290 matches
-
cinste până când s-a aflat că practicau creștinismul în secret. Ei au fost apoi pedepsiți sever, Vah a murit în timpul torturii, iar Serghie a fost în cele din urmă decapitat. Cu toate acestea, din cauza anacronismelor istorice, hagiografia lor este considerat anistorică. au fost foarte populari în Antichitatea târzie, iar biserici în cinstea lor au fost construite în mai multe orașe, inclusiv la Constantinopol și la Roma. Prietenia strânsă dintre cei doi este evidențiată în hagiografii și tradiții, ceea ce-i face să
Serghie și Vah () [Corola-website/Science/336877_a_338206]
-
ea însăși: întemeierea valorii românești de măsură (poate și de dreptate, lege) pe altă dimensiune decît a raționalității". Ce "actualizare" a României ar fi cu putință fără "modernism", "industrializare", "agricultură intensivă"? Cum am putea ieși altminteri din "România patriarhală, sătească, anistorică"? Admițînd încă o dată că "raționalitatea nu ne-a tulburat niciodată în chip deosebit", C. Noica pare a subscrie, el însuși, la ceea ce combătuse anterior, adică la o concepție arhaică, contemplativă și abulică, din care decurge o morală paseistă: "Noi nici
Oscilațiile lui Constantin Noica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15964_a_17289]
-
lucrurile încep să se clarifice de la sine; Dumnezeu ne-a programat goi pentru eternitate, iar istoria ne-a îmbrăcat. Material suficient pentru ca un mare iubitor al clasicismului, l-am numit pe George Călinescu, să exclame că nudul este etern și anistoric, în vreme ce costumul datează sau că nuditatea este măreață și ingenuă, pe cînd alterarea ei cu o singură piesă vestimentară aduce totul în vulgaritate. Și pentru că tot veni vorba de clasicism, este notoriu că orice variantă a acestuia, fie ea greacă
Nudul, între mistică și păcat by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9015_a_10340]
-
nu exclude Însă munca pentru oricine vrea să câștige mai mulți bani (Rifkin, 1996). Ideea filiației este aici subînțeleasă: părinții noștri au muncit destul și pentru noi. I s-a reproșat lui John Rawls că presupune natura umană a fi anistorică, În timp ce lui Rifkin i s-a obiectat că nu ține seama deloc de faptul că munca este un factor de autosusținere a individului, de dezvoltare personală și, implicit, de integrare socială. Într-o lume de asistați sociali, solidaritatea Înțeleasă În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
uzanțelor sale, a normelor și modurilor sale de gândire, fapt ce implică devalorizarea celor aparținând altor grupuri (etnocentrism În sens antropologic). Ipoteza dorinței de homofiliație fizică poate deveni totuși obiectul a două interpretări distincte și incompatibile: 1) o interpretare antropologică anistorică, aceasta constând În Înscrierea dorinței de homofiliație În natura umană, indiferent cum o definim, sau În punerea ei pe seama unei nevoi ipotetice de identitate primordială; 2) o interpretare istorică și culturală care presupune că această dorință vine să Înlocuiască În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
paleolitice, boșimanii din Kalahari, cele care, în loc să descrie starea umanității de dinainte de apariția complexității, sunt, în realitate, produsul istoric al unor puternice forțe instituționalizate. Astfel că, ignorând istoria populațiilor actuale de vânători și culegători, riscăm să idealizăm, să portretizăm ca anistorică, sau să folosim imprudent, ca sursă de inspirație, societăți vânătorești (sau devenite vânătorești) din medii extreme, care au ajuns acolo prin presiunea altor populații, în decursul unei istorii lungi, punctată de reculuri, acumulări gradate sau reveniri ciclice la economia de
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
noul activist" și țăranul român, iar modalitățile interacțiunii lor au mers de la ignorare reciprocă și non-beligeranță în cel mai bun caz ("boicotul istoriei" de care a vorbit Blaga la un moment dat, nu era chiar o prostie, țăranul român trăind anistoric), până la crâncene episoade de război civil sătesc. Relatări despre colhozuri înființate dimineața, de formă și sub amenințarea armelor, și desfăcute noaptea, după ce securiștii și activiștii plecau, sunt dintre cele mai benigne. Restul, sălbăticia împotrivirii din satele Dobrogei, bunăoară, sau de
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
sale cele mai proprii", sentimentul pesimist nu trebuie să fie caracteristic, de aceea "cele mai proprii" e înlocuit cu neutrul "mai noi". în alt loc dispare pur și simplu adverbul "pururi" (referitor la îndreptarea inspirației poetului spre trecutul istoric și anistoric). Din afirmația că Eminescu avea o viziune a vieții "în care progresul nu mai poate ocupa nici un loc", secvența citată dispare în ambele reeditări. O frază ca "Atitudinea spirituală a lui Eminescu orientată într-un sens opus civilizației va reflecta
Armoniile cenzurii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14547_a_15872]
-
