60 matches
-
Horia Zilieru Stea 'nainte mergătoare mai dă-mi zile și feștile și clepsidra lângă mare cât al lebedelor gât/ sfeșnic alb în amuțire țipă bocetul târât. Mai aprinde reci pupile nopților la asfințire să trec slovele cămile dromadere efemere prin urechea acului la apusul veacului. Pierdu văzul și auzul muzical cum e ovăzul la rafalele furtunii mersul lins pe nori tenori și pe
Doina dintr-un gât de lebădă by Horia Zilieru () [Corola-journal/Imaginative/15194_a_16519]
-
mult decât atât, consoanele finale scrise se pronunțau, nu cum se întampla acum în dialectul nord-occidental standard din catalana modernă, cum este dialectul vorbit în Barcelona, unde multe dintre aceste consoane nu se pronunță. Acest fapt se datorează procesului de "amuțire graduală" și până la dispariția totală, suferit de consoanele finale (proces asemanător cu procesul suferit de alte limbi romanice, printre care și româna, în care consoanele finale ale infinitivelor verbale din limba latină s-au pierdut astăzi). Se crede că în
Catalana medievală () [Corola-website/Science/335160_a_336489]
-
cu precădere raportabil la o astfel de tăcere terifiantă: "eu m-am născut întemnițat în miezul ei încăpător ca un mormînt / mi-a trebuit mult timp să te recunosc în semnele cele mai neîndoielnice: absență, secetă, eclipsă, / să deslușesc în amuțirea ta apelul cel mai poruncitor ce mi s-ar putea adresa". Această "muțenie" a Demiurgului n-ar fi decît un mod de încercare a credinței, un spațiu ambiguu în care albul și negrul se amestecă, în care se ivesc solicitări
Miza spirituală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8810_a_10135]
-
se înșiră, se deșiră, se repetă ca frînturi de ecou necontrolat, după regulile unei bizare și frînte geometrii, numită cu o vorbă inspirată a lui E. Negrici "stilistică a eschivei". Lucrul care mai întîi irită pentru ca apoi să fascineze sînt amuțirile capricioase. Grandilocvența tăcerii umilește nu o dată cuvîntul, "alburile" capătă valoare și e interesant că tocmai gîtuirile, derobările și abdicarea de la ideea poetică fac obiectul mai tuturor judecăților critice, de la N. Manolescu la Valeriu Cristea și de la M. Iorgulescu la Gh.
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15299_a_16624]
-
slăbiciuni". Dumneavoastră, domnule Alex. Ștefănescu, ați intuit, într-un mai vechi articol, "lenea" mea, pe care mă străduiesc a o învinge pas cu pas, scriind cu îndîrjire în fiecare zi, cu simțămîntul că e un ultim efort înaintea epuizării, înaintea amuțirii. Întocmai așa se desfășoară scrisul meu. "Motorul" ce mă pune în funcțiune cotidian este acea conștiinciozitate, acel îndemn al datoriei, despre care v-am amintit, sădite în mine din primii ani ai vieții de iubirea ambițioasă și nemăsurată a acelei
Gheorghe Grigurcu - "Viața mea la Târgu-Jiu? Neantul mobilat cu o bibliotecă..." by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16257_a_17582]
-
propunând o perspectivă neașteptat de nouă și de actuala. Este cazul eseului intitulat dia/di, în care autorul citește cuvântul "dialog" în două sensuri opuse: "unul provenind din dia-logos - dinamică vorbei și a gândirii; celălalt, prin falsă etimologie, din di-alogos - amuțirea reciprocă a gândirii celor doi care își reprezintă opiniile. Voi păstra "dialog" (spune eseistul) pentru cel dintâi, dând celui de-al doilea numele de teatru." Eseurile lui Călin-Andrei Mihăilescu pendulează între aprecierea mucalit-aforistică (vezi Top 10 Reasons for Being Romanian
Caragiale - "Jurnal" exegetic by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14593_a_15918]
-
peisaj ale unei programări tendențioase. Aceasta din urmă are o durată ce depășește deseori delimitările eposului politic, mustind într-o dezolantă stagnare. Prin urmare prăbușirea genialului cîrmaci și a celor mai apropiați dintre acoliții săi n-a dus și la amuțirea corului protocronist ce-i înălța, măcar indirect, deși de cele mai multe ori și direct, impudice osanale. Protocroniștii de ieri își păstrează un auditoriu nostalgic sau cel puțin debusolat de schimbări, format sub constelațiile mentale ale propagandei comuniste. Au loc doar minime
Avatarurile protocronismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8576_a_9901]
-
trebuie să fie enormă. De trei ani încoace, pesedeii zburdă ca-n picturile lui Chagall. Compromiterea, sub Emil Constantinescu, a ideii că la „dreapta” se află oameni de mai bună calitate decât la „stânga”, aneantizarea unor instituții precum Alianța Civică, amuțirea întristătoare a Grupului pentru Dialog Social, „ancanaiarea” partidelor în care ne puneam ceva speranță, precum UDMR-ul (care-a dovedit că între ungurii noștri presupus pro-occidentali și românașii noștri balcanici nu e, în materie de ciolan, nici o diferență), scufundarea după
„Care e problema?” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13253_a_14578]
