59 matches
-
prelungit, pe care textul parodiant îl exhibă într-o manieră amuzantă, ironia se construiește pe un contrast simultan, în care exprimatul contrazice flagrant realitatea gândului prin ton, mimică, gestică sau, în scris, prin indici metatextuali. Când aceștia nu există, ironia ambiguizează demersul polemic și pretinde un grad înalt de comprehensibilitate din partea receptorului. O dată în plus, calitatea ironiei determină o selecție a destinatarului pe criterii intelective care traduc, în fond, exigențele ironistului: intelectuală, spirituală, artistică. În discursul polemic, ironia echivalează cu o
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
totuși, aceasta reprezintă cel mai însemnat criteriu de clasificare: el distinge "perspectiva internă", aceea a naratorului care ia parte la acțiune, și "perspectiva externă", aceea a naratorului care nu e implicat în acțiune 136. Această distincție foarte importantă este oarecum ambiguizată de faptul că Leibfried alege pentru exemplificare opera Flegeljahre a lui Jean Paul Richter, un roman în care e foarte dificil de distins perspectiva externă de cea internă, precum și referința la persoana întîi de cea la persoana a treia. Din moment ce
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
experiența prozei interbelice. Aceasta din urmă trebuie neapărat inclusă printre antecedentele cărții lui H. Nu întâmplător o serie de personaje din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, romanul lui Camil Petrescu, se amestecă printre creaturile fictive ale prozatorului, ambiguizând demarcațiile dintre literatură și viață. Scriitorul își deconspiră genealogia în chiar momentul când își încheie conturile cu ea. Fluența scriiturii camilpetresciene este total compromisă. Pretenția naratorului de a-și recompune trecutul ca pe un puzzle, convertind o serie de incidente
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287446_a_288775]
-
o oglindă în față, adică un alt aparat. Acesta (de obicei, filmul propriu-zis ca în Reconstituirea, O lacrimă de fată și Secvențe) capătă rolul de a corecta impresiunile celuilalt, de a sugera alte piste, perspective într-un cuvânt, de a ambiguiza relația (dogmatică) cu privirea unică. Mutând accentul pe imagine, toți acești regizori ieșiți din mantaua lui Pintilie continuându-i demersul după ce acesta a trebuit să plece din cinema în teatru și apoi în Franța au contribuit substanțial la denunțarea unei
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
personificată, căpătând trăsăturile unei femei iubite (mișcările, umbra, parfumurile, tăcerile, mersul, melancolia). A doua secvență înfățișează caracteristicile inefabile ale operei, aflate sub semnul metaforei. Opera are anumite dimensiuni spațiale și temporale ("după-amiază", "după-orizontul"), un limbaj abstract, o viziune care se ambiguizează, nu poate fi reprezentată în planul concret ("atât de departe, încât nu mai există aproape"). Un genunchi pus pe "genunchiul pietrelor" exprimă intimitatea poetului cu lumea. În secvența a treia se sugerează că poetul este sufletul operei: "bătaia inimii care
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
inerent dialectic, fiindcă el concepe realitatea eului în opoziție constantă cu non-eul, ultimul fiind real doar în măsura în care-l afectează pe primul (1970, p. 136). Limitările eului devin evidente în interacțiunile sale continue cu lumea. Astfel, statutul ontologic al eului se ambiguizează: "Eul este finit deoarece este supus unor limite, dar este infinit în interiorul acestei finitudini, deoarece frontieră poate fi extinsă din ce in ce mai mult, până la infinit" (1970, p. 228). Paradoxul care derivă din aceste considerații tot mai alunecoase este greu de evitat. Astfel
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
