130 matches
-
termeni opuși, adică de a considera orice dat relativ al experienței ca având o valoare absolută. În același mod s-ar confunda printr-un paralogism grosolan, metodele și fundamentele disciplinelor etice cu acelea ale disciplinelor fizice: s-ar submina și aneantiza, Într-un cuvânt, lumea lui «a trebui să fie» (Sollen, n.n. - V.V.) cu aceea a lui «a fi» (Sein, n.n. - V.V.)”. În consecință: Statul este - după Del Vecchio - „punctul ideal de convergență a subiectivității, În mod esențial, proprie tuturor indivizilor
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
actor, interpretul contemporan a devenit un spunător inteligent. Piesa va fi citită În costume, cu machiaj’ - s-ar putea pune pe afișe.” „Spunătorul” de care vorbește regizorul rus nici măcar satisfacția cabotinului n-o poate avea! „Actorul contemporan caută să-și aneantizeze eul, să dea pe scenă iluzia vieții. De ce să se tipărească pe afi șe numele interpreților? Se poate numi interpret cel care se străduie să fie natură?[...]El nu ignoră că e un produs al artei teatrale. Acest nou stăpîn
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
în fața lui taică-miu. Ca de obicei, cu cât stăteam mai mult să analizez problema pe toate părțile, cu atât se înmulțeau dilemele, sporindu-mi nehotărârea. O nehotărâre care tindea să se amplifice până la dimensiunile unui blocaj total, menit să aneantizeze orice acțiune. În mod obișnuit, când ajungeam la faza asta, mă apuca un soi de disperare sau de lehamite care mă determinau să las lucrurile să se desfășoare de la sine, mizând mai apoi, când ajungeam la deznodământ în situație de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
confiscând‑i și ultimul manuscris. Astfel că din opusul lui M.O. lipsește volumul cinci, iar corespondența se reduce la acele douăzeci de scrisori trimise editorilor și prietenilor. Ceea ce n‑a fost ras de „sabia necruțătoare a revoluției“ a fost aneantizat de demența iubirii. Ce‑a fost a fost. Trecutul trăiește În noi, nu avem cum să‑l ștergem. Cum visele sunt imaginile acestei lumi și mărturii ale ființării noastre, ne vom Întâlni În vis: Îngenuncheați lângă godinul Îndesat cu lemne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de personalismul puternic al religiei creștine. Spre deosebire de alte religii — mă refer în special la cele asiatice —, în care Dumnezeirea, că nu este Dumnezeu, este un fel de abstracție, este o nirvană, un neant, este o anumită soluție de a te aneantiza și deci, până la urmă, de a fi absorbit în marele Nimic. Pe câtă vreme dincoace, deci prin sentimentul religios, în special creștin, stabilești niște relații directe și stabilești o comunicare și o comuniune între tine și Dumnezeu. Aceasta este la nivelul individului
ÎPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului: „Va trebui să ne reîntoarcem neapărat la principiile moralei creștine” by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/6016_a_7341]
-
în care pâlpâie dorința ctitoririi și obsesia valorii. Soarta culturii române se joacă, așadar, în spațiul meschin al unei minorități care-a abandonat, de fapt, lupta. Lenea, dezinteresul, nepăsarea cinică, prostia agresivă, invidia cronică sunt boli care amenință să ne aneantizeze, ca indivizi și ca entitate culturală, în câteva decenii. Dacă se păstrează ritmul descendent de până acum, e posibil ca procesul să se încheie mult mai repede, în zece-cincisprezece ani. A bon entendeur, salut!
Lecția de limbă și literatură by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6288_a_7613]
-
fost astfel orientat încât să facă posibilă , în timpul comunismului, manifestarea spiritului critic. Nu doar în România literară s-a manifestat, desigur, spiritul critic, dar acum mă refer la revista noastră. În era dogmatismului compact, de după 1948, spiritul critic a fost aneantizat, eliminat din societate, din cultură, din orice domeniu, iar tentativelor de a-l resuscita nu li s-a dat nicio șansă. La o conferință a tinerilor scriitori, din 1956, Radu Cosașu și Nicolae Țic au venit cu ideea că literatura
Spiritul critic și „România literară“ by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/6587_a_7912]
-
această fuziune”. Între timp, Virgil Duda a publicat cinci romane foarte bune. Toate rămân sub zodia verdictului formulat de regretatul Z. Ornea cu puțin înainte de a muri. Chiar dacă, în cel mai recent roman, Un cetățean al lumii, reperele geografice se aneantizează serios. Iar teritorialitatea este absorbită decisiv de memorie. Virgil Duda a rămas fidel unui proiect literar organizat după modelul Goethe, numit Jurnalul unei existențe. De aici insistențele suprapunerii vocii narative cu destinul autorului și parfumul puternic de autoficțiune. Reflexive și
Ancheta unui destin învins by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4435_a_5760]
-
