43 matches
-
Totul este subsumat acestei Încercări agonice de a resuscita golemul textului. Mașinărie monstruoasă, cu mii de tentacule și papile prin care se absoarbe și se anihilează realul. Poate că această nouă etapă „foiletonislică“ a romanului este necesară, caracterizând epoca de alexandrinism cultural specifică postmodernismului. 4. Un „conte philosophique“ despre „cavaleria spirituală“ S-a vorbit mult, la apariția acestui roman, de genul În care ar putea să se Încadreze și s-a polemizat asupra apartenenței posibile la specia așa-zisului conte philosophique
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
istoriei literare. Într-adevăr, modelul „renardian” din Histoires naturelles e vădit pentru volumul din 1931, așa cum umbra volumului Bucoliques (1896) prezidează Plăcerile cîmpului. Nu „personalitatea” este cea care lipsește însă (cum credea G. Călinescu); discreția, finețea „intelectualistă”, în fine livrescul, alexandrinismul lor extrem au fost cele care le-au împins în „minoratul” receptării critice („vignete grațioase, realizate cu migală și artă”, cf. Perpessicius). Lăsînd la o parte experimentele tipografice „lettriste” (bazate pe împerecheri grafice constructiviste sau futuriste, „liste” abracadabrante, caligrame muzicale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu literatura suprarealistă. Estetica surprizei, a arbitrarietății imagiste este ilustrată prin intermediul unor ample citate din manifestul lui André Breton, regretul fiind acela că „succesiunea de surprize luminoase nu e propice unei viziuni organice, stăruitoare, definite” și că, rămas fidel „noului alexandrinism” al „pointilismului poetic imagist”, Voronca „nu s-a decis să abandoneze această pistă de ocol și să revie la vechea matcă a acestei poezii organice, căreia originalitatea imaginilor i-ar crește prestigiul și i-ar intensifica strălucirea”. „Strălucirea autonomă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
impoziție, o deliberare din adâncime, o estetică ce se manifestă implicit prin elogiul meșteșugului (virtuozității), inspirației luciferiene (condeiul arde "ca fosforul lui Mefistofel"): "Azi suflu meșteșugește / În spuma grea diafană, / Și strofa adesea plesnește/Ca sticla venețiană". Suntem pe calea alexandrinismului, manierismului călinescian. Ce este Enigma Otiliei (1938), dacă nu un roman comic? Dîndu-ți impresia unei jucării perfecte, de șuruburi și arcuri, care de la prima declanșare a mecanismului merge ca un ceasornic, epicul apare aici prea pur, prea tehnic, fără altă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a strămoșilor, îndur urmările fericirii lor, plătesc scump speranțele agoniei lor și putrezesc în viață prospețimile neștiinței străbune. - Iată sensul decadenței. Iar pe planul culturii, câteva secole de creații și iluzii - ce se cer iremediabil răscumpărate în luciditate și nemîngîiere. Alexandrinism... Nu e ușor să plătești pe toți țăranii altor veacuri, să nu mai ai verdeață și pământ în sânge... și nici să te scalzi în asfințiturile spiritului... Numai în muzică și în freamăte extatice, pierzând pudoarea limitelor și superstiția formei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dezvoltat până la obsesia cuceririi extensive a spiritului, este un element definitoriu al epocilor de amurg, al acelor epoci de sinteză și de sincretism avide de toate valorile, juxtapunîndu-le, dar neînsumîndu-le, alăturîndu-le steril, într-un agregat axiologic. Divergența valorilor este pasiunea alexandrinismului. Sterilitatea spiritului îl face încăpător pentru orice și viziunea retrospectivă, reactualizând lumile de valori ale trecutului, face contemporană întreaga istorie. Universalismul exterior al epocilor de decadență dovedește, prin contrast, că orizontul teoretic nu este condiția creației și că excesul de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o formulă abstractă pentru orice situație, de a justifica în gând toate fărâmăturile realului, a secat energia creatoare și a răpid omului un simț rodnic al problemelor. Excesul teoretic presupune totdeauna o sleire a respirației, a avântului irațional de creație. Alexandrinismul a lansat tipul comun al omului teoretic. Eclectism și teorie vidă sânt același lucru. Omul politic și cu artistul nu se întîlnesc decât în fenomenul creației. Amândoi creează, deși pe planuri atât de esențial diferite. Faptul acesta îi separă de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în esență viziunea. Deosebirile evidente dintre France și Caragiale estompează asemănările de structură. Configurațiile culturale, zonele de formație precum și tradițiile îi separă pe aceștia. Un France pur livresc este o formulă minimalizatoare, care se înrudește cu prea grăbitele caracterizări de alexandrinism și de păstrare în postura cuminte și sterilă a epigonului de talent. Mobilitatea intelectuală, capacitatea de a asimila și de a da expresie fac ca referințele intelectuale ale lui Caragiale să fie fără stridențe, așa cum parantezele lui în franceză sunt
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
fără lumini. Când ies seara pe străzile lui dezolante, mă regăsesc și mă bucur. Orașul acesta pierdea mult prin veselie și oameni. Atmosfera de amurg e potrivită minunat momentului lui istoric. Ce stranii sunt emanațiile de decadență, ce învăluitoare semnele alexandrinismului!” (1 ianuarie 1940 Ă 561). Cu Parisul acesta agonic, din timpul războiului, acoperit de întuneric, atins de morbul decadenței, se identifică Cioran. Curând, însă, Parisul își va recăpăta vitalitatea și, pentru Cioran, va deveni emblema superficialității, a inconsistenței, un loc
