86 matches
-
seceră și ciocan, atunci, perfect: am descoperi în băiețică militantul de vocație. Cum, vai!, au existat atîția, ducă-se pe pustii!, în secolul roșu. Măi, drăguț și talentat băiețică i-aș spune, dacă l-aș întîlni lasă-te de goangele antimonarhice ale bunicilor tăi vajnici apărători ai republicii aduse de tancurile rusești și vezi-ți de pictura ta! Pentru că, realmente, e una bună. (Se-nțelege cred, de ce omiterea numelui expozantului de la Cupola nu are nici o relevanță particulară. Ci doar una general
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cât de cât spiritele din interior și valul de critici venite din exterior la adresa monarhiei. Libertățile politice erau suprimate în continuare. O mișcare împotriva monarhiei a fost înăbușită brutal, iar organele de reprimare (SAVAC) au împânzit toată țara. Treptat mișcarea antimonarhică a fost preluată de biserică, fiind condusă direct de către șeful clerical aiatollahul Khomeini din orașul sfânt Qom. Protestul a degenerat în luptă deschisă armată dusă împotriva reformelor, care lezau în mod direct interesele bisericii, în rândurile căreia erau cei mai
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
În baza unor cercetări viitoare. Volumul prezentat aici beneficiază și de o „Introducere” semnată de același Radolph L. Braham, În care cartea este Înfățișată succint, arătîndu-se că restabilirea reputației mareșalului ar aduce beneficii politice unor „persoane de orientare antidemocratică și antimonarhică” (p. 21). Lucrarea prezentată, a șaptesprezecea din Seria de Studii asupra Holocaustului, are patru părți, adunînd nu mai puțin de 13 studii oferite de cercetători importanți precum Raphael Vago, Leon Volovici sau Vladimir Tismăneanu, pentru a cita doar cîteva exemple
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
ungurilor” (p. 80), prin acuzele unilaterale aduce regimului hortyst. În Încheiere, Braham revine cu o analiză foarte lucidă, subliniind că reabilitarea mareșalului reflectă concepția ideologilor naționaliști - „o Românie Mare omogenă din punct de vedere etnic, simultan național-creștină, antiliberală, antidemocratică și antimonarhică” (p. 84). A doua parte a volumului - „Campania Împotriva evreilor” - se deschide cu studiul lui Radu Florian, fost profesor de filosofie și științe politice la Universitatea din București, care tratează exemplar „Masacrul de la Iași din 29-30 iunie 1941”. Pogromul de la
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
politic pentru a critica, într-o manieră ironică, ideologia burgheză „retrogradă” a partidelor la putere și orice curent de gândire ce ține de trecut, cum ar fi junimismul. În acest spirit, Tudor Arghezi semnează pamflete anticlericale, iar N.D. Cocea, pamflete antimonarhice, cultivarea acestui gen publicistic reprezentând o trăsătură distinctă a F. Este criticat naționalismul gânditorilor de dreapta, bunăoară ideile lui N. Iorga (8/1911). Singura soluție recomandată de revistă, pentru interesul țării, ar fi votul acordat socialiștilor, care „oricât ar alerga
FACLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286932_a_288261]
-
numeroase ediții din operele unor scriitori români. SCRIERI: Ideea de patrie în literatura română, București, 1976; „Contemporanul” (1881-1891). O revistă așa cum a fost, București, 1983; Idei și forme literare (până la Titu Maiorescu), București, 1985. Antologii: Mare farsor, mari gogomani. Literatură antimonarhică, pref. edit., București, 1962; Modele de analize literare și stilistice, pref. edit., București, 1971; Auri sacra fames. Antologie de literatură română antimonarhică, pref. edit., București, 1972. Ediții: Panait Istrati, Ciulinii Bărăganului. Moș Anghel, pref. edit., București, 1972; Anton Pann, Povestea
HANŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287411_a_288740]
-
