KorAP: Find »[drukola/base=alocutor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 >

71 matches

Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627

asigură o operațiune de conversie a sensului în limba unui enunț prin punere în discurs; este un semn înscris într-o unică enunțare care arată că un subiect pune stăpînire pe sistem pentru a instaura un raport reversibil față de un alocutor. [P10'] "atunci măcar să le alegeți voi înșivă" oferă concluzia implicită din propoziția [P10]. Ea este introdusă prin conectorul ATUNCI, care are sens deductiv. Împreună cu J. Jayez (1988), discernem două constrîngeri fundamentale în funcționarea lui ATUNCI: o constrîngere de legătură (termenii

by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
o regăsim în propozițiile consecutive. Astfel, nu doar [P10] devine, după cum am văzut, un argument pentru o concluzie [P10'], ci crearea unui Univers de credință U1 în [P10] atrage după sine crearea unui nou Univers U2 în [P10'] al cărui alocutor este elementul esențial: "atunci măcar să le alegeți VOI ÎNȘIVĂ". După cum observăm, folosirea conectorilor ORICUM, ATUNCI, MĂCAR, a indicatorilor modali și temporali (conjunctiv, viitor) sau chiar personali ("dumneavoastră", "voi", "voi înșivă") are loc printr-un anumit număr de constrîngeri care definesc

by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
și al doilea, agent al actului discursiv a face realizat prin enunț, agent al actelor ilocutorii), înțelegem mai bine funcția lui FIINDCĂ: locutorul se diferențiază de enunțător pe care îl lasă să se exprime și pe care îl identifică drept alocutor. Acesta este scopul distanței implicite din NEAPĂRAT ("fiindcă trebuie"); ea implică o necesitate, o cvasi-obligație a realizării fenomenului. Acest aspect este subliniat și de prezența verbului A TREBUI: "Mai devreme sau mai tîrziu, copilul TREBUIE neapărat să descopere". Subiectul ("copilul

by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
el nu poate fi delimitat de apoziția care înglobează sintactic reformularea propriu-zisă. [P11] devine astfel o concluzie pe care temele cărților (Sexul; Puterea; Banul) o vor putea defini clar. Cît despre funcția unei asemenea reformulări, ea orientează receptarea propoziției de către alocutor (E. Gülich și T. Kotschi): Activitatea locutorului este întotdeauna dirijată către un partener, pentru ca acesta să poată face interpretarea dorită și organizată în funcție de posibilele sale reacții (1983, p. 58). Am amintit de punerea în apoziție a unui conector; vom aborda

by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804

receptarea informațiilor; (ii) procesarea și înțelegerea informațiilor comunicate. Prin urmare, verbele care desemnează percepții auditive înregistrează anumite transferuri semantice în această direcție: (a) "A asculta înseamnă a fi atent": (26) Ascultă ce-ți spun! În exemplul dat, locutorul solicită atenția alocutorului. Din astfel de contexte, derivă un alt raport bazat pe simțul auditiv, cel de performare a unui act în urma "cererii" lansate de vorbitor. (b) "A asculta înseamnă a urma ce i se spune": (27) A ascultat ce i-a zis

[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810

poziția în uz la poziția în sistem) a unui număr relativ mare de elemente lingvistice din categoria alocutivelor, determinată de creșterea ponderii elementelor comunicării orale în contexte comunicative formale. În aceste condiții, acordarea unei atenții speciale mărcilor orientării locutorului către alocutor în limba română actuală ni se pare justificată. 2. INDICI DE ALOCUTIVITATE 2.1. Orice comunicare presupune în mod obligatoriu doi participanți sursa comunicării, locutorul, și destinatarul, alocutorul - angajați în realizarea actului de comunicare. Dimensiunea alocutivă a unui enunț (în

