48 matches
-
vrea să văd un singur intelectual care iartă”, p.297), de asemenea, față de cultul fragmentarului și față de eseism (aici, se întâlnește, fără să vrea, cu Noica). Pe scurt, pentru Marino, toate categoriile înșirate mai sus intră într-un singur sac: Antiliteratura. Or, pentru cine cunoaște poziția estetică și ideologică a lui N. Steinhardt, e limpede că epistemele menționate mai sus îl conțin, îl reprezintă și îi compun... portretul. Scriitorul-monah se poate recunoaște în idiosincraziile lui Marino ca într-o oglindă. Evident
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
Emil Brumaru, Sorin Titel ș.a.), suprarealismul românesc a rămas fidel definiției date de părintele său: atotputernicia visului, jocul dezinteresat al gândirii, un nou chip de a exista în lume. Nicolae Bârna nu uită să acorde locul ce i se cuvine "antiliteraturii" lui Urmuz, cel de precursor absolut al avangardismului, dar și de anticipator al absurdului, citatul din Eugčne Ionesco fiind revelatoriu: "este într-adevăr unul din premergătorii revoltei literare universale, unul din profeții dislocării formelor sociale, ale gândirii și ale limbajului
O nouă antologie by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/11809_a_13134]
-
Tudorel Urian Literatură - nonliteratură - antiliteratură - literatură. Acesta este traseul obligatoriu pe care trebuie să-l parcurgă cititorul pentru a ănțelege ce a vrut să comunice Cezar Paul-Bădescu prin cartea sa Tinerețile lui Daniel Abagiu. "Știu că știți că eu știu că aceasta nu este literatură
Natural born writer by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12871_a_14196]
-
legătură. De ce? Pentru că Marin Preda era scriitor. in afara timpului Secolul XX a fost, din punct de vedere literar, agitat. S-a contestat tot ce s-a făcut în secolul XIX, promovându-se fragmentarismul în locul construcției monumentale, absurdul în locul logicii, antiliteratura în locul literaturii. După acest război de o sută de ani, apare un poet care scrie calm, surâzător, exact ca în secolul XIX... ‹ Poetul se numește Ionel Câmpeanu și a publicat nu demult o carte (Viscole în azur, Clusium, Cluj-Napoca, 2001
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
o poetică subjacentă, de o rigoare muzicală”, proprie unui „mallarméan al absurdului”: „n-avem dreptul să vedem în acest inefabil intenția adîncă, esențială, obiectivă a operei lui Urmuz? Cred că nu mă înșel văzînd în scrierile acestui mare precursor al antiliteraturii o mascată apologie a poeziei, înțeleasă în structura ei muzicală”. În traducere engleză, absurdul apare ca un principiu „producător” al operei, nu doar ca simplu „efect”, iar caracterul kafkian și cel suprarealist, oniric, sînt mai bine puse în evidență, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
contradicțiilor sale absurde”, pe care numai „artistul de geniu le poate integra și absolvi”, el se oprește în fața limitei, preferînd, în locul „mărginirii fatale a creatorului”, luciditatea „celui avizat”. Conștiința critică sterilizată învinge, așadar, spiritul creator. Raicu refuză totuși calificativul de „antiliteratură”: „Urmuz e un devotat al ideii de literatură (...) își iubește personajele de o puerilitate simpatică (...) uneori, demonică și răutăcioasă, alteori”. Pornind de la „Fuchsiada”, eseul lui Raicu propune, în final, o „critică a conștiinței angelice” urmuziene: „Visul muzical angelic constituie veritabila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un scurt medalion unde rezumă plat judecățile călinesciene, adăugîndu-le doar calificativul de „precursor mondial al literaturii absurdului”... Capacitatea inovativă a autorului față de G. Călinescu se vede și din titlul cărții, unde „origini” e înlocuit de „început”, iar „prezent” de „azi”... Antiliteratură, metaliteratură, literatură. Urmuz „romancier” Considerat inițial drept „poet” de către unii avangardiști, Urmuz rămîne autorul unei literaturi greu clasabile generic. Capitolul pe care i-l dedică Ov.S. Crohmălniceanu în volumul I din Literatura română între cele două războaie mondiale (E.P.L., București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
