69 matches
-
individualizați artistic, și nu rămân puternic întipăriți în mintea cititorului (...). Încercând să accentueze artificial caracterul captivant al conflictului, autorul alunecă spre senzaționalul faptelor. Astfel apare figura lui Parașca, bețivul care moare înecat căutând o comoară în fundul apelor (...). Metodele de creație antirealiste și-au pus pecetea lor și asupra altor lucrări literare ale lui Vladimir Colin. Necunoașterea vieții, nivelul ideologic scăzut, felul confuz încă de a înțelege transformările revoluționare din clișee ale literaturii burgheze care nu pot cuprinde realitatea nouă, dinamică, în
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
și bibliografie de Rodica Zafiu, Editura Humanitas, Colecția „Tezaur”, București, 1996, p. 22-23. Critica interbelică, în special prin reprezentanții ei postsimboliști (Tudor Vianu, Perpessicius ș.a., ei înșiși formați în asemenea medii), îi va califica drept „fantaziști” pe partizanii acestei arte antirealiste, evazioniste, marcate de voința insularizării ostentative. În plan psihosocial, tipologiile curente ale acestei identități destabilizate, scindate sînt: bovaricul, ratatul, arivistul snob, scăpătatul, boemul, ereticul, excentricul, dezabuzatul, alienatul, revoltatul... Există și afinități aparent paradoxale. Apropierea estetizanților Tudor Arghezi sau Ion Vinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Iser), făcuseră obiectul întîmpinărilor entuziaste ale lui Ion Minulescu și N.D. Cocea, iar pictorul Apcar Baltazar comentase favorabil, într-un articol, creația Ceciliei Cuțescu-Storck. Totul se desfășura însă pe un fundal foarte conservator și „provincial”, ostil inovației artistice antiacademiste și antirealiste. Textele lui Theodor Cornel au și meritul de a inaugura cu adevărat exegeza românească a operei lui Brâncuși (ale cărui opere cu tentă abstracționistă fuseseră reproduse pentru prima oară în paginile revistei sibiene Luceafărul, în 1907, cf. Barbu Brezianu), operînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noutate”. Caracterizarea pregnantă a caricaturilor preexpresionistului Iser, pentru care „linia, în seria anguloasă, ca și în seria îndulcită”, reprezintă „sinteza planurilor văzute în raccourci și nu delimitarea seacă și fără personalitate a unei forme”, considerațiile privind caracterul lor sintetic, esențializat, antirealist, rîndurile despre „exotismul” lui Puvis de Chavannes, despre „idealismul mitologic” al lui Gustave Moreau, despre „simplitatea naivă a artei primitive” a lui Cézanne sau despre „splendoarea barbară” a exotismului lui Gauguin îndreptățesc oarecum situarea lui Theodor Cornel în „avangarda” criticii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dl Rebreanu nu este câtuși de puțin a scrie, este a lipi cu pap, pe geamuri, ilustrații din Universul literar. Omul ia foaia, foarfeca și papul și lipește 304. Ca și pentru Paul Valéry - de altfel, de foarte timpuriu, reacția antirealistă a folosit din plin argumentele poeților! -, care îi ironiza, se știe, pe cei ce încep să povestească „Doamna marchiză a ieșit la ora cinci”, pentru Arghezi întregul mecanism pus în mișcare de literatura realistă este, deopotrivă, monstruos și seducător. Există
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
lui Wittgenstein ia naștere într un mod particular din prezentarea pe care o dă el simbolismului“34. Întrebarea „Ce este ontologia Tractatus-ului?“ se află în centrul controverselor dintre interpreții lucrării. Ea reprezintă terenul confruntării dintre o interpretare realistă și una antirealistă. Ambele interpretări au fost susținute cu argumente plauzibile. Amândouă se confruntă, totodată, cu dificultăți greu de depășit. Examinarea lor arată cât de dificil este să se ajungă la o interpretare neproblematică a Tractatus-ului, o interpretare care ar fi pusă la
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
nu ar oferi indicații pentru a răspunde la întrebarea frontală „Ce sunt obiectele?“, spre deosebire de însemnările din care a fost ea compilată. Aceste însemnări lasă deschisă posibilitatea ca obiectele să fie „puncte de masă“ sau „date senzoriale“.44 Pears respinge interpretarea antirealistă a ontologiei Tractatus-ului, punctul de vedere că obiectele nu ar fi lucruri „ce pot fi specificate în mod independent, că numele despre care se spune că stau pentru obiecte TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 145 ar fi nume fictive“. O
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
cuvânt scris sau rostit îl implică. Ficțiunea e mediul expresiv al activității de a figura lingvistic și plastic. Ficțiunea istorică a figurării prin cuvântul scris vizează, într-un mod profund, realitatea și relațiile sociale, arhitectonica social-politică. În acest mod istoria "antirealistă" devine putere și posibilități multiple de putere. Istoria scrisă și practica politică comportă multiple relații de dinamică. Istoria scrisă și realitatea, în ciuda distanței dintre trăire și scriere, nu sunt paralele, ci se intersectează și se transformă reciproc. Ficțiunea scrisului istoric
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