-
în potențial uriașele afaceri legate de reconstrucția iugoslavă înseamnă o clară dovadă de inconștiență. Măcar consilierii săi, dacă nu el însuși, ar fi trebuit să știe de faimoasa escrocherie "albumul" (antrepriză dubioasă care, în timpul campaniei din 1996, a contribuit la amuțirea pedeseriștilor, ce se știau murdăriți de la cap la picioare) și de cine se află în spatele ei. Din păcate pentru el, dl. Constantinescu a preluat odată cu securiștii și corupții vechiului regim, și tot activul lor de ticăloșii. Există, însă, o primejdie
O răsturnare á la roumaine by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17067_a_18392]
-
al dubiilor, specific unei structuri „agorafobe și introvertite”, cum mă descria recent un prieten... Surpriza nu fusese doar a mea. Contrarierea Patriei s-a dovedit mai spectaculoasă. Discretul ei locuitor, devenit, În mod bizar, „mesager” al literelor românești?!... Reacția de amuțire a fost urmată de grimase de dezgust și revoltă. Voci autorizate Începuseră să atace subiectul, decodând, treptat, opiniei publice CONSPIRAȚIA care transformase, peste noapte, un dubitativ anonim Într-o vedetă dubitativă. Mă tot Întrebasem, În anii de când ajunsesem În Vest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
a minții și sufletului Înfrățite În ceea ce, obișnuit, numim „conștiință”. Reportajul asasinării lui Monteiro Rossi apare ca exemplară Împuternicire a limbii, În Înfruntarea zidurilor tăcerii. Actul Însuși al scrierii confirmă regăsirea vitalității și lucidității. Evadând din coșmarul terorii și al amuțirii, Pereira ia portretul soției cu sine. Talismanul trecutului este invocat, acum, ca asentiment pentru schimbare, amuleta libertății și viitorului. Acțiunea declară, până la urmă, ceea ce Pereira nu declarase, de fapt, de-a lungul narațiunii. Această modulare ironică este pregătită de semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
botezați între timp ca fiind chiaburi, un cuvânt turcesc, sgornit de darabana deșucheată a noii stăpâniri. Geaba temenele! mai șopti, încă o dată, chiaburul Petrea Păun, cugetând la primarul care, după așezarea tancurilor sovietice la hodină și la huleai și după amuțirea tunurilor, dăduse îndemn la horă în Goldana. El, cel dintâi, făcând îndemn fanfarei și purtând veston stacojiu, ca zorii primăverii vieții noi, ieșise la joc, bătând din pinteni, sub stejarul de la Primărie, în cizmele lui ofițerești, lustruite de sărbătoare. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în fața ochilor tot zbuciumul prin care trecuse împărăția și orașul ei, Constantinopolul. Intrase în sala bibliotecii, zidită încă la porunca împăratului Iustinian, împreună cu câțiva greci care cu glas scăzut vorbeau despre politică, cum la fel făcuseră tot drumul, și deodată amuțirea însoțitorilor lui l-a făcut să-și concentreze privirile. Sala cu pereții albi străpunși de ferestre înguste prin care pătrundea doar lumina, soarele rămânând să dogorească afară, era decorată cu icoane zugrăvite pe lemn. Cât de mult ar fi vrut
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
vieții lui, hrănită de o îndoială imemorială: oare merită să te apropii de oameni? Deja o luase din loc, da, e foarte posibil să merite, de vreme ce-l urmează pe omul ăsta fără o vorbă, și el pare să-i respecte amuțirea, nemaiscoțând nici el un cuvânt. Ies împreună la șosea și pe urmă merg pe șosea până la stația de autobuz. Așteaptă o vreme doar ei doi în arșiță și-n praful stârnit de mașini. Se urcă apoi într-un autobuz care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
în situația să nu știu ce să-ți răspund, Unele lucruri sunt așa cum sunt, n-au nevoie de explicații. În fața unei manifestări atât de categorice de înțelepciune elementară, olarul rămase a doua oară fără grai. Alt motiv trebuie să fi contribuit la amuțirea olarului, faptul că treceau chiar atunci pe lângă strada Isaurei Madruga, circumstanță în fața căreia conștiința lui Cipriano Algor, spre deosebire de ce se întâmplase la dus, n-a reușit să rămână indiferentă. Când ajunseră la olărie, Marçal avu bucuria neașteptată de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mă întreabă ; nu, din fericire. Privește pasagera din fața mea, așteaptă răspuns. Doamna nu-și dă seama că a fost interpelată. Rămâne în aceeași poziție, absentă, concentrată, ca și cum nu l-ar vedea. Tăcerea se prelungește. Femeia tresare brusc, simțind cumva ciudățenia amuțirii. — A, da... desigur. Își îndreaptă umerii, vinovată. Îl privește pe intrus, cu lentilele ei impenetrabile. Îl cunoașteți deci pe autor, continuă curiosul. Doamna tace, întârzie răspunsul. De data asta știe, totuși, fără nici o îndoială, că ea este cea chestionată. Ridică
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
