1,733,188 matches
-
desfătat prin versurile sale cele frumoase (...). Cartea se va tipări într-un frumos format, pe hârtie velină, în Tipografia româno-franceză". Din păcate, proiectul lui George Sion nu a putut fi pus în practică. Abia în 1855, așadar, acum 150 de ani, Vasile Alecsandri izbutește să publice romanul Manoil în noua serie a României literare, începînd cu nr. 27, din 16 iulie 1855, până la nr. 40, din 15 octombrie 1855. îndată apare și în volum aparte: Manoil, roman național, Iași, Tipografia româno-franceză
150 de ani de la apariția lui Manoil by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/11237_a_12562]
-
îndrăgostindu-se de Marioara, fiica unui mare boier și prietenă cu Smărăndița, soția lui N. Colescu, Manoil își pierde echilibrul interior, constatând că e înșelat, că iubita sa e duplicitară. Dezamăgit, pleacă la Paris. Când se reîntoarce însă, după doi ani, e complet schimbat, corupt, cinic și desfrânat. Arestat sub acuzația de a fi comis o crimă, e salvat de Zoe, o jună care-l iubea de pe timpul când era onest și demn, și cu care se logodise înainte de a pleca
150 de ani de la apariția lui Manoil by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/11237_a_12562]
-
S. Damian Când și-a luat inima în dinți și i-a scris lui Thomas Mann (de la moartea căruia s-au împlinit 50 de ani), tânărul solicitant nu se așteptase să primească un răspuns prompt și să fie chiar invitat la o întrevedere în Elvetia, lângă Zürich, unde se refugiase autorul lui Tonio Kröger . Era pregătit sufletește pentru un refuz, știa că marele om era
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
un refuz, știa că marele om era asaltat de admiratori, că dispune de puțin timp liber și că suportă greu condiția de emigrant. Fusese prevenit că T.M. își păstra cu îndărătnicire, și între străini, un ritm de existență fixat din anii de debut, efortul creației și recreerea se succedau conform unei ordini, improvizația nu era agreată. La dificultățile întâlnirii pe care le prevedea se adăuga timiditatea maladivă a solicitantului. Câteva luni mai târziu, în anul 1938, Arthur Koestler (de la nașterea căruia
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
un ritm de existență fixat din anii de debut, efortul creației și recreerea se succedau conform unei ordini, improvizația nu era agreată. La dificultățile întâlnirii pe care le prevedea se adăuga timiditatea maladivă a solicitantului. Câteva luni mai târziu, în anul 1938, Arthur Koestler (de la nașterea căruia s-au împlinit 100 de ani), tânărul cu pricina, va obține șansa unei convorbiri în doi cu Sigmund Freud, acum octogenar, subrezit fizicește, stângaci, anxios în exil, după ce fusese și el silit să-si
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
recreerea se succedau conform unei ordini, improvizația nu era agreată. La dificultățile întâlnirii pe care le prevedea se adăuga timiditatea maladivă a solicitantului. Câteva luni mai târziu, în anul 1938, Arthur Koestler (de la nașterea căruia s-au împlinit 100 de ani), tânărul cu pricina, va obține șansa unei convorbiri în doi cu Sigmund Freud, acum octogenar, subrezit fizicește, stângaci, anxios în exil, după ce fusese și el silit să-si abandoneze bivuacul de lucru și de trai. Acolo rămăsese vestita casă din
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
Să coboare în arenă, să folosească pana ca o armă, să se expună în acest fel batjocurii și trivialității, mijloace din arsenalul dușmanului - pentru această încrâncenare nu avea vocație. Ea va deveni însă a doua natură. Nu trecuseră decât puțini ani de când fusese distins cu Premiul Nobel (1929) și întronat ca succesor al corifeilor Goethe, Schiller, Nietzsche, Hölderlin. În Aula Universității din München (12.04.1934) prezentase prelegerea ŤLeiden und Grösse Richard Wagnersť (Suferințele și grandoarea lui Richard Wagner). De curând
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
al conservatorismului (Considerațiile unui apolitic) . În acel text susținuse ideea evadării din tumult, în favoarea seninei indiferențe, erau gândurile unui nostalgic al elitei, ale unui reacționar. Precizez că în perioada în care se petrece întâlnirea cu A.K., adică în toamna anului 1937, scriitorului nu i se atribuise încă funcția de șef al rezistenței intelectuale. Protagoniștii curentului antifascist erau împrăștiați, nu se coagulase deocamdată o unitate a împotrivirii, faptul că erau exilanți stânjenea sforțările de solidarizare. Din acest motiv, în relatarea ulterioară
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
