51 matches
-
câteva zile după ce încetase să apară „Școala nouă”. Probabil că îndatoririle pe care Vaian le avea în redacția noii gazete îl împiedicau să se mai ocupe de redactarea revistei scoase împreună cu Ibrăileanu. La M. se face simțită o ușoară tendință antijunimistă, de esență politică, nu și culturală. Un program literar gazeta nu are, dar Vaian continuă aici activitatea începută sub auspicii atât de favorabile la „Școala nouă”. El publică versuri erotice, unele reluate din „Școala nouă”, schițe inspirate din realitățile sociale
MOLDOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288225_a_289554]
-
Întâmpinat Împotriviri, că au existat manifestări care au respins teoriile literare și artistice promovate de junimism prin revista Convorbiri literare. Vorbind de acești «adversari» ai junimismului, mai toți istoricii literari folosesc aceeași tactică. Cu lux de amănunte sunt redate criticile antijunimiste ale lui Hajdeu, Aron Densușianu, V.A. Urechia, N. Scurtescu, Anghel Demetriescu sau Al. Macedonsky și În mod fugar lupta antijunimistă a presei muncitorești În frunte cu Contemporanul și cu animatorul său ideologic C. Dobrogeanu-Gherea (Ă). Singurii care aduceau o
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de acești «adversari» ai junimismului, mai toți istoricii literari folosesc aceeași tactică. Cu lux de amănunte sunt redate criticile antijunimiste ale lui Hajdeu, Aron Densușianu, V.A. Urechia, N. Scurtescu, Anghel Demetriescu sau Al. Macedonsky și În mod fugar lupta antijunimistă a presei muncitorești În frunte cu Contemporanul și cu animatorul său ideologic C. Dobrogeanu-Gherea (Ă). Singurii care aduceau o critică esențială junimismului, care denunțau În mod categoric caracterul reacționar al teoriei «artei pentru artă» erau socialiștii și În fruntea lor
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
literar-științifice a studenților români. Prieten cu Eminescu, e unul dintre partenerii de discuții ai poetului, dar între ei va interveni, din cauza opiniilor politice diferite, o ruptură. B., ale cărui sentimente naționale nu pot fi puse la îndoială, a fost un antijunimist convins și un adept al purismului în limbă. Ales secretar general în 1871, el îl înlocuiește, șase luni mai târziu, pe I. Slavici la președinția societății „România jună”. În 1872, după terminarea studiilor universitare, este numit profesor de limbile latină
BUMBAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285946_a_287275]
-
dedans." În politică "a pendulat între liberali și conservatori, a părăsit un partid pentru altul, a aderat la o formație doar pentru a obține un post politic și apoi a denigrat acea formație, a fost dinastic, apoi antidinastic, junimist și antijunimist etc." (V. Silvestru), adică a trecut pe la grupul junimist al lui Maiorescu și P. P. Carp, grupul socialist al lui Gherea, gruparea radicală a lui Panu, partidul conservator, disidența tachistă, de parcă ar fi fost călăuzit de ideologia moftangiului pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
generic, însă tematizate diferit: Linii de orientare, Critica diletantismului, Cultura, Misticismul, Ortodoxia etc.). E vorba, așadar, de un discurs susținut cu argumente de natură intelectuală. Din unghiul retoricii ideologice, cvadrupla calificare a Martei Petreu (ambele manifeste interbelice sunt "paricide, antipașoptiste, antijunimiste, antifranceze")166 relevă cât se poate de clar exclusivitatea formei polemice a manifestului, un document născut pe teritoriul conflictual al culturii intrate sub incidența politicului. Cele două discursuri generaționiste declanșează o ofensivă explicită și directă împotriva generației care a făcut