sufletul ca pe un drapel alb de pe puntea unui transpacific cu destinația înspre Japonia. Numai o absență de câțiva ani din ocna asta de asfalt și piatră, cu puițele ei dezgustătoare, mă mai poate scăpa. O evadare și o completă amuțire. Sunt dispus să-mi operez și inima. Să pun ață în locul nervilor, ca să nu mi se mai strângă dureros, punga cu sânge, la cel mai absurd motiv de neliniște. Dacă se pot extrage nervi din măsele, desigur că printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și volumul heideggerian, ca restanțe; simt nevoia să lichidez totul, pentru a intra odată în peratologie. "Filologizînd" în marginea lui Platon, mi-am dat seama cum se poate ajunge la "tehnicizarea" științelor umaniste, la ruptura dintre îndeletnicirea cu valorile și amuțirea funcției lor formative. De neînțeles rămâne însă cum poate trăi autorul, creatorul în genere, în disjuncție cu portanța etic-estetică a operei sale. Cum se poate spune că umbra pe care el o aruncă asupra operei este indiferentă? Poate fi calitatea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a alcătui un baraj de apărare. Copaci înmugurind, printre ei și mesteceni. Se simte căldura soarelui. Așteptare somnoroasă. Cineva, nu mai bătrân decât mine, cântă la muzicuță. Un infanterist face spumă, se bărbierește. Și atunci, din senin - sau poate că amuțirea păsărilor a fost un avertisment destul de asurzitor? -, vine peste noi orga lui Stalin. Ne rămâne prea puțin timp ca să înțelegem de ce i se zice așa. Să fie urletul, șuieratul și vuietul ei? Din două-trei baterii de aruncătoare, bucata de pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
spune. Ce altceva s-a mai păstrat din război sau din timpul vieții în lagăr, în afara unor episoade care, înmănunchiate în anecdote ori ca povești adevărate, vor să rămână variabile? La început, neîncrederea, când fotografiile alb-negru m-au speriat, apoi amuțirea. Pe deasupra, lecțiile pe care mi le-au transmis frica și foamea. Și, mulțumită cursului de gătit fără accesorii - în măsura în care se face abstracție de tablă și de cretă - pot să-mi închipui lucruri dorite cu intensitate, chiar de neatins, cu tot cu mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
La americani, de Sărbători se discuta despre candidații la alegeri. La englezi, se juca fotbal pe 1 ianuarie. Norocul lor, al Realității și al Antenei 3, e că, acuși, când va veni Paștele și vom asista din nou la o amuțire generalizată, vor ști ce au de făcut. Tăcerea porcilor va fi înlocuită cu tăcerea mieilor. CREPUSCULUL CIVIL DE DIMINEAȚ| Fragmente de scrisoare veche Emil BRUMARU E luni, 1 noiembrie (1982, n. m.) Ceață. Ca întotdeauna, începutul zilei îmi pâlpâie în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
la concluzia că nimic nu putea fi mai ieftin ca tradiționala sufocare. Metoda cea mai simplă este să înghesui mii de pui unii peste alții și să-i îndeși în saci. Păsările mor fie sufocându-se lent, fie strivite. 4. AMUȚIREA ÎNAINTE DE MĂCELĂRIRE: Înainte de a alege metoda standard a unei căzi pline cu apă prin care era trecut un curent electric de mică tensiune, Dorothy încercase să patenteze o formă de cameră de gazare mică, prin care găinile să treacă înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
producea o pierdere de 250 g de gaz pe cap de păsăre și prin urmare, procedura a fost respinsă din motive de economie. Dorothy descoperea mereu că era greu de găsit metode de tăiere mai puțin costisitoare. Echipamentul electric de amuțire instalat în abatoarele ei costa mult și pe deasupra era lent (dacă era folosit cu grijă). Dar cel puțin în privința asta, ea era destul de tradiționalistă, fiind convinsă că nimic nu era mai eficient ca o lovitură bină țintită cu un satâr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
îi nuanțează sensul. Căci întregul eșafodaj de cuvinte deplânge aici zădărnicia invocației funebre, sentimentul de vid și de tăcere; actul „sculptării unei pietre în formă de piatră”, ne spune un text din Fragmente, este legat de ideea sinuciderii și a amuțirii finale. Un act „echivalent cu «a tăcea»”. Un ciudat paradox face însă ca acest act să fie legat de colossos-ul originar, de rudimentara stelă funerară, de primul mormânt. Astfel încât tot acest ceremonial desfășurat în jurul unui cadavru prezent/absent, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
se șterge, iar spațiul și timpul se lasă invadate de fantomalul acestor voci fără trup pe care n-am vrea să le mai auzim, pe care refuzăm să le mai auzim. Numai că acest teatru care aspiră la tăcere, la amuțirea definitivă a vocii obsesiilor lăuntrice, la încetarea murmurelor înnebunitoare ale fantomelor văzute „cu ochiul minții”, acest teatru care visează ca Gura umbrei să se închidă o dată pentru totdeauna, teatrul acesta se îndreaptă, tocmai din pricina aspirațiilor sale, spre propria-i pieire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]