3,029 matches
-
sau cînd nu om mai tist decît tristețea nu e și decît tristețea altu-l vru numele tău spus prin rugăciune-n altă rugăciune în altar slujit de doi îngeri care se fac sînge pe spinarea albă de cuțit de cuțit albit de sînge rece și de-n clocot sînge așteptat să se facă lacrimă pe rană și din rană om nevindecat neiubit și așteptat să-și facă loc în lume ca un lăutar într-o crîșmă unde votca-și face dintr-
Alungînd tristețea, ca paganini. by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/7950_a_9275]
-
Sînt o mie de femei, neiubite, acum, încă, nainte. Stai și asculți Vinul roșu clătinîndu-se-n tine. Într-un pahar uriaș. Care tot se va sparge odată și-odată. Despre viața particularî & glorioasî a pîrului meu Părul meu a început să albească de la 14 ani, În semn de protest împotriva nașterii. De la 14 ani am început să fiu mai bătrîn decît mine, Mai bătrîn decît mine, însumi, pe rînd. Părul meu a fost o vietate separată de mine însumi, A avut viața
Poezii by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/7702_a_9027]
-
cum o femeie își aranja gulerul subțire. îi vedeam foarte clar degetele: zece sloiuri începute de scarlatină. și-a tăiat unghiile le-a adunat pe făraș le-a lăsat la intrare. o auzeam cum se îndepărtează. vedeam cum i se albesc nările de parcă ele s-ar fi aflat în pragul leșinului. adu aminte: pe ziduri calde ne-am desfătat și noi ca târâtoarele în noroi cu bivolii și porcii în praf precum găinile și caii. habar n-aveam de naufragiu. experimentam
Poezii by Marin Malaicu () [Corola-journal/Imaginative/7907_a_9232]
-
la prima zăpadă: copiii învățau să citească pe păsări negre și mici, prin praful perdelelor împietrite de frica vreunui autobuz plin. Apa începea să curgă încet, după câteva zile în care viața rufelor nu mai fusese dată afară, să se albească și să devină suflet peste noapte. Lumea înnegrită până atunci se decolora trecând, fără să-l recunoască, pe lângă noroiul tânăr: numai femeile se gândeau cu tristețe cum, poate, din dragoste, în prima primăvară de armată, sus, într-un rond, și-
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
corpului meu de demult Doar coiful adunînd pletele risipite pe umerii strînși în argint Pînă la brațele lăsate în greutatea spadei. O lună somnoroasă abia simțită O lună de fum o lună aburind de melancolie Mă așează pe munții ei albi - Cavaler cu armura de cețuri - Portret Posibil pămînt al nopții Pe raiul nemișcării, încremenită viața din mine sta să tacă, Și zbor din mine Spre porți de negăsit altminteri, Mareea ierbii mă cere: " Să nu te vadă nimeni" - Sila apei
Poezie by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8161_a_9486]
-
treabă, îngenunchind pe podelele terfelite de milioane de perii. A avut o dimineață intensă, sub ceața unei zile de aprilie. N-are rost să ne grăbim: Nici nu știa că este ceață când a pășit pe covorașul din fața patului. Fereastra albise și ea se simțea vioaie ca o vrabie. A alergat în bucătărie, a pus ceaiul, a prăjit șunca, i-a surâs bărbatului ei, așezându-și cu degetele delicate șuvițele de păr lucitor, ca păstăile coapte. Și cum s-a crăpat
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
uit pe geam. Ne apropiem de capătul cursei. Geamurile sînt complet aburite acum. Ce idee, ce călătorie, ce lumi! Cîtă ironie! Și a sorții... "Da, Doamne. Să stau liniștit. Ca un azil de bătrîni. Cu toții nemișcați. Aproape aliniați. Cu părul albindu-le numai pe-o parte, cum crește mușchiul pe copaci. Dar arătînd răsăritul. Așa să mă prindă sfîrșitul. Nici mai, nici chiar, nici prea, nici foarte. Și nici măcar Popescu. Nu, Doamne. Nici măcar atît." (Arta Popescu, Societatea Adevărul S.A., 1994). Sar
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
des că vom prinde U.E. cam prin 2010 nu e fără legătură cu situația securismului național. E, probabil, intervalul de care au nevoie indivizii din "sistem" pentru a pune mâna pe tot ce mișcă în țară și pentru a-și albi conturile. Apoi, oameni onorabili și plesnind de bogăție, vor fi mai mult decât fericiți să se simtă apărați de Constituția europeană. Atunci, indiferenți la ceea ce va scrie sau spune presa, din vilele de pe Coasta de Azur, deja suprapopulată de colegii
Acum, aisbergul. Urmează „Titanicul” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12786_a_14111]
-