La vârsta sa, nu mult peste adolescență, acesta cutreierase planeta în lung și lat, verificase pe propria piele diferite forme ale răzmeriței. Se raliase partidului comunist, încrezător în utopia dreptății și a prefacerilor radicale. A dezertat după ce a asistat în anii războiului civil din Spania la înveninarea atmosferei pe baricada republicană, unde trimișii aparatului de la Kremlin se îndeletniceau cu intrigi, denunțuri, defăimări contra tovarășilor de bătălie. Procesele de la Moscova (1936) l-au consternat, n-a priceput inițial de ce vechii partizani ai
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
special un amănunt, pe care i-l comunicase în epistolă expeditorul. Alături de expresia de admirație, solicitantul mai amintea că în carceră evocase câteva pagini din Casa Buddenbrook care l-au îmbărbătat: Thomas, fratele mai mare, senatorul la aproape 50 de ani trăiește o revelație. E năpădit subit de spaima morții și se liniștește aducându-și aminte de un eseu conceput de Schopenhauer. L-a consolat teza filosofului că decesul nu e un sfârșit, o încheiere a unei zbateri, ci mai mult
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
a întâmpinat pe A.K. cu o scurtă confesiune intimă. Era o coincidență: se anunțase poștașul care aducea mesajul, când T.M., cufundat în scaunul pliant din grădină, răsfoia volumul lui Schopenhauer pe care nu-l mai deschisese de peste 40 de ani. A.K. fusese avizat, cum am menționat, că în pribegie scriitorul transplantase peste tot un ritual din junețe cu ore pentru masă, somn, lectură, corespondență, creație. Cineva din afară care ar fi știut cât de metodic aplica T.M. rețeta lui
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
Traian Băsescu, venind spre Cotroceni dinspre Podul de la Mărăcineni, tocmai sfârșea un speech la portavoce spunând: ,Stimați compatrioți și iubitori de geografie, tocmai mă întorc dintr-o vizită în SUA pe care am făcut-o ca răspuns la vizita de anul trecut a Președintelui Turciei în România..." Tu îți dai seama ce m-au derutat în clipa aceea geografia și visele? Apoi, dintr-odată, a apărut sigla TVR 1-ului și doamna Eugenia Vodă ascultându-l cu ochii măriți pe domnul
Despre unii care își văd ceafa by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11245_a_12570]
-
n-au habar că persoanele pensionate conform Legii 19 nu beneficiază de recorelări, dar inflația... Ce știm noi? Stăm în fața televizorului și-i nedreptățim cu gânduri și vorbe nepotrivite cu viața lor grea. Cum de nu ne-am dat seama ani și ani de zile că trăim cu inconștientă frenezie a răului în noi? Cum de n-am putut să ne conștientizăm neputințele intelectuale atunci când, fie și din întâmplare, intrăm pe teritoriul acestor spirite înalte? Așa au dat buzna în Parlament
Despre unii care își văd ceafa by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11245_a_12570]
-
habar că persoanele pensionate conform Legii 19 nu beneficiază de recorelări, dar inflația... Ce știm noi? Stăm în fața televizorului și-i nedreptățim cu gânduri și vorbe nepotrivite cu viața lor grea. Cum de nu ne-am dat seama ani și ani de zile că trăim cu inconștientă frenezie a răului în noi? Cum de n-am putut să ne conștientizăm neputințele intelectuale atunci când, fie și din întâmplare, intrăm pe teritoriul acestor spirite înalte? Așa au dat buzna în Parlament pensionarii fără
Despre unii care își văd ceafa by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11245_a_12570]
-
Alexandra Olivotto Victorie! Am reușit să văd, într-un final și înainte de finalul lui 2005, O fată de milioane, peliculă desemnată de Academia Americană de Film ca fiind "a anului". O să vi-l analizez pe larg, dar înainte vreau să elaborez pe tema Clint Eastwood, poate vor fi câteva detalii pe care nu le știți. Californianul născut în 1930 nu părea să aibă nimic în comun cu lumea filmului. Cu
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
în cazul lui Michelle Pfeifer, filmul de groază obligatoriu. Eastwood a dat nas în nas cu succesul în televiziune. Era vorba de un serial Western, Rawhide, pentru care s-au făcut peste 200 de episoade și care a rulat între anii 1958 și 1965. Pe marile ecrane s-a întors, ironic, pentru că era (încă) un actor american ieftin. Asta căuta Sergio Leone pe atunci. Regizorul l-a distribuit pe Eastwood în rolul unui personaj dur și fără nume din Per un
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
două pelicule, Per qualque dollaro in piu și Il buono, il brutto, il cattivo. Dar, dacă tot am luat-o diacronic, să vă mai pasez o digresiune: dacă în 1950, Hollywood-ul oferea o sută și ceva de westernuri publicului, zece ani mai târziu, producțiile scăzuseră la aproximativ un sfert. Acest fenomen a creat o breșă pentru westernurile spaghetti, făcute cu actori americani migrați temporar la Roma. Era vorba de o resuscitare a genului, dar și de o înnoire, peliculele italiene fiind