fost, București, 1983; Idei și forme literare (până la Titu Maiorescu), București, 1985. Antologii: Mare farsor, mari gogomani. Literatură antimonarhică, pref. edit., București, 1962; Modele de analize literare și stilistice, pref. edit., București, 1971; Auri sacra fames. Antologie de literatură română antimonarhică, pref. edit., București, 1972. Ediții: Panait Istrati, Ciulinii Bărăganului. Moș Anghel, pref. edit., București, 1972; Anton Pann, Povestea vorbii, pref. edit., București, 1973; Calistrat Hogaș, Pe drumuri de munte, pref. edit., București, 1976; V. Alecsandri, Doine. Lăcrămioare. Suvenire. Mărgăritărele, postfața
HANŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287411_a_288740]
-
la Săliște și Hârlău, termină liceul la Iași și începe, tot aici, studii de drept. Debutează sub pseudonim în 1882 la „Albina Botoșanilor”; versuri îi apar apoi în „România liberă. Număr literar” (1884), iar în „Adevărul” i se tipăresc poezii antimonarhice. Între 1885 și 1887 este redactor-șef al ziarului ieșean „Liberalul”, în paginile căruia, sub anagrama Morna, a purtat cu „Contemporanul” o polemică, editată în 1887 în broșura În contra direcțiunei literare de la „Contemporanul”. În 1888 scoate „Drapelul” și continuă să
ROMAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289300_a_290629]
-
STINDARDUL ȚĂREI, publicație apărută la București, bisăptămânal, de la 6 martie până la 10 aprilie 1888, sub direcția lui Al. Macedonski. Conformându-se Manifestului-program, scris de directorul publicației, S.ț. are ca principal obiectiv lupta antimonarhică. Regele este ținta unor atacuri violente în articolele lui Macedonski, autorului fiindu-i caracteristic stilul pamfletar (Ce vrea regele și ce vrea țara, Germanizarea României), dar cuprinzând și acuzații politice aduse grupării junimiste. Într-o rubrică de „literatură politică” Macedonski
STINDARDULTAREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289934_a_291263]
-
la care râvnea, versurile din cartea de debut a lui Ș. condamnă egoismul și nepăsarea contemporanilor și pledează pentru încrederea într-o renaștere a neamului. Sunt evocați Ștefan cel Mare, Heliade („nemuritorul”), Bălcescu („martirul fără mormânt”), Alecsandri (poetul „deșteptării”). Stanțele antimonarhice au vigoare protestatară și limpezime, dar aparțin mai mult cronicii politice decât liricii. Volumul Poeme și maxime (1885) cuprinde versuri erotice și elegiace, fade ca expresie a sentimentului, precum și declarații de adeziune la o poezie militantă. SCRIERI: Procesul epocei în
SONŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289790_a_291119]
-
poemă Gânditorul prefigurează, prin atmosferă și idei, dar fără amploarea tragică și fiorul marilor singurătăți, Scrisoarea I. O undă de lirism, datorată tristeții resemnate în fața veșniciei, străbate Elegia frunzelor, dar S. rămâne, în genere, conceptual în poezie. Problematica țărănească și antimonarhică din versurile (unele în forma baladei și cântecului) pe care el le numea „populare”, ținuta lor protestatară anunță lirica de la „Contemporanul”. Mai interesant decât poetul este autorul dramatic. În Studii asupra teatrului, publicate în „Foaia Societății «Românismul»”, S. era adeptul
SCURTESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289584_a_290913]
-
domnii, prin audiența deosebită a „criticii puterii”, o publicistică incluzând „partea” ce și-a atras „eticheta” de „anticarlistă” ori „antidinastică”<ref id="5">5 Monarhia de Hohenzollern văzută de contemporani. Antologie, de Ion Popescu-Puțuri et al., București, 1968; Gândirea social-politică antimonarhică și republicană din România. Antologie, studiu introductiv și note de Gheorghe Ghimeș, București, 1979. </ref>. Să fi fost oare vorba de decenta scrupulozitate a instoricilor față de istoria contemporană, nominabilă și „recentă”? A. D. Xenopol a dat clar de Înțeles așa ceva <ref
ANII 1866 ŞI 1881 LA ROMÂNI. NOTE ISTORIOGRAFICE. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GH. CLIVETI () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1246]
-
asupra constituirii și, În genere, a istoriei Regatului au avut de suportat până la evenimentele din decembrie ’89 un alt „clișeu ideologic”, anume, primatul „valoric”, de semnificații afine lui, al ideii de republică la români <ref id="14">14 Gândirea social-politică antimonarhică; Republica În România. De la idee la faptă, coord. D. Rusu, Iași, 1988. </ref>, În raport cu ideea monarhică. Reflexele istoriografice, formate sub acel „clișeu”, s-au prelungit, chiar și scăzând din intensitate, și după eradicarea regimului comunist „de la noi”. Ar fi de