deși înalt cleric, este echivalat cu diavolul și dictatorul, pentru că vrea să stârpească iubirea și vlăstarele ei, adică tot ce este venusian. Planetele, mult invocate în roman (p. 7), sunt privite ca tot atâtea potențe ale divinității, încât a le aneantiza acțiunea înseamnă a știrbi înseși posibilitățile de manifestare ale divinului. O lume închisă bate la ușă, cea a lui Saturn, părintele denaturat ce-și înghite copiii, metaforă (translatată de Culianu în trecut) a dictaturii. Împreună, membrii Academiei fac dovada că
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
Emil Brumaru Interpretează Mircea Rusu Cu o înverșunare demnă de ridicarea unei catedrale, curios, viclean, dedat la descompus eternitatea, bruftuluiam, dezmembram, aneantizam orice orologiu. Ajuns la un monumental aparat cu pendulă (deja săltasem în copilărie), suit pe un taburet vopsit lilial în alb, înălțîndu-mă în vîrful picioarelor pirpirii, am spart mai întîi sticla groasă, șlefuită-n fațete creatoare de curcubeie neașteptate... mda
Nu vă lăsați momiți de orologii (2) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/15152_a_16477]
-
la ale cărei mecanisme se adaptase, limba în care crescuse și pe care o folosea în relațiile cotidiene, pentru a se azvîrli în plin necunoscut. Pe de o parte, bucuria de a fi scăpat din chingile unui sistem dispus să aneantizeze însăși condiția umană, pe de altă parte, teama de a păși într-un mediu nou, potențial ostil, departe de familie, de prieteni și de toate deprinderile atît de familiare ale existenței pe care tocmai a părăsit-o. Să recunoaștem, o
Viața ca un film by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10919_a_12244]
-
Așa că o să discut trei pelicule, care nu meritau neglijența anterior acordată. Înainte să fi apucat să văd Pianista lui Michael Haneke, am fost întrebată dacă este un film postmodern. Acum pot să răspund: "da", spus cu toată gura. Este, pentru că aneantizează limita - mai exact ar fi mimesis-ul - dintre artă și viață, șterge granița dintre arta cică înaltă și cea populară amestecând sadomasochismul cu Schubert, plus că își bate capul de la o poștă cu Lacan și Foucault (asta promit să detaliez) și
Trilogie de psihologie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11039_a_12364]
-
ierarhie de valori), căci nici o clipă nu s-au gândit să-i substituie pe Marin Preda, Nichita Stănescu sau Nicolae Breban lui Liviu Rebreanu, Arghezi sau Camil Petrescu. Prin comparație, ne apare ca nerezonabilă tentativa unor critici de a-i aneantiza sau de a-i diminua considerabil pe Marin Preda sau Nichita Stănescu și de a-i înlocui cu scriitori postmoderni sau optzeciști. Adevărata miză, după cum ne învață istoria literară, constă în construcția unui nou canon (dacă se poate), iar nu
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
spiritul are ca mediu propice de manifestare cultura, factorii nu funcționează pe principiul vaselor comunicante, întrucît cultura e o alegere între altele, relativ indiferentă pe drumul mîntuirii, pe cînd spiritul e miza capitală a ființei în absența căreia cultura se aneantizează: "ŤAm încercat să pun în evidență acest neant care este absența credinței, absența vieții spiritualeť". între viața mondenă, subordonată neesențialului, și "viața cosmică" se ivește un abis în care "Ťlumea își pierde capul, vremea, viața, sufletulť". Alte disocieri pe care
Eugen Ionescu pe via religiosa by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10198_a_11523]
-
săi de oțel orice materie și orice forță contrarie interesului de grup. Asemeni vocii interioare bacoviene, Iliescu poate exclama: "Mi-am îndeplinit toate profețiile politice, pot să mor liniștit!" El are dovada că a avertizat asupra primejdiilor care amenință să aneantizeze, astăzi, partidul. Ce e drept, a vorbit într-un limbaj metaforic, despre "îmburghezire", despre "ciocoii partidului", despre "corupție". Ba chiar i-a atașat lui Năstase o etichetă de care n-a mai scăpat (,Arogantul") și, dacă mă gândesc bine, porecla
Tăcerea lui Iliescu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10753_a_12078]
-
supraexpunerea creează respingere, sau măcar indiferență. În această slăbiciune rezidă și fascinația exercitată de romanul hard-boiled american. După Al Doilea Război Mondial sintagma „crime novel” a început să trimită automat la tradiția Hammett- Chandler, singura viabilă și conținând sămânța globalizării, aneantizând formulele de tip european (de la Agatha Christie la Georges Simenon), a căror obsolescență le condamna la insignifianță și marginalitate. Puterea expresivă și soliditatea stilistică au depășit granițele literaturii, devenind un trade-mark al felului în care erau percepute chiar Statele Unite. Narațiunea
Detectivi în iarnă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4068_a_5393]
-
