51 matches
-
teme importante ale meditației existențiale” sunt definite prin referire analitică la scrierile sale, în particular la romanul-alegorie Il deserto dei Tartari, ori cele privindu-l pe Italo Calvino, părinte al unei literaturi fantastice de calitate, de fapt tot al unui alegorism cu orientare existențial-filosofică. Abordarea e echilibrată și argumentată, aparent „tradițională”, în fond de o modernitate neostentativă, cumpănit eclectică, fără dogmatism metodologic ori aserviri față de grile hermeneutice exclusiviste, iar interpretările și comentariile sunt prezidate de o viziune ideologizată cu moderație. Stilul
STATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289886_a_291215]
-
ca radical opuse sau ca excluzându‑se reciproc. După ce prezintă ansamblul trăsăturilor distinctive ale fiecăreia, Simonetti se grăbește să adauge nuanțele care se impun: „În legătură cu aceasta trebuie să spunem că a opune cultura asiatică celei alexandrine, opunând materialismul celei dintâi alegorismului celeilalte, ar fi un lucru mult prea simplist. Platonismul secolelor al II‑lea și al III‑lea d.Cr. este într‑un fel sau altul marcat de stoicism, în opera lui Origen fiind evidente elemente de origine stoică; opoziția trebuie însă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unui personaj concret și real; lipsit astfel de dimensiunea eshatologică, el este considerat doar un simbol al opoziției față de adevăr”. În cele ce urmează vom nuanța afirmația cercetătorului italian arătând că poziția exegetului alexandrin nu poate fi redusă la acest „alegorism” dus la extrem, dogmatic și caricatural, de care va fi acuzat de‑a lungul timpului, ci este caracterizată de o extremă deschidere și de o reală „politropie”, redefinindu‑se în funcție de contextul ales și de auditoriul vizat. Astfel, în Contra Celsum, scriere
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
încheiat‑o. În al doilea rând, Theodoret practică o metodă exegetică mixtă, reușind să împace, pentru prima dată în istoria creștinismului vechi, principiile hermeneuticii școlii alexandrine cu cele ale școlii antiohiene. Aceasta înseamnă că tipul său de interpretare evită atât alegorismul prolix și excesiv, cât și literalismul brut și arid. Discursul său anticristologic, deși marcat, după cum vom vedea, de anumite prejudecăți ideologice (antiiudaism, antipăgânism, antieretic), face dovada unei reale temperări în comparație cu alte discursuri, anterioare sau contemporane (ca de pildă, al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și în Solilocvii (1989), carte precedată de un preambul în care S. descifrează titlul ales: pentru autor, cuvântul compus din solus și loquor semnifică mai degrabă dialogul interior de tip augustinian decât monologul solitar. Cu un stil criptic, dat de alegorismul uneori excesiv, se urmărește scenariul inițiatic dantesc al drumului parcurs în căutarea izbăvirii între infernul senzualității și al patimilor, purgatoriul contemplației purificatoare și paradisul credinței. Familiaritatea cu lumea antică se resimte și în versurile din Catulliene (2002), ce transpun imagini
SAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289515_a_290844]
-
încheie printr-o epifanie burlesc gravă, înrudită cu finalul din Nunțile necesare, nuntirea cosmică, grotesc mioritică, fiind reprezentată acum de moartea Autorului, de fapt de ridicarea lui în slavă la bordul unui OZN. Tipul de scriitură utilizat înainte de prozator (onirismul, alegorismul liric, tehnica Noului Roman etc.), precum și formule anterior repudiate ori evitate (scriitura așa-zis realistă, parodierea romanului polițist, recursul la arsenalul mitului modern despre extratereștri și OZN-uri ș.a.) sunt orchestrate în această trilogie flamboaiantă, care oferă o relevantă aplecare
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