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la rândul ei, e dată de comportamentul majorității. Delirul și halucinația plasează nebunul ("ființă amfibie"), simultan, în două lumi antinomice, a căror interferență provoacă, în public, teamă și curiozitate. La Caragiale, nebunul devine un personaj central, o dată cu apariția primului text antijunimist, "Puțul nebunului. Basm junimist"256, o parodie după basmul popular, al cărui scenariu îl împrumută, modificând însă distribuția: P.P. Carp joacă rolul nebunului. Ambele texte trebuie citite obligatoriu în pereche, pentru că numai astfel putem avea imaginea completă a biografiei personajului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
măturăm..." Cum se vede, reacțiile literaților, în epoca lui Goga, erau dure, violente, neiertătoare. C artea lui Grama, "Eminescu. Studiu critic", a apărut în 1891. Sunt bine cunoscute intervențiile anterioare datorate lui Hasdeu și înscrise pe fondul polemicii cu "Junimea". Antijunimistă se voia și satira "Muza de la Borta-Rece", semnată Mihail Zamphirescu și publicată încă în 1873: "Noi suntem poeți, măi frate / Ce gramatică nu știm / Ș-orce reguli consacrate / Le călcăm, le nimicim". Vizat era Eminescu. Macedonski își începuse atacurile încă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
folosită metoda lui Samuel Johnson, ci mai curînd cea a unui alt profesor de istorie, Charles de Gaulle. Puțin înainte de moarte, la sesiunea Academiei Române, Iorga s-a referit tocmai la acest subiect, trasînd din nou o paralelă între atitudinea lui antijunimistă și conflictul cu Noua școală de istorie. El a evocat societatea Junimea așa cum era ea în anii '70 ai secolului al XIX-lea, un mic club literar al intelectualilor strîns în jurul unei publicații literare, "Convorbiri literare" și a precizat că
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
În timpul războiului din 1877-1878, Eminescu a descris întoarcerea unor ostași români răniți din Bulgaria. Ajunși noaptea, au cerut adăpost la un conac boieresc. Au fost insultați murdar de către servitori și alungați în ciuda rănilor lor sîngerînde. "Timpul", 28 decembrie 1877 65 Antijunimiștii (în special liberalii) îl acuzau pe Eminescu de "filogermanism", dobîndit datorită educației sale și a "procesului său formativ spiritual". Vezi Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu și romantismul german, București, 1986. Ștefan Zeletin îl considera pe Eminescu cea mai mare figură a reacției
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
confidențiale. în ordine cronologică: al nostru (1968) 1, Z. Ornea și Andrei Pippidi (1992) 3. Teoria formelor fără fond este deci prima variantă românească a celor două Românii. Cea de a doua versiune, tot de esență conservatoare, este aparent paradoxal antijunimistă. Un articol de Mircea Eliade, Cele două Românii, respinge spiritul critic, sentimentele de inferioritate trezite de critica maioresciană. Autorul le opune în stilul mesianic, exaltat, aproape bombastic, al tinerei generații de extremă dreaptă voința de creație. Proiect admirabil în sine
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
culturale unice, recunoscute ca singure repere și instanțe posibile, legitime și autorizate. Deși el a fost contestat, chiar și la timpul său, de B.P. Hasdeu, A. Macedonski și de alții. Dar fără nici o eficiență reală, deoarece la spatele acestor contestatari antijunimiști nu exista nici o forță publicistică și instituțională solidă. Nimic comparabil cu revista Convorbiri literare, universitatea, partidul conservator etc. în critica literară, pentru a ne restrânge doar la acest exemplu, numai în acest mod s-a format mitul autorității criticului unic
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