ANII 1866 ŞI 1881 LA ROMÂNI. NOTE ISTORIOGRAFICE. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GH. CLIVETI () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1246]
-
Unirii” sub zodia separatismului. Despre evenimentele tragice din 3/15 aprilie 1866 de la Iași, În vol. Toți În unu. Unirea Principatelor la 150 de ani, coord. Dumitru Ivănescu, Dumitru Vitcu, Iași, 2009, p. 193-223. </ref>, manifestările cu caracter „anticarlist” ori „antimonarhic” de pe timpul anilor 1866-1871, mai ales, au ținut de disputele politice pe care „tânărul suveran” nu prea avea Încă „dexteritate” ori abilitățile necesare spre a le „arbitra”, conform normelor constituționale <ref id="32"> 32 Vasile Russu, op. cit., passim. </ref>. Experiența
ANII 1866 ŞI 1881 LA ROMÂNI. NOTE ISTORIOGRAFICE. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GH. CLIVETI () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1246]
-
editată de Partidul Liberal în timpul unei campanii de înlăturare a guvernului Lascăr Catargiu. Conducerea i-a fost încredințată tânărului Al. Macedonski. Profesiune de credință, cu care acesta debutează în O., este socială, umanitară, insurgentă. Poetul transformă O. într-o publicație antimonarhică. Pentru că a reprodus aici o insinuantă Respectuoasă cerere guvernului (în care se cerea publicarea genealogiei casei regale, necesară pentru a se evita situația de lezmaiestate), lui Macedonski i s-a intentat un proces de presă. Poetului i se datorează orientarea
OLTUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288531_a_289860]
-
Secolul”, „Dâmbovița”, „Naționalul”, „Reforma”, „Concordia”, „Trompeta Carpaților”, „Opiniunea constituțională”, „Poporul”, „Columna lui Traian”, „Națiunea”, „România liberă” și, evident, la ziarele al căror administrator era. Publicistul își afirmă încrederea în progres, pledează pentru democratizare și moralitate, apără drepturile țăranilor, are opțiuni antimonarhice. Scrie Istoria Câmpulungului, prima residență a României (1855-1856), o monografie informată bogat dar inegal, publică o serie de documente privind mișcarea pașoptistă (Capii revoluțiunii de la 1848 judecați prin propriile lor acte, 1866, Corespondința secretă și acte inedite ale capilor revoluțiunii
ARICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285450_a_286779]
-
VII. Republicanii și partidele de opoziție profită însă de indignarea maselor, pentru a-și înteți campania împotriva regimului. Ziarul Os Debates scrie cu litere mari: "Portughezi! Jos monarhia! Jos învîrtiții! Jos infamia!". Strigătele antiengleze - "Jos pirații!" - se înfrățeau cu amenințările antimonarhice, Statuia lui Camoens din Lisabona e îndoliată de studenți, iar inscripția pe care o atârnă vorbește de "ultimul dintre lașii vânduți Angliei". Pentru că, așa cum scria Basilio Telles în 1905, datoria portughezilor era să reziste; "am fi satisfăcut mândria națională, ceea ce
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
își deschide loc prin mulțime și întreabă dacă poate vorbi. Era fostul student în medicină, Antonio José de Almeida, care, după ce făcuse cele trei luni de închisoare în 1890, plecase în Africa, așteptîndu-și cu încredere ceasul. Acolo, la mormântul caricaturistului antimonarhic, se revelează geniul oratoric al celui mai formidabil tribun pe care l-a cunoscut istoria modernă. Antonio José de Almeida fascinează masele prin simpla lui prezență, prin privirile sale rătăcite, prin vocea lui cu nesfârșite nuanțe. Când începe să vorbească
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
José de Almeida se înțelege cu anarhiștii și începe fabricarea bombelor, câțiva ofițeri de marină se angajează să înceapă insurecția pe vasele de război. Se hotărăște, printr-o convenție între republicani și disidenții liberali, să se ceară abdicarea Regelui. Campania antimonarhică crește necontenit în intensitate. Machado dos Santos menține legăturile cu marina, iar Antonio Maria de Silva organizează "artileria civilă". Numele acestea se bucurau de o mare popularitate printre revoluționari. Creatorul și organizatorul "artileriei civile", inginerul Antonio Maria de Silva, era
