31 matches
-
orizontul vieții. Întrebările privind educația în viitor nu se opresc aici, se cer unele precizări vizînd "dezvoltarea personalității". Secolele al XVIII-lea și al XIX-lea au promovat cu prioritate ideea dezvoltării rațiunii; secolul XX a reacționat prin numeroase tendințe antiintelectualiste (psihanaliza, personalismul, existențialismul, non-directivismul ș.a.). Realizările din domeniul științei și tehnicii impun, în continuare, dezvoltarea rațiunii, fără a se neglija însă cultivarea sensibilității. Oamenii speră că în viitor vor exista condiții mai bune pentru antrenarea și dezvoltarea tuturor posibilităților și
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
dintre religia populară și religia savantă. "Religiozitatea populară este una vie, trăită căci ea corespunde dorinței oamenilor de a avea o legătură cu divinul, în relații mai simple, mai directe, mai imediate și mai rentabile. Este vorba de o reacție antiintelectualistă care rezultă din necesitatea satisfacerii unei curiozități simple, umane în fața sacrului"47. Lumea sătească mai păstrează și azi ceva din vechile sensuri și semnificații ale acestor practici. Însuși mentalul tradițional privind (ne)acceptarea sa pare să mai supraviețuiască aici. În
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
O mare parte din analizele întâlnite operează o distincție clară între cele două forme de manifestare a religiosului în lume292. Michel Meslin 293, de pildă, identifică pe baza unor dispoziții antropologice imediate un set de particularități. Astfel, religia populară este antiintelectualistă, afectivă, pragmatică, în timp ce religia savantă este intelectualistă, birocratică și ideologică. Conform acestei tipologii, în religia populară divinitatea trebuie să fie apropiată, concretă și eficace. Divinitatea intervine în viețile oamenilor, le poate face cunoscută voința sa, este activă și omniprezentă. În
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
și editează într-un număr limitat de exemplare revista „Luna”. A mai colaborat la „Insula” și „Cuvântul”. B., un bonom, un epicureu, a rămas multă vreme oarecum ignorat de istoria literară. În 1918 tipărise două broșuri: Glossa spiritului cărturăresc. Încercare antiintelectualistă - în care, printre altele, exprima astfel de crezuri: „Suntem impetuoși, năvalnici. Disprețuim pe molatici, pe îndoielnici și pe obosiți”; „O voință mare și puternică și o mare speranță”; „Drepturile noastre le cucerim”; „Convingem prin GEST, nu numai prin raționament”; „Ne
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285683_a_287012]
-
Saint-Simon, din care extrage două citate plasate ca moto: „Il faut que celui qui écrit des mémoires, aime la vérité jusqu’à lui sacrifier toute chose.” „J’ai chérie la vérité jusqu’à contre moi-même.” SCRIERI: Glossa spiritului cărturăresc. Încercare antiintelectualistă, București, 1918; Ce vrem. Catehism pentru suflete nehotărâte, București, 1919; Memorii. Caleidoscopul unei jumătăți de veac în București (1900-1950), pref. P. Leonăchescu, București, 2000. Repere bibliografice: Șerban Cioculescu, Amintiri, București, 1975, 278-286; Florin Faifer, Necruțătorul, CL, 1999, 12; Iordan Datcu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285683_a_287012]
-
succesiv, "acțiunile cosmogonice, marea iubire, nebunia și moartea"116. E drept că, în analiza erotismului eminescian, Călinescu exaltă "serafismul animal", "nevinovăția naturală a ființelor ce se împreună neprefăcut", e drept că lirica erotică a poetului îi pare "suav genitală", adică antiintelectualistă și anti-sentimentală (într-un cuvânt: antiromantică). Însă asemenea afirmații nu-s deloc "triviale" și nu demitizează biografia poetului, ci o reconfigurează la alt diapazon, nietzscheean-vitalist (nicidecum "naturalist", cum s-a afirmat). Asemeni criticului de la Sburătorul, Călinescu vede în Eminescu "un
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]