232 matches
-
ideologii și curente artistice, iar a treia este propusă pentru următoarea, dacă omenirea va urma calea împăciuitoare propusă de aceasta. Specificitatea lor, în toate variantele, decurge din tipurile de antropocentrisme promovate. Trebuie să stabilim linia de pornire a cercetării în antropocentrismul tradiționalist, sprijinit pe: credință, naționalism, tradiție și idealuri înalt umaniste. Modernismul începe cu revoluțiile industriale care au condus la instaurarea capitalismului și care, prin dezvoltarea tehnicii au oferit încredere omului în forțele sale. Filosofia empiristă și iluministă au condus spre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dictatorial, transcendența goală, fantezia neîngrădită, maladiv ostentativ. Concentrarea industrială în mari concerne internaționale, sprijinite de națiunile puternic dezvoltate economic și financiar care doresc transformarea restului lumii în piață de desfacere (globalism), a condus la configurarea altei epoci istorice, denumită postmodernă. Antropocentrismul postmodernist stipulează: ateismul/ moartea lui Dumnezeu, abandonarea sacrului, moartea națiunilor, așezând omului concret în centrul lumii. Lipsit de idealuri, de un centru al ființei sale, trăind un gol istoric, în spatele său și al lumii stă nimicul/neantul. Și totuși postmoderniștii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Nu omul îl așteaptă pe Dumnezeu ci invers, omul e într-o continuă facere spre îndumnezeire, dar omul se află mereu în pericol de a rata ora astrală de iubire. Gloria dată omului de către Dumnezeu o reprezintă libertatea, aici sălășluiește antropocentrismul creștin. Omul de azi urmează individualismul lui Cain, îl paște Complexul lui Iuda, cel care neputând suporta prețul trădării s-a spânzurat. Omul e centrat în lumea-lumen dar stă modest, la margine. Lumea devine transparentă pentru om când "îl vede
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a decăzut imaginea bărbatului plecat în căutarea iubirii pure, absolute sau a nemuririi. Digresiunea aceasta era necesară pentru a sublinia metamorfozarea unei lumi ce avea nevoie de alte coordonate: vechile simboluri fiind perimate, nu se putea apela decât la un antropocentrism. Lauretta este o fire modestă, recunoaște superioritatea intelectuală a Pampineei, cea care o precedase în ziua a doua: „știu că, tot gândind la cele înainte povestite, veți asculta mai fără chef la câte oi spune eu; dar de nu voi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
pe parcursul ultimelor cinci veacuri poate să constituie un argument suficient de plauzibil al acestei situații. Este cunoscut, desigur, faptul că, odată cu apariția Renașterii, zona de influență a creștinismului a asistat la o importantă schimbare în privința orientării culturii dinspre teocentrism spre antropocentrism. În domeniul artei, această schimbare s-a manifestat prin renunțarea treptată la sursele de inspirație divină, supraumană, în locul celor umane și individuale, marcând o pierdere a capacității sale de transcendendere. Exemplificând această situație prin modul diferit de reprezentare a Fecioarei
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
suficienței proprii și. deci. prin refuzul revelației Precum în astronomie revoluția științifică înseamnă trecerea de la concepția geocentrică la sistemul heliocentric, tot astfel în ordinea spirituală marele proces de trecere de la medieval la modern înseamnă părăsirea concepției teocentrice și adoptarea unui antropocentrism, care. În dezvoltarea lui, va fi totuna cu descreștinarea culturii. În fond, limitele omului medieval cu toate imperfecțiunile legate de ele, erau de natură terestră și tocmai ele îi deschideau în schimb perspectivele infinitului spiritual. Puterea concentrată a credinței se
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
întrucât centrul de gravitate trece din adâncimea lui Dumnezeu în creativismul pur omenesc(Nikolai Berdiaev: Der Sinn der Geschichle. pag. 183). Dacă izvorul și idealul culturii creștine e Dumnezeu, secularizarea ci înseamnă că omul îi devine singur izvor și ideal. Antropocentrismul acesta se numește, cu alt termen, individualism. Omul nu există decât ca noțiune abstractă. În concret există oameni, ca indivizi deosebiți. Și când zicem: omul devine măsura lucrurilor, exprimăm de fapt principiul anarhiei, ce domină cultura și viața modernă. Autonomia
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
