33 matches
-
mame cu prunci la sân, copii blegi, bătrâni și femei care nu-ndrăzneau să se aventureze departe de ponton. O să vină iar mâine, Își spuneau, uitându-se la vasul care se Îndepărta lăsând În urmă un V bine desenat În albăstrimea cu reflexe de oțel a apei. Părea să Înainteze atât de Încet, Încât lui Adam i s-a părut că ar fi fost În stare să Înoate și să-l ajungă din urmă. Pe Sunny l-a așteptat În zadar
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
vreodată, În viața ei, zile ca acelea? Nu! Hotărât - nu! Niciodată. Pentru că, așa cum zice o vorbă din popor, cine are cap prost, zadarnic Îl mai are pe umeri! Zadarnic, e, deci, capul acela frumos; zadarnici, deci, ochii, sticlind de o albăstrime și de o limpezime Îngerești; zadarnice și cosițele, care-i Înfrumusețau umerii, pieptul, și-i Întregeau trupul subțire și Înalt ca o verde trestie de lac, dacă-n capul ei, atât de frumos, Într-un moment de răscruce, n-a
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
betonat, țâșnind ca săgeata, din verdeața bogată, de lângă trotuar, sperie un stolișor de porumbei, de pe jos, care, zburătăcind În toate părțile, Îi păru un stolișor de stele strălucitoare, care urcă, și urcă, și tot urcă, În direcția soarelui și spre albăstrimea cerului, și, chiar, cu mult mai sus, dincolo de acestea! Hop, ș’-așa! Presa vremii, televiziunile din acel timp au urlat, zile În șir, mai dihai decât ca lupiin codru, În mijlocul celei mai dezastruoase ierni, a Începutului de mileniu trei. Pe
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
fiert, lalelele mai păstrează mult timp, după ce ploaia încetează, perle aurite pe florile arcuite ca niște cupe în care se îneacă cerul întreg și nopțile încețoșate de vise. Răsărit Spre răsărit, soarele, retezat pe jumătate, dă să se ridice în albăstrimea cețoasă a cerului, care bătea, pe alocuri, în plumburiu, chiciura scânteia curat din înălțimea salcâmilor și, la câte-o adiere mai puternică de vânt se cernea în pânze subțiri peste el. Crâmpeie Lacrimile de plumb ale cerului, trezesc în suflet
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
vale nu prea adâncă era altul, înfățișîndu-se pe alocuri verde, pe alocuri stâncos. Pieziș, către jumătatea arcului dintre miazănoapte și răsărit, se zărea aburind un munte rotund și pieptos, mai puțin înalt, iar departe spre zarea răsăriteană se contopea cu albăstrimile cerești al treilea munte, lung și crestat ca un pieptene. Mai spre miazăzi, numai ochii buni puteau desluși, dacă le cunoșteau dinainte, trei piscuri scunde așezate în triunghi. Iar întorcînd privirea pe dunga dintre miazănoapte și apus a orizontului, puteai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Bătrânul Toma, în dorul babei lui, Lina și a nurorii lui, Axinia, își concentra toată ființa lui, fetiței bălăioare, cu ochi albaștri ca sineala... Când, din întâmplare, bunicul o supăra... atunci ea își lungea buzele roși ca piersica răscoaptă, și albăstrimea ochilor ei se întuneca. ...Anuca se dezvolta și creștea văzând cu ochii... Era o fetiță de șapte ani, și arăta mai mult de zece... bălaie, înăltuță, subțirică, cu tenul auriu, cu pomeții ușor trandafirii, cu obrajii plinuți, cu năsucul puțin
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
carierele de marmură din care se fac aici statuile. E țara tatălui meu, Leonardo Perussi. În somn e simplu... repet: nu e ca altădată, dar pe fond e același lucru, sînt lîngă tine mereu. Am În fața micului birt al soțului albăstrimea Mării Ligurice. În ziua cînd te chemase la telefon șeful Atelierului de Sculpturi funerare, ca să-ți spună că lucrarea e gata, noaptea În somn m-am visat cu tine, mergînd Împreună, pe șoseaua alăturată cu mandarini pe margine, și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mustățile lăsate pe oală, ca Taras Bulba. Deși mustățile îi atârnau, colțurile gurii îi erau ridicate într-un fel de zâmbet fără sfârșit. Deși zâmbea mereu, fața îi era întruna tristă. Deși ochii îi erau mereu triști, erau de o albăstrime care lumina chiar și pe întuneric. Deși ochii îi erau albaștri și luminoși, privirile păreau întunecate sub sprâncenele negre și groase. Deși sprâncenele și șuvițele încă negre din barbă și păr, amestecate cu altele albe ca neaua, arătau că e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]