acest procedeu pentru a accentua ideea că, în tot ceea ce fac, personajele sale sunt călăuzite de niște semne-simboluri care aparțin unei alte lumi, camuflată în banalitatea existenței. Ideea va fi exploatată pe larg în Noaptea de Sânziene, unde cuvintele subliniate ambiguizează și mai mult discursul provocându-l pe cititor la descoperirea sensurilor ascunse ale romanului. Tot valoare simbolică au și anumite detalii asupra cărora autorul se oprește cu insistență, decupându-le practic din decorul general. Eliade folosește tehnica cinematografică a gros-planului
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
Chikako intră în rolul unei mame cicălitoare, posesive; Ota îi devine amantă). Complexitatea psihologică a situației este redată perfect prin intermediul unor "analize" asemănătoare cu cele din proza occidentală. Așadar, un bărbat și cîteva femei care gravitează în jurul său; fantoma tatălui ambiguizează și mai mult acest ciudat tablou de familie. Kawabata este în primul rînd un mare creator de "situații" inedite. Deși omniprezent ca personaj, o perspectivă corespunzătoare lui Kikuji este foarte greu de găsit. El este manipulat și în planul acțiunii
Un singur bărbat... by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16927_a_18252]
-
pamfletar (v. episodul Cristian Tudor Popescu) la cel suav (v. episodul cireșului pîndit cînd înflorește); predominante sînt unghiurile “grotești și insolite”, veselia sfîșietoare și registrul deriziunii. “Scopul deriziunii mele nu este acela de a sabota pateticul, ci de a-l ambiguiza” (extrag dintre “citatele obligatorii”). De pildă, în lumea pervers-carnavalescă a acelor ani se declanșează, ca un straniu mecanism, așa-numitul privilegiu al interzicerii... Pintilie nu a “suferit îngrozitor” cînd a fost interzis, ci “cînd am tranzacționat cu puterea și mi-
Wonderful by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13268_a_14593]
-
altele cu celebrele prescurtări, p..., f...). Există destul de multe pasaje "în plus", mai ales spre sfîrșitul romanului: după ce creează acea "atmosferă incestuoasă" (inclusiv din punct de vedere naratologic - autorul întreține raporturi nepermis de "libere" cu opera) poveștile se lungesc, se ambiguizează nepermis, tonul devine pe alocuri prea "serios", prea grav. Mi se poate reproșa că am evidențiat doar latura pornografică, fără să văd adevăratele ținte ale autorului. Dacă pornografia este doar un accident, romanul își pierde mult din greutate. Dacă nu
Incest și naratologie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15980_a_17305]
-
nelipsiți în fiecare generație sînt ambițioșii, veleitarii, setoșii de putere și de sex, ratații) constituie fauna balzaciană a acestui roman solid, scris în tehnica secolului trecut și în care conflictele sînt viabile și clar conturate, narațiunea nu e complicată și ambiguizată de schimbarea vocilor, de abundența episoadelor secundare, de cursul meandrat al tramei sau de analizele psihologice greoaie și nesfîrșit de lungi. După o jumătate de secol de la redactarea (în vremuri irespirabile și în cîteva etape) a trilogiei, se poate spune
Redescoperirea marilor modele narative: Cronică de familie by Eugen Negrici () [Corola-journal/Imaginative/15298_a_16623]
-
Cionkin (1994) film realizat după romanul lui Vladimir Voinovici, Viața și neobișnuitele aventuri ale soldatului Ivan Cionkin și de L-am servit pe regele Angliei (2006) după romanul omonim al lui Bohumil Hrabal. Devine sesizabil numitorul comun al acestei „prostii” ambiguizate având ca expresie un personaj emblematic, etimonul spiritual al acestor ecranizări venind tot din literatura cehă, de la Jaroslav Hasek, cu remarcabilul său soldat Svejk. Parte a unui val de tineri cineaști remarcabil din care fac parte și Milos Forman, Jan
Viața la țară cu Jirí Menzel by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3517_a_4842]
-