Asociației Scriitorilor din Craiova) nu se revendică de la o teorie a influențelor, întrucât cartea evită situarea într-un plan diacronic. Obiectul fiind „romantismul după romantism” în poezia românească din secolul al XX-lea, G. se limitează la o accepțiune tipologică, anistorică a conceptului de romantism, văzut ca „arhetip spiritual și ca eon stilistic”. Lucrarea conține studii despre Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Al. A. Philippide, G. Călinescu, Eugen Jebeleanu, Emil Botta, Radu Stanca, Nicolae Labiș, Nichita Stănescu și Adrian Păunescu. Un prim
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287259_a_288588]
-
în centralitatea canonului românesc este maladivă pentru națiunea română, iar ca temei și pretext pentru asemenea "concluzii" îi servește cartea Ioanei Bot, Eminescu poet național român, apărută în 2001, în care autoarea insistă în ideea că "un Eminescu paradigmatic și anistoric neschimbător și pururi exemplar pentru toată suflarea românească este o formulă mortificantă" (p. 60). O contrazic însă atâția și atâția mari intelectuali români care, canonizându-l pe Eminescu, n-au văzut în el pe un "frigid", "imobil", "mortificant", "ilizibil" și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tău, un discurs nu ca reacție de cititor, ci ca reacție de analist. Horea Poenar: Dar asta și faci, doar că acoperi cu o mască experiența aceasta sau - bănuiesc, o Împăturești În canoane discursive. Dacă renunțăm la ideea de identitate anistorică, atunci nu mai avem decât acea identitate care se constituie În momentul evoluției, În temporalitate. Singurul lucru care ne scapă de patologic este memoria, datorită căreia putem pune În legătură identitățile noastre care, vrând-nevrând, se află Într-o spirală continuă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
trebuie să se poarte „mascat” În cultură: că trebuie să ascundă substanța autentică a gândirii sale sub platoșa unei formule culturale de acoperire. Acesta a fost, după mine, ontologismul heideggerian, care e orice altceva, În accepțiunea lui Noica, dar nu anistoric sau supraistoric, cum ar trebui filosofic să fie. Heidegger coboară din fenomen În ființă, pe buna logică a lui Husserl. Noica, vorbind despre Heidegger, procedează invers: discută despre patologia ființei, despre „bolile” ei - altfel spus: deschide ființa Înspre patologia istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
folcloriști, pe etnologi, ci și pe istoricii religiilor și pe antropologi (legendele, basmele, baladele). Prin istoria religiilor, experții În studiul istoriei se implică așadar direct În recuperarea sensului istoric al unor procese și fapte considerate, În mod tradițional, mai degrabă anistorice. În orizontul unui asemenea efort se Înscrie și investigarea locurilor memoriei, care aduce În prim-plan mai multe categorii de fapte decât permitea studiul istoric al religiilor, fie și În interpretarea generoasă a unor experți (ca Mircea Eliade) care alăturau
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
esențiale: decontextualizarea: s-a argumentat că, atunci când H. Breuil (1952) a comparat unele elemente ale societăților din Noua Guinee cu cele paleolitice, a neglijat total contextul descoperirilor. prezentismul: teoriile fondate pe comparatism implică o anumită contracție a timpului, o perspectivă anistorică, deoarece comparațiile apropie o societate paleolitică și una actuală; omogenizarea: aceste teorii au elaborat o vedere omogenă și utopică a vânătorilor-culegători din Paleoliticului superior, considerându-le o simplă extensie a „prezentului etnografic”. Toate aceste critici au fost foarte bine rezumate
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Monica Mărgărit () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_647]
-
spațiul-timp al prototipurilor, despre pluralitatea universurilor, despre conștiința de sine a celui ce își descoperă structura arhetipală, replasând teme și situații mitic-mistice în decor SF și descriind plasarea în lume a unui personaj al scriitorului în funcție de situațiile descrise în listele anistorice. Într-o vreme când numele lui Mircea Eliade era sub interdicție, când proza lui V. Voiculescu era menită unei circulații restrânse, C. a dominat un sector al literaturii cu tradiție în proza autohtonă, adaptându-l la cerințele tehnicii moderne, Dinții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286330_a_287659]
-
este de părere că metafora literară nu este o legătură verbală, ci o tranzacție între contexte, o analogie între obiecte. 28. Vezi Milman Parry, The Traditional Metaphor in Homer, în Classical Philology, XXVIII (1933), pp. 30-43. Parry arată că, procedând anistoric, Aristotel a considerat metaforele lui Homer identice cu acelea ale poeților ulteriori; autorul compară "metaforele fixe" ale lui Homer cu acelea ale poeților care au scris în limba engleză veche și (pe o scară ceva mai limitată) cu acelea ale
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
sau nu încă, inventarea lucrurilor ex nihilo. Proiectul unui Bauhaus electronic ridică probleme mai radicale, în primul rând pe cea a universalului rău: cel care suprimă profunzimea timpului și singularitatea facturii. Imaginile numerice frapează prin aspectul lor a-cosmic și anistoric. Dificil de datat și situat, ele au cel puțin alura unui esperanto vizual. Forța de expansiune a instrumentului simbolic, caracterul internațional al limbajului binar, este și slăbiciunea lui. Faptul că este transversal tuturor țărilor și latitudinilor constituie o șansă științifică
