463 matches
-
erau săraci, mulți în casă, pentru că n-aveau nici perdele. Era liniște și pustiu. Dar, deodată, ceva alb din interiorul camerei mi-a atras atenția. Întunericul făcea ca albul să fie mai strălucitor. Din când în când o umbră acoperea albeața cu mișcări lente, apoi din ce în ce mai repezi. Era silueta unui bărbat, gros de statură, care gemea puternic și împingea către perete pata albă. Eram atât de uimit, încât cred că-mi lipisem fața de geam. Nu-mi puteam dezlipi ochii de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
tocmai că ne răzbise setea (...) A dat foamea-n sete, da' numaidecât e gata și masa. Pe cimentul podelei era risipită sfărâmătura de pământ bătătorit pe alocuri cu tălpile. Până la glezne i se cunoșteau urmele semnalelor fiului ei, contrastând cu albeața strălucitoare a gambelor și pulpelor ce păreau să tresară imperceptibil. Se învârtea ca un animal într-un țarc cu pământ bătătorit pe jos, pe lângă cratița cu fiertură și tigaia cu rântaș pe aragaz, și mai era loc în țarc pentru
Orașul subteran by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9028_a_10353]
-
craniană, cu un fierăstrău micuț, zimțuit fin, îndepărtînd pletele încă crescînde... să constat leziunile cerebrale ale unei femei, o contabilă ce se aruncase în fața trenului din cauza unor mari lipsuri în casă, constatate de un control financiar. Trupul ei avea o albeață rece de nea... frumusețea ei m-a tulburat. I-am și scris o poezie pe care nu am publicat-o niciodată... ș.a.m.d... ș.a.m.d... Iunie 2007
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
precum nuiaua solomonarilor, precum fluierul moleșit al dresorului mă coagulează, ca pe șarpele orb ce-și începe dansul după cum el vibrează. ca un clopot afară ziuă, înăuntru frig și noapte, ceață ca un fluture pe moarte. tot ce văd este albeața unui ochi de pasăre nocturnă care-și toarnă insomnia într-un miez uscat de prună. muzici moi ce ning în valuri peste capul ciung de creier, împietresc în lungi acorduri, taie noaptea în felii care cad în ritm de greier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
când această lume ne doare. doar că ea, în muțenia ei grăitoare, își conține răspunsul pe care eu nu-l aflu decât în clipa cea mare. părinți și copii între mamă și fiu, ochiul larg deschis al tandreței, maldărele de albeață solidificându-se sub pleoape. mame cu osul rarefiat și sufletul subțiat, de străveche pânză rărită, strecurând griji și tăceri ca pe o miraculoasă băutură interzisă. tați opriți din ticăitul diurn, la ceasul când fiii, colorați violent de-a vieții guașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
toate s-au dus. Au rămas visele și amintirea casei În care ai locuit până la moartea bătrânei doamne. Sau ,, Obrajii de marmoră ai arlechinului art-deco vor străluci În Întuneric și pe mâinile lui fine și expresive vor cădea umbre subliniind albeața lor. Dau drumul gândurilor prudent, ca și cum aș Înainta Într-o peșteră Întunecoasă, apoi Îmi modific poziția de așteptare a ceaiului. Trebuie să mi-l aduci tu, neapărat tu. Te aud cum dai drumul la flacăra aragazului cu bricheta și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
confortabilă, din piele de vițel, privirea lor rugătoare și, mai ales gura făcând efortul să rostească cuvintele. Era Îmbrăcat cu halatul de casă, din pluș fin. Pe blana de urs Întinsă lângă canapea, pisica grasă, cu un ochi acoperit de albeață, torcea. Există un loc ideal pentru moarte? Nu. Bătrânul n-ar fi părăsit cu nici un chip casa, dar mai ales n-ar fi putut Închide ochii fără să aibă În față superbele vitralii venețiene, Înfățișând păsări și principese. Era Întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
puse portofelul la loc În buzunar. Făcuse tot ce se putuse face, așa că ieși să găsească mașina care-l aștepta. În ultimele câteva ore soarele fusese ascuns de nori, dar prezența lui se văzuse În strălucirea zăpezii ce cădea, În albeața troienelor. Acum apunea și zăpada absorbea cenușiul cerului. Nu va ajunge la tren Înainte de lăsarea Întunericului. Dar chiar și speranța de-a prinde trenul deveni vagă, pentru că atunci când ajunse la mașină, constată că motorul acesteia Înghețase, În pofida covorașelor puse peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În afară de mobilă - un pat cu ramă de fier, un fotoliu de piele rupt, din care ieșea o umplutură albă, un scrin deasupra căruia era o oglindă ușor aplecată pe care cineva desenase, poate cu ruj, o față cu mustață și albeață la ochi, care scotea limba la privitor, rafturi de bibliotecă făcute din furnir nevopsit și bucăți de beton, o masă cu tăblie albă smălțuită, cu colțurile ciobite - se mai aflau aici cutii, cartoane și lăzi de lemn, așezate În stive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