TRANSMODERNISMUL Colecția ANANTA. Studii Transdisciplinare Coordonator: Tiberiu Brăilean Coperta I: Reproducere Salvador Dali COPERTA COLECȚIEI: FLORENTINA VRĂBIUȚĂ VOLUM EDITAT CU SPRIJINUL AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ (c) Editura JUNIMEA, Iași ROMÂNIA Theodor CODREANU TRANSMODERNISMUL EDITURA JUNIMEA, IAȘI, 2005 I. NOUL ANTROPOCENTRISM 1. Ce putem alege. Unul dintre ultimii teoreticieni ai postmodernismului de la noi, poetul Daniel Corbu, își încheia cartea dedicată temei, în spiritul unei democrații culturale, cu invitația alegerii între modernism și postmodernism: "Cum postmodernismul coexistă în acest moment cu modernismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la ontologic, cât și la epistemologic. De la Nietzsche, considerat strămoșul postmodernității filosofice, și până la Vattimo sau Lyotard, toate se-nvârt în jurul transcendenței, discursurile contestatare rostogolindu-se în două valuri masive, corespunzând, în linii generale, cu modernismul și postmodernismul. 2. Noul antropocentrism postmodern. Când spun că maniera este fațada nimicului, nu mă refer la manierismul teoretizat de un Hocke, fiindcă acesta, la marii poeți barochiști, nu este manieră. La Góngora, de pildă, e stil. Firește, se poate discuta despre raportarea artei la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nevoie de nici un fel de transcendență pentru a se susține. Altfel spus, lumea centrată pe om își este suficientă sieși, fără "ipoteza" sprijinului în Dumnezeu. Postmodernismul se desparte aici definitiv de tradiționalism și de modernism, asumându-și nașterea unui nou antropocentrism. Ce-i drept, un Alexandru Mușina, adept al existenței unei unice paradigme, o constată pentru modernism: "Desacralizarea lumii antrenează și descentrarea ei: atât în dimensiune temporală (dispare timpul sacru), cât și în cea spațială (dispare, se ocultează, sau se deplasează
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
devin centrul temporal. O sarcină mult prea dificilă pentru omul concret"11. Cu toate acestea, cei mai mulți teoreticieni ai postmodernității rezervă, nu fără temei, noua Kehre postmodernismului. Un sintetizator ca Liviu Petrescu identifică revoluția poetică optzecistă tocmai în asimilarea acestui "nou antropocentrism": Această poezie, postmodernistă, aș îndrăzni să o caracterizez ca pe o poezie a noului antropocentrism. Trăsăturile ei esențiale mi se par a fi simplificând mult și sub beneficiul de concluzie provizorie: centrarea atenției pe ființa umană, în datele ei concrete
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cei mai mulți teoreticieni ai postmodernității rezervă, nu fără temei, noua Kehre postmodernismului. Un sintetizator ca Liviu Petrescu identifică revoluția poetică optzecistă tocmai în asimilarea acestui "nou antropocentrism": Această poezie, postmodernistă, aș îndrăzni să o caracterizez ca pe o poezie a noului antropocentrism. Trăsăturile ei esențiale mi se par a fi simplificând mult și sub beneficiul de concluzie provizorie: centrarea atenției pe ființa umană, în datele ei concrete, fizic-senzoriale, pe existența noastră de aici și de acum și anume o <<claritate a privirii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
beneficiul de concluzie provizorie: centrarea atenției pe ființa umană, în datele ei concrete, fizic-senzoriale, pe existența noastră de aici și de acum și anume o <<claritate a privirii>>"12. În ce grad s-ar putea spune că postmodernismul, nemulțumit de antropocentrismul creștin, e o întoarcere la antropocentrismul precreștin al lui Protagoras, cu al său homo mensura ? Într-o măsură care, iarăși, pune în joc transcendența, fiindcă omul măsură a tuturor lucrurilor era, totuși un partener al zeilor, de care depindea. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pe ființa umană, în datele ei concrete, fizic-senzoriale, pe existența noastră de aici și de acum și anume o <<claritate a privirii>>"12. În ce grad s-ar putea spune că postmodernismul, nemulțumit de antropocentrismul creștin, e o întoarcere la antropocentrismul precreștin al lui Protagoras, cu al său homo mensura ? Într-o măsură care, iarăși, pune în joc transcendența, fiindcă omul măsură a tuturor lucrurilor era, totuși un partener al zeilor, de care depindea. Dacă ne raportăm la acest tip de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
precreștin al lui Protagoras, cu al său homo mensura ? Într-o măsură care, iarăși, pune în joc transcendența, fiindcă omul măsură a tuturor lucrurilor era, totuși un partener al zeilor, de care depindea. Dacă ne raportăm la acest tip de antropocentrism, avem îndreptățirea parțială să vorbim de un "progres", deși noul antropocentrism înseamnă, de fapt, un regres față de homo mensura, încât Alexandru Mușina nu greșea subliniind "sarcina mult prea dificilă pentru omul concret". Mușina procedează chiar la o identificare a omului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
măsură care, iarăși, pune în joc transcendența, fiindcă omul măsură a tuturor lucrurilor era, totuși un partener al zeilor, de care depindea. Dacă ne raportăm la acest tip de antropocentrism, avem îndreptățirea parțială să vorbim de un "progres", deși noul antropocentrism înseamnă, de fapt, un regres față de homo mensura, încât Alexandru Mușina nu greșea subliniind "sarcina mult prea dificilă pentru omul concret". Mușina procedează chiar la o identificare a omului concret, chiar așa cum l-a numit Bacovia. Or, omul concret bacovian
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
făcuse decât să înlocuiască pe Dumnezeu cu materia. Se înscria, altfel zis, în tradiția metafizicii occidentale, deși credea într-un salt de eră geologică în comparație cu aceasta. Iată de ce materialismul, la rându-i, a jubilat la ideea că întemeiază un nou antropocentrism. Când Michel Foucault s-a desprins decisiv de marxism, el a intuit dificultățile pretenției unui nou umanism și, în consecință, a respins brutal ideea de umanism, trezind protestele brutale, în aceeași măsură, ale lui Sartre și ale comilitonilor care veneau