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
mai rafinate ca imagine. Nota bene, pentru că aceasta e linia pe care a conservat-o Eastwood în Unforgiven și a abandonat-o în O fată de milioane. Astfel de filme au dat tonul unei schimbări radicale a westernului care, prin anii '70, nu mai era de recunoscut. Enorma schimbare la față a început cu subminarea a ceea ce eu numesc în glumă "marele alb", adică eroul tipic, caucazian, dur și moral. Așa s-a făcut loc pentru westernul afro-american, cel ecologic sau
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
westernuri cât acestea erau "pe val", dar a jucat în și a regizat ultimul film de acest gen în 1980, când deja era pe cale de dispariție. Între westernuri, mai juca și în polițiste, vezi seria de Dirty Harry. Pe la începutul anilor '70, Eastwood și-a luat inima-n dinți și camera în mână. Merită să vă comunic o constatare a criticilor de film. O situație se repetă în majoritatea peliculelor semnate de Eastwood, de la primul din 1971 (Play Misty for Me
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
de trup, încât era firesc să schimbe doar informații prin glas. Un alt detaliu interesant care merită menționat din cauza calității excepționale este luminația, operatorul Tom Stern meritând și el un ,Jos pălăria!" la acest capitol. Paranteză: în peste 35 de ani de regie, Eastwood a lucrat cu doar trei operatori de luminație, ultimii doi lucrând ca asistenți ai primului înainte să preia comanda. Eastwood are de mult obiceiul de a-și scălda protagoniștii în lumină pe un fundal întunecat, dar de
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
a literaturii), slăbiciunile politicii culturale a traducerilor (derivînd din înfruntarea unor grupuri de interese) haos al valorilor, răstălmăcirea valorilor, iar în ultimă instanță anularea valorilor prin promovarea critică și premierea unor autori care și-au asigurat de niște zeci de ani statutul de scriitori români importanți consolidat prin funcții importante în instituții culturale. La toate astea se adaugă sărăcia generalizată, care n-are cum să priască literaturii și scriitorului. E bine de amintit aici că starea de maturitate a unei literaturi
Povestea unei literaturi mici by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/11247_a_12572]
-
din vîrfurile ei, nu-i de ajuns pentru a propulsa întreaga literatură. Dintre toate speciile, proza, romanul au fost la noi cele mai afectate de cenzura ideologică. Și totuși. Mutilarea unei tradiții de-a lungul a patruzeci și cinci de ani, practicată la sînge în perioada proletcultistă, este o explicație și o justificare parțială, poate mai puțin întemeiată decît aceea că românul nu s-a născut romancier, fiindcă de cînd se știe el este poet. Oricum, românul ca romancier e în urma
Povestea unei literaturi mici by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/11247_a_12572]
-
fost și este tradus în limbi de mare circulație. Fără succese răsunătoare de public și critică, fără premii importante, el intră totuși în circuitul marilor tîrguri internaționale de carte. E bine, dar lumea literară și critica se află de cincisprezece ani într-o așteptare din care se ivesc bilanțuri, polemici ori simple constatări precum cea de față. încă se mai dă vină pe calitatea traducerilor; se mai practică și acest soi de transfer; monștri sacri autohtoni, care în franceză sau engleză
Povestea unei literaturi mici by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/11247_a_12572]
-
în librăriile din Occident e un fel de Mutu care rupe tăcerea după ce a fost dat în fapt că se droghează și despre care se știe că e tobă de Dostoievski. Oricum, el este cam același de niște zeci de ani, ajuns un veritabil patriarh și stăpîn al filierei, amintind la infinit să se înscrie pe orbita succesului. El e totodată marginalizatul privilegiat din regimul trecut, care a mîncat o pîine bună rezistînd prin cultură (un adevărat sport național) și care
Povestea unei literaturi mici by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/11247_a_12572]
-
șanse minime de a răzbate în universalitate. în ce mă privește, pot afirma cu mîna pe inimă (sînt gata oricînd să dau explicații suplimentare cu exemplificări pe viu, aplicate pe cărți și autori): scriitorii români care încearcă de 15-20 de ani sau mai mulți să rupă gura tîrgului în Occident sună mediocru și în versiunea lor autohtonă, umflată artificial prin politici culturale aidoma celei prin care sînt traduși. Ar mai fi de adăugat un lucru care face parte dintr-un capitol
Povestea unei literaturi mici by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/11247_a_12572]