106 matches
-
din trei neglijențe de ordin: gramatical, semantic și logic. Gramatical. Proasta gestionare a sintaxei duce la multe și nedorite derapaje semantice. Atragem atenția, mai ales, asupra folosirii neglijente a elementelor de legătură (conjuncții, prepoziții, adverbe). Greșeala cea mai flagrantă este anacolutul: „Pe tata îl chema Tudor, dar el rareori dădea pe acasă” sau „Printre aceștia mă aflam și eu, scuzându-mi comoditatea, cu pregătirea fizică minimă”. Semantic. Cuvintele nu au aceeași forță semantică. Unele au nevoie de un determinant lămuritor (de
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
rost ne calmăm. Frigul serii devine insuportabil, chiar dacă suntem închiși. Încercăm să deschidem ușa. Bărbatul cere ajutor, noi ne împingem cu toții. Ușa nu se deschide. Încercăm cu toții să ne gândim la o soluție” etc. Dincolo de unele greșeli grave de exprimare (anacolut, spre exemplu) sau de logică („fără rost ne calmăm”), vom observa efectele devastatoare ale neasumării discursului (cine vorbește, care este poziția naratorului în povestire etc.). Generalizarea discursului (noi, adică turiștii din telecabină) pare să sporească dinamismul scenei, dar, în realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
De multe ori, nu este folosită cu valoare adversativă: „Dar cine te crezi tu?”. Sfatul nostru este să evităm această conjuncție (mai ales în textele descriptive și narative) și astfel vom fi la adăpost de greșeli de exprimare extrem de grave - anacolutul, de pildă: „Fusese la mare, dar nu se vedea”. Evitați substantivarea verbelor. Mâncatul, dansatul, cusutul etc. dau impresia de neglijență, de limbaj vetust și lipsit de eleganță. Să nu fim comozi în exprimare. Cu puțină străduință, vom găsi sintagma potrivită
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
sau folosirea incorectă a lor, ceea ce duce la Înțelegerea trunchiată a mesajului, repetarea supărătoare a unor cuvinte, prezența unui al doilea i când nu e cazul,absența determinării hotărâte sau nehotărâte a substantivelor, dezacorduri care pot duce la alte sensuri, anacolutul fără valoare stilistică. eu și Crinu v-am plăcut, folosirea verbelor la infinitiv, lipsa reflexivelor lângă verbe pronominale, Înlocuirea verbului cu substantivul corespunzător Crinu mereu jocul cu mine, forma pentru persoana I singular preferată În locul celei de I plural. Un
Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
corespondentele lui, acoperite cu două triunghiuri, vor lăsa vizibilă grațios carnea șoldului albă, iar ombilicul cu mimica lui, reproducând în miniatură expresia de inteligență și sarcasm a figurii dumitale cu frunte abdominală, nu este imoral să fie contemplată pe plajă. (Anacolutul întărește sensul descrierii, prelungind, de fapt, scena rizibilă). După ce vei fi lepădat mantaua ce-ți învăluie statuia și te vei înfățișa naturii flocos și creț la subsuori, lăbărțat cu gingășie și candid în suciturile și circumvoluțiunile eului dumitale anatomic, vei
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în cea de-a doua prezintă regulile pronunției, ortografiei și sintaxei, adaugă și o parte dedicată poeticii sau artei versului. Aici definește stihurile „iambicești, dactilicești, troheos” (și le ilustrează cu versuri alcătuite de el), apoi figurile „gramaticești” (elipsa, hiperbatul, silepsa, anacolutul), încheind cu alegoria și metafora, văzute ca fundamentale în retorică. Terminologia lui V., în cea mai mare parte calchiată după italiană, se întrebuințează și astăzi, iar autorul, deși era orientalist și întocmise un dicționar român-turc, a contribuit la îmbogățirea limbii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290399_a_291728]
-
sensul enunțului nu are de suferit. Ex.: J'ai bien entendu et elle [...] aussi. Elipsa este un termen generic pentru numeroase figuri ale sustragerii, la nivelul atât al cuvântului, cât și al sintaxei și al sensului: asindeta, brahilogia, parataxa, zeugma, anacolutul, apoziția, eufemismul etc. (...) Elipsa este adesea element constitutiv și al altor figuri: substituția (de nume, de personaje etc.), eufemismul, dar și sinecdoca, metonimia și metafora; aceste figuri și-ar pierde, de fapt, caracterul dacă lexemele ori sintaxa lor ar fi
