59 matches
-
Nigruți în Moldova, pe Iorgovici, pe Maiori, pe Șincai de peste Carpați...". Sau, câteva paragrafe mai jos: "Basarabii și Cantemirii, și Văcăreștii, și Bălăcenii, și Lăzarii n-au fost contimporanii noștri"118. etc. În plus, să remarcăm și morfologia particulară a antonomazei folosită de criticul român. Heliade Rădulescu nu alege să încarce numele propriu cu sens prin articol indefinit ("un Văcărescu"), ci prin plural ("Văcăreștii"). Și numele propriu la plural atrage atenția. Când e vorba de familii boierești formate din mai mulți
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
s-a produs deja o înstrăinare. Când oamenii din vremea lui Heliade Rădulescu vorbesc despre "Homeri" ei au în vedere nu atât o duplicare a unui ins biografic, cât constituirea unei clase abstracte, care funcționează asemănător unui gen. Discutând problema antonomazei, Du Marsais dă ca exemplu un vers din Boileau: "Să se pregătească schingiuirea viitorilor Saumaisi "121. Saumaise, ni se spune, era un critic din secolul al XVII-lea. Articularea numelui său la plural nu e menită să îi angajeze persoana
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Herodot etc. "Omerii și esiozii deschid calea erodoților și tucidizilor" spune Hasdeu într-un text din 1867122. Ca să saturezi terenul unei culturi ai nevoie de istoric, de filosof, de poet, de orator etc. și la completarea/ descompletarea acestui tablou lucrează antonomazele: "când [Grecia] nu mai avu sau nu mai voi să aibă Temistocli și Aristizi (pentru că îi exila), când nu mai avu Leonizi, nici Aristoteli și Platoni, nici Demosteni și Isocrați, nici însuși Alexandri, când [Roma] nu mai avu Cincinați, Reguli
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
alți autori vizați de Heliade Rădulescu acest lucru e imposibil. De pildă, "genul" lui Daniel Scavinschi, autor minor cu operă vagă, e mult mai greu de determinat. Ceea ce nu îl oprește pe Heliade Rădulescu să îl treacă prin toate torturile antonomazei, inclusiv prin proba pluralului aplicat prenumelui. Iar aceasta e caracteristica tuturor "listelor" cu nume proprii la plural. În enumerările lui Heliade Rădulescu figurează toți autorii români, indiferent de recunoaștere, de mărimea creației sau de definiția ei, o mulțime de oratori
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
nume proprii la plural. În enumerările lui Heliade Rădulescu figurează toți autorii români, indiferent de recunoaștere, de mărimea creației sau de definiția ei, o mulțime de oratori din parlament, boierii pe care îi stimează etc. Orice persoană publică suportă procedeul antonomazei. Toți trebuie să se homerizeze, să întrețină cu cultura română raportul pe care Homer, Hesiod, Herodot îl au cu cultura universală - să devină, altfel spus, oameni-funcție. Nu e clar care sunt "genurile" reprezentate de fiecare în parte, nici modul în
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
au cu cultura universală - să devină, altfel spus, oameni-funcție. Nu e clar care sunt "genurile" reprezentate de fiecare în parte, nici modul în care multitudinea de personalități își împart și saturează domeniul culturii române. În mod sigur însă, contează ca antonomaza să fie realizată în material autohton, nu străin. În același articol despre "decăderea" literaturii române, Heliade Rădulescu denunță utilizarea antonomazelor de import, faptul că în cultura română circulă nume-gen de origine străină: ...și apoi ei între sine se numesc barzi
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
nici modul în care multitudinea de personalități își împart și saturează domeniul culturii române. În mod sigur însă, contează ca antonomaza să fie realizată în material autohton, nu străin. În același articol despre "decăderea" literaturii române, Heliade Rădulescu denunță utilizarea antonomazelor de import, faptul că în cultura română circulă nume-gen de origine străină: ...și apoi ei între sine se numesc barzi, boemi, Tassi și Virgilii și Bérangeri (ei însă scriu Beranjeri) și de unde nici prin minte să nu-ți treacă, și
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
românilor sunt cețoase și indeterminate, la limita anonimatului. Care este rolul lor? De ce Heliade Rădulescu ține să transforme numele tuturor autorilor, cu riscul ridicolului, în figuri ale unor genericități obscure? De ce vrea să populeze până la aglomerare câmpul literaturii române cu antonomaze ale unor scriitori minori? Într-un articol al lui Cristophe Pradeau din 2001126 există o observație interesantă în marginea istoriei literaturii franceze concepute de Albert Thibaudet: ca să ilustreze forțele care țin laolaltă întreaga țesătură a culturii literare, autorul Poeziei lui
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
2001126 există o observație interesantă în marginea istoriei literaturii franceze concepute de Albert Thibaudet: ca să ilustreze forțele care țin laolaltă întreaga țesătură a culturii literare, autorul Poeziei lui Stephane Mallarmé presupune existența unui "complex napoleonian", a unui raport constant cu antonomaza lui Napoleon. Scriitorii romantici sunt obsedați de cei care i-au precedat: Balzac e un Napoleon în spațiul romanului, Sainte- Beuve în acela al criticii, Victor Hugo în cel al poeziei. Explicația e simplă. Îl proiectează pe Napoleon pentru că e