era un urs. Cred că aș putut foarte bine să i le caut și să i le dau eu, Însă n-am făcut-o niciodată. Și era amuzant să-l văd așa aplecat deasupra lucrului, cu ochiul mare acoperit de albeață, privind cîș. Arăta ca un copil prins că face o năzbîtie. Și, ori de cîte ori reușea Într-adevăr să resusciteze cine știe ce drăcie muribundă, era atît de fericit că țopăia prin cameră rîzÎnd În hohote și chicotind de unul singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
mașinii, cu ochii ațintiți într-o evaluare la rece a locurilor rănilor după care tânjea. Vaughan propti aparatul de filmat pe marginea volanului. Se lăsă pe spate cu picioarele depărtate, cu o mână ocupată să-și aranjeze poziția prohabului voluminos. Albeața brațelor și a pieptului lui, și cicatricele care-i marcau pielea ca și pe-a mea, dădeau corpului său o bolnăvicioasă strălucire metalică, precum vinilinul uzat al interiorului mașinii. Tăieturile acelea aparent fără sens de pe pielea sa, precum săpăturile unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
fila la jumătatea unei fraze hotărâtoare și te afli în fața a două foi albe. Rămâi uluit, contemplând albul crud, ca o rană, sperând aproape că vederea te-a înșelat, proiectând o pată de lumină pe carte, din cerneală. Nu, o albeață intactă domnește într-adevăr peste cele două pagini aflate față-n față. Mai întorci o pagină, și dai de două pagini tipărite cum trebuie. Continui să frunzărești cartea; două pagini albe alternează cu două pagini tipărite. Albe; tipărite; alde; tipărite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
oaspeți de vază. Pe pîntecul rotunjit purta banda albastră a ordinului de comandor, făcea gesturi scurte și întretăiate și nu stătea o clipă locului. Dacă n-ai fi știut cine este și dacă n-ar fi purtat uniforma de o albeață orbitoare n-ai fi putut crede că el era unul din așii aviației mondiale. S-a apropiat cu grijă de zona în care flana italianul și a căutat pe cineva cunoscut care să-l prezinte. Era o lume pestriță, nicidecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pîndit din spatele ei. Era cu adevărat minunată, ochii albaștri, de un albastru închis, dens, străluceau de parcă ar fi băut un pahar de vin înainte, purta o rochie din catifea neagră, nu prea complicată, dar îndeajuns de provocatoare ca să poată observa albeața pieptului cam dezgolit. În acea clipă i-a părut foarte rău că n-a venit eu niște flori, ar fi trebuit măcar să rupă cîteva în drum, măcar niște liliac, era destul aplecat peste gard chiar din curtea Vilei, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pieziș din Înălțime, ca din ceruri, ca din rai, În vreme ce mulțimea, aflată pe de lături, ținea deasupra capetelor făclii aprinse, neîncumetându‑se să‑i privească În ochi, măcar pe furiș, cu o uitătură mijită, prin care s‑ar fi Întrezărit albeața, ca la lunatici, dar ei cântau psalmi și rugăciuni; astfel erau ei purtați de lunatici prin galeriile peșterii, pe sub bortele cavernei, printre găvane adânci cu temple din spumă de cristal, prin galerii Înguste cu arcada joasă. Dar de unde, oare, atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mielul jertfit, ca pe un idol păgân, purtându‑l peste abisuri și hăuri, ținându‑l la piept ca un păstor cuvios, cu ochii‑n pământ, neîncumetându‑se nici el să se uite În ochii Întunecați ai lui Kitmir, obloniți de albeața somnului, ochi brumării, ca pruna, Închiși pe jumătate, aproape stinși. Nici el, Dionisie, nu putea prinde privirea lui Kitmir, chiar când băiatul se oprise lângă el la intrarea În galeria Îngustă, ca să le dea Întâietate celor care‑l purtau, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
