîntarea însăși a pămîntului pe care un cataclism îl răvășește și-i creează o înfățișare nouă. Trec prin fața Luptătorului
Elogiul singurătății by Corneliu Baba () [Corola-journal/Journalistic/12119_a_13444]
-
de 17 spre 18 noiembrie 1922 murea Proust, în micul apartament din strada Hamelin care trebuia să fie "temporar". Nu avea să fie singura coincidență: două zile mai tîrziu aveam să aflu despre moartea bunicii mele, iar paginile emoționante despre agonia lui Proust, combinate cu rîndurile lui Beckett despre moartea bunicii lui Proust, pe care aveam să le citesc exact în ziua în care se stingea bunica mea, m-au mișcat pînă la lacrimi: așa cum Marcel, naratorul Căutării timpului pierdut, se
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
peregrinărilor (propriu-zise, dar mai ales cu gîndul) protagonistului, într-un spațiu mitic al Capitalei. Într-un fel, tema a fost reluată în Fetița, cel mai recent roman al lui Mihai Zamfir. Celălalt roman, Acasă, este o carte a decrepitudinii, a agoniei mamei personajului, în paralel cu dispariția Bucureștiului atît de familiar, sub buldozerele demenței ceaușiste. Cu siguranță, deși scrisă înainte de 1989, o asemenea carte nu ar fi putut vedea lumina tiparului în perioada comunistă. De altfel, acest roman a fost publicat
Sfărșit de veac în București by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12807_a_14132]
-
Bucureștiului de la sfîrșitul anilor '80. Capitala apare ca un loc decrepit în care amintirile pier odată cu vechile case și grădini, iar oamenii se mișcă de parcă s-ar afla într-o permanentă stare de transă. Mihai Zamfir este pictorul ideal al agoniei orașului și al angoasei oamenilor care au trăit drama ultimilor ani ai regimului Ceaușescu.
Sfărșit de veac în București by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12807_a_14132]
-
de trecut rîzînd de sine! Dar asta doar în aparență, căci în fond făcea disperate exerciții de supraviețuire, fie și cu prețul celor mai bizare adaptări. Vladimir Bukovski vorbește despre această falsă supraviețuire care e, în realitate, o mască a agoniei, uneori derutantă, a totalitarismului de stînga. Din care motiv obligația noastră atît de ordin profesional, cît și de oameni ai polisului (căci scriitorii n-au oare nevoie de un climat democratic, ca de apă și de aer?), este de-a
Poetul în cetate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12830_a_14155]
-
acuma...", revistarespiro.com); apoi, numeroase sintagme, expresii și locuțiuni, îmbinări stabile (tot un drac, ca dracu, dat dracului etc.); în fine, construcțiile în care, nelegat gramatical, termenul devine o simplă particulă pragmatică (" Stinge dracu lumina aia că mi-e somn!", agonia.ro; "niciodată nu am înțeles cum dracu se hrănesc", sfera.ev.ro). Desigur, multe dintre construcții sînt valabile pentru toate substitutele drăcuielii: sinonime mai mult sau mai puțin eufemistice (naiba), cuvinte - adesea obscene - care evocă eliptic formule de imprecație. Merită
Drăcuieli by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12853_a_14178]
-
unde se afla refugiat în ultimul an de război, și până în martie 1919, când manuscrisul e gata pentru tipar, la București. în Avertisment, un fel de prefață a cărții, autorul își numește de câteva ori narațiunea drept "povestire" ("povestirea unei agonii zbuciumate, zvârlită pe hârtie într-o grabă înfrigurată"), dar în final schimbă categorisirea, oricum foarte discutabilă, cu aceea de roman: Dacă totuși pe alocuri cartea pare un roman, de vină este numai viața - care, orice s-ar zice, este cel
Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12854_a_14179]
-
năzuise din toate adâncimile sufletului său, s-a deschis o prăpastie - atâta tot". Întregul roman nu va fi deci altceva decât confesiunea unui învins, adresată unei posterități incerte, scrisă de-a lungul unei nopți, înainte de a se sinucide, "povestirea unei agonii zbuciumate, zvârlită pe hârtie într-o grabă înfrigurată, în ultimele ceasuri ale scriitorului". Un manuscris însângerat e recuperat ca o mărturie acuzatoare pentru un timp nefast: "în urma poetului mort de bunăvoie a rămas un teanc de file stropite cu sânge
Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12854_a_14179]
-
fizic, nu se poate încheia pînă nu s-a spus în celelalte ultimul cuvînt. Așa apare, frumos reluat în carte, mitul păsării Phoenix, cea care, cît trăiește, își învie tatăl, purtîndu-i corpul inert spre soare. Chiar dacă trec printr-o răscolitoare agonie sau pur și simplu se șterg deodată, fără explicații, părinții și bunicii revin măcar în vis, păstrați într-o "arhivă" a corpului de copil îmbătrînit fără veste care, cumva, îi conține. Pînă ajunge la ultima filă, a embrionului zbîrcit, începutul-sfîrșitul
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
finala -an : bostangiu, cazangiu, toptangiu), prezentă deja la moftangiul descris de Caragiale, dar și în destul de vechile baftangiu, fitangiu, chiulangiu. Studii din anii '30 menționează cuvintele argotice pilangiu, caftangiu, caramangiu ș.a., rămase în circulație pînă azi ("Recunosc, sunt un pilangiu", agonia.ro; "eu am fost în tinerețe caftangiu de cartier" - cafeneaua.com"). Fiecare nouă creație de acest tip întărește modelul, accentuînd conotațiile negative ale sufixului. Rămîne de stabilit care e productivitatea actuală a sufixului -(an)giu. Ea pare a fi destul de
"Clipangiu" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12380_a_13705]
-
a prostiei omenești. Limbajul familiar recurge cu ușurință la superlative ale insultei sau pur și simplu ale caracterizărilor depreciative. Sînt numeroase atestările formulelor prost (sau mai prost) ca noaptea: "ești prost ca noaptea și nu știi în ce te bagi" (agonia.ro); "Ești mai prost ca noaptea și mai retardat ca cel mai handicapat om de pe pamânt!!!" (counter-strike.ro). Obiectele sînt cele clasice - lemnul ("unul Ťprost ca un lemn, unde simte puterea se așează în patru labeť", ournet.md, citat din
Prostia Comparată by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12452_a_13777]
-
orașul catalan Terrassa, pe care l-a convertit, sub numele de Feixes, într-un spațiu ficțional, precum Yoknapatawpha lui Faulkner. Acestui spațiu îi este consacrată trilogia formată din două romane : La teranyina (Pânza de păianjen,1984), Fra Junoy o l'agonia dels sons (Fra Junoy sau agonia sunetelor, 1984) și o amplă narațiune Luvowski o la desraó (Luvowski sau sminteala, 1985). A scris proză scurtă - Viatge d'hivern (Călătorie de iarnă, 2000), eseu, scenarii pentru filme de televiziune, cronici de presă
Umbra eunucului by Jana Balacciu Matei () [Corola-journal/Journalistic/12501_a_13826]
-
a convertit, sub numele de Feixes, într-un spațiu ficțional, precum Yoknapatawpha lui Faulkner. Acestui spațiu îi este consacrată trilogia formată din două romane : La teranyina (Pânza de păianjen,1984), Fra Junoy o l'agonia dels sons (Fra Junoy sau agonia sunetelor, 1984) și o amplă narațiune Luvowski o la desraó (Luvowski sau sminteala, 1985). A scris proză scurtă - Viatge d'hivern (Călătorie de iarnă, 2000), eseu, scenarii pentru filme de televiziune, cronici de presă, și-a încercat pana și în
Umbra eunucului by Jana Balacciu Matei () [Corola-journal/Journalistic/12501_a_13826]
-
Arhiereu veșnic, continuă, plin de dragoste și milă, să sufere împreună cu omul suferind. Aceasta este una din marele taine ale creștinismului. Sfinții Părinți ne îndeamnă ca atunci când suntem chinuiți de suferință și durere să ne amintim că Hristos a suferit agonia crucificării. El știe cum este. Hristos ne cunoaște starea ca unul Care are compasiune față de noi. Unii teologi susțin că suferința Îi este ca o a doua natură. Și putem astfel căpăta alinare și încurajare de la El, pentru că ne confruntăm
Compătimirea și îngrijirea bolnavilor. In: Nr. 4, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/126_a_95]