160 matches
-
anii de acum: ecler erau mai ușor de șutit” și apoi făceam cu rândul. Când eram flăcău odată Vă aduceți aminte fraților, când cu ocazia aniversării a (Și acum mă trec fiori) douăzeci de ani de la absolvență, ne-am dus amuzați, să-i Cum vedeam trecând vreo fată, plătim lui Coana Mița prăjiturile furate? După ea prin vânt și ploi. Târ-târ-târ.. Coana Mița, la fel de dolofană-ba chiar mai dolofană, că Iar acum la bătrânețe mai trecuseră niște ani dar la fel de jovială și
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Virgil Sacerdoţeanu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_80]
-
ei în bătălia de la Issos, Stateira și surorile ei au fost capturate de Alexandru cel Mare. Ea, împreună cu mama lui Darius și cu mama ei (Stateira I), s-au închinat lui Hephaestion cerând îndurare, crezând ca el era Alexandru. Alexandru, amuzat, le-a întrebat cum doresc sa fie tratate. Ea a răspuns: „Așa cum sunt, asemenea unei prințese”. Stateira și mama lui Darius au fost tratate bine, iar ea a devenit a doua soție a lui Alexandru, la nunta de la Susa, din
Alexandru cel Mare () [Corola-website/Science/299226_a_300555]
-
întreabă mult prea în directă legătură cu Kafka, bineînțeles nenumit: "Trăiești tu viața noastră? mă întreabă într-o zi nu fără ironie -, or ai intuiția uneia subreale, ca o insectă!" Răspunsul trebuie conectat la alienarea kafkiană: " - Sunt subreal, am răspuns amuzat. Lucrurile reprezintă un paravan sub care mă îndepărtez treptat. Efortul de orice clipă, mi-e de a rămâne subreal!" (p. 80). Nu e greu să deslușim aici o declarație programatică a prozatorului, aflat în căutarea unei infrarealități, în aceeași măsură
Psihologismul halucinatoriu by Ion Simuț () [Corola-journal/Memoirs/10494_a_11819]
-
îl întâlnise acum în coridor, tocmai turnase în el cu ghiotura. Totuși, Mitsuhide părea dezamăgit și era clar că bețiile lui Nobunaga - abia confirmate de Hideyoshi - îi tulburau mult pe vasalii săi. Hideyoshi râse, negând ceea ce spusese: — Nu, am glumit. Amuzat că Mitsuhide șovăia atât de serios, își scutură capul cu obraji înroșiți: — Adevărul este că nu făceam decât să mă distrez puțin cu tine. Petrecerea s-a terminat, iar dovada e că sunt aici, și plec amețit. Ceea ce e tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
în privința asta... — Ce vrei să spui? — Seniorul Katsuie a zis că s-ar putea să vă lăsați îmbătat de victorie, începând să credeți inamicul prea ușor de înfrânt, ceea ce v-ar putea face să coborâți garda. — Vorbești prostii, replică Genba, amuzat. N-am să mă îmbăt dintr-o singură victorie. — Da, însă chiar înainte de a pleca, Seniorul Katsuie v-a dat un avertisment anume, spunându-vă să vă retrageți imediat după ce ați pătruns în profunzime teritoriul inamic. E periculos să stați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
lansării textului, conceput alegoric, într-un mediu și într-un timp în care literatura, deja întârziată trebuia, în fine, să se nască, totodată cu receptarea ei critică. Privindu-și opera dinafară, cu ochi de Argus, scriitorul îi dramatizează destinul, imaginând amuzat de ceea ce se poate spune în marginea ei, într-o vreme când nu se putea vorbi încă de sensibilitate artistică a cititorului și nici de impostură critică. Critica se situează numai în trena literaturii, dar aceasta trebuie să existe ca să
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
Hugo a descoperit că un copil de vârsta lui Theo „ar trebui să fie în stare să acorde atenție unei stafide“ și „să scoată un sunet umed, amuzat“. Hugo a intrat în panică. Ce însemna cu exactitate un sunet umed, amuzat? Oare el se deranjase vreodată să-i prezinte lui Theo o stafidă căreia acesta să-i acorde atenție? Sau un alt fruct uscat? Pe dracu’! Era un părinte înfiorător. Cel mai groaznic. Nefericit, Hugo a mai scos niște cărți despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cât ne dezicem de el. Caminante, / Caminante, / Care mergi pe drumurile noastre... Unde s-a întîmplat asta? Un funcționar a trecut pe lângă noi și ne-a spus cu o politețe ușor agasată: "Vă rog să așteptați o secundă". Apoi, brusc amuzat și zâmbind, a adăugat continuîndu-și drumul: "O secundă mexicană"... Să-mi spui dacă ai văzut/ Apărând un nor alb/ Care a venit și a plecat... La Villahermosa s-a întîmplat, de unde port cu mine patru fructe de mango de care
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