a făcut din opera lui Caragiale, decupată procustian și bricolată brutal, un instru- ment ideologic, dialectic, un material propagandistic. Astfel apare în critica și teoria literară a anilor ’50, sub semnul realism- socia- lismului, un Caragiale ca impenitent antiburghez și antijunimist, acid critic social pe nemărturisite, dar presupuse criterii ideo- logice. Îl avem în film astfel, cum o și demonstrează criticul de film Valerian Sava, îl avem în teatru la fel. Indicele de deformare este enorm, generând diformități, mutații și incongruențe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
La Revista contimporană (1 martie 1873) se strânseră un număr de inamici, încercînd a sugera prin titlu că îi privea literatura sub raportul conținutului, că înțelegeau anume să se aplice la viața "contimporană". Maiorescu îi ironiză crunt. Revista cu atitudini antijunimiste pline de urmări fu Literatorul (20 ianuarie 1880) lui Al. Macedonski. O vreme se susținu acolo împotriva artei pentru artă "poezia socială", înjghe-bîndu-se o școală a tristeții proletare. În curând însă Macedonski, împins de temperament spre arta-lux, începu să profeseze
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
nostru". Printre "criticii" vremii se prețuia în mod deosebit cronicarul dramatic Al. Lăzărescu-Laerțiu (1830-1876). Capitolul XVI ARTA CU TENDINȚĂ. EPIGONII LUI EMINESCU ANTIJUNIMISMUL IEȘAN După plecarea lui Titu Maiorescu, încercă să atragă în jurul catedrei sale de la Universitate pe tineri înfocatul antijunimist Aron Densușianu. Atitudinea lui de luptă era naționalistă. Poet fără talent, autor al unei epopei ilizibile, Negriada, Densușianu are meritul de a fi semnalat valoarea Țiganiadei. Detractor crud și el al lui Eminescu. Tot acum, prin Contemporanul lui Ioan Nădejde
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
acel "adorator al poporului și al libertății": " Pe acest bard al libertății îl recomandăm cu multă seriozitate junimii ce va vrea să se încerce în drame naționale-romîne" 2. O altă idee esențială a lui Eminescu din această epocă e preocuparea - antijunimistă - de valoarea etică a operei de artă: 1 Scrieri politice și literare, p. 57 ăTeatrul românesc și repertoriul luiî. 2 Loc. cit., p. 61 ăTeatrul românesc și repertoriul luiî. " Voim ca piesele, de nu vor avea valoare estetică mare, cea
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
cestiunea evreie. Când, după detronarea lui Cuza, Constituanta, sub presiunea străi nătății, a voit să introducă la Art. 6 principiul acordării drepturilor politice 94 bucureștii de altădată poetul preferat al publicației bucureștene fiind M. Zamphirescu (1838? 1840?-1878), autorul satirei antijunimiste lipsită de haz și de har, Muza de la Borta Rece (1873). 58. Considerațiile lui Constantin Bacalbașa privitoare la limbă și literatură sunt ale unui diletant și trebuie primite cu rezerva cuvenită. 59. Lucrarea Observații sau băgări dă seamă asupra regulelor
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
de Litere), venind în țară în 1873; din 1874 va fi profesor de istorie, apoi de limbă și literatură franceză la Liceul Sf. Sava din București; în perioada la care se referă Bacalbașa, Bonifaciu Florescu s-a manifestat ca un antijunimist activ, remarcându-se, alături de amicul său Pantazi Ghica, fratele lui Ion Ghica, în lupta de combatere a guvernului conservator. Numele său este des întâlnit și în corespondența primilor social-democrați români, prin 1875. 16. Amintirile lui Bacalbașa privind „popularitatea“ poetului bucovinean
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Franța nu vor să se unească cu celelalte trei puteri.18 anul 1874 231 lui Eminescu - pe care l-a urât și calomniat - D. Petrino a fost colaborator al Convorbirilor literare pentru ca după aceea să se manifeste ca un violent antijunimist în publicația ieșeană Apărătorul legii (1876). Printre tinerii liberali bucureșteni el ar fi putut să dobândească o oarecare popularitate prin versurile sau traducerile trimise de el revistelor din Capitală: Revista contimporană (1874), Revista junimii (1875), inițiată de un grup de
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
