96 matches
-
sunt de fapt papi. Unele grupări sedevacantiste au proprii lor candidați care să-l înlocuiască pe cel considerat eretic. Acești candidați sunt numiți uneori antipapi, deși ar trebui notat că, în contrast cu antipapii istorici, numărul susținătorilor este neînsemnat. Unii dintre acești antipapi și-au dezvoltat propria lor infrastructură religioasă, pentru că papii oficiali nu vor să o cedeze lor puterea. În acest fel, contestatarii sunt antipapi ai "Bisericii Universale" și papi ai sectelor lor. Există un mare număr de antipapi autoproclamați cu numele
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
uneori antipapi, deși ar trebui notat că, în contrast cu antipapii istorici, numărul susținătorilor este neînsemnat. Unii dintre acești antipapi și-au dezvoltat propria lor infrastructură religioasă, pentru că papii oficiali nu vor să o cedeze lor puterea. În acest fel, contestatarii sunt antipapi ai "Bisericii Universale" și papi ai sectelor lor. Există un mare număr de antipapi autoproclamați cu numele de "Petru al II-lea", datorită semnificației deosebite a acestui nume. Vezi și Antipapa Petru al II-lea. Bibliografie: „ HOLLE-Istorie universală”, (Uwe K.
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
Unii dintre acești antipapi și-au dezvoltat propria lor infrastructură religioasă, pentru că papii oficiali nu vor să o cedeze lor puterea. În acest fel, contestatarii sunt antipapi ai "Bisericii Universale" și papi ai sectelor lor. Există un mare număr de antipapi autoproclamați cu numele de "Petru al II-lea", datorită semnificației deosebite a acestui nume. Vezi și Antipapa Petru al II-lea. Bibliografie: „ HOLLE-Istorie universală”, (Uwe K. Paschke)
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
o cedeze lor puterea. În acest fel, contestatarii sunt antipapi ai "Bisericii Universale" și papi ai sectelor lor. Există un mare număr de antipapi autoproclamați cu numele de "Petru al II-lea", datorită semnificației deosebite a acestui nume. Vezi și Antipapa Petru al II-lea. Bibliografie: „ HOLLE-Istorie universală”, (Uwe K. Paschke)
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
dreptul de a alege papa și dreptul de investitură pentru sediile episcopale din regatul său. Dar aceasta nu este decât o legendă, care apare foarte probabil pe timpul lui Otton I, când - pentru prima oară - se găsește menționat un decret al antipapei Leon al VIII-lea, în 963, care apoi a intrat în Decretum Gratiani, sub numele „"Privilegium Hadriani pro Carolo"”. Clerul franc deprinsese obiceiul de a purta arme și de a se război. Iată-l pe Adrian I intervenind și atrăgând
Papa Adrian I () [Corola-website/Science/302766_a_304095]
-
(* în 1335 la Veneția; + 18 octombrie 1417 la Recanati; nume burghez: Angelo Correr) a fost un papă al Romei între 30 noiembrie 1406 și 4 iulie 1415. În urmă Schismei Apusene și antipapa Benedict al XIII-lea a pretins supremația asupra Bisericii Catolice. Deasupra, Conciliul de la Pisa l-a ales și pe Alexandru al V-lea (1409) iar după moartea acestuia, pe Ioan al XXIII-lea (1410). Și la conclavul din noiembrie 1406
Papa Grigore al XII-lea () [Corola-website/Science/305433_a_306762]
-
să reducă suma solicitată ducelui. În februarie 1059, Hildebrand, viitorul papă Grigore al VII-lea, pe atunci doar membru al curiei papale, a călătorit la Capua, pentru a solicita sprijinul lui Richard în numele papei Nicolae al II-lea și împotriva antipapei Benedict al X-lea. Curând, Richard l-a asediat pe acesta din urmă în Galeria, iar în 1059, Nicolae al II-lea a organizat un sinod la Melfi, în care l-a confirmat pe Robert Guiscard ca duce de Apulia
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
Italiei și înlăturarea resturilor principatelor bizantine și longobarde, ca și a pretențiilor împăratului german din peisaj. În 1061, tot la solicitarea lui Hildebrand, Richard l-a instalat prin forța armelor pe candidatul papal Alexandru al II-lea împotriva pretențiilor altui antipapă, de această dată Honorius al II-lea. Astfel, el a devenit un adevărat făcător de papi, deși în 1066, căutând să își extindă outerea teritorială în toate părțile, a pornit un marș chiar asupra Romei, fiind respins de către aliații din
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
Giovanni da Vignate. Pipo au luat parte la martie 1414 acțiunea inițială a Consiliului din Konstanz, unde regele la acuzat de Papă Ioan al XXIII-lea - o misiune pe care el nu a realizat-o pe deplin - ca fiind un antipapa și facand-ul pe acesta să renunțe la scaun și să fugă. În 1415, contele de Timișoara a asistat la execuția rebelului Jan Hus, în Konstanz. A luptat cu turcii din nou în 1417, în Țară Românească, în 1418 în jurul