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Referindu-se la peisajul nostru cultural de azi, Gabriel Stănescu distinge trei tipuri atitudinale: nihilistul solipsist, indiferentul, neimplicatul, somnolentul, inteligentul estetizant, livresc, amantul calamburului, toți trei fiind înrudiți prin lipsa de pasiune și entuziasm, mai pe scurt un soi de alexandrinism al comentariului actelor de cultură. Reprezentant de frunte al acestei silențioase furii demolatoare este Andrei Pleșu, Falstaff-ul imberbilor de la "Dilema" (veche?), victima cea mai de seamă fiind Mihai Eminescu și opera sa, în fața căreia s-au plecat ctitorii culturii române
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
a căuta, mereu, formula cea mai avantajantă, care să îi confere o distincție și o notă specifice. Exersează, abil, varii maniere scripturale, își înmoaie condeiul în cerneluri moderne (cu răsunătoarele, deja hulitele prefixe neoși post-), dar nu poate neglija nici alexandrinismele poetice de-odinioară; se joacă, într-un cuvânt, cu modelele și resursele po(i)eticului, jucându-și, astfel, propria biografie literară. Majoritatea cărților sale de poeme și în special cele cuprinse între Întoarcerea menestrelului (Centrul de Creație Botoșani, 1979) și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
TR, 1994, 50; Virgil Mihaiu, Suflu poetic septentrional, ST, 1994, 12; Aurel Pantea, Un dionisiac la masa textualiștilor, APF, 1995, 1-2; Caius Dobrescu, Incredibil, dar adevărat, VTRA, 1995, 3; Ion Moldovan, A patra carte, F, 1996, 7-8; Dumitru Chioaru, De la alexandrinism la vizionarism, APF, 1996, 9; Munteanu, Jurnal, VI, 142-149, VII, 231-234; Iulian Boldea, Tensiunea detaliului, LCF, 1997, 22; Borbély, Xenograme, 151-153; Mircea A. Diaconu, Instantanee critice, Iași, 1998, 215-218; Marin Mincu, Bulboana textuală a „ochiului orb”, CNT, 1999, 7; Marin
VULTURESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290671_a_292000]
-
secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, probleme legate de confruntarea dintre idei și teorii divergente. Filosoful din Lancrăm vorbește în legătură cu acest fapt de o criză a întregii culturi, marcată de ceea ce el identifică drept un nou alexandrinism cultural, un nou elenism 54. Domeniul căruia îi este destinată această idee îl constituie metafizica. Însă, lucru extrem de important, o altă zonă de gândire pentru care Blaga o concepe este cea a cunoașterii științifice. În acest sens, filosoful român mărturisește
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
al "totalizării contrariilor", în care Binele și Răul, Ființa și Neființa stăteau împreună 576, de unde împrumută definiția Ființei supreme, care apare, și la unul și la celălalt, în forma unei coincidențe paradoxale a opușilor 577. În sfârșit, amândoi vorbesc despre alexandrinismul cultural interbelic și fac recurs la o gândire mai veche, primitivă, fără însă a o considera prelogică, ci doar ca expresie a unui alt tip de logică și raționalitate. 4.3. Identitatea concretă și predicația complexă contradictorie Sensibilizat, ca și
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
secol. Una dintre acestea e chiar cea pe care autorul Eonului dogmatic o invocă la final, în chip de justificare a demersului său metodologic. Este vorba de o anumită criză de tip elenistic în care se afla cultura epocii, un alexandrinism cultural care solicita în opinia sa o metodă de tip dogmatic, asemănătoare celei propusă de Philon din Alexandria la sfârșitul epocii elenistice. Esențializând, putem spune că era acolo o situație de puternică ciocnire între idei și teorii divergente, de amestec
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
literară vorbește, sub un pretext sau altul, despre situația criticii. Se scrie mai mult despre cărțile de critică decât despre cărțile de literatură propriu-zisă. Știu, nu e fericită expresia, și critica tot literatură este, mai ales în perioada asta de alexandrinism acut. Să-i zic literatură de ecou? De reflecție? De mâna a doua? (second hand). Nu, asta nu! Ar fi o gafă... Însuși Pastenague scrie articole de critică literară pentru un ziar din Luxemburg. Nu, nu cred că e plătit
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
fi o carte clasică nu numai prin calitățile ei științifice, dar și prin tipul de personalitate intelectuală - și umană - al autorilor ei. Acești savanți, de formație asemănătoare, întruniți într-o simbioză perfectă, reprezintă veacul nostru în ceea ce s-a numit alexandrinismul său, în această integrare calmă, înțeleaptă a unor direcții opuse, privite cu un echilibru care include un ușor scepticism de intelectual puțin obosit de întinderea lecturilor sale, încredințat că toate eforturile de gândire au o latură bună și una eronată
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
Erezii pioase“, scris între anii 1988-1993, cu intenția de a lansa un curent pe care tânărul autor a încercat să-l acrediteze sub denumirea de personalism literar, constituie demonstrația că literatura are nevoie de poveste și ilustrează teza potrivit căreia alexandrinismul literaturii anilor ’80-’90 a fost o orientare care a întârziat evoluția prozei românești. Volumul de eseuri „Modernități“, situat în descendența lui Montaigne, acreditează ideea că umanismul de azi trebuie să se sprijine pe universaliile ființei omenești, prezente la toate
Radu Voinescu () [Corola-website/Science/300139_a_301468]