generic. Capitolul pe care i-l dedică Ov.S. Crohmălniceanu în volumul I din Literatura română între cele două războaie mondiale (E.P.L., București, 1967, pp. 357-364) e intitulat — elocvent — „Antiproza”. Autorul Paginilor bizare este situat de fapt în categoria ambiguă a antiliteraturii, scrierile sale fiind, după caz, „antiroman erotic concentrat” („Pîlnia și Stamate”), „antischiță” („Emil Gayk”), „antinuvelă socială” („Ismail și Turnavitu”), „antiparabole” („Fuchsiada”, „Algazy & Grümmer”) sau „parodie a epicii romantic aventuroase” („După furtună”) — oricum, niște „tragice încercări experimentale” în care absurdul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Polemizînd implicit cu opinia comună privind caracterul „antiliterar” al scrierilor lui Urmuz, prozatorul consideră că avem de-a face cu punctul „ultim” al literaturii, caracterul „anti” fiind propriu mai curînd jurnalelor „autenticiștilor” interbelici: „(Urmuz) nu poate fi trecut la capitolul antiliteratură, el fiind punctul final la care ajunge literatura, proza în al cărui centru de interes stă personajul, prin obiectualizarea acestuia. Antiliteratură este în schimb reacția trăiristă, autenticistă etc. la termenul ultim atins prin Urmuz (precedat de Caragiale și I.A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ultim” al literaturii, caracterul „anti” fiind propriu mai curînd jurnalelor „autenticiștilor” interbelici: „(Urmuz) nu poate fi trecut la capitolul antiliteratură, el fiind punctul final la care ajunge literatura, proza în al cărui centru de interes stă personajul, prin obiectualizarea acestuia. Antiliteratură este în schimb reacția trăiristă, autenticistă etc. la termenul ultim atins prin Urmuz (precedat de Caragiale și I.A. Bassarabescu) de gîndirea artistică. Într-adevăr, ce se mai putea scrie cu un personaj devenit obiect?”. Ultimele două romane ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Eminescu, 1973 Marino, Adrian, „Echos futuristes dans la littérature roumaine”, în Littérature roumaine. Littératures occidentales. Rencontres, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982 Marino, Adrian, Biografia ideii de literatură, vol. 6 (partea a IV-a). Problema definiției literaturii. Criza definiției literaturii. Antiliteratura cu un Epilog, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000 Martin, Mircea, G. Călinescu și „complexele” literaturii române, Editura Albatros, București, 1981 Martin, Mircea, Introducere în opera lui B. Fundoianu, Editura Cartea Românească, București Martin, Mircea, Singura critică, Editura Cartea Românească, București, 1986
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
alienării despre care știm astăzi prea multe pentru a mai insista asupra ei. Pe scurt, dihotomia les mots versus les choses este tradusă de Gleize În temenii expresie versus experiență. O dată cu convingerea că experiența este ireductibilă la expresie se naște antiliteratura supusă unicului criteriu al autenticității. Expresia se va strădui să prindă din urmă experiența cu orice preț - al incoerenței, al ilizibilității, al vulgarității. Ce Înseamnă asta? Că poezia modernă apare În momentul În care literatura Își constituie un corp, primește
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
vorba despre literatura ca spectacol, bidimensională, superficială, care se vinde bine și trădează literatura pură. Nesau asau antipoetică, nu pentru că ar refuza metafora, ci pentru că o manifestă ca și cum n-ar avea conștiința poeziei moderne ca antipoezie, a literaturii moderne ca antiliteratură. Acest teritoriu al literaturii expuse - narcisic sau trivial, ori pur și simplu terapeutic sau turistic - este acela al sistemului de consum. Teritoriul acesta este altul decît cel al literaturii pure: nu superior sau inferior, așa cum nici ziua nu e superioară
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care școala sau familia au fost destituite. Consecutiv, miza politică a literaturii dispare aproape, odată cu cea etică. În anii 1980, literatura Își va ispășit vina istorică, ea nu trebuie decît să se ferească de o nouă greșeală. La distanță de antiliteratura beckettiană, dar cu lecția ei Învățată, la adăpost de inocența vechii litertaturi romantice, ea continuă totuși să exprime modestie. Nu se mai smerește, dar Încarcă să se impună tocmai prin mimalismul ei, să-și impună personajele ca mini-eroi. Vidul social
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
goală, pe conexiuni delirante, pe stereotipii și false analogii radicalismul și arbitrarul în construirea textului poetic, realizat prin dicteu automat suprarealist, prin tehnica dadaistă a colajului cuvintelor decupate din ziar, prin inspirația onirică etc. cultivarea unor categorii estetice noi, specifice antiliteraturii proclamarea programatică a subiectivității absolute a artistului, căruia i se atribuie o libertate totală de creație, vizând demolarea tiparelor discursive, sfidarea normelor gramaticale și a convențiilor scrierii corecte promovarea unor manifeste literare (model impus de Filippo Tommaso Marinetti, care, în
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