Filippo Buondelmonti degli Scolari () [Corola-website/Science/302861_a_304190]
-
îi era frate. În ianuarie 1058, Leo de Benedicto Christiano a acordat lui Godefroy și Beatricei cheile porților cetății, după alegerea papei Nicolae al II-lea. Având în posesie Tibrul și atacând Lateranul, Godefroy a reușit să îl alunge pe antipapa Benedict al X-lea în 24 ianuarie. Pe parcursul domniei papale a fratelui său și a succesorilor reformatori ai acestuia, el a jucat un rol important în politica Italiei centrale și de nord, inclusiv în Sardinia, unde a intervenit de parte
Godefroy al III-lea de Lorena () [Corola-website/Science/324725_a_326054]
-
a mai ordonat ca orice cleric care va căuta să strângă voturi pentru un predecesor al papei în timpul vieții sale, va ține conferințe sau va acorda consultații pentru acestă cauză, să fie destituit. În anul 501, senatorul Festus, susținător al antipapei Laurențiu, l-a acuzat pe Papa Simachus de diferite delicte. Papa a refuzat să apară în fața regelui Theodoric, pentru a răspunde la acuzații, afirmând că puterea seculară nu are jurisdicție asupra suveranului pontif. "Sinodul Pamaris" a fost convocat de regele
Papa Simachus () [Corola-website/Science/305403_a_306732]
-
a confirmat pe scaunul papal. Cu toate acestea, regele Theodoric l-a instalat pe Laurențiu în Palatul Lateran ca papă. Timp de patru ani schisma a continuat, Simachus și Laurențiu au domnit simultan, până când Theodoric a observat că toți adepții antipapei Laurențiu erau susținători bizantini și în 506 l-a îndepărtat de la Roma, iar opoziția față de Papa Simachus a dispărut. Papa Simachus a contribuit cu sume uriașe, pentru a-i ajuta pe episcopii din Africa care erau persecutați de conducătorii vandalilor
Papa Simachus () [Corola-website/Science/305403_a_306732]
-
-l îngenunchia și pe Liberiu; dar cele câteva minciuni și amenințări proferate s-au dovedit inutile. Prefectul "Leonțiu" l-a arestat pe papă și l-a târât la Milano, în timp ce împăratul se pregătea deja să-l înlocuiască cu arhidiaconul "Felix" (antipapa Felix al II-lea) la cârma Bisericii. După o discuție furtunoasă, dar energică și cu-adevărat demnă de un papă, împăratul Constanțiu l-a exilat și pe papa Liberiu la Berna, în Tracia. Departe de Roma, separat de colaboratorii săi
Papa Liberiu () [Corola-website/Science/303734_a_305063]
-
de doctrina pronunțată deja de "Conciliul Ecumenic din Niceea"), făcând să fie acceptată de toți episcopii, chiar și de cei care fuseseră slabi sau pactizaseră cu Constanțiu. De mare importanță este și reacția poporului Romei. Acesta, obligat să îndure împunerea antipapei, când Liberiu s-a întors la Roma, nu numai că l-a primit triumfal, dar - dejucând monstruoasa tactică a împăratului de a instala la guvernarea Bisericii doi antagoniști - s-a solidarizat și răsculându-se, l-au izgonit pe intrus (Antipapa
Papa Liberiu () [Corola-website/Science/303734_a_305063]
-
antipapei, când Liberiu s-a întors la Roma, nu numai că l-a primit triumfal, dar - dejucând monstruoasa tactică a împăratului de a instala la guvernarea Bisericii doi antagoniști - s-a solidarizat și răsculându-se, l-au izgonit pe intrus (Antipapa Felix al II-lea). În ultima parte a vieții sale Liberiu s-a îngrijit de ornamentarea mormântului Sfintei Agneza și de construirea bazilicii „iuxta macellum Libiae” pe Esquilin, mărită mai apoi și împodobită cu admirabile mozaicuri de Papa Sixt al
Papa Liberiu () [Corola-website/Science/303734_a_305063]
-
772) a fost Papă al Romei din 768. Numele lui înseamnă "coroana (grec.)". După decesul lui Paul I. a avut loc o alegere dublă: cea a lui Constantin al II-lea și a lui Filip. Amândoi însă sunt considerați azi antipapi. Niciunul din ei n-a reușit să se țină mult în fruntea Bisericii. În schimb, Ștefan al III-lea a fost ales în mod regulat în data de 7 august 768, fiind și uns pe 9 august. Pe plan politic
Papa Ștefan al III-lea () [Corola-website/Science/305414_a_306743]
-
de Troyes, Henri de Poitiers interzice venerarea imaginii, susținând că este un fals și că Evangheliile nu pomenesc existența unui astfel de obiect. Succesorul lui de Poitiers, episcopul Pierre d'Arcis, susține același lucru într-o scrisoare din 1389 către antipapa Clement al VII-lea, menționând chiar și numele artistului care pretinde că a realizat giulgiul. Totuși Clement al VII-lea încurajează, în 1390, pelerinajele în scopul venerării giulgiului și aceasta pentru obținerea de venituri prin vânzare de indulgente. În 1418