-l privește pe Almodovar, unii s-au declarat dezamăgiți de noul lui film, "Proasta educație", invocînd dispariția acelui filon subteran de alegrețe excentrică, prezent, pînă acum, în plină dramă. într-adevăr, filmul seamănă cu autorul lui: și omul Almodovar a albit, și el are o privire mai tristă decît acum cîțiva ani. Să îmbătrînești înseamnă să fii tot mai trist?, l-a întrebat cineva. "Depinde, fiecare îmbătrînește în felul lui". E pentru prima dată cînd, într-un film de Almodovar (al
Splendoarea și mizeria Rivierei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12837_a_14162]
-
toată viața nu a făcut altceva decît să devină poet, este deconcertantă. Iată-l, așadar, pe Danilo Kis ca poet ivit de niciunde, trădînd o depersonalizare voită. Nuntașii Din casa mea ies nuntașii Cei negri mi-au luat mama cei albi sora În inima mea o salvă de clopot un dangăt de pușcă au același răsunet Din casa mea ies nuntașii 1955 Apus de soare Se ia o portocală mai zemoasă (cu tot cu coajă) Și două-trei felii dintr-o lămîie bine coaptă
Danilo Kis - poeme by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11571_a_12896]
-
Constantin Țoiu 21 aprilie a.c. Nu numai cu anii, dar și cu lunile, lucrurile se schimbă de tot... Unii pretind că și cu zilele. Au fost cazuri, când și cu ceasurile. Unii spun, mai mult, - secundele. Poți albi într-una singură! Oricum, e bine să recurgi, din când în când, la un control de sine atent, ca și al lucrurilor mai însemnate. Ceea ce și fac, în momentul de față. Totul ar fi în ordine. Totul se cufundă în
Scribul egiptean by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11699_a_13024]
-
lasă sedus de culori nu-ți mai pasă Chenar de searî E o seară a virgulei ce va urma nu se știe plopii se scurg înspre cer implorând poate o stea să se smulgă de acolo ninși s-o atingă albi s-o iubească tu cea mai tristă Marie din lume strângi la piept un mănunchi de ciulini Miniaturî Cum să atingi marginea sferei mâna îți alunecă mereu și mereu într-un fel de oarbă rotație e ca și cum întors în sinele
Poezii by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/9603_a_10928]
-
Și-am încercat să-mi văd de treabă. Să țin cont de mișcarea lumii. Și lumea se mișca. Se tot mișca lumea asta, nu se poate zice că nu. Așa au trecut anii. Între timp am încărunțit. Am început să albesc. Am albit de tot. Chiar până la oase am albit. Între timp, deși nu pare, lumea s-a schimbat. S-a instalat într-un fel de modă din care nimeni nu poate ieși. Moda agresivității permanente. Azi toată lumea simte nevoia să
Îmi amintesc de Betina by Damian Necula () [Corola-journal/Imaginative/9613_a_10938]
-
încercat să-mi văd de treabă. Să țin cont de mișcarea lumii. Și lumea se mișca. Se tot mișca lumea asta, nu se poate zice că nu. Așa au trecut anii. Între timp am încărunțit. Am început să albesc. Am albit de tot. Chiar până la oase am albit. Între timp, deși nu pare, lumea s-a schimbat. S-a instalat într-un fel de modă din care nimeni nu poate ieși. Moda agresivității permanente. Azi toată lumea simte nevoia să fie agresivă
Îmi amintesc de Betina by Damian Necula () [Corola-journal/Imaginative/9613_a_10938]
-
țin cont de mișcarea lumii. Și lumea se mișca. Se tot mișca lumea asta, nu se poate zice că nu. Așa au trecut anii. Între timp am încărunțit. Am început să albesc. Am albit de tot. Chiar până la oase am albit. Între timp, deși nu pare, lumea s-a schimbat. S-a instalat într-un fel de modă din care nimeni nu poate ieși. Moda agresivității permanente. Azi toată lumea simte nevoia să fie agresivă. Continentul, țara întreagă, orașele, străzile, casele, sunt
Îmi amintesc de Betina by Damian Necula () [Corola-journal/Imaginative/9613_a_10938]
-
a rinichi protejat cu sila. "se scapă pe ele", nu-și mai controlează ritmul dezintoxicării de mai vechile lor obiceiuri, aș putea să spun: "urinez pe tine, poezie", este ca și cum aș spune "celui ce nu are tată nu i se albește decît părul pubian și acela, doar în preajma morții." a dispărut elementul castrator; porcul ce plînge și horcăie, cu șria spinării tăiată în două de sus pînă jos, a dispărut în ceață. îmi amintesc că nu mai am tată cu fața
Întîmplări derizorii de sfîrșit by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/12279_a_13604]
-
se tăvălește și se zbate.// Strâmb zăvorul șubrezit de vreme/ Ca să uit ce-am auzit, să scap/ De această zbatere în care/ Trupul mai aleargă după cap.// Și tresar când ochii, împietrind de groază/ I se-ntorc pe dos ca să albească/ Și părând că-s boabe de porumb/ Alte păsări vin să-i ciugulească". Puritatea și inocența fac loc, în urma acestei revelații a morții, a răului, a neantului, unei cunoașteri vinovate, unei fisuri în armonia și echilibrul lumii. Copilul, fascinat de
