33 matches
-
vale nu prea adâncă era altul, înfățișîndu-se pe alocuri verde, pe alocuri stâncos. Pieziș, către jumătatea arcului dintre miazănoapte și răsărit, se zărea aburind un munte rotund și pieptos, mai puțin înalt, iar departe spre zarea răsăriteană se contopea cu albăstrimile cerești al treilea munte, lung și crestat ca un pieptene. Mai spre miazăzi, numai ochii buni puteau desluși, dacă le cunoșteau dinainte, trei piscuri scunde așezate în triunghi. Iar întorcînd privirea pe dunga dintre miazănoapte și apus a orizontului, puteai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Bătrânul Toma, în dorul babei lui, Lina și a nurorii lui, Axinia, își concentra toată ființa lui, fetiței bălăioare, cu ochi albaștri ca sineala... Când, din întâmplare, bunicul o supăra... atunci ea își lungea buzele roși ca piersica răscoaptă, și albăstrimea ochilor ei se întuneca. ...Anuca se dezvolta și creștea văzând cu ochii... Era o fetiță de șapte ani, și arăta mai mult de zece... bălaie, înăltuță, subțirică, cu tenul auriu, cu pomeții ușor trandafirii, cu obrajii plinuți, cu năsucul puțin
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
carierele de marmură din care se fac aici statuile. E țara tatălui meu, Leonardo Perussi. În somn e simplu... repet: nu e ca altădată, dar pe fond e același lucru, sînt lîngă tine mereu. Am În fața micului birt al soțului albăstrimea Mării Ligurice. În ziua cînd te chemase la telefon șeful Atelierului de Sculpturi funerare, ca să-ți spună că lucrarea e gata, noaptea În somn m-am visat cu tine, mergînd Împreună, pe șoseaua alăturată cu mandarini pe margine, și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
familie tragică, alături de Nicolae Labiș ori Ilie Motrescu, poetul-martir de la Crasna); „Ah, noaptea asta rece așa de ușor cade... / Departe plânge apa și tremură-n cascade. Un vad se desvelește pe apa cerului / Și peste dânsul prinsă e Calea-laptelui. Pe albăstrimea-naltă lucește ca o punte / Cu schele țintuite de stelele cărunte. / Și puntea se întinde departe, tot mai sus, / Până coboară-n zarea albastră, la apus... / O, punte albă, tare, treci vadul cerului / Și întâlnești în cale mioara-oierului, / Tu lasăte
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93275]
-
unui smarald topit noaptea. Poate că, neumbriți de gene atât de lungi și atât de dese, n-ar fi părut atât de întunecoși, poate că lumina, neoprită de acea mătase brună, ar fi limpezit noaptea voluptoasă a acelor ochi. Aveau albăstrimea transparentă a strugurului negru. Dacă a cunoscut cineva ochi frumoși, la a căror vedere se cutremură orce fibră, pe care i-ai privi cu o intensivă și, ca să zic, dureroasă plăcere, atunci erau ai lui. Era îmbrăcat într-un surtuc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
care nu-i cu putință să le descrii amănunțit. Cred că tocmai neputința de a defini astfel de preschimbări de culoare mă surprinde și mă farmecă în cea mai mare măsură. Până la prânz, ochii mei sunt totdeauna lacomi să măsoare albăstrimea apei. Apoi, când vine după-amiaza și umbra se lasă tot mai compactă pe valuri, simt că mă cuprinde o suferință fizică: e ca și cum întunericul din abisuri m-ar năpădi treptat și o misterioasă ofensivă corpusculară ar porni dinspre apă ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de adâncă penumbră interioară; acum „accentul” se mută pe sugestia unei eliberatoare ieșiri spre „lumină”. „După geruri lungi, aceasta era întâia zi de moină. Streșinile picurau și soarele împrăștia de deasupra Măgurii, pe omături, o strălucire orbitoare. Corbi fâlfâiră spre albăstrime din brazii râpilor (...)”: Vitoria știe că nu numai de „zodia primăverii” dau semn moina, soarele, zborul corbilor și „vântul cald”, ci și de acea relativă înseninare lăuntrică a ei, cu sufletul „curățit” de „orice gânduri, dorinți și doruri în afară de scopu-i
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
largul câmpiei mai mustește un dor străbun după ele, cercând în fiecare primăvară să lege un freamăt verde peste trupul său pârjolit. S-or fi înălțat pe aici, cândva demult, un cârd de munți cu creste cărunte, răcorite sus, în albăstrimea cerului. Vremea i-o fi măcinat, cutremure mari de pământ le-or fi crăpat temeliile, dar s-au dus munții, și numai păsările câmpiei rătăcesc zile întregi undeva sus, printre nouri, căutând piscurile mândre de altădată. Câmpia Sorocii...”" Una dintre
Povara bunătății noastre () [Corola-website/Science/333772_a_335101]