dogmatism estetic, doctrinar (dacă nu mă înșel, tânărul exeget nu folosește niciodată această sintagmă de "dogmatism estetic"). Una din țintele metacriticii lui Adrian Tudurachi este conceptualizarea în sistemul integralist dragomirescian. O alta este felul în care conceptele sunt relativizate sau ambiguizate de o ofensivă imprevizibilă a metaforei critice, spre sfârșitul carierei. Discursul critic își perfecționează în egală măsură dezvoltarea teoretică, materializată în "geometria perfectă a sistemului", și limbajul figurat, contaminat de literatură. Stăpânit de un adevărat demon al analizei infinitezimale, Adrian
Impasul lui Mihail Dragomirescu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10136_a_11461]
-
inițiale, lectura lor în volum schimbându-le în bună măsură accentele. Dacă în paginile revistelor convenția publicistică a veridicității te obliga să-l identifici neapărat pe Mircea Cărtărescu însuși cu naratorul scurtelor texte, acum relația autorului cu vocea narativă se ambiguizează și se îndepărtează vizibil de la o povestire la alta. Abia acum îți dai seama de câtă literatură e în stare Mircea Cărtărescu chiar și atunci când pare sau chiar trebuie să vorbească despre sine. Cititorii Jurnalului său, îndeosebi aceia care, spre
Povestiri pentru bărbați by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12176_a_13501]
-
noii sale identități civile, femeia rămîne la discreția brutal-senzuală a pețitorilor orgiatici. Bunurile la care rîvniseră cîndva, ispita confortului ce-i mînase spre "aventura" conjugală lasă loc doar femeii, abia acum pe deplin solitară și confuză. Gogol nu are verbul ambiguizat de reziduuri romantice. Nici un sentiment, în afara plictisului, al vidului cînd nu este al avidității. Servitorul Stepan (Orban Atilla) se întreabă, redundant și desigur fără rost, dacă i-a murit patriotismul, iubirea pentru Rusia, ca și cum ar vrea să-și verifice autenticitatea
Aventura conjugală by Monica Gheț () [Corola-journal/Journalistic/17058_a_18383]
-
Călinescu demontează aceste afirmații. Nu poate fi pus semnul de egalitate între Cucoaneș și Codreanu, nu există dovezi exterioare nuvelei (jurnal, scrisori etc.). Eliade se joacă cu misterele și cu enigmele. Figura care îl definește perfect este anamorfoza - Eliade își ambiguizează extreme de abil orice text literar - nimic nu poate suferi o decodare sigură. "Proza fantastică a lui Eliade oferă echivalente literare ale tehnicilor picturale de anamorfoză și de trompe l'oeil - în joacă și în serios", concluzionează Călinescu. Matei Călinescu
Depinde de hermeneutică? by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15151_a_16476]
-
dă dreptate tuturor așteptărilor. Există, în palindromanul său - cum îi place să-l numească - suficiente jocuri de cuvinte cât să pună pe gânduri întreaga generație optzeci. Există, iarăși, etimologii jucăușe dornice nu să lămurească impactul termenilor, ci tocmai să-l ambiguizeze, în bună tradiție lirică. Există, desigur, și numeroase sintagme gata de a fi citite, cu egală plăcere, de la dreapta la stânga. Deficitară în schimb, dar cu îndreptățire, se dovedește a fi acțiunea propriu-zisă. Cele trei personaje, numite, șăgalnic, Nora Aron, Vasile
"Din iluzie, eclips" by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8005_a_9330]
-
nespectaculară, lipsită de fastidioase descripții și de îndelungi portrete în sepia e una mai degrabă specifică poeziei. Naturalețea rezolvărilor oricărei tensiuni interne, glumele niciodată prea îngroșate, coborârile succesive în subteranele textului, senzația de pamflet calin la adresa deprinderilor scriitoricești, toate acestea ambiguizează până la pragul permis poeticității. Și numai ei. Ce altceva este fragmentul care urmează, circulând liber în carte sub numele conspirativ de "poveste"? Segmentați-l în versuri și încadrați-l abia după aceea: " Când a ajuns la spital, o liniște mare
Testul de paternitate by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9135_a_10460]
-
fantasticul, un fantastic de altă factură decât realismul magic, și fără funcție parabolică, un fantastic eliadesc al sacrului camuflat în profan. Cine este această fată care apare și dispare, un posibil înec al ei în lac fără ca Mihai să intervină ambiguizează și mai mult situația, sau doar o simulare așa cum simulată este și amnezia ei în urma accidentului? Cui aparține privirea care survolează dinspre pădure mașina în care cei doi amanți eliberați de toată încărcătura de culpabilitate și neputință fac dragoste? Un