secolului al V-lea de către Lysis, elevul lui Pitagora (cf. Banu-Piatkowski, op. cit., II, 2, pp. 62-63). 40. Kosmopoiesis înseamnă „facerea lumii”. La pitagoreici nu avem de-a face cu un mit cosmogonic oarecare, ci cu o construcție riguroasă bazată pe alegorism ezoteric. Alegorismul este un mod de a gândi, o tehnică de aplicare la un anumit domeniu a unor principii și concepte socotite fundamentale. Kosmopoiesis-ul pitagoreic s-a obținut prin alegorism matematic aplicat la mitologia hesiodică combinată, probabil, cu cosmogonii egiptene
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
V-lea de către Lysis, elevul lui Pitagora (cf. Banu-Piatkowski, op. cit., II, 2, pp. 62-63). 40. Kosmopoiesis înseamnă „facerea lumii”. La pitagoreici nu avem de-a face cu un mit cosmogonic oarecare, ci cu o construcție riguroasă bazată pe alegorism ezoteric. Alegorismul este un mod de a gândi, o tehnică de aplicare la un anumit domeniu a unor principii și concepte socotite fundamentale. Kosmopoiesis-ul pitagoreic s-a obținut prin alegorism matematic aplicat la mitologia hesiodică combinată, probabil, cu cosmogonii egiptene, persane și
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
mit cosmogonic oarecare, ci cu o construcție riguroasă bazată pe alegorism ezoteric. Alegorismul este un mod de a gândi, o tehnică de aplicare la un anumit domeniu a unor principii și concepte socotite fundamentale. Kosmopoiesis-ul pitagoreic s-a obținut prin alegorism matematic aplicat la mitologia hesiodică combinată, probabil, cu cosmogonii egiptene, persane și indiene. 41. Mitul androginului la Platon, Banchetul (189d - 192a), în traducerea lui Cezar Papacostea; și, desigur, Geneza, din Sfânta Scriptură. 42. „Modul de viață pitagoreic”, așa cum apare el
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
lui ordonatoare de lumi este majoră; cuvântul nu înseamnă doar un substitut al realului, ci este chiar acest real, anunțând ivirea unor stări-limită, tensionate, insinuarea unor momente de criză existențială, când poetul se simte trădat de cuvinte. Un metaforism (și alegorism) discret asigură o anume distincție discursului liric, un anume inefabil tensiunilor, arătându-l pe B. ca pe un spirit delicat ce mai crede în mântuirea prin poezie de frigul din om și din afara lui. Memoria zăpezii (1989) reia câteva dintre
BACIUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285526_a_286855]
-
este de magie anamorfotică. Un astfel de “joc cu paradoxul” ne propune și artistul medieval. Realitatea urâtă și descumpănitoare pentru el, este redimensionată după legile perspectivei. De aici și până la alegorie și chiar până la simbol nu mai este mult; de la alegorismul medieval și până la suprarealism nu e cale chiar atât de mare. “Procesul care a deformat ceasurile lui Dali este ireversibil: timpul s-a oprit pentru totdeauna pe cadranele gelatioase”, afirma Dan Grigorescu în Prefața “Anamorfozelor”. În Imaginarul medieval, Jacques le
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
nimfă va fi ajutată de către o zeiță: Mopsa sau Înțelepciunea este călăuzită de Pallas, Agape sau Caritatea de către Venus. În Comedia delle ninfe fiorentine regăsim o țesătură complicată între influența creștină moralizatoare și bogatele trimiteri la mitologia gracă sau latină. Alegorismul știrbește însă din complexitatea și verosimilitatea personajelor feminine, care nu pot evolua decât în limitele impuse de simbolul pe care îl ilustrează, rămânând previzibile și plate, simple voci în ansamblul narativ al operei. Influența lui Dante se resimte (aceleași terține
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
