69 matches
-
învețe de la James Joyce sau de la stilul lui Proust - fiindcă asta i-ar rupe de cititori, i-ar condamna la un cerc restrâns, despărțit de poporul căruia vor să i se adreseze" (p. 241). Era de repudiat categoric "falsul modernism antirealist" - și, din păcate, constată prozatorul, tot modernismul e antirealist, dintr-un motiv esențial pe care îl va analiza stăruitor în mai multe articole din al doilea volum de critică literară, Noi și neobarbarii: modernismul e construit pe iraționalism. Petru Dumitriu
Sindromul de captivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9494_a_10819]
-
fiindcă asta i-ar rupe de cititori, i-ar condamna la un cerc restrâns, despărțit de poporul căruia vor să i se adreseze" (p. 241). Era de repudiat categoric "falsul modernism antirealist" - și, din păcate, constată prozatorul, tot modernismul e antirealist, dintr-un motiv esențial pe care îl va analiza stăruitor în mai multe articole din al doilea volum de critică literară, Noi și neobarbarii: modernismul e construit pe iraționalism. Petru Dumitriu îi invocă pentru a-i ridiculiza pe Lautréamont, Rimbaud
Sindromul de captivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9494_a_10819]
-
noțiunea de "fantastimbolism" (p. 176-177). Revista se susține în acest program prin Mircea Streinul și V. Beneș, dar îi invocă drept exemplu și pe Victor Papilian și Pavel Dan. Altă dată, Vintilă Horia numește destul de impropriu și confuz această poetică antirealistă ca "estetică a nonexistenței" (p. 217), prin care trebuie să înțelegem "victoria fantasticului" și revelația blagiană a misterului (p. 217) sau construcția narativă "dincolo de orice experiență realistă" (p. 215), o literatură "fantastic-subiectivă" capabilă să realizeze conjuncția dintre Prometeu și Narcis
Depășirea respectuoasă a gândirismului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12111_a_13436]
-
ale existenței, întrucât "nimeni nu e nebun să poarte ochelari cu sticlă simplă de geam: cine vrea să vadă lumea neschimbată, o poate privi cu ochiul liber". Dar această "putere" magică îi este asigurată de solitudine. Solitudinea artistului e violent antirealistă. Dacă veacuri în șir scriitorul a nutrit "ambiția realistă" de a reflecta lumea dată cu atâta îndemânare încât aceasta să poată fi învinsă ori măcar "îmblânzită" de propria-i imagine, astfel cum Perseu și-a șlefuit scutul pentru a deveni
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
sute de filme și și-a întemeiat filiale în Londra, Barcelona, Berlin și New York. Pe la 1908 însă faima lui se împuțina din cauza schimbării tematice, iar în 1911, mai punea pe piață doar westernuri. Importanța sa actuală derivă tocmai din direcția antirealistă în care a dus producția cinematografică. Direcție pe care a adoptat-o nu doar ca "artă poetică", ci și ca strategie de marketing. Încă din 1897, în primul prospect al companiei, el își anunța specializarea în "scene fantastice sau artistice
La început a fost fotografia by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11659_a_12984]
-
la distanță în timp, modul cum, la un moment dat, prozatorul crede în lanțul cauzal, în cel mai pur spirit realist (,Logica în toate întâmplările, în șirul acestor întâmplări", p. 34), iar altădată imaginează un experiment în termeni complet diferiți, antirealiști, în transcrierea unui vis: ,Descrierea unui vis exact, cu toate săriturile și inconsecvențele, haotic și cu părți foarte precis conturate. Cum iese visul din neființă și lipsa de conștiință și cum se destramă apoi iarăși în neant" (p. 232). Tentația
A trăi pentru Rebreanu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11033_a_12358]
-
și bibliografie de Rodica Zafiu, Editura Humanitas, Colecția „Tezaur”, București, 1996, p. 22-23. Critica interbelică, în special prin reprezentanții ei postsimboliști (Tudor Vianu, Perpessicius ș.a., ei înșiși formați în asemenea medii), îi va califica drept „fantaziști” pe partizanii acestei arte antirealiste, evazioniste, marcate de voința insularizării ostentative. În plan psihosocial, tipologiile curente ale acestei identități destabilizate, scindate sînt: bovaricul, ratatul, arivistul snob, scăpătatul, boemul, ereticul, excentricul, dezabuzatul, alienatul, revoltatul... Există și afinități aparent paradoxale. Apropierea estetizanților Tudor Arghezi sau Ion Vinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Iser), făcuseră obiectul întîmpinărilor entuziaste ale lui Ion Minulescu și N.D. Cocea, iar pictorul Apcar Baltazar comentase favorabil, într-un articol, creația Ceciliei Cuțescu-Storck. Totul se desfășura însă pe un fundal foarte conservator și „provincial”, ostil inovației artistice antiacademiste și antirealiste. Textele lui Theodor Cornel au și meritul de a inaugura cu adevărat exegeza românească a operei lui Brâncuși (ale cărui opere cu tentă abstracționistă fuseseră reproduse pentru prima oară în paginile revistei sibiene Luceafărul, în 1907, cf. Barbu Brezianu), operînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noutate”. Caracterizarea pregnantă a caricaturilor preexpresionistului Iser, pentru care „linia, în seria anguloasă, ca și în seria îndulcită”, reprezintă „sinteza planurilor văzute în raccourci și nu delimitarea seacă și fără personalitate a unei forme”, considerațiile privind caracterul lor sintetic, esențializat, antirealist, rîndurile despre „exotismul” lui Puvis de Chavannes, despre „idealismul mitologic” al lui Gustave Moreau, despre „simplitatea naivă a artei primitive” a lui Cézanne sau despre „splendoarea barbară” a exotismului lui Gauguin îndreptățesc oarecum situarea lui Theodor Cornel în „avangarda” criticii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