în raport cu formarea cunoașterilor disciplinare moderne (economia, demografia, lingvistica, analiza politică și antropologică, istoria ca disciplină universitară etc.). Foucault nu atacă atât istoria, cât modul politic de constituire a disciplinelor moderne, arătând astfel politica din interiorul cunoașterii moderne. Acest "antiistoric"237, "antirealist"238 și "antiumanist" cu scrisul său "extraordinarily difficult"239 este, în esență, un profund istoric, un hiper-realist, care destructurează politicile cunoașterii moderne, un umanist prin excelența gândirii sale240. Prin Foucault, White și studiul de față, întemeierea istoriografic-discursivă a politicilor nu
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
lui Wittgenstein ia naștere într un mod particular din prezentarea pe care o dă el simbolismului“34. Întrebarea „Ce este ontologia Tractatus-ului?“ se află în centrul controverselor dintre interpreții lucrării. Ea reprezintă terenul confruntării dintre o interpretare realistă și una antirealistă. Ambele interpretări au fost susținute cu argumente plauzibile. Amândouă se confruntă, totodată, cu dificultăți greu de depășit. Examinarea lor arată cât de dificil este să se ajungă la o interpretare neproblematică a Tractatus-ului, o interpretare care ar fi pusă la
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
nu ar oferi indicații pentru a răspunde la întrebarea frontală „Ce sunt obiectele?“, spre deosebire de însemnările din care a fost ea compilată. Aceste însemnări lasă deschisă posibilitatea ca obiectele să fie „puncte de masă“ sau „date senzoriale“.44 Pears respinge interpretarea antirealistă a ontologiei Tractatus-ului, punctul de vedere că obiectele nu ar fi lucruri „ce pot fi specificate în mod independent, că numele despre care se spune că stau pentru obiecte ar fi nume fictive“. O asemenea interpretare, crede el, nu ar
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
O TEORIE "COMPLEMENTARĂ" A LUMII Ce este lumea? Există două răspunsuri, două moduri opuse de a fi în lume. Ele se și exclud oare? Apărător înverșunat al realismului, considerînd constructivismul de natură obscurantistă, John Searle 168 încearcă să respingă teoriile "antirealiștilor", pe care le crede ridicole și periculoase. Obiectivul filosofului american este acela de a dovedi că există o realitate socială independentă de reprezentările umane: "Scopul nostru este de a face ca realitatea socială să fie asimilată ontologiei noastre fundamentale pe
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
presupune o realitate neconstruită", insistă Searle. Realitățile sociale implică fapte brute: reguli, practici, instituții. Explicațiile filosofului se întîlnesc în mare măsură cu viziunea pe care am numit-o constructivism social. El își încheie demonstrația plin de ironie, subliniind inconsecvența poziției antirealiștilor: aceștia își conduc mașinile, se spală pe dinți ca și cum ar crede în existența unei lumi exterioare populată de obiecte (mașini, străzi, periuțe de dinți, dinți). Teoria omului și a lumii pe care o propunem are în comun cu gîndirea filosofului
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
masă. Textul filmului prezintă un număr excesiv de închideri care obturează și pun în umbră fețele, evitînd astfel o experiență vizuală plăcută. Utilizarea scenelor alb-negru, deseori confundată cu pretenția istorică, poate fi considerată, și ea, ca o parte din acest stil antirealist care de-naturalizează ceea ce vedem, chiar dacă în același timp evocă o "istorie" alternativă. Prin jocul între "a spune" și "a arăta" care ne stîrnește compasiune pentru soarta cîtorva familii și persoane și care valorizează acele momente prin evocări istorice de
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
în șah etern o identificare prin empatie. Jocul între simbolistica apăsată de simbolizări emfatice și construcția elaborată contribuie la retorica naratorului, care nu vizează atît reprezentarea ororilor holocaustului, cît a indicilor în cauză: de exemplu, mîna fetiței Danka. O strategie antirealistă este "poetica dublajului"; rima, repetiția, inversările simetrice. Ea permite desfășurarea laolaltă a aluziilor biblice și istorice reale. Această strategie subminează tendința anecdotei de a prelua și a impune realismul ca sentimentalism, tendința istoriilor individuale de a umbri tragediile istorice. Totuși
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
față încă de la început, eu nu sunt un realist. Din punct de vedere normativ, mă răzvrătesc împotriva lumii descrise în teoria realistă și resping realismul ca teorie prescriptivă a politicii externe. Din punct de vedere analitic, totuși, nu sunt nici antirealist, în aceeași măsură în care nu sunt realist. Voi argumenta că realismul este o abordare importantă, limitată dar puternică, ce oferă intuiții asupra relațiilor internaționale. Acest capitol evidențiază unele din formele caracteristice ale realismu-lui, precum și punctele sale slabe și tari
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