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
exercitau cea mai severă teroare. Antonio José de Almeida își pierdea popularitatea văzând cu ochii. Temutul revoluționar se transformase într-un moderat guvernamental, apărător al ordinii și al instituțiilor. Făgăduise atât de multe lucruri și atât de precise în timpul agitație antimonarhice, încît se afla acum într-o serioasă încurcătură. Pe vremuri, vorbind studenților din Coimbra, spusese că străvechea Universitate va fi purificată printr-un ciclon, care va mătura totul în calea lui. Ministru al Republicii, Antonio José de Almeida ceartă studenții
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Salazar, e greu de spus dacă ele sunt republicane sau monarhiste. Salazar urmărește, înainte de toate, unirea familiei portugheze. Dacă, această unire e periclitată printr-o restaurare a monarhiei atunci este fățiș, și cu toate mijloacele care-i stau la îndemînă, antimonarhic. Dacă, dimpotrivă, majoritatea neamului va cere într-o zi restaurarea, cel dintâi care va ajuta să se împlinească această restaurarea, va fi Salazar. Pe de altă parte, nu trebuie uitat stilul politicii salazariene. Acest om, care nu acceptă niciodată tranzacții
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
va situa în locul geometric descris de alte reviste mai „populare”: Cuvîntul liber, Facla, Rampa, Adevărul, Adevărul literar și artistic. Cînd Contimporanul se confruntă cu crize financiare, Vinea se „repliază” la Facla lui N.D. Cocea; cînd Cocea este condamnat pentru atitudine antimonarhică, în urma procesului cu Regele Ferdinand, se refugiază în paginile primei serii a Cuvîntului liber, editată de prietenul și comilitonul de stînga Eugen Filotti. Tot prin Ion Vinea vor fuziona cu Contimporanul două reviste-satelit: Clopotul, cu orientare preponderent socială, director: Henri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o publicație dogmatică; este o revistă independentă, sensibilă la toate variațiile de sensibilitate novatoare, fie că e vorba de mișcări avangardiste de stînga sau de „noua spiritualitate”. Dacă în primii ani de apariție predomină articolele cu tentă marxizantă și discret antimonarhică sau campaniile la adresa „huliganismelor” xenofobe și antisemite, treptat, diversitatea ideologică - nu numai estetică - se accentuează în paginile revistei. În nr. 57-58 este reprodus textul lui Miguel de Unamuno, „Împotriva realismului“. Mesajul său intră în rezonanță cu concepția antimimetică a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
26) Un studiu atent al gramaticii relațiilor internaționale ne relevă faptul că, cel puțin în lumea creștină dar nu numai, conflictul dintre protestanți și catolici nu e încheiat. El se poartă mai cu seamă prin intermediul organizațiilor secrete. Cele protestante sunt antimonarhice și anticle ricale, virulent antipapale, în timp ce organizațiile catolice sunt antirepublicane și antisectare. Primele sunt, îndeobște, mai cunoscute, au devenit discrete și se vorbește despre ele mai des, mai tare sau mai discret. Dintre cele pro-papale se remarcă iezuiții și organizația
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
și prăbușirea fatală din epilogul romanului. In piesa Danton, considerată de către autorul însuși o reconstituire istorică și demonstrând o dată mai mult apetența pentru autentic, există o scenă în care referirile la Hamlet sunt explicite. Lameth, regalist convins, silit de puseele antimonarhice ale revoluționarilor să stea ascuns în anonimat, riscă totuși o audiență la inflexibilul ministru al justiției. Pe parcusrsul discuțiilor, Danton, abil diplomat și susținător fervent al independenței Franței, devine mult mai maleabil, acceptând tacit o posibilă evadare a familiei regale
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]