un tatuaj reprezentând sârmă ghimpată se zărește deasupra marginii papucului de carton. Un inel masiv decorat cu un craniu se bălăngăne larg în jurul unui deget rigid și subțire ca un vreasc. Domnul Whittier clipește din ochii lui lăptoși, acoperiți de albeață, spunând: — Ce zici, nu vrei să vii cu mine la banchetul de absolvire...? Și îngerițele roșesc. Chicotesc de bătrânelul ăsta amuzant și inofensiv. I se așează în poală, în scaunul cu rotile; coapsele lor musculoase, lucrate cu antrenorul personal, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și proprii tăi copii. Întinse brațul și-l mângâie ușor pe obraz iar el îi întoarse palma și-i sărută, cu mii de trăiri și adorații nespuse, căușul cald și imaculat al mâinii. Îmbătându-se cu imaginea chipului drag, de albeața zăpezii proaspăt căzute, pe care nu-l putea uita, nu-și dori să tacă și să plece fără să privească înapoi. Ești lumina ochilor mei, doamnă Noia. N-am să renunț la tine, indiferent cu câți bărbați te vei mărita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
În aer ca pe niște săgețele. Adam privea cum bucățele din atlas zburau În jurul lui; harta verde și roz a Statelor Unite a plutit În cercuri ca Într-un vis, până când s-a lovit cu botul de tablă și a căzut. Albeața tundrei canadiene a ieșit pe geam Într-un zbor arcuit, În sus, spre lumina prăfoasă; iar suprafața tăcută a Oceanului Pacific, pe care Adam Îl iubea nespus, punctată de insule (Fiji? Tahiti?), zăcea pe pardo seala crăpată de ciment, În așteptarea
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
pe punte. Picioarele ei, pântecele, brațele și fața i se înroșiseră toate din cauza soarelui de ieri, însă umbrele fantomatice ale vestei și pantalonilor scurți făceau ca sânii și coastele, șoldurile și partea superioară a coapselor să aibă în continuare aceeași albeață marmoreană. Coborî o mână pentru a acoperi dunga de păr negru dintre picioare și ridică dintr-o sprânceană spre mine. — Ce e? am spus. — Te holbezi. Când o fată se fâțâie goală în fața unui băiat, de obicei înseamnă ceva. Rânji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
uit în jur, căutându-l pe Ian și bărcuța lui, căutând orice, dar nu reușeam să văd decât la poate doi metri în fiecare direcție și nu era nimic altceva în bucățica mea de ocean. Eram singur singurel în toată albeața aia. M-am lăsat din nou pe scânduri. Am simțit ceva, o vagă vibrație ca o firavă zvâcnire musculară în spatele coapsei. Sunt rănit, mi-am spus, sunt spintecat și răceala amorțește durerea. Am dus o mână jos și-n spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și fluturând din degetele în alb-negru. Auzeam zgomotul traficului. Și alte sunete - un copil plângând, bâzâitul unui televizor printr-un geam deschis -, zgomote ce pluteau peste suprafața apei încețoșate. Uitându-mă în jur, umbre vagi începură să se ivească în albeață. Siluete familiare prinseră contur în jurul meu, acoperișuri terasate la orizont și copaci, antene TV și hornuri, stâlpul de telegraf din grădina casei de peste drum de-a mea. Mi-am scos brațul din imagine. Sunetele se stinseră repede și siluetele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
că Vârcolacul a mușcat iarăși din lună cerul senin sticlă, spuză de stele, iară luna, în timp ce ar fi trebuit să fie plină, ia-o de unde nu-i! A reapărut câteva ore mai târziu, înjumătățită și roșie, recăpătându-și forma și albeața numai înspre dimineață. A doua zi, toată rezervația vorbea că Vârcolacul a mușcat din nou din lună. În aceeași zi, plin de însuflețire și de amintirea zilelor lui de glorie, ne-a relatat cea mai frumoasă dintre poveștile lui. Povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în felul acesta și destinul și devine nemuritor, dobitocul! Și becurile se stinseră ca să se vadă lumina izvorâtă din trupurile momâilor. Noaptea a pătruns agresiv în clasă, înghițind orice foton și umbra astrală a acestora. Întunericul n-a recunoscut decât albeața rochiei Alimentarei aflată acum lângă linia ferată unde aștepta Drezina. Când se simți în siguranță, doar ea și mașina, în pustietatea câmpului inundat de moarte, spuse apăsat: Eu îmi fac datoria! Mai presus de orice! Trebuie să-mi duc misiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
altfel ar fi dat drumul camerei”, mă gândii, întrebându-mă în același timp de ce mă opream la acest tip de detalii. -În sală, se proiectează neîntrerupt filmul făcut de muribundă. Ca să zic așa, nu se vede nimic: imaginea arată o albeață nesfârșită, stropită cu pete negre pe care muzeografia le califică în mod straniu ca fiind zgomote vizuale și care ne sunt prezentate ca probabile stricăciuni ale timpului și ale frigului pe peliculă. Nimic altceva. Știu câte ceva despre asta, am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]