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
arunc. Aud cum în ele se aprind duhuri. Îngeri de peste ritualuri, Mă săgetați cu vindecarea, Vestind în piatra mea! * A venit ziua prototip În care am putea să ne înțelegem Despre ceva sfânt. Chiar și o minciună face uneori pui albi Ce dau din aripi pentru un dincolo de viață, Către nimeni sau către preaplin. Adevăr sau minciună să fie Ziua de azi într-un vapor Demult sub mâlul mării? Dintr-un demon ce s-a împerecheat cu tine M-ai născut
Poeme fără titlu by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/13212_a_14537]
-
în abis a sevelor. Ziuă, ziuă din nou, lumina învârte morișca uzată a timpului pe zidul alb se decupează umbrele nopții firișoare diafane de sânge coboară spre inelul gleznei. În zadar. Dincolo de perete cineva se preface că nu există, părul albește, ochi-s cuprinși de albeață mâna înmănușată prinde cuibul de viespi de la periferiile vârstei. Midnight Uneori e de ajuns să-i aud respirația spre a fi sigur că trage după ea desișurile nopții, că înoată încă printre smârcurile ei plină
Poezie by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/13110_a_14435]
-
cu flori din sârmă și sticlă Cerul acesta nearat este rotund și chiar foarte pătrat. Surâd Ca și cum mi-ar fi zburat o vrabie de sub călcâiul întins. Albul - ca ultim scop al zborului Cu o daltă tai porumbeilor fulgere, ca să le albesc aripile. „- Dar sunt albe aripile lor. Dar aripile lor sunt albe!", temător mi se șopti aparte. Eu doar am zâmbit și am cioplit mai departe.
POEZIE by Veronica Gavrilă () [Corola-journal/Imaginative/13816_a_15141]
-
la cer... stau pe un peron singură... cad de pe o piatră acoperită cu mușchi verzui și ud în valuri furioase... mama îmi ține capul pe brațe; în loc de ochi, am două pietre lichide... merg singură pe un drum cu praf gros albit de soare... constant-constant-constant... repede... dacă... dacă aș putea.... sus... GATAAA! Îmi așez perna pe ceafă, mă înfășor în așternut ca o boabă în teaca ei vegetală, strîns, strîns. Monstrul meu oranj se strecoară fierbinte și umed între mine și pătură
Însemnările unei insomniace by Mariana Codruț () [Corola-journal/Imaginative/14524_a_15849]
-
bine s-o lungească. Acum oamenii se bucurau. În sfîrșit, își ziceau, avem și noi "cățele", se cheamă că ne putem măsura cu sculele nemților. Văzînd însă că întrebuințarea acestora depindea de nenumărate clenciuri tehnice, atît de multe că-ți albea părul din cap, s-ar fi putut scîrbi. Ducă-se naibi, și-ar fi spus, mai bine ne lipsim. Ca să nu mai vorbim despre ce s-ar fi întîmplat dacă ar fi băgat de seamă că de fapt nimeni în
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
altul într-o singură carnivoră clipă și țîțele ei mă vedeau intrînd în teba străveche călare pe un elefant paradisiac cu spinarea stomahul și trompa de aur și țîțele ei mă îmbăiau și mă îmbătau și mă sfințeau și mă albeau cu laptele lor irupînd în văzduh la orele cele mai prielnice ale nopților și-ale zilelor și țîțele ei spuneau eu spuneau tu ziceau da ziceau nu se pupau pe obraji pe iriși pe pleoape ori se-ncolăceau ca șerpii
Poezii by Nicolae Tone () [Corola-journal/Imaginative/14694_a_16019]
-
toate părțile într-un hățiș de umbre și-nsingurat vei rămîne în devălmășie, mereu chircit peste o lumină rară, de ești astfel făcut încît să te clatini la orice apropiere, la orice întîmpinare nu-ți fie teamă. vom lăcrima și vom albi împreună Trecea deseori noaptea prin livada și lanul din spatele casei purtînd în dreapta o lampă cu petrol, se așeza lîngă nucul sădit de bunul lui lăsînd blînd lampa lîngă trunchi, asculta mai întîi țîrîitul greierilor. foșnetul lanului, frunzelor. huruitul mărfarului în spatele
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/11028_a_12353]
-
dăruire mai deplină, o portocală. o însingurare dincolo de păcat și inocență, doar aburită de amintirea arborelui, însă aerul s-a prăbușit în gri în fața catedralei, cîntul închis în martie, muguri se revarsă în degete domnule Bach, chipul tău tăcut și albit de vreme senin plutește estimp peste străzile înfremătate de o primăvară străină acestui pămînt
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/11028_a_12353]