de a aplica întotdeauna sau a acționa conform teoriei realiste. Dar dacă realismul a oferit uneori informații sau explicații valoroase și chiar cei mai radicali critici sunt de acord cu asta -, nicio persoană rezonabilă nu ar dori să fie un antirealist, în sensul că nu dorește să folosească nicodată teorii realiste. Întrebările corecte sunt cât de regulat, în ce domenii și în ce scopuri ne ajută realismul să înțelegem lumea sau cum să ne comportăm în ea. Răspunsul meu general este
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
domenii și în ce scopuri ne ajută realismul să înțelegem lumea sau cum să ne comportăm în ea. Răspunsul meu general este: ",mult mai rar decât pretind cei mai mulți dintre realiști, dar mult mai frecvent decât ar vrea să conceadă cei mai mulți antirealiști". Dar mai important decât acest răspuns general este faptul că, în funcție de interesul politic și de preocupările empirice, realismul poate fi folosit în mod regulat, ocazional, sau aproape niciodată. Realismul trebuie să fie o parte a cutiei cu unelte analitice a
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
despre ceea ce reprezint] aceste fapte morale și putem ajunge s] descoperim natură acestor fapte prin participarea la discuții morale și prin reflecție. Realismul moral contrasteaz] cu dou] concepții metafizice alternative despre moral]: antirealismul (denumit uneori „antirealism”) și nihilismul moral. Potrivit antirealiștilor, nu exist] fapte morale și nici nu se pretinde că faptele morale s] defineasc] practică moral]. Putem s] recunoaștem cu satisfacție c] judec]țile morale exprim] pur și simplu dorințele noastre cu privire la comportamentul oamenilor. De aceea, corespondentul antirealismului în psihologie
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în psihologie se numește „noncognitivism”. (Exist] diferite variante ale antirealismului: de exemplu, emotivism, prescriptivism și proiectivism. Pentru o discuție complet] despre aceste teorii, vezi capitolul 36, „Intuiționismul”, capitolul 38, „Subiectivismul” și capitolul 40, „Prescriptivismul universal”). În contrast, potrivit nihiliștilor morali, antirealiștii au dreptate susținând c] nu exist] fapte morale, dar se înșeal] în ceea ce privește elementele necesare pentru a da sens practicii morale. Nihilistul consider] c] practică moral] este o înșel]torie în absență faptelor morale, asem]n]toare cu practică religioas] f
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
este ca și cum am strigă: „Ură pentru cei care-i ajut] pe cei care au nevoie!”. Antirealismul este, cu sigurant], o opțiune care trebuie luat] în considerare. Dar pan] la urm] mi se pare c] este o opțiune neatr]g]toare. Antirealiștii au o explicație perfect] pentru caracterul practic al judec]ții morale. Dar presupunerea lor, potrivit c]reia adev]rul judec]ților morale nu poate fi evaluat, este neplauzibil].. Ei trebuie s] afirme această pentru c] modeleaz] o judecat] moral] pe
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ne examin]m critic p]rerile morale, se pare c] examin]m problemă dac] motivele care stau la baza credințelor nostre sunt suficient de bune pentru a crede ceea ce credem c] este adev]rât. Și se pare c] nici un surogat antirealist nu reușește s] explice aceast] aparent]. De exemplu, este absolut în zadar s] presupunem c] examin]m problemă dac] avem într-adev]r dorințele pe care le avem. Cu sigurant], nu este așa greu s] r]spundem la aceast] întrebare! În
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
examin]m problemă dac] avem într-adev]r dorințele pe care le avem. Cu sigurant], nu este așa greu s] r]spundem la aceast] întrebare! În acest context, merit] într-adev]r s] ne întreb]m care ar trebui s] fie concepția antirealiștilor despre discuția moral]. Probabil c] ei își imagineaz] c] ceea ce noi încerc]m s] facem atunci cand ne lans]m într-o discuție moral] este s] inducem adversarului nostru aceleași dorințe că ale noastre. Dar, în mod fundamental, ei trebuie s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] acestea sunt dorințele pe care noi vrem că el s] le aib]. Dar, în acel caz transpare o obsesie exagerat] pentru argumentul moral, o impunere a dorințelor noastre asupra celorlalți. Antirealismul nu este o opțiune atr]g]toare. Viziunea antirealistului despre judecată moral], ca fiind expresia unei dorințe, nu reușește s] explice reflecția moral]. Viziunea antirealistului despre discuția moral] confer] un caracter imoral convingerii morale! Și-atunci cum stau lucrurile cu alternativă, realismul moral? S-ar putea crede c], din moment ce
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
caz transpare o obsesie exagerat] pentru argumentul moral, o impunere a dorințelor noastre asupra celorlalți. Antirealismul nu este o opțiune atr]g]toare. Viziunea antirealistului despre judecată moral], ca fiind expresia unei dorințe, nu reușește s] explice reflecția moral]. Viziunea antirealistului despre discuția moral] confer] un caracter imoral convingerii morale! Și-atunci cum stau lucrurile cu alternativă, realismul moral? S-ar putea crede c], din moment ce realistul moral admite existența faptelor morale, nu întâmpin] nici o dificultate în a explica obiectivitatea judec]ții
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]