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
formale. În aceste condiții, acordarea unei atenții speciale mărcilor orientării locutorului către alocutor în limba română actuală ni se pare justificată. 2. INDICI DE ALOCUTIVITATE 2.1. Orice comunicare presupune în mod obligatoriu doi participanți sursa comunicării, locutorul, și destinatarul, alocutorul - angajați în realizarea actului de comunicare. Dimensiunea alocutivă a unui enunț (în acord cu Stati 1988: 43) se referă la suma factorilor de conținut relevanți pentru exprimarea și înțelegerea relației interlocutive. 2.2. Unitatea de analiză lingvistică a alocutivității este

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
în comunicare ale indicilor de alocutivitate sunt următoarele: (a) mobilizarea verbală 3 − interpelarea (prin folosirea formulelor de politețe, interogațiilor, contrucțiilor interjecționale etc.); desemnarea destinatarului (prin folosirea alocutivelor de adresare, aparținând "tipului vocativ"); solicitarea ca destinatarul să-și asume statutul de alocutor (solicitarea de participare la interlocuțiune prin folosirea elementelor aparținând "tipului imperativ") − (b) prezentarea; (c) menținerea contactului; (d) demobilizarea verbală 4. 3. ALOCUTIVE INTERJECȚIONALE 5 În paginile de față, ne vom ocupa de unele formațiuni din româna actuală încadrabile, în mod

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
prezentăm funcțiile comunicative (valorile pragmatice) ale unor alocutive hortative, numite de noi de mobilizare (care realizează o ofertă pentru îndeplinirea unei acțiuni − prin varianta tipică hai) și demobilizare verbală (care au funcția de frânare sau atenuare a unei acțiuni a alocutorului − printr-una dintre variantele tipice: stai)8 în limba română actuală.9 Menționăm faptul că multiplele așa-zise valori semantice ale formațiunilor discutate "survin de obicei în urma unor determinări contextuale, i.e. a unor determinări care vin din partea vecinătăților lingvistice și

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
două tipuri de contexte (după cum prezentarea se referă la un element din text - cuvânt sau grupuri de cuvinte, sau la un element component al actului comunicativ). În general, prezentativele sunt mărci ale certitudinii, având funcția de a-l ghida pe alocutor în perceperea realității. Din această cauză, nu apar, în mod obișnuit, în enunțuri interogative. Sensul enunțurilor prezentative nu este condiționat de semnificația replicii de tip "răspuns". 3.1.1.1. Contexte și funcții În acord cu cele două tipuri de

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
contexte în care funcționează (text sau conversație) prezentativele au, în general, două tipuri de funcții: 1. servesc pentru introducerea în discurs a unui cuvânt sau a unor grupuri de cuvinte, punându-le în evidență; 2. sunt folosite pentru a prezenta alocutorului obiecte, persoane sau evenimente din contextul situațional 11. 3.1.1.2. Inventar Prezentarea se realizează prin formațiuni de natură eterogenă (de la formațiuni libere până la elemente specializate, de asemenea eterogene ca încadrare gramaticală). Mărcile lingvistice care servesc pentru a exprima

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
Cine-i doamnă? Ce s-a întâmplat?, zice. Uite, doamnă, patrușapte de ani n-a fost bolnav... (IVLRA: 185). Uite este interjecția tipică a prezentării conversaționale în limba română; apare numai în conversație (dialog − real sau simulat), presupunând obligatoriu prezența alocutorului. A. În calitate de marcă a cunoașterii perceptuale, uite este utilizată prototipic pentru îndeplinirea unor funcții de identificare, însoțind, adesea, diverse deictice. Sunt prezentate alocutorului: (a) obiecte din contextul situațional: D: Uite, un aparat de făcut masaj, mamă, la talpă! A: Ia

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
a prezentării conversaționale în limba română; apare numai în conversație (dialog − real sau simulat), presupunând obligatoriu prezența alocutorului. A. În calitate de marcă a cunoașterii perceptuale, uite este utilizată prototipic pentru îndeplinirea unor funcții de identificare, însoțind, adesea, diverse deictice. Sunt prezentate alocutorului: (a) obiecte din contextul situațional: D: Uite, un aparat de făcut masaj, mamă, la talpă! A: Ia să văd ((zgomot)) da' ce drăguț e! (IVLRA: 54) (b) persoane (ființe): C: Ce-i aia? Uite o ciocănitoare. Uite, o vezi? B