Cârligul și peștele by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7579_a_8904]
-
pierderea ființei iubite. Impresia de intimitate, de apropiere ține însă doar de aparențe: în realitate, poetul are o adevărată știință (ce ni se pare a-l prevesti pe prozator) de a exercita un control draconic asupra datelor referențiale, de a ambiguiza discursul la maximum. Dacă poemele lui Peter Ackroyd au o textură voit intelectuală, până la abstracțiune, modul acesta de a le construi nu e decât o mască pusă deasupra faptelor implicite, pentru a refuza să dezvăluie latura pur umană a personalității
Imaterialitatea pasiunii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7280_a_8605]
-
tentația alternativă a singurătății și a intimității amoroase și familiale, devize romantice dintotdeauna vizibile la Mircea Cărtărescu. Dar patetismul aproape mereu nemulțumitului creator se împletește cu dramatismul chinuitului om în zona limită a intimității emoționale, unde bunele și relele se ambiguizează reciproc: Nu mă iubesc, nu mă admir, nu sînt în acord cu mine, ca o idilă tîmpită. Îmi pare rău că am fost și sînt așa, dar nu cred că sînt doar așa. De cînd trăiesc o viață cît de
Dincolo de succes by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11623_a_12948]
-
comasate. Căci, așa cum la începutul cărții nu se simte vreo presiune sau vreo angoasă, nici finalul nu înscenează vreun filon nostalgic. De altfel, capodopera volumului rămâne this is not a photo opportunity (pp. 46 / 49), în care dispunerea în versete ambiguizează până la ultimele consecințe ideea totalității: „în washington square o tipă pictează după peisaj. dacă ai așeza tabloul între kitsch-uri, nu s-ar deosebi cu nimic de ele. dar performance-ul în sine, retușarea continuă a detaliilor redefinesc actul picturii. să
Americanii (Tablă de materii) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3220_a_4545]
-
de stil din lirica marelui "Comedianț". Personajele dețin taina unei uzurpări a realului, ele fac parte dintr-un spectacol ratat. Majoritatea personajelor sunt "negative": Neurastenie, Durere, melancolie, Desperare, Spaima-Pădurii, Terorile, Înșelătorul, Piaza Rea, dolenta Moarte (cu epitetul atenuant, care îi ambiguizează mesajul), Întunecatul April, personaj din ce în ce mai neliniștitor, ca și Craiul Amurg. Personajele "pozitive" sunt invocate mai curând in absentia. Ele se lasă așteptate fără a veni, ori, dacă sunt totuși prezente, starea lor este provizoratul, amenințarea. Pozitivul și negativul sunt niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
nu fac altceva decât să reflecte ca o oglindă cu ape în învăluiri de cenușiu, la fel ca și sufletul său labil, o imagine nedefinibilă. Actul descrierii nu are rolul de a recunoaște sau de a defini, ci de a ambiguiza, lăsând căutarea deschisă. Sentimentul de gelozie nutrit față de domnișoara Steriad o trezește pe Manuela din visarea permanentă, doar acum știe exact ce simte: “Manuelei îi era antipatică)Manuela nu știa niciodată culoarea ochilor nimănui, dar văzu pe aceștia, pentru că o
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
vine în atingere cu concretul subiectivității, mitul arhaic traversează în textura poemelor dramă modernă a identității. Act de omagiu la adresa "eternului feminin", majuscula "L" nu este mai puțin un semn al "eternului narcisism" al poetului. Această coincidență prin care se ambiguizează o literă îi conferă o valoare specială, care depășește retorica grafiei expresioniste, dedublând un element al mitologiei tradiționaliste, convenționalizate (Luna) cu un element secret, inavuabil parcă, al mitologiei personale (Lucian). Majuscula devine astfel un fel de metaforă a reflectării eului
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]