față încă de la început, eu nu sunt un realist. Din punct de vedere normativ, mă răzvrătesc împotriva lumii descrise în teoria realistă și resping realismul ca teorie prescriptivă a politicii externe. Din punct de vedere analitic, totuși, nu sunt nici antirealist, în aceeași măsură în care nu sunt realist. Voi argumenta că realismul este o abordare importantă, limitată dar puternică, ce oferă intuiții asupra relațiilor internaționale. Acest capitol evidențiază unele din formele caracteristice ale realismu-lui, precum și punctele sale slabe și tari
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
de a aplica întotdeauna sau a acționa conform teoriei realiste. Dar dacă realismul a oferit uneori informații sau explicații valoroase și chiar cei mai radicali critici sunt de acord cu asta -, nicio persoană rezonabilă nu ar dori să fie un antirealist, în sensul că nu dorește să folosească nicodată teorii realiste. Întrebările corecte sunt cât de regulat, în ce domenii și în ce scopuri ne ajută realismul să înțelegem lumea sau cum să ne comportăm în ea. Răspunsul meu general este
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
domenii și în ce scopuri ne ajută realismul să înțelegem lumea sau cum să ne comportăm în ea. Răspunsul meu general este: ",mult mai rar decât pretind cei mai mulți dintre realiști, dar mult mai frecvent decât ar vrea să conceadă cei mai mulți antirealiști". Dar mai important decât acest răspuns general este faptul că, în funcție de interesul politic și de preocupările empirice, realismul poate fi folosit în mod regulat, ocazional, sau aproape niciodată. Realismul trebuie să fie o parte a cutiei cu unelte analitice a
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
realități istorice. Aceste decupaje aproximative, plutitoare, sînt proprii prozei franceze actuale. Le-am Întîlnit și la Amélie Nothomb, la Echenoz În mod special, și le vom regăsi la alți prozatori. Putem vorbi pe de o parte de moștenirea Noului Roman antirealist, anistoric, dar și de criza contemporană a Adevărului, de revirimentul relativismului. Ce alt adevăr, afară de acela subiectiv, autoreferențial, mai Îndrăznește să-și asume literatura? - este o Întrebare retorică pentru o bună parte a prozei franceze contemporane, destabilizată, În căutare de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lui Wittgenstein ia naștere într un mod particular din prezentarea pe care o dă el simbolismului“34. Întrebarea „Ce este ontologia Tractatus-ului?“ se află în centrul controverselor dintre interpreții lucrării. Ea reprezintă terenul confruntării dintre o interpretare realistă și una antirealistă. Ambele interpretări au fost susținute cu argumente plauzibile. Amândouă se confruntă, totodată, cu dificultăți greu de depășit. Examinarea lor arată cât de dificil este să se ajungă la o interpretare neproblematică a Tractatus-ului, o interpretare care ar fi pusă la
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
nu ar oferi indicații pentru a răspunde la întrebarea frontală „Ce sunt obiectele?“, spre deosebire de însemnările din care a fost ea compilată. Aceste însemnări lasă deschisă posibilitatea ca obiectele să fie „puncte de masă“ sau „date senzoriale“.44 Pears respinge interpretarea antirealistă a ontologiei Tractatus-ului, punctul de vedere că obiectele nu ar fi lucruri „ce pot fi specificate în mod independent, că numele despre care se spune că stau pentru obiecte ar fi nume fictive“. O asemenea interpretare, crede el, nu ar
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
O TEORIE "COMPLEMENTARĂ" A LUMII Ce este lumea? Există două răspunsuri, două moduri opuse de a fi în lume. Ele se și exclud oare? Apărător înverșunat al realismului, considerînd constructivismul de natură obscurantistă, John Searle 168 încearcă să respingă teoriile "antirealiștilor", pe care le crede ridicole și periculoase. Obiectivul filosofului american este acela de a dovedi că există o realitate socială independentă de reprezentările umane: "Scopul nostru este de a face ca realitatea socială să fie asimilată ontologiei noastre fundamentale pe
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
presupune o realitate neconstruită", insistă Searle. Realitățile sociale implică fapte brute: reguli, practici, instituții. Explicațiile filosofului se întîlnesc în mare măsură cu viziunea pe care am numit-o constructivism social. El își încheie demonstrația plin de ironie, subliniind inconsecvența poziției antirealiștilor: aceștia își conduc mașinile, se spală pe dinți ca și cum ar crede în existența unei lumi exterioare populată de obiecte (mașini, străzi, periuțe de dinți, dinți). Teoria omului și a lumii pe care o propunem are în comun cu gîndirea filosofului