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
mi-am dat seama că se poate întîmpla așa ceva. [...] C: Da' acuma nu mă strînge. Uite, uite! ((trage de pantaloni pentru a arăta că nu o strîng)) B: Uite, vezi? (IVLRA: 129−130) (b) uite are funcția de a evidenția alocutorului secvența focală a enunțului: Sau uite, dacă nu mă cunoști, îți spun eu acum, eu nu prea visez. Nu cred în Făt-Frumos, nu cred că exista acel băiat/bărbat care se va arunca la (wordpress.com) Uite că îmi permit

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
1. Sensul prototipic Sensul prototipic al termenului este redat de dicționar în felul următor (glosare DEX online): "Cuvânt care exprimă un îndemn la o acțiune (comună) cu interlocutorul". Hai(de) "exprimă, în esență, necesitatea și nerăbdarea locutorului de implicare a alocutorului într-o acțiune verbală sau nonverbală" (situație în care funcția conativă și cea emotivă se suprapun). 3.2.1.2. Încadrare gramaticală Lucrările de gramatică 27 repartizează termenul hai în clasa morfologică a interjecției, clasându-l "în funcție de sursa referențială și

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
repartizează termenul hai în clasa morfologică a interjecției, clasându-l "în funcție de sursa referențială și de natura semnificației" ca interjecție propriu-zisă, alcătuită dintr-o singură componentă (simplă), iar din perspectiva funcțiilor comunicative îndeplinite, ca interjacție alocutivă (de orientare a mesajului spre alocutor), injonctivă /hortativă (care exprimă ordine sau îndemnuri). Baza de definiție utilizată este esențialmente pragmatică. Interjecția hai(de) poate constitui singură enunțuri exclamative (nestructurate)28 și nu constituie niciodată enunțuri interogative 29: Hai! Hai! Repede! Hai, hai! Nu te mai codi

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
graiurile și dialectele românești. 3.2.2. Funcțiile îndeplinite în comunicare Prin însăși natura ei 40, hai a fost caracterizată drept interjecția tipică a interacțiunii 41 în limba română: apare numai în conversație (dialog − real sau simulat), presupunând obligatoriu prezența alocutorului. În comunicare, interjecția hortativă hai(de) are un caracter polifuncțional, îndeplinind, frecvent, în mod simultan, mai multe funcții (derivate din funcția prototipică)42; în acest sens, hai(de) poate funcționa ca operator pragmatic, marcator discursiv (particulă)43, conector pragmatic.44

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
justificată de asocierea lui hai(de) foarte frecvent cu un verb la conjunctiv)48. Formele coocurente ale conjunctivului cu interjecția hortativă suferă o specializare pentru exprimarea valorii de asociere într-o acțiune x: hai cu mine, cu noi, să.... − incluzând alocutorul (în vreme ce acțiunile imediate, lipsite de ambiguitate, îndreptate către un alocutor, distinct de locutor, sunt exprimate recent prin utilizări conținând modul imperativ − vezi mai ales sloganul publicitar, sau limbajul IRChat-ului, cu interlocutor virtual) sau interjecție hortativă cu funcție de intensificare. Hai să

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
verb la conjunctiv)48. Formele coocurente ale conjunctivului cu interjecția hortativă suferă o specializare pentru exprimarea valorii de asociere într-o acțiune x: hai cu mine, cu noi, să.... − incluzând alocutorul (în vreme ce acțiunile imediate, lipsite de ambiguitate, îndreptate către un alocutor, distinct de locutor, sunt exprimate recent prin utilizări conținând modul imperativ − vezi mai ales sloganul publicitar, sau limbajul IRChat-ului, cu interlocutor virtual) sau interjecție hortativă cu funcție de intensificare. Hai să desființăm institutele și mai ales celebra diviziune a muncii și