întrerupea singură, căutîndu-i gura, semn că începuse să-i placă să sărute, mai întotdeauna înainte, că după, era mai preocupată de planurile ei de activistă o biată educatoare pe undeva, printr-un sat, cu soțul plecat pe șantier. Hă-hă-hă! rîde amuzat Săteanu. Ai tresărit, pui de lele ce ești. Bravo, mă, bravo! Să vadă și madam Camelia că-n satul meu sunt si urmași de adevărați bărbați... Ia zi, o fi adevărat că acela, haiducul, trăia în ficera zi cu cîte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mai Întîi un strigăt scurt, subțire, ca un guițat de purcel. — Doamne, Dumnezeule, ce-i asta?! mumură una din femeile anarhisto-comuniste, făcîndu-și cruce. — Doamne, Dumnezeule, Doamne Dumnezeule! repetară mai multe voci. Bărbații de pe balcoanele blocurilor din preajmă Începură să fluiere amuzați, iar femeile Începură să țipe. Priveliștea era Într-adevăr caraghioasă și În același timp stranie. Cine a putut privi, a văzut În clipele acelea - sau a crezut că vede - cum Pablo o ridicase cu o singură mînă pe Christina, care
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
regretatul cărturar în Revista de istorie și teorie literară, care, mai tehnică fiind, cu mai puțini cititori decât o publicație pentru publicul larg, avea un regim de cenzură mai relaxat, fiind „citită” de un funcționar „specializat” de la Academie. Îmi amintesc amuzat că, în Dialog, Luca Pițu a dat un frumos moto extras din Cioran unuia din eseurile sale, ortografiindu-i acestuia numele pur și simplu pe dos: E.M. Naroic! Sigur, trebuia să ai imaginație, să-ți exersezi inteligența, în plus, să
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de nici un fel arătoase, pe bune. Toată realitatea nu este chiar atât de arătoasă, ori că e unul schilod, ori are ditamai burdihanul, ori o chelie cheală. DESIRÉE: Da, de cele mai multe ori realitatea arată așa cum arată Herrmann Wurm. DOMNUL KOVACIC (amuzat): Da' eu n-am burtă cu adevărat mare și părul n-a început încă să-mi cadă. Și fiicele mele sunt cele mai mișto muieruști din tot cartierul. Iar într-un viitor apropiat o să trebuiască să facem două nunți îmbelșugate
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
pe trepte seara (apartamentul era la etajul al patrulea), iar noi, copiii, spuneam în gura mare că la Paris lumea stă în pod. E posibil ca unul dintre noi să fi făcut remarca aceasta. Este însă normal ca părinții noștri, amuzați, s-o fi reținut și să ne-o fi povestit mai tîrziu. Mai văd și scara luminată: dar am văzut-o de multe ori de atunci. Iată acum un eveniment din copilăria lui Benvenuto Cellini, așa cum îl povestește acesta la
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
vorba românească este o obișnuință pe stradă). Relieful muntos e perfect valorificat. Observ că spectacolul oferit de români la Zurich și Berna a fost surprinzător: grupuri-grupuri, fără apucături golănești, euforici și "patriotici" au tulburat liniștea adâncă a orașelor locuitorii privind amuzați coloanele în deplasare. Unică a fost însă revărsarea de portocaliu olandez pe zeci de km, în cântec și încurajări ale echipei favorite. WC-urile ecologice (amplasate potrivit) au fost de mare folos. N-am văzut praf, mizerie, noroi, n-am
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
planurilor, dar și în stilul naratorului, deseori cel al povestașului mahalalei, care bârfește, relatează ori inventează mici întâmplări, spre delectarea vecinului ori a comesenilor de la cârciumă. Alteori naratorul nu se identifică total cu personajele, și atunci tonul lui este unul amuzat, ironic cu tandrețe și hâtru, prin simularea seriozității, prin adoptarea unor clișee proprii exprimării pretins îngrijite, de fapt kitsch. Prozatorul - a cărui ascendență caragialiană a fost semnalată de Mircea Martin încă de la debut - încearcă să transpună spiritul lui I. L. Caragiale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
încăperea dintr-un colț la altul, fumând. Din cauza unor concurenți care s-au urcat peste noi, scara s-a rupt și ne-am trezit jos, la vreo trei metri. Zgomotul s-a auzit, ușa s-a deschis și Ionel Teodoreanu, amuzat, înțelegând situația, ne-a spus că vom intra odată cu el, ca invitații săi. Așa a și fost. Intrarea noastră, împreună cu scriitorul, a fost atât de neașteptată, încât ropotele de aplauze le-am considerat a ne fi adresate și nouă. Eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
la terasă, trei personaje nițel cam bizare, trei domni "domni", care se prăpădeau de râs citind un jurnal foarte vechi, îngălbenit și subțiat ca o foiță de țigară. Citeau despre acea întâmplare: găsiseră, nu știu cum, un ziar de atunci și comentau, amuzați, dându-se "martori". De fapt erau martori din generația a doua a martorilor reali; evenimentul intrase, se vede, în memoria orașului, făcea parte din arhetipul localității. Nu știu de ce mi-au întins mie ziarul acela care se numea ,,Avântul local