desfășurat și o insistentă activitate jurnalistică. Membru al Partidului Liberal, prieten cu Pantazi Ghica și colaborator la gazetele acestuia, s-a numărat între cei care au făcut o opoziție categorică Junimii și lui Titu Maiorescu: figurează în aproape toate foile antijunimiste („Românul”, „Tranzacțiuni literare și științifice”, „Revista contimporană”, „Stindardul”) și, împreună cu Al. Macedonski, inițiază editarea „Literatorului”. A fondat „Portofoliul român” și „Duminica” (alături de I.C. Săvescu); a condus „Țara literară”, a întemeiat „Revista albastră” și „Biblioteca omului de gust”. A colaborat la
FLORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
răspândirea ideilor și valorilor junimiste, articulate într-un program coerent și consecvent. C.l. înființat de Alexandru Macedonski poartă amprenta insolitei personalități a mentorului său. Nutrit din același spirit de bellum contra omnes, din aceleași manifestări de frondă, narcisism și critică antijunimistă ale șefului de școală simbolistă, c.l. închegat în jurul lui Alexandru Macedonski și al revistei „Literatorul” - apărută la București, cu mari întreruperi, suplinite de o serie de alte reviste-satelit, între 1880 și 1918 - e mai degrabă o „punere în scenă
CENACLU LITERAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286162_a_287491]
-
publicat în revista care, la începutul secolului, detronase întâietatea Convorbirilor literare (Viața românească, nr. 1, 1946). „Junimea” era considerată antipașoptistă și antidemocratică, iar T. Maiorescu un abil aranjor. Un an mai târziu, I. Vitner publica, într-un alt periodic odinioară antijunimist (Contemporanul, nr. 65, 1947), un articol cu titlul „Critica pseudoștiințifică”, același autor, ajuns un adevărat „papă literar”, apropiat grupării moscovite din jurul A. Pauker, făcând, peste câțiva ani, o propunere: „Acest mit al Junimii creatoare de mari valori culturale trebuie dărâmat
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
tinerii pe care „Nababul” îi sprijinea și obișnuia să conteze pe ei. În perioada în care Eminescu era spiritus rector la „Timpul”, directorul ziarului, adică bunicul meu, era un om de-al „Nababului” deci nu foarte mare pro-junimist. Nu era antijunimist pentru că era deștept, dar era, totuși, fidel Nababului. Era însă amic cu Eminescu. Eminescu a fost de multe ori la noi în casă, la niște petreceri amicale și erau prieteni foarte buni. Nu atît de buni încît să se fi
Alexandru Paleologu: „Nu cred în aptitudinile de justiție, corectitudine, și creație, ale omului care disprețuiește literatura“ by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13066_a_14391]
-
românismul. În același deceniu Urechia începe să colaboreze cu C. A. Rosetti și grupul radical din jurul său, grup care formează în anul 1875 Partidul Național Liberal. După 1873 colaborează cu Dimitrie August Laurian și Ștefan Michăilescu la "Revista contimporană", revistă antijunimistă, despre care George Călinescu spunea: "Revista avea prestigiu și junimiștii în sinea lor se îngrijorară." Revista a debutat cu un studiu al lui Urechia despre Miron Costin, cu niște "Suvenire despre poetul Conaki" de Gheorghe Sion și o nuvelă istorică
V. A. Urechia () [Corola-website/Science/307726_a_309055]
-
Titu Maiorescu, participă, cu regularitate, la ședințele cenaclului și citește "Noaptea de noiembrie".. Maiorescu l-a aplaudat, dar în jurnalul personal consemnează că nu a fost impresionat de poezie. Dar poezia este lăudată de Bogdan Petriceicu Hașdeu, care deși era antijunimist, se afla în audiență. Deși era un mare admirator al "Bardului de la Mircești", pe parcursul anului 1882, după decernarea Marelui Premiu al Academiei lui Vasile Alecsandri, în anul 1881 pentru întreaga sa operă, Macedonski izbucnește fără reticențe, scriind o analiză critică
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]