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
demobilizarea verbală ca întrerupere marcată, indusă de o schimbare de roluri solicitată (sau, în anumite cazuri, de semnalarea explicită a intenției de cedare a dreptului la cuvânt)56. În timp ce hai(de) exprimă, prototipic, necesitatea și nerăbdarea locutorului de implicare a alocutorului într-o acțiune verbală sau nonverbală în general (vezi semantismul său vag), fiind dependentă, în precizarea semnificației, de forma verbală (de imperativ sau conjunctiv hortativ) care îi este asociată contextual, stai exprimă în sine o semnificație mult mai clar conturată

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
gata sau lasă) este (în acord cu Dascălu Jinga 2006: 191) o întrerupere temporară care are "un caracter cooperant"58. In forma sa de imperativ (prin excelență performativă), verbul stai funcționează ca interjecție secundară, alocutivă (de orientare a mesajului spre alocutor), injonctivă /hortativă (care exprimă ordine sau îndemnuri). Ca și hai(de), stai este utilizat prototipic în conversația spontană, preponderent în registrul exprimării colocvial-familiare (apare în comunicarea scrisă monologată exclusiv în formule clișeizate). 3.2.2.1. Funcțiile îndeplinite în comunicare

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
altele, GALR II: 883−897, precum și (Manu) Magda (2004). 5 Pornind de la funcțiile pe care le îndeplinesc in comunicare, interjectiile au fost clasificate, în general, în următoarele categorii: − expresive: simptomatice pentru starea mentală a vorbitorului; − alocutive (conative/ fatice) direcționate către alocutor, utilizate pentru stabilirea și menținerea contactului comunicativ; cf. între altele, Thun (1989) și Wierjbicka (1992). 6 Cf. GALR I: 665. 7 S-a arătat că interjecția constituie un suport verbal în general preferat de româna vorbită pentru exprimarea anumitor sensuri

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
interjecție; mai ales în forme contrase ca: uite, iote, ute, ui). (DA, s.v.). 16 Pentru tratarea problemei accentuării în limba română, cf. GALR II: 969 și 985. 17 Utilizată înițial cu sens "demonstrativ" (având ca scop de a atrage atenția alocutorului asupra unei prezențe efective și singularizante - discriminatorii − a unui obiect din lumea referențială, dirijându-i privirea asupra acestuia din urmă), iată se referă, în esență (este purtătorul valorii semantice forte) "la existența relativă a unei ființe, care poate fi abordată

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
a fost identificată în CLRA. 36Ca elemente de expresie-tip (necontextualizate comunicativ), "interjecțiile (cu excepția celor "imitative", onomatopeice), ca și imperativele au un sens care poate fi glosat în termenii unei acțiuni verbale exercitate de un locutor virtual asupra unui/unor alocutor(i) virtuali, sau ai unei atitudini exprimate de locutorul virtual în legătură cu o stare sau un eveniment făcând parte din contextul comunicării. Actualizarea interjecțiilor-tip într-un discurs concret le conferă acestora o valoare echivalentă unui mesaj condensat, traductibil printr-un

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
GALR II: 772. 54"Modalitatea alocutivă îmbracă forma ordinului [...], a interdicției [...], a autorizării sau a permisiunii [...], a avertismentului [...], a judecății pozitive sau negative [...], a sugerării unui fapt [...], a propunerii [...], a cererii [...], a întrebării [...], grupând toate tipurile de enunțuri orientate spre alocutor, orientare marcată gramatical prin apariția persoanei a II-a în forma verbului sau a pronumelui." (DSL 2001: 39). Precizăm că utilizăm termenul modalitate cu accepția din lingvistica franceză (cf. Charaudeau 1992: 579-598). 55 Cf. Dascălu Jinga (2006: 8−9), "Prin

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]