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
decisiv de marxism, el a intuit dificultățile pretenției unui nou umanism și, în consecință, a respins brutal ideea de umanism, trezind protestele brutale, în aceeași măsură, ale lui Sartre și ale comilitonilor care veneau dinspre marxism și existențialism. Cu "noul antropocentrism" postmodern, dincolo de om și de lume nu se mai află nici măcar o entitate materială, ci chiar nimicul. Deci postmoderniștii se pot revendica simultan din materialismul marxist, prin pariul concretului și din existențialism, prin asumarea nimicului, pe care nu-l ocolise
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nimicului, pe care nu-l ocolise, evident, nici Heidegger, deși el a fost un existențialist de o factură nonsartriană. Despărțirea postmodernismului de existențialism se produce, totuși, prin eliminarea efectelor acestui tip de "transcendență vidă" angoasa. Omul postmodern, în perspectiva "noului antropocentrism", se consideră fericit, cu adevărat liber de orice "povară" transcendentală, fie ea de nuanță spiritualistă sau materialistă. La existențialiști, nimicul produce angoasă, neliniște metafizică, în plin sentiment al absurdului, subliniat nu numai de filosofi, ci și de scriitori ai modernismului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de orice "povară" transcendentală, fie ea de nuanță spiritualistă sau materialistă. La existențialiști, nimicul produce angoasă, neliniște metafizică, în plin sentiment al absurdului, subliniat nu numai de filosofi, ci și de scriitori ai modernismului precum Kafka, Beckett sau Eugen Ionescu. Antropocentrismul modernist-existențialist putea fi "inuman", "torturant". Noul antropocentrsim se dorește eliberator fără limite, într-o postistorie globală, capabilă să asigure fericirea planetară. Întoarcerea ființei umane la joc este semnul indubitabil al noului umanism, garanția bucuriei existențiale. Minunea e cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
întrebarea dacă n-avem de ales decât între modernism și postmodernism, e posibil un al treilea răspuns: ni se deschide înainte calea transmodernității. Între deism și panteism, Părintele Stăniloae lucrează cu un nou concept de lume, în perspectiva unui nou antropocentrism solidar cu teologia patristică și ortodoxă, în general, dar și cu ontologia lupasciană a celor trei materii, absorbită azi de ethosul transdisciplinarității. E aici și o consecință a creștinismului cosmic răsăritean și cu precădere cel românesc, despre care s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
operă unificatoare"33. Iată de ce creștinismul rămâne cea mai înaltă cinste acordată omului. Supraomul lui Nietzsche era o soluție disperată, o încercare de a da unitate omului cu mijloace anticreștine, radical utopice, cum, altminteri, în cheie minoră, pretinde și "noul antropocentrism" asumat de postmodernism. Dar pe ce se baza Nietzsche? El îl vedea, cum am mai atras atenția, pe omul creștin un bicisnic, lipsit de dinamism, de voința de putere, moleșit în milă. Părintele Stăniloae, dimpotrivă, accentuează dinamismul energiilor divine lucrătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ca afundare în labirint. Primul este iubire, celălalt cădere în timp, în suferință. Gloria dată de Dumnezeu omului este libertatea. Așadar, omul este liber să aleagă. Dar nu există o garanție a justeții alegerii, în afară de libertate. În libertate se vede antropocentrismul creștin, dezvoltat de teologia Părintelui Stăniloae. Credința că lumea a fost creată pentru om esențializează, la nivel de dogmă, acest antropocentrism. Nichita Stănescu l-a intuit, la modul poetic, în insolita lui laudă adusă lui Ptolemeu. (Vezi volumul Laus Ptolemaei
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
omul este liber să aleagă. Dar nu există o garanție a justeții alegerii, în afară de libertate. În libertate se vede antropocentrismul creștin, dezvoltat de teologia Părintelui Stăniloae. Credința că lumea a fost creată pentru om esențializează, la nivel de dogmă, acest antropocentrism. Nichita Stănescu l-a intuit, la modul poetic, în insolita lui laudă adusă lui Ptolemeu. (Vezi volumul Laus Ptolemaei, 1968). Creând omul, Dumnezeu a dat sens creației sale. Dar omul căzut e chiar cel care suferă de maladia altui tip
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Stănescu l-a intuit, la modul poetic, în insolita lui laudă adusă lui Ptolemeu. (Vezi volumul Laus Ptolemaei, 1968). Creând omul, Dumnezeu a dat sens creației sale. Dar omul căzut e chiar cel care suferă de maladia altui tip de antropocentrism, cel luciferic, împărtășit de moderni și adâncit de amintitul "nou antropocentrism" postmodern. Omul izolat de Creator este egoist, opunându-se lumii ca lumen și neantizând-o, convins că i se cuvine orice. Antropocentrismul Părintelui Stăniloae este personalist, nu individualist. Este
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]