falsa impresie de coincidență absolută sau, dimpotrivă, de divergență totală, dintre realitatea creației și realitatea terminologică a domeniului, care a întreținut dispute aprige în teoriile literaturii. Se redimensionează și orgoliul noutății absolute, renăscut ciclic cu agresivitate rituală în domeniu. Nici antiliteratura, asupra căreia modernitatea revendică priorități absolute, nu face excepție. Se justifică astfel insistența teoreticianului asupra apriorismului ontologic, principiu suveran în matrița originară, unde toate sensurile esențiale sunt coexistente și date, așteptând să fie scoase din latență și să dobândească un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
L'échange symbolique et la mort, pp. 294-297, se întâlnesc detalieri a ceea ce Baudrillard numește consum discursiv. 511 Jean Baudrillard, Celălalt prin sine însuși, p. 78. 512 Jean Baudrillard, De la séduction, Galilée, Paris, 1979, p. 82. 513 A. Cofan, "Morfologia antiliteraturii de la avangardă la postmodernism", în Caiete critice, p. 114. 514 Pentru interpretări ale conceptului de seducție la Baudrillard, a se vedea, de exemplu, Sadie Plant, "Baudrillard's woman: the Eve of Seduction", în Chris Rojek, Bryan S. Turner (eds.), Forget
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
, mișcare de avangardă apărută la Zürich în 1916, din inițiativa lui Tristan Tzara, Marcel Iancu, Hugo Ball și Hans Arp. Inclus în familia mișcărilor de avangardă sub specia antiliteraturii, d. este adesea etichetat drept „nihilist”, extremist și nu în ultimul rând autosubminator. Refuzul de a adopta o poziție estetică în fața vieții („Detest pe literați și nu am încetat să iubesc ceea ce e viu”, afirma Tristan Tzara) și tendințele anarhiste
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286653_a_287982]
-
din scrierile urmuziene, investigația genealogică nu poate pleca decât de la opera lui Caragiale. Astfel, putem presupune că polenul cultural purtat de vântul resurecției literare europene a găsit anemofile în spațiul de creație urmuzian, la rândul său bogat în germeni ai antiliteraturii, fapt demonstrat de propagarea mitului și chiar al cultului "înaintemergătorului"2 Urmuz de către mișcarea românească de avangardă, precum și de revendicarea lui drept precursor de către Eugen Ionescu. În același timp, ar trebui să îndrăznim, nu din patriotism, ci dintr-un fel
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la cel tematic, interferențe se constată în tratarea temei familiei, în schimb, nivelul stilistic reprezintă teritoriul indivizibil cel mai vast, integrănd parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea, precum și procedeele antiliteraturii. Este necesar să precizăm de la început că nici unul dintre aceste elemente care pot sugera descendența caragialiană a lui Urmuz, nu poartă stigmatul epigonismului ci, dimpotrivă, dezvăluie transmutația creatoare ce dă măsura profundei originalități prin raportarea la prototip. Totuși, dacă, în ceea ce privește
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
are un conținut care o transformă într-o anti sau o nonfabulă, "eroii" se comportă ca niște anti sau noneroi etc., ceea ce înseamnă, până la urmă, o inversare de tip ironic, în mod paradoxal creatoare și nu escatologică a literaturii ca antiliteratură. Acestă regenerare este și efectul produs de generalizarea parodierii și a burlescului, a infestării cu acest virus al deformărilor ironice, caricaturale, grotești până la limita absurdului 141. În afara acelor texte care, chiar prin subtitlurile date se dezvăluie drept deghizări parodice ale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de sutele de articole pe tema absurdului încă neepuizată până astăzi. 8 Așa cum, pornind probabil de la considerațiile lui Camus din eseul consacrat Creației absurde, au subliniat majoritatea cercetătorilor, între care Adrian Marino în Dicționarul de idei literare, analizând termenul de antiliteratură, sau Justin Ceuca, în Evoluția formelor dramatice, Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 366. 9 Eugène Ionesco, Note și contranote, ed. cit., p. 55. 10 Jean-Paul Sartre, Situationes, vol. I, Gallimard, Paris, 1947, p. 116. 11 Gotthold Ephraim Lessing, Hamburgische Dramaturgie, 1767-1769
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
artei acestei lumi au „descoperit” trăsături nedefinite sub nici o paradigmă a cunoscutelor norme anterioare, pentru că oricât s-ar „actualiza” o cultură, ea trebuie să rămână ceea ce este, chiar dacă există niște adepți ai „coborârii literaturii În stradă”. Antimetaforismul este egal cu antiliteratura Desubstanțializarea lumii, omogenizarea prin cumul, prin aglomerare, prin suprapunere, retorica, practica textuală, fragmentarismul, cultivarea luciditații ironice, spiritul livresc, parodierea, cultul realului, al cotidianului, În dauna idealizarii și imaginației sunt trăsături Întâlnite În foarte multe situații cu mult Înainte de proclamarea postmodernismului
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]