Dragostea (asimilată, abisal, unui oniric Dans; ce dezvoltări hermeneutice ar putea porni de aici!) este, indiscutabil, singurul suport valid al eului, singurul refugiu din fața atrocităților și trivialităților, din fața platitudii sufocante, ce ne asaltează, pretutindeni și necontenit, ce amenință să ne aneantizeze. “Cine mai trăiește ca noi? ‘Atât de puțin’? s-ar întreba unii. ‘Atât de mult’?, alții. Ne-am sudat foarte repede, ca două persoane într-un androgin”. (Revenirea) Apa poate fi citită, ba chiar trebuie citită, ca o mare carte
IOANA BORCHIN SAU REMINISCENŢA PARADISULUI PIERDUT de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1802 din 07 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342686_a_344015]
-
d-aia mi-a dat Dumnezeu ochi și urechi, ce ca dumneata care-ți vîri toată ziua nasul În cărți și nu vrei să vezi ce să Întîmplă pă lumea asta... țexistența În ficțiune ca și alcoolul sau fervoarea mistică aneantizează limitele generatoare de durere cine a zis asta Îmi citesc creierul cu un ochi fără văz felul acesta lejer de a păși Într-un spațiu abstract este de o nesfîrșită tandrețe, nu fac nici un efort nu deschid nici o ușă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
unui deșert cenușiu. Cu cît mă umflu și mă Înalț peisajul se micșorează. Dune mărunte, vălurite pretutindeni, pe bănci, În jgheaburi, În gurile pubelelor, pe capota cărucioarelor de copii, pe căpăcelele sticlelor de lapte, dune care foșnesc amețind toate formele, aneantizînd culorile Într-o singură lumină albă, spectrală. Mă clatin Într-un craniu, sînt creierul lui uscat, scîrțîitor. Produc idei de praf care se scurg lent undeva În adînc, pe fundul unei clepsidre ce nu mai poate fi răsturnată. Un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
odinioară fișiere sistematice aduse la zi și sertărașe ținute Într-o impecabilă ordine, că puteam rezista oricărei concurențe, că puteam cîștiga pariuri și competiții... Ușile se Închid, eclipsa se lățește pe memoria mea - ce aburită, ce penibilă lună mai care aneantizează toate marginile și cultura ca apa curgînd de-a valma În circumvoluțiile mele. Penibile aceste recunoașteri În mizeria cărora Încă mai tresare vanitatea. CÎnd mă aflu În locuri unde știu că nu mă vede nimeni sau cînd sînt singură acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
curiozitatea, cînd Între noi va fi exclusă orice tranzacție comercială și nu voi mai fi În stare să vă fac nici un contraserviciu, să mă căutați totuși furibund, la modul cel mai absurd și nerentabil, Într-o mare tulbure, lîncedă, care aneantizează impulsurile individuale ale microorganismelor imposibil de identificat În tonele de plancton? Oare ce coliziune stranie În cosmosul unei secunde ar putea să vă stîrnească un interes total irațional, un coup de foudre Între două realități reciproc abstracte, ca să simțiți nevoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
talentului. Probabil că fiecare om are nevoie de un semn anume prin care să fie el Însuși, neasemănător cu nimeni. Așa au apărut numele ca expresie a unei particularități prin care individul devenea un produs unic, de neconfundat. Dar mulțimile aneantizează particularul prin repetabilitate și ceea ce inițial fusese destinat a fi unic a devenit masă informă și anonimă. Oamenii aceia vechi, uitați În așezările lor mărunte, trăind În monotonia propriilor nume ca niște insule pierdute În imensitatea oceanului lumii, imaginați-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ridicat confiscînd-i și ultimul manuscris. Astfel că din opusul lui M.O. lipsește volumul cinci, iar corespondența se reduce la acele douăzeci de scrisori trimise editorilor și prietenilor. Ceea ce n-a fost ras de „sabia necruțătoare a revoluției“ a fost aneantizat de demența iubirii. Ce-a fost a fost. Trecutul trăiește În noi, nu avem cum să-l ștergem. Cum visele sînt imaginile acestei lumi și mărturii ale ființării noastre, ne vom Întîlni În vis: Îngenuncheați lîngă godinul Îndesat cu lemne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nu pentru că nu ar exista, nu pentru că nu ar fi posibil, ci pentru că ei nu-l slujesc cum trebuie. Binele nu poate fi decât bine. El nu se poate tranforma în ceva care face rău, pentru că ar însemna să se aneantizeze. Dar binele poate să fie îndepărtat în întregul lui dacă este slujit prost. Pentru că binele nu poate fi decât un întreg. De asta credința e universală, iar Biserica ajunge a o scrie cu literă mare: Pentru că este formată din sufletele
CĂTRE DIMITRIE GRAMA (1) de CORNELIU LEU în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362433_a_363762]
-
de grea, de profundă, încât culorile se amestecau, flash-urile existenței noastre zilnice înghețau ca în niște diorame, timpul stătea în loc, iar istoria mută tindea către preistorie. Târziu, foarte târziu, atunci când ultimele sensuri ale acestui domino absurd tindeau să se aneantizeze, să propulseze totul în haos, s-au auzit țipetele pescărușilor. Sfâșietoare, premonitorii, ca scâncetul inocent al unui nou-născut. M-am trezit brusc și m-am privit în oglindă. Am văzut două chipuri, iar uriașa teamă care m-a cuprins m-
MIHAI IUNIAN GÎNDU [Corola-blog/BlogPost/350235_a_351564]