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
două discursuri ale lui Ipatie adresate călugărilor, compuse probabil din citate extrase dintr-un document scris chiar de protagonist. Limbajul e simplu, bogat în forme morfologice și sintactice proprii limbii vorbite, iar sintaxa e fără complicații, însă nu lipsită de anacoluturi. Bibliografie. Ediție critică, trad. fr., intr. G.J.M. Bartelink, Callinicos. Vie d’Hypatios (SChr 177), Cerf, Paris, 1971. c) Marcu Diaconul Este autorul unei Vieți a lui Pofiriu din Gaza. Acesta, născut la Tesalonic într-o familie de creștini prin 347
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pronumele reflexiv precede verbul-predicat, la indicativ: Te duci la film., Te gândești la el., în timp ce, la imperativ, îi urmează: Du-te la film!, Gândește-te la el. Observații: În limba vorbită și în limbajul literaturii artistice, în construcții sintactice speciale (anacolut), prin imperativ, subiectul vorbitor nu mai exprimă o poruncă, o rugăminte, un sfat sau un îndemn, ci face doar o constatare, afirmă desfășurarea unei acțiuni verbale: „În sfârșit, ce s-o mai lungim degeaba! pune-te biata împărăteasă, biată să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Mai ales în comunicarea orală, datorită intervenției unor factori extralingvistici (starea afectivă a subiectului vorbitor etc.) sau lingvistici (dislocarea sintactică etc.), relația dintre un subiect inițial (sau un termen gândit astfel sub aspect sintactic) și verbul-predicat se întrerupe, generând un anacolut. Verbul-predicat se constituie singur (dacă e un verb impersonal) sau cu un alt nume (pronume etc.), devenit subiect, într-un nucleu predicațional iar ceea ce a fost într-un prim moment subiect rămâne în afara nucleului predicațional, rămâne un subiect suspendat. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în partea finală a vol.II, sub titlul general Fenomene și procedee sintactice comune frazei și propoziției, mai multe categorii de structuri, între care și Cuvintele și construcțiile incidente (pp. 422-427)62 ÎÎn noua ediția a Gramaticii Academiei, aceste fenomene (anacolutul, elipsa etc.) sunt luate în discuție în capitolul Structuri sintactice deviante, din partea a doua, Organizarea discursivă, consacrată diferitelor aspecte ale discursului; între aceste fenomene sunt integrate și construcțiile incidente, în subcapitolul Construcții incidente vol.II, pp.738-742), precum și, parțial, în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai mult decât să-l pună pe om la adăpost față de vacarmul său lăuntric." (A.Pleșu, Minima moralia) (Ibidem, p.498) Este adevărat că atât elementele incidente (sau fenomenul incidenței), cât și celelalte categorii luate aici în discuție (elipsa, repetiția, anacolutul) au un element comun: poartă marca afectivității și spontaneității subiectului vorbitor și reflectă o predominare a dimensiunii stilistice a textului asupra dimensiunii sintactice. Dar, între „cuvintele și construcțiile incidente”, pe de o parte, și celelalte „fenomene sintactice”, pe de alta
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subiectului vorbitor și reflectă o predominare a dimensiunii stilistice a textului asupra dimensiunii sintactice. Dar, între „cuvintele și construcțiile incidente”, pe de o parte, și celelalte „fenomene sintactice”, pe de alta, există deosebiri esențiale: a. Fiecare din „fenomenele” sintactice: elipsă, anacolut, repetiție își au natura în ele înseși; identitatea lor funcțională este fixată de structura lor: Pe brumă desculț și pe rouă încălțat. șelipsaț Încet, încet, vara s-a dat la brazdă.” șrepetițieț Cuvintele și construcțiile incidente au această identitate numai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Na! Dănilă - zise el în gândul său - așa-i c-ai sfeclit-o?” (I. Creangă) b. „Fenomenele sintactice” sunt structuri de gradul II, în sensul că rezultă din modificări la care a fost supusă, din diferite motive, o structură primară; anacolutul, de exemplu, rezultă din întreruperea cursului inițial, „obiectiv”, al unei relații sintactice (cel mai adesea, de interdependență): „Moșneagul, când a văzut-o, i s-au umplut ochii de lacrimi.” (I.Creangă) „Elementele incidente” sunt structuri primare, proprii, de exemplu, vorbirii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