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
lui Wittgenstein ia naștere într un mod particular din prezentarea pe care o dă el simbolismului“34. Întrebarea „Ce este ontologia Tractatus-ului?“ se află în centrul controverselor dintre interpreții lucrării. Ea reprezintă terenul confruntării dintre o interpretare realistă și una antirealistă. Ambele interpretări au fost susținute cu argumente plauzibile. Amândouă se confruntă, totodată, cu dificultăți greu de depășit. Examinarea lor arată cât de dificil este să se ajungă la o interpretare neproblematică a Tractatus-ului, o interpretare care ar fi pusă la
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
nu ar oferi indicații pentru a răspunde la întrebarea frontală „Ce sunt obiectele?“, spre deosebire de însemnările din care a fost ea compilată. Aceste însemnări lasă deschisă posibilitatea ca obiectele să fie „puncte de masă“ sau „date senzoriale“.44 Pears respinge interpretarea antirealistă a ontologiei Tractatus-ului, punctul de vedere că obiectele nu ar fi lucruri „ce pot fi specificate în mod independent, că numele despre care se spune că stau pentru obiecte TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 145 ar fi nume fictive“. O
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
amplă, oarecum depășit de evoluțiile din peisajul literar („revoluția” optzecistă), și-a amenajat o nișă distinctă, de (pseudo-)marginal respectabil, părăsind prim-planul actualității, dar fără să se piardă în anonimatul umoristicii industrioase. În Proiect de câine, volum de povestiri antirealiste, superior burlești, V. impresionează prin combinația de umor lexical, lexical-conceptual și sintactico-silogistic și admirabila risipă de imaginație aplicată unor lucruri mici, din sfera derizoriului. Prozatorul se înfățișează mai ales ca un experimentalist, operează cu parabola modernistă, cu bufonada absurdă și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290461_a_291790]
-
partid. O bună parte din tovarășii care recenzează lucrările scriitorilor noștri, nu scriu ținând seama de sarcinile ce stau În fața literaturii, de procesul de creștere al acestei literaturi. Tov. Crohmălniceanu, care a fost În repetate rânduri criticat pentru poziția sa antirealistă În critica literară (vezi cazul volumului de versuri al tov. Nina Cassian sau volumul Negura) a scris un articol intitulat Pentru calitate În nuvelistica noastră (Contemporanul nr. 140, 141). În concluzie, articolul cere excluderea din câmpul literaturii a tuturor celor
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
limită țărănimea și să comită crimele cele mai abjecte atunci când interesele sale sunt În primejdie. (Ă). Dar și În Bijuterii de familie, cu toate că saltul calitativ făcut de scriitor de la apariția Dușmăniei este remarcabil, mai sunt prezente Încă rămășițe ale modului antirealist de a privi oamenii și faptele”. În partea a doua a comentariului, Ion Vitner, la fel ca J. Popper, (vezi nota 77) analizează personajele nuvelelor, cu reușitele și nereușitele lor, dând cuvenitele Îndrumări, pentru ca autorul să devină, dintr-o promisiune
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
oficial, să se Întâmple: „În domeniul artei și literaturii, critica are un rol important. Ea trebuie să fie cea dintâi care să semnaleze tot ceea ce este nou, semnificativ, pozitiv, În operele de artă și literatură. Să indice părțile nerealizate, elementele antirealiste ale operei, ajutând astfel pe autor să-și desăvârșească creația, iar pe cititor, căruia Îi sunt adresate aceste opere, să-și ridice nivelul cultural, să contribuie la educația lui artistică. Critica are totodată menirea să Îndrumeze creația artistică, participând prin
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
desprinderea unei intelectuale de vechea orânduire și alăturarea ei forțelor progresului. Personajul central al romanului, tânăra Mirona Runcu, provine dintr-o Îmbâcsită familie burgheză. (Ă). Cella Serghi a oglindit societatea capitalistă de la noi și de peste hotare, Într-un spirit profund antirealist, de pe o poziție burgheză. Ea nu biciuie cu puterea năpraznică a urii de clasă chipul hâd al burghezo-moșierimii, deși, prin mijlocirea Mironei, afirmă deseori că nu merită decât un dispreț neîndurător. Dimpotrivă, Cella Serghi Îmbrobodește realitatea și În fond protejează
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
abia la Paris, iar când trebuie să o surprindă În țara noastră, figura comunistului român Vasile este cu totul episodică și convențională. (Ă). Cella Serghi confundă În mod condamnabil scormonirea sterilă a sufletului, În chip invidualist cu autocritica. (Ă). Metoda antirealistă a scriitoarei se dă pe față și În practica naturalismului și a sentimentalismului. Când spunem naturalism, nu ne gândim numai la scenele de frenezie a instinctelor, relatate cu o stăruință scandaloasă de Mirona ci și la esența naturalismului, - spiritul obiectivist
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]