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
acolo, la C.C. Dar episodul l-am mai povestit. Îl și amuzau pe Stancu, prin efectul lor deconcertant, prin deruta pe care-o produceau, aceste mari înfurieri jucate și, uneori, la sfârșit, dădea cărțile pe față. Baranga povestea, el însuși amuzat, cum fusese cu Radu Popescu la Stancu să-i ceară ceva, ca vechi prieteni ce-i erau, ceva ce Stancu se încăpă țâna să le refuze, iar ei tot insistau, până când Stancu a explodat, patetic: Nu vreți și cămașa? Vă
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
ori Istoria. M-am supus însă deciziei celor mari (care știu mai bine cum e viața) și am încercat, fără tragere de inimă și deci fără succes, să fac față unor științe pentru care nu aveam, evident, chemare. Îmi amintesc amuzat acum de „palpitantele” seminarii de matematică în timpul cărora, împreună cu un coleg ce urma și el să „dezerteze”, tot în favoarea Filologiei, tremuram să nu fim scoși la tablă. „Dacă mai continuă așa, o să mă îmbolnăvesc de inimă”, obișnuia să spună colegul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și cum instinctul fiecărui om este de a își scutura părul de ceva ce chipurile a căzut din ceruri, victima ridică ambele mâini să se scuture pe păr, oferind cale liberă hoților să controleze buzunarele. Sunt deștepți, tipii, remarcai eu amuzat! Nu numai deștepți, ci și foarte îndemânatici, iuți în mișcări; te împing puțin, chipurile să te depășească, își cer politicos scuze, cu zâmbetul pe față, dar în timpul ăsta ți-au furat ceasul de la mână sau ce ai prin buzunare. Spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
stând turcește, o vilegiaturistă, în bleumarin, cu pantaloni și jerseu bleumarin, cu impecabilă bluză albă, cu păr blond platinat, cu ochii cu rimel, verzi nedefiniți, bătând înspre glauque. O prietenă încerca să o ducă acasă, Lemonidis se uita la ea amuzat și îi spunea la fel. Ea stăruia să rămână într-un grup de băețandri ce se adunaseră - vreo șase, șapte - în jurul lui Fănică Delureanu. Intervenția prietenei ei a fost zadarnică: s’a dus la masa băieților. Eu terminasem masa, plăteam
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
clasică, figura bătrînului este cel mai adesea una venerabilă, idilizată, e drept, nu rareori, dar, oricum, depozitarul nu numai al Înțelepciunii și tradiției, ci și al istoriei locului, al moravurilor și tehnicilor agricole, al Istoriei tout court. Și ne amintim, amuzați, nu-i așa, de istorioara lui Creangă cu Moș Ion Roată și Unirea, care-l face ridicol pe boierul pașoptist cînd acesta vrea să le explice „lor”, țăranilor, avantajele Unirii! Dar, ca să revenim totuși la acele „incoveniente” majore pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Ion Barbu. *Prețios și pedant, în timp ce „oficia” „lansarea” volumului Viața pe rod de Octavian Voicu (Constantin Pușcuță), Calistrat Costin a avertizat publicul că va face o expunere „scurtă și completă”. „Nu-i greu de tuns un chel”, mi-a șoptit, amuzat, Cojocaru (colegul meu de grupă și omul cu care „discut filologie”), dar după ce autorul i-a oferit un exemplar cu autograf din cartea sa, a fost mai blînd, apreciindu-l drept „om de treabă”. Nu lipseau de la festivitate „supiștii” unor
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Scînteia”, în „România liberă”, în „România literară”, în „Steagul roșu” etc. Ocupă o suprafață de zece ori mai mare decît cea la care i-ar da dreptul talentul său. Dacă-l citești(iar eu am făcut-o: odinioară cu detașare, amuzat; acum în urmă, vorba unui critic din trecut, pentru a-l avea la mînă), ce constați? Articolele sale sînt ale unui Pristanda (numără ici, numără colea; repetă), gîndite în alb și negru, nu o dată agresiv, și formulate în cea mai
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pe Via Dolorosa, pentru a-și da seama că ar fi fost cel puțin neplăcut să nu le satisfacă așteptările oferindu-le o recuzită pe măsura pungii fiecăruia. Voltairienii și misticii, care împărtășesc în secret disprețul față de aceste naive contrafaceri, amuzați și unii și alții de faptul că lumea se înghesuie să atingă, la Roma, picioarele Sfântului Petru, sunt animați de o aceeași nebunie trufașă: ei neglijează biologicul și handicapul de nevindecat al celor născuți prematur. Nu înțeleg nevoia copiilor lui
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]