natură sintactică se pot explica fie prin greșeli de gândire (de logică), de pilda dezacordul dintre subiect și predicat, fie prin intervenția unor factori afectivi, în aceasta categorie intrând toate construcțiile care denota incoerență, lipsă de consecvența sau de continuitate (anacoluturi), improprietate a unor construcții și confuzie de planuri (de exemplu, între vorbirea directă și cea indirectă)84. Un profesor de Limba română trebuie să pretindă mereu elevilor săi respectarea calităților unei exprimări corecte din punct de vedere gramatical, care se
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
doxul (afirmație contrară unei opinii general acceptate). Corectitudinea constă în respectarea normelor limbii literare actuale, la toate nivelurile: ortoepic, ortografic și de punctuație, morfosintactic, lexicalsemantic și stilistic textual. Abateri frecvente: hipercorectitudinea (modificări fonetice, grafice sau flexionare determinate de false analogii), anacolutul (discontinuitate sintactică), dezacordul. Proprietatea are în vedere realizarea concordanței dintre conținut și expresie, dintre scopul comunicării și intențiile emițătorului, prin selectarea celor mai potrivite mijloace lingvistice (cuvinte, sensuri, forme, structuri). Precizia vizează coeziunea textului, realizată prin selectarea mijloacelor lingvistice adecvate
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
rustic (inclusiv regionalisme), frecvența mare a diminutivelor, abateri de tipul pleonasmului; - la nivel morfosintactic: prezența unor forme neliterare, a viitorului colocvial, a super lativului popular, frecvența mare a interjecției; modele sintactice bazate pe repetiții sau pe recurența lui „și“ narativ, anacolutul etc.; - la nivel stilistic: caracterul tradițional al figurilor de stil. Registrul stilistic cult implică situarea instanțelor comunicării artistice în orizontul culturii, fiind definitoriu pentru literatura cultă. Are ca semne distinctive informația culturală bogată și aplicarea consecventă a normelor limbii literare
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
stilistic popular; diferențieri în funcție de tipul de cultură: varianta oralității rustice/varianta citadină. - Mărci distinctive: frecvența substantivelor în vocativ, a verbelor la imperativ, a unor expresii colocviale, a exclamațiilor/interogațiilor, a interjecțiilor; elidări fonetice, topică afectivă, abateri de la normă precum dezacordul, anacolutul etc. Registrul stilistic scris presupune opțiunea pentru scriitura elaborată, al cărei criteriu valoric este originalitatea, pentru un limbaj autoreflexiv, conștient de forța sa de a întemeia universuri autonome, dar și de limitele acestor lumi semantice: - nivelul fonetic, caracterizat prin armonii
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
textual, contribuind la sporirea ambiguității discursului poetic: Lacul codrilor albastru (M. Eminescu); Dulce, ce începu / Cântecul, lauzi și tu? (L. Blaga); Norilor copacii le urzesc brocarte (T. Arghezi); dar vezi, de soare, / Visuri sute, de măcel, / Mă despart. (I. Barbu) Anacolutul este, ca figură de stil, un procedeu livresc prin care se întrerupe continuitatea sintactică în propoziție sau în frază. În limbajul comun este considerat o greșeală (lipsa de legătură dintre începutul și sfârșitul enunțului încalcă principiul coeziunii), dar în literatură
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