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
obscure și dificil de promovat ca "modele". "Plinul" literaturii poate fi asigurat nu numai prin autoritatea figurilor, ci prin mulțimea lor. În absența unor "Napoleoni", poate să funcționeze și mobilizarea unei întregi armate... Modelul istorico-literar la care se raportează aceste antonomaze e cel al generației. Prin "Napoleoni", Thibaudet obținea o istorie organică a literaturii franceze: rolul figurilor fascinatorii de la 1830 era să antreneze întreaga generație de la 1850. În locul unei istorii a cercurilor literare, constituită din adversități și coagulări restrânse, antonomaza furniza
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
aceste antonomaze e cel al generației. Prin "Napoleoni", Thibaudet obținea o istorie organică a literaturii franceze: rolul figurilor fascinatorii de la 1830 era să antreneze întreaga generație de la 1850. În locul unei istorii a cercurilor literare, constituită din adversități și coagulări restrânse, antonomaza furniza suportul pentru o istorie a generațiilor, cu pasul ei reglat masiv. Ea reprezenta un prea plin în stare să mobilizeze mulțimi, să articuleze împreună o armată de scriitori, să pună în mișcare o masă enormă a literaturii, ca un
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
mișcare o masă enormă a literaturii, ca un fel de motor la vedere al dinamicii ei pachidermice. Și dincolo de tot ceea ce îi separă - pe istoricul literaturii franceze din 1930 și pe animatorul literaturii române de la 1830 -, scopul urmărit prin exploatarea antonomazei e același. Heliade Rădulescu vrea să antreneze literatura română prin valuri ample de scriitori. Nu are încredere în structurile mici ale sociabilității literare, în cenacluri și bisericuțe și își imaginează cadența literaturii române exclusiv în funcție de succesiunea generațiilor. În acest sens
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
limbajului vremii evocate. Registrul stilistic argotic este utilizat în literatură ca resursă de înnoire a limbajului în caracterizarea unor personaje/a unui grup social închis - elevi, studenți, militari, deținuți. - Expresivitatea artistică a termenilor argotici: creează figuri semantice (metafora, metonimia, eufemismul, antonomaza etc.) prin sensurile noi atribuite unor cuvinte din limba comună, unor regionalisme, arhaisme, neologisme, generând un limbaj codificat. „Întro măsură definitorie, metafora este cea care dă argoului tenta de limbaj energic, voluntar, penetrant și incisiv“, iar „Bogăția metaforei argotice se
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
dezvoltare (expoliția, topografia, cronografia, prosopografia, etopeea, portretul, paralela, tabloul), pretinsele figuri de gîndire (cominația, imprecația, optația, deprecația, jurămîntul, dubitația, licența). Olivier Reboul prezintă o nouă taxinomie: (1) figuri de cuvinte: aliterația, paronomaza, calamburul, antanaclaza; (2) figuri de sens: metonimia, sinecdoca, antonomaza, metafora, litota, hipalaga, oximoronul; (3) figuri de construcție: elipsa, reticența, repetiția, antiteza, anacolutul, gradația, chiasmul, zeugma; (4) figuri de gîndire: hipotipoza, alegoria, ironia. Chaïm Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca arată cum se explică folosirea anumitor figuri determinate de nevoile argumentării. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fiindcă producerea sensului poate fi însoțită de o reactivare a sensului etimologic. Alegerea unui nume propriu în cadrul unei paradigme de apelative, clasamentele sociale și cunoștințele despre individul căruia i se asociază și categorizarea individuală constituie mărci ale semnificației lui. V. antonomază, categorizare, nominație, semnificație. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2002; VARO - LINARES 2004. RN O OBIECȚIE. Din punctul de vedere al conținutului, obiecția s-ar putea defini ca expresie a unei opoziții pe bază de argumente în vederea respingerii, dar, foarte pe scurt, obiecția
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
așa cum, tezist, explicau lucrurile monografiile apărute în anii '50)? Ar fi o ipoteză mult prea avântată și nerealistă. Cornel Mihai Ionescu rezumă perfect perspectiva căreia îi rămâne fidel tânărul autor: ""Paradigma" oricărei scriituri posibile rămâne, pentru Cantemir, Biblia. Cartea prin antonomază, efigie cosmică, adică, în același timp, "imago mundi" și analogon discursiv al științei "infuze". Întrucât reproduce un model sacru, oricare scriitură deține posibilitatea de a desfășura în discurs instantaneitatea unei intuiții originare. Prin acest sentiment de sacralitate a scrierii, Cantemir
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