capitol al lucrării noastre. Considerăm că problemele legate de virtute nu îi preocupă, de fapt, decât accidental, autorii abordați sunt mai interesați să stârnească interesul cititorului prin înfățișarea unor personaje și a unor evenimente inedite 1052, credibile, înlăturând pe cât posibil alegorismul exagerat, care saturase creațiile medievale. Pentru Dante, natura însemna păcat; pentru Boccaccio și Chaucer, ea devine lege. și nu i se opune religia sau moralitatea, ci societatea care restricționează prin legi și cutume menite să ofere imaginea unei respectabilități necesare
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nimfă va fi ajutată de către o zeiță: Mopsa sau Înțelepciunea este călăuzită de Pallas, Agape sau Caritatea de către Venus. În Comedia delle ninfe fiorentine regăsim o țesătură complicată între influența creștină moralizatoare și bogatele trimiteri la mitologia gracă sau latină. Alegorismul știrbește însă din complexitatea și verosimilitatea personajelor feminine, care nu pot evolua decât în limitele impuse de simbolul pe care îl ilustrează, rămânând previzibile și plate, simple voci în ansamblul narativ al operei. Influența lui Dante se resimte (aceleași terține
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
capitol al lucrării noastre. Considerăm că problemele legate de virtute nu îi preocupă, de fapt, decât accidental, autorii abordați sunt mai interesați să stârnească interesul cititorului prin înfățișarea unor personaje și a unor evenimente inedite 1052, credibile, înlăturând pe cât posibil alegorismul exagerat, care saturase creațiile medievale. Pentru Dante, natura însemna păcat; pentru Boccaccio și Chaucer, ea devine lege. și nu i se opune religia sau moralitatea, ci societatea care restricționează prin legi și cutume menite să ofere imaginea unei respectabilități necesare
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
posibilă controversa, dezbaterea. Căci prozopografia permite punerea în scenă a unei persoane care încarnează o idee și care este purtătoarea unui discurs - Boethius își va aminti de toate acestea. Aici, două femei care reprezintă și simbolizează Plăcerea și Virtutea; iar alegorismul exploatează procedeul până la producerea unui ansamblu coerent. În aceste pagini sunt puse în joc retorica și procedeele sale dragi tradiției sofistice, îndeosebi lui Prodicos, cunoscut ca excelând în acest gen de exercițiu. Textul s-a bucurat de un succes considerabil
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cezuri prelungite, sugerând absența răspunsului. Destinul uman devine o înglobare progresivă transfinită a ciclurilor, într-o frumoasă imagine de mitologie orientală, iar, în spiritul unei metafizici romantice, ochiul întors înlăuntru devine, în simbol obsesiv, o imagine cosmică a omului"55. Alegorismul discursiv, marcat prin metafore cu alură mistică, înlocuiește frenezia de început a participării senzoriale la lume, instaurând "un anumit calm al resorbției, într-o interioritate, lipsită de interogații, sau o sensibilitate sacralizată, tulburătoare, totuși"56. Ar putea fi înțeleasă toată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și aceleași elemente, personaje trec într-o altă dimensiune printr-un rit de pasaj subtil. Arnold Böcklin, spre exemplu, este în măsură să ilustreze anvergura acestei schimbări; ceva nou se strecoară în picturile cu subiect mitologic în măsură să transceadă alegorismul lor asumat și convențional. Hofstätter identifică noutatea la nivelul "senzației", un alt termen dificil de transferat în concept, dar în măsură să sublinieze o alteritate marcată, invazivă, care face abstracție de alfabetul mitologic, de simbolismul bestiarului mitologic medieval, atunci când îi