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
În ciuda vexațiunilor administrației universitare, care speră că va abandona și va pleca. Acești tineri de valoare europeană simt constrângerile regimului comunist ca pe o traumă morală, ca un atentat la identitatea lor europeană. Ei se simt Închiși Într-un lagăr anistoric. Ei acuză autoritățile de la Chișinău că au creat un cadru normativ din care au exclus ideile de legalitate, dreptate socială, moralitate. În consecință, refuză acestor conducători dreptul de a dialoga cu poporul, În calitate de reprezentanți legali și cred că nici unul nu
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
tipar (atât în ordine cronologică, cât și logică) a unor serii de fenomene 92. Termenul de arhetip devenit popular datorită lui Jung, deși folosit în alt sens ("structuri ale inconștientului colectiv") decât cel pe care i-l dă Eliade ("categorie anistorică preformală și preformativă, model la care se referă sau se conformează ceva. În acest caz, dihotomia cea mai probabilă este aceea între arhetip și istorie"93), a fost găsit de către istoricul religiilor în opera lui Eugenio d'Ors, și apoi
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Simion, "Postfață", la Mircea Eliade, Proză fantastică, vol. V, Editura Fundației Culturale Române, București, 1992, pp. 210-211. 395 Elena Niculiță-Voronca, op. cit., vol. II, p. 447. 396 Analizând mentalitatea arhaică și istoria literară, Eliade observă că imaginilor, arhetipurilor (adică ceea ce este anistoric, suprapersonal, "etern" în om) le corespunde ceea ce găsești în orice personaj, dacă te ocupi de viața lui interioară. Originalitatea personajului constă în a povesti ce face el. (Mircea Eliade, Jurnal, vol. I, Editura Humanitas, București, 1993, p. 201). 397 Mircea
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ortodoxia, bazându-se pe argumentul constituirii culturii române moderne pe baze laice: „E de mirare cum, într-o cultură cu atâtea rădăcini în viața țărănească, studiile religioase sunt încă prea puțin gustate. Să se datorească aceasta în primul rând structurii anistorice a ortodoxiei? Dar cultura românească modernă s-a organizat în bună parte pe temeiuri laice. Și oricât ar părea de paradoxal, spiritul laic s-a interesat cu pasiune, pretutindeni, de istoria religiunilor, mai ales de istoria comparată a religiunilor” - cf.
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
satul, decojit „ca un ou curățat”, se situează într-o zonă incertă, ființând între puritatea inițială de dinainte de păcat, pe care aspiră să o atingă Cavalerii, și păcatul ca atare, înfățișat de reprezentanții lui Nefârtate, lumea tuciurie a unei vieți anistorice; pentru că țiganii, în viziunea mitică a prozatorului, nu au intrat niciodată în cursul istoriei, au fost mereu deasupra sau în afara vârstelor civilizației. Sensul dual al fenomenelor, pe care A. îl împinge până spre unele valori cu rezonanțe bogomilice (de unde și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285420_a_286749]
-
cu conștiința că este o pseudorealitate, o realitate iluzorie. Este necesar să facem o distincție între mit și legendă, deoarece ele pot părea asemănătoare sau identice. Mitul reflectă o viziune despre lume care implică divinitatea și omul, situați întrun context anistoric, în timpuri imemorabile, punând în evidență percepția vieții din perspectiva raportării la postexistență. Legenda nu mai prezintă faptele într-un illo tempore iar personajele sunt aparent istorice, reale sau imaginare sau atestate istoric. Mitul lui Orfeu a străbătut toate timpurile
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Socrate pare o întreprindere foarte dificilă când între ei și noi se intercalează douăzeci și cinci de veacuri, când ei au acumulat sedimente ce fac necesară o curățire intelectuală care impune în prealabil imposibila obiectivitate, pariul unei restituiri autentice, mitul unei lecturi anistorice, atemporale, sub specie aeternitatis. Arheologia lucrează cu obiecte moarte și nu poate reda o vitalitate fără a trăda un adevăr imposibil de cunoscut în mod definitiv. 3 Logica învingătorilor. În jocul contextelor, există unul cu adevărat important: cel al mizelor
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
evoluează, se deplasează, ajustările intervin în condiții care hrănesc analiza structurală și analiza sistemică. Pe de altă parte, deciziile individuale, chiar raționale, pot conduce la dezechilibre globale, raționalitatea fiind ea însăși relativă. Este evident faptul că nu există canon fix, anistoric, care să definească realitatea în sine (Kuhn, Feyerabend, Foucault), dar nu putem accepta pentru aceasta ideea relativității absolute în care totul vine să se dizolve; la limită, concepția însăși de relativitate este relativă. Auguste Comte voia să substituie peste tot
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]