clasificator sau tipologic este dovedită formal prin acordul la plural: Revoluție a fost sau n-a fost, dar sigur au fost de-alde Gavroche. (agenda.liternet.ro, octombrie 2006). În cazul numelor proprii, construcția cu de-alde este parțial echivalentă antonomazei realizate cu ajutorul desinențelor de plural 13, așa cum se poate observa, în exemplul de mai jos, din coordonarea celor două sintagme (Mitici și de-alde Gigi): Amenințarea în cazul lui Ioanițoaia este să invite cu încăpățânare aceleași personaje, multe odioase (Mitici
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
rudenie cu referent individualizat și ancorat deictic. 12 Exemplul este întrucâtva ambiguu, în măsura în care numele propriu e o contaminare de două nume, putând trimite la doi referenți. 13 Ceea ce confirmă, la distanță în timp, asocierea pe care o făcea DA între antonomaza pluralului și cea marcată prin alde: "Și în cazul acesta, limba română, pe lângă întrebuințarea pluralului, ca celelalte limbi romanice (...), poate întrebuința și forma de plural cu al-de" (DA, I, s.v. al-de, p. 104). 14 Nu e, desigur, o inovație recentă
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
s-au folosit de atîtea cuvinte și le-au dăruit atîta iubire. 38. La începuturile Bisericii, divina Scriptură era singurul text de instruire populară și ecleziastică. Această Scriptură care este cu adevărat cartea speciei umane, cartea (Βυβλία), scriptura ca o antonomază. Un astfel de cod al umanității este descris de la început pînă la sfîrșit; începe cu facerea lumii și se încheie cu viitoarea sa distrugere; omul simte cum va suferi toate modificările pe care trebuie să le sufere, găsește aici un
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
11 Simbolurile RP și RIS desemnează cele două tipuri majore de construcții relative, relativă periferică, respectiv relativă integrată sintactic, care se deosebesc prin gradul de dependență față de matrice, v. descrierea infra 3. 12 Excepțiile sunt posibile doar în cazurile de antonomază sau când relativa reduce extensiunea antecedentului nume propriu sau de rudenie cu referent unic, de exemplu: Luchianul pe care îl moștenise de la bunici..., Mama care l-a născut, nu cea care l-a crescut i-a fost aproape. 13 Diferența
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
Rodica Zafiu Numele "românului tipic", reprezentat adesea în ipostaza caracteristică a "țăranului român", pare a fi suferit oscilații considerabile în decursul timpului și în diferitele regiuni istorice. În momentul de față, numele folosit cel mai frecvent ca antonomază cu funcție etnico-socială e Gheorghe ("nea Gheorghe", despre care am scris în această rubrică cu doi ani în urmă). Nu își pierde total relevanța Ion, sprijinit de răspîndirea generală a echivalentelor sale în spațiul creștin și de analogia cu valoarea
Oprea, Bucur, Onea... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14200_a_15525]
-
Rodica Zafiu Termenul paparazzo e cît se poate de răspîndit în româna actuală, iar etimologia lui este destul de bine cunoscută, pentru că a fost de mai multe ori explicată și comentată în cărți și pe internet: prin antonomază, numele unui personaj din filmul La dolce vita al lui Fellini a devenit denumirea generică a fotografului din presa de scandal, care urmărește cu îndîrjire și ingeniozitate vedete. Faptul că un personaj de ficțiune devine prototipul unei categorii profesionale ilustrează
Paparazzi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7976_a_9301]
-
Rodica Zafiu Unele dintre antonomazele constând în transformarea unei denumiri comerciale în termen comun (desemnare generică pentru un anumit produs) se dovedesc rezistente, altele sunt efemere. Unele sunt răspândite internațional, altele sunt specifice unei limbi, pentru că depind de factori extralingvistici: evoluția pieței, a importurilor, circulația
Denumire comercială by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5934_a_7259]
-
cu o undă de realism melancolic în glas, pentru că de mult poezia nu se mai hrănește din viziuni apocaliptice și din ipotetice stări de coșmar. Metaforele, imaginile pline de candoare și de plasticitate, licențele poetice și rezervele de oximoroane, de antonomaze, de hiperbole și de alegorii, de comparații zglobii și de epitete fandosite au fost adunate cu multă grijă de către deținuții care prestează activități în folosul comunității, încărcate în vagoane de marfă și împinse de locomotiva aceea cu aburi, pe care
Pavel Șușară și încercarea lui de-a se juca de-a literatura by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16659_a_17984]
-
din spate și cam deșelat, cu ochi încercănați și sticloși, cu obrajii aprinși de o roșeață nesănătoasă" 11. Elementul implicat în lupta dintre cele două ființe excepționale, "supra-femeia" Rașelica și "supraomul" Pașadia, este așadar unul singur: focul, elementul masculin prin antonomază. Nefiind vorba de lupta între apă, elementul feminin, și foc, putem afirma că, din punctul de vedere al "arhetipurilor" și al "poeticii elementelor", romanul ascunde, în structurile sale simbolice mai adânci, o ambiguitate. De ce Rașelica este reprezentată simbolic prin foc
Flacăra rece a unei flori negre by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Imaginative/13716_a_15041]