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simbolismului, de pictura academică de inspirație greco-latină, de impresionism și postimpresionism, de pictura realistă, naturalismul unui Corot de pildă. Arta lui Moreau ar fi una intelectuală, idealistă și ezoterică, deschisă unei hermeneutici adecvate, presupunând un anumit estetism ermetizat. Anecdotica și alegorismul se văd înlocuite de simbol, ideismul pe care-l solicita Albert Aurier artei simboliste se conjugă cu idealismul și intelectualismul, tranzitivitatea cu ermetismul, banalul cu misterul. În stilul criticii poetice care l-a consacrat, Karnabatt trece în revistă caracterele unei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dat curs invitației sale de a expune în cadrul saloanelor rozacruceene. Ca și pentru Moreau, pictura italiană și romanticii Chassériau, ale cărei fresce de la Curtea de Conturi (1848) îl orientează spre pictura monumentală, și Delacroix își pun amprenta asupra formației sale. Alegorismul picturii sale, ca și o iconografie clară fac deosebirea între el și Moreau, ale cărui picturi închid un sens mistic, ezoteric. Nicole Tuffelli plasează diferența pe baza raportului dintre linie (Puvis de Chavannes) și culoare (Gustave Moreau). Din acest punct
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
În dor de suflet, nobilă măsură, Să fiu acestor vremuri cronicar 1090. Artă, religie, poesie cheile cu ajutorul cărora pot fi decodificate tainele se găsesc în cunoaștere. Miracolele lumii nu sunt taine, cele ce ne înconjoară au însă o semnificație spirituală, alegorismul universal reprezentând un mod fabulos și halucinant de a privi universul. Căci Dumnezeu Mi-a dat să scriu Aceste rânduri 1091. Și nimic nu este doar ceea ce pare ci mai ales ceea ce ar putea să sugereze. Să mergi murind, cântând
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
doar ceea ce pare ci mai ales ceea ce ar putea să sugereze. Să mergi murind, cântând. Și umbra s-o botezi cu sânge babilonic de nobil luptător. Cu-albastrul tuș al suferinței parafezi cuneiforme pe un auriu covor 1092. Ceea ce imită alegorismul scriptural augustinian și aspiră la o funcție cognitivă este alegorismul poetic. Ca în fața oricărui text, și în prezența poesiei ne întrebăm care este țelul și intenția discursului, adică raporturile dintre litera, sensul și tâlcul fizic, orto, meta și parafizic al
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
sugereze. Să mergi murind, cântând. Și umbra s-o botezi cu sânge babilonic de nobil luptător. Cu-albastrul tuș al suferinței parafezi cuneiforme pe un auriu covor 1092. Ceea ce imită alegorismul scriptural augustinian și aspiră la o funcție cognitivă este alegorismul poetic. Ca în fața oricărui text, și în prezența poesiei ne întrebăm care este țelul și intenția discursului, adică raporturile dintre litera, sensul și tâlcul fizic, orto, meta și parafizic al acestuia. Toma d-Aqino admitea că tainele divine care depășesc capacitatea
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
operă a fost considerată unanim ca fiind una dintre operele cele mai reprezentative ale geniului modern, fiind un vast poem ce cuprinde multe alte genuri literare; aceasta multitudine de genuri va conduce la vibrația misterelor medievale, prin prezența anumitor elemente: alegorismul insistent, elementul supranatural și al altor inflexiuni ale fantasticului, precum și prin fragmentarea episodică a acțiunii<ref id=”5”>Tudor Vianu, Filozofie și poezie, Editura Enciclopedică Română, București, 1937</ref>. Succesiunea armonioasă a episoadelor ne pune față in față cu un
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
și Cerna filosofează direct, nedisprețuind pe alocuri exprimarea concepută a gândirii, Voiculescu cugetă prin alegorii, prin parabole și apologuri, cu care el sporește vechiul tezaur al cărților sacre și al tradiției mistice, rămasă până astăzi principalul izvor al culturii lui” (Alegorism, în Opere, V, 1975). În Calendarul în 1933, Nicolae Crevedia, sporește gradul aprecierilor pozitive, și îl situează pe Voiculescu printre cei șapte mari poeți ai „orei actuale”: Lucian Blaga, Ion Barbu, Tudor Arghezi, Ion Pillat, Adrian Maniu și Nichifor Crainic
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]