36 matches
-
adevăratei realități conturează un segment intratextual din cele pe care le vom numi ideatice. Teza dezvoltată în hipertext, apoi în hipotext este aceeași, însă demonstrația diferă prin dimensiune, ritm/ton, organizare (raport sintactic predominant, dispunerea enunțurilor în funcție de lungimea lor climax, anticlimax, simetrie sau aspect eterogen) și argumentele aduse. Repetarea este determinată de componenta ideatică, iar diferirea se relevă sub aspectul morfologiei (intra)textuale. În fragmentul din Sărmanul Dionis, experimentul care ilustrează relativitatea spațiului este descris într-o frază segmentată în trei
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lunei un ce alb, lung și transparent, care se mișca necontenit și a cărei forme se schimbau când în om, când în elefant, când în șerpe [...]". Monstruoasa creatură ivită la capătul complexei metamorfoze antropo-elefantino-ofiomorfă se dovedește a fi, într-un anticlimax ironic, un simplu prosop agățat la fereastră și scăldat de lumina rece a lunii. Naratorul știe să dozeze suspansul, astfel încât, după aparent liniștitoarea descoperire, tânărul este proiectat în teroarea nedistilată degajată de animarea inexplicabilă a unui vechi portret înrămat: "văzui
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ce se strâmba și tremura mai mult, și a cărei ochi stinși se pironea asupra mea". Paralizia corporală este urmată de o sugestivă hipnoză, executată de temuta figură din tablou, iar starea de tensiune se disipează într-un deja familiar anticlimax secund, constituit de intruziunea canină: "Atunci!... o grozăvenie!... auzii o bătaie în ușă: una, două, trei... [...] Era cânele Balan care, scărpinându-se la ureche, lovea cu cotul piciorului în ușă". După cum se poate lesne bănui, revelația are puterea să efaseze
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
sunt fie „impertinente”, fie „apocrife”. Cum a ajuns d sa la această clasificare?! Simplu, le-a gândit, prin recompunerea fastuosului trecut moralizator, racordat la „râsu-plânsu” realităților noastre... De la un „Regim democratic” până la procesul de „Facere și Contra-facere” - devenind martori la anticlimaxul vârstelor umanului, de la cea de aur, la cea de fier... și... până la cea de plastic..., adică de la facere (creație pură) la anticreație (falsurile zilelor noastre). și-n această căOătorie printre „impertinențe” și „apocrife”, scriitorul-filosof se-nsoțește cu doi frați... îi bănuiți
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
o mașină sexuală care poate avea orgasm, arhitecturi 266 fabuloase, expoziții și exhibiții) formează partea centrală și cea mai lungă a "Muntelui Sacru". Formația fiind completă, cei zece pornesc spre cucerirea nemuririi. Aici alegoria devine mult prea apăsată, generând un anticlimax destul de stânjenitor, dar necesar în economia filmului. Peisajul natural se substituie celui fabricat din scenele anterioare. False nemuriri sânt aglomerate într-un Panteon prin care cei zece (sau Cei Zece) trec cu dispreț. Sânt nemuririle "lumești", pe orizontală: celebritatea, gloria
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Vianu este depășit!“. „Și ce asta Înseamnă că i-a insultat pe profesori?“, Întreabă, plin de curaj, un student dintr-un an mai mic. Nimeni nu-l ia În seamă. „A Îndrăznit s-o contrazică pe Vera C. În legătură cu prezența anticlimax-ului la Shakespeare“, adaugă asistentul de universală. Se votează. Studentul din anul mai mic părăsește sala din jenă. Sunt sancționat În unanimitate. Mi se promite ridicarea sancțiunii imediat după repartiție. Quod erat demonstrandum! (Înainte de repartiție) În timp ce citesc, pe balconul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Margaretele ce se lasă mângâiate de boarea vântului de primăvară; ah, iar n-am văzut când s-a topit zăpada, iar am fost furat de viață. (acum) La seminarul special de literatură universală, o contrazic pe Vera C. În legătură cu procedeul anticlimax-ului la Shakespeare; deși eu doar mi-am exprimat o altă părere, ea mă reclamă la decanat și la rectorat că am insultat-o. Profesorul D.P., decanul, mă oprește pe hol foarte preocupat și-mi spune că a fost nevoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
analogiile; prezentarea se face pe orizontală, la nivelul înțelesului primar; (!!) dar în același timp, descoperind în ele simplitatea și armonia proporțiilor care farmecă, încântă, extaziază;aspectele peisagistice sunt înregistrate gradat; deci com putea vorbi de un climax sau de un anticlimax; 76gradația înregistrării aspectelor adaugă peisajului argumentul înscenării de la detalii, segmente, părți componente -la întreg (sau invers); - versul este, de obicei, plin și muzical; se remarcă prin rotunjime, transparență, cursivitate; - în pastel se renunță la complicare prozodică (deci simplitate, dar nu
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
pare doar autoreferențial, pare autoreverențial : finalul e un fel de Indiana Jones îl întîlnește pe E.T. și întîlnirea n-are nici un fior parcă ar fi două exponate dintr-un muzeu construit de Spielberg în cinstea propriei opere. Pînă la acest anticlimax, filmul e în general plăcut, dar nu decolează cu adevărat decît în vreo două momente (o dată, desigur, pentru secvența aceea de 25 de minute). în rest, e mai puțin o aventură în toată puterea cuvîntului decît o vizită într-un
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
fin du monde. Naratorul însă a pre- gătit ieșirea din tablou nu pe poarta sublimului, ci pe cea a deriziunii. Climaxul adus de aceste scurtcircuite care leagă indubitabil lipsa de patriotism de revolta boxerilor este întors pe dos într-un anticlimax, compromiterea cul- turii de rapiță. Excesul derivă abia din această mișcare care aruncă totul în derizoriu. Monstruozitatea nu este cea a tabloului apocaliptic, ci aceea a mecanismului discursiv. Ce anume provoacă în Nae o astfel de disponibilitate pen- tru abnorm
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
om al legii, poli- țistul Stan Popescu, aflat într-o stare avansată de mahmu- reală și turpitudine. Scena este întrucâtva memorabilă prin grotesc, cu atât mai mult cu cât este plasată la finele istoriei scurte a republicii ploieștene, ca un anticlimax deriziv. Autorul își asumă prin titlu tocmai această defor- mare, iar intenția sa depășește nivelul anecdotic pentru a reproiecta textul ca un comentariu al acestei deformări. Ceea de-a doua deformare este și ea semnificativă, Rică Venturiano utilizează dictonul latin
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]