a discursului, modalitatea în care sînt combinate și aranjate cuvintele în frază. Din această categorie fac parte: figurile de construcție prin inversare (inversiunea, imitația, enalega), figuri de construcție prin exces (apoziția, pleonasmul), figuri de construcție prin subînțeles (elipsa, sinteza, zeugma, anacolutul) și incidență; (5) figuri de elocuție: prin extensiune (epitetul, pronominația), prin deducție (repetiția, metabola, gradația), prin relație (adjuncția, conjuncția, disjuncția), prin consonanță (aliterația, paronomaza, antanaclaza, asonanța, derivația); (6) figuri de stil: prin emfază (perifraza, conglobația, suspensia, corecția), prin întorsura frazei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cominația, imprecația, optația, deprecația, jurămîntul, dubitația, licența). Olivier Reboul prezintă o nouă taxinomie: (1) figuri de cuvinte: aliterația, paronomaza, calamburul, antanaclaza; (2) figuri de sens: metonimia, sinecdoca, antonomaza, metafora, litota, hipalaga, oximoronul; (3) figuri de construcție: elipsa, reticența, repetiția, antiteza, anacolutul, gradația, chiasmul, zeugma; (4) figuri de gîndire: hipotipoza, alegoria, ironia. Chaïm Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca arată cum se explică folosirea anumitor figuri determinate de nevoile argumentării. Pentru a scoate în evidență semnificația lor argumentativă, ei împart figurile în: (1) figuri
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
realizează comuniunea cu auditoriul). Catherine Fromilhague și Anne Sancier disting patru categorii de figuri: (1) figuri care se bazează pe semnificant (forma cuvîntului): aliterația, asonanța, paronomaza etc.; (2) figuri care se bazează pe combinări sintactice deosebite, sau figuri de construcție: anacolutul, zeugma, hiperbatul, hipalaga, elipsa etc.; (3) figuri care se bazează pe sensul anumitor cuvinte, numite figuri de sens sau tropi: comparația, metafora, sinecdoca, metonimia; (4) figuri care se bazează pe sensul global al unui enunț (numire figuri de gîndire: ironia
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
gîndire, care regrupează îndeosebi figurile ironiei, paradoxului, ca și pe acelea ale intensității (hiperbola, litota etc.), ale enunțării și ale dialecticii (apostroful, prozopopeea, prolepsa, paranteza etc.); (4) figuri de construcție, adică figurile care funcționează asupra simetriei (chiasmul), diverse construcții atipice (anacolutul, asindetul, hipalaga, zeugma), ca și repetițiile și acumulările (anafora, epanalepsa, pleonasmul, gradația). Studiile contemporane asupra discursului sînt ferm angajate în spațiul semiotic, căutînd să dezvăluie încifrările construcțiilor de cuvinte, cu ajutorul instrumentelor semantice și al organonului sintactic. Astfel, orice figură retorică
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
punctul de vedere al conținutului, nu există restricții tematice, dar la al cărei sens contribuie decisiv mijloacele non-verbale; în plus, se poate constata că, dacă la nivelul textului scris, continuitatea este dominanta structural- semantică, la nivelul textului oral, discontinuitatea structurală (anacolutul) și chiar semantică se instituie în normă specifică. Perspectiva sociologizantă privilegiază urmărirea stategiilor conversaționale, ca modalități de acțiune și interacțiune socială, în vederea prescrierii unor reguli care să eficientizeze comunicarea. Preocupările mai noi ale filozofiei limbii, ale sociolingvisticii, pragmaticii sau ale
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în care se produc incongruențe sintactice, forma verbului subînțeles diferind de cea a verbului exprimat: El bea vin, noi bere. Alteori, se consideră că unele forme de zeugmă se situează la limita acceptabilității în raport cu norma literară, fiind mai degrabă asimilabile anacolutului: El este tînăr și student. Fenomenul elipsei în general și al zeugmei, în mod special, poate orienta a n a l i z a d i s c u r s u l u i spre identificarea unor resorturi cognitive
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]