Giulgiul din Torino () [Corola-website/Science/313440_a_314769]
-
episcopi din Toscana. Matilda a efectuat prima sa călătorie la Roma împreună cu familia ei, în anturajul papei Nicolae al II-lea, în anul 1059. Forțele părinților ei erau folosite pentru a-i proteja pe acești papi și a lupta împotriva antipapilor. Între timp, sub supravegherea lui Arduino della Padule, Matilda a început să învețe arta militară, exersând călăritul și lupta cu spada. Potrivit istoricului Lodovico Vedriani, erau două costume ale armurii Matildei în "Quattro Castelli" (Montezane, Montelucio, Montevetro și Bianell, achiziționate
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
castelul Sant'Angelo. După ce Henric a obținut pecetea papei, Matilda a scris susținătorilor din Germania să acorde credit exclusiv mesajelor papale trimise prin persoana ei. Controlul dobândit de Henric asupra Romei i-a permis să aleagă un papă propriu, pe antipapa Clement al III-lea, care l-a și încoronat pe regele german ca împărat. Odată încheiat acest episod, Henric s-a întors în Germania, lăsând pe seama aliaților săi italieni punerea în practică a deposedării Matildei de teritoriile sale. Însă încercările
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
1084. Papa Grigore al VII-lea a murit în 1085, iar forțele Matildei, alături de cele ale principelui Iordan I de Capua, au fost trimise pentru a-l sprijini pe noul papă, Victor al III-lea, pentru a-l contracara pe antipapa Clement. În 1087, Matilda a condus o expediție asupra Romei într-o tentativă de a-l instala pe Victor, însă forța contraatacului trupelor imperiale l-au convins pe noul papă să se retragă din oraș. În jurul anului 1090, Matilda s-
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
o furcă cu doi dinți de aur pentru a-și duce mâncarea la gură", în loc de a folosi mâinile. Teologul Petru Damiani chiar afirmă implicarea ei într-o aventură cu Ioan Filagathos, un călugăr grec care a fost pentru scurtă vreme antipapă, ca antipapa Ioan al XVI-lea. Împăratul Otto al II-lea a murit pe neașteptate la 7 decembrie 983 și a fost înmormântat la Roma. De Crăciunul acelui an, Theofano a obținut încoronarea fiului ei de trei ani, sub numele
Theophanu () [Corola-website/Science/324710_a_326039]
-
cu doi dinți de aur pentru a-și duce mâncarea la gură", în loc de a folosi mâinile. Teologul Petru Damiani chiar afirmă implicarea ei într-o aventură cu Ioan Filagathos, un călugăr grec care a fost pentru scurtă vreme antipapă, ca antipapa Ioan al XVI-lea. Împăratul Otto al II-lea a murit pe neașteptate la 7 decembrie 983 și a fost înmormântat la Roma. De Crăciunul acelui an, Theofano a obținut încoronarea fiului ei de trei ani, sub numele de Otto
Theophanu () [Corola-website/Science/324710_a_326039]
-
Apulia și Calabria) în 1059 de către papa Nicolae al II-lea. La rândul său, Robert Guiscard a acordat-o cu titlu de comitat fratelui său mai mic, Roger. Dinastia Hauteville, 1071-1130 Roger al II-lea a primit învestitura papală din partea antipapei Anaclet al II-lea în 1130 și recunoașterea din partea papei Inocențiu al II-lea în 1139. Sicilia, care la acel moment cuprindea nu numai insula propriu-zisă, ci și sudul Peninsulei Italice, s-a extins prin includerea și a Maltei și
Lista monarhilor Siciliei () [Corola-website/Science/328301_a_329630]
-
Eugen al IV-lea și Nicolae al V-lea, în care și-a făcut datoria cu strictețe. În 1439 a fost trimis ca nunțiu papal la Milano și Burgundia, în opoziție la cererile lui Amadeus al VIII-lea de Savoia (antipapa Felix al V-lea); în 1446 a fost trimis la regele Franței; în 1451 a fost trimis la cererea împăratului ca nunțiu apostolic în Austria. În această perioadă Giovanni a vizitat toate zonele Imperiului, predicând și luptând împotriva ereziei husiților
Ioan de Capistrano () [Corola-website/Science/304780_a_306109]
-
regale, alături de tabăra regală. Infanteria regală a suferit pierderi grele în deruta creată. Prada a fost imensă, potrivit atât simpatizantului cauzei rebelilor Falco de Benevento, cât și episcopului regalist Henric de Sant'Agata. Printre bunurile capturate se număra și bula antipapei Anacletus al II-lea care îi conferea lui Roger titlul regal. Pe termen lung însă, bătălia a fost de mică importanță, totuși, dat fiind că papa Inocențiu al II-lea și împăratul Lothar al III-lea nu au continuat marșul
Bătălia de la Nocera () [Corola-website/Science/328192_a_329521]