62 matches
-
de locuri în timp, fiind preluate de populațiile care imigrează în spațiul respectiv de la popoarele indigene. Există însă, mai ales în cazul apelor mici, situații de transfer invers de nume, de la sate la ape - în primul rînd cele cu bază antroponimică (terminate în -ești, -easca, easa, -eni, -eanca, -oaia, -oanea sau în formă absolută, fără sufix, ca Basaraba, Ciurila, Dragota, Balota etc.). Ca regulă generală, toponimele derivate și compuse sunt mai noi decît bazele de la care s au format (de exemplu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
este situată. Vasile Bogrea crede că la baza toponimului s-ar afla etnonimul maghiar arnot, „arnăut“, care nu se mai găsește în alte toponime și nu are nici susținere geografică sau istorică. Hasdeu intuiește că este vorba de o bază antroponimică, Arnotă, dar se complică presupunînd că aceasta ar proveni dintr-un apelativ reconstituit prin comparația gr. arnos, lat. arnum, „miel“, căruia i s-ar fi adăugat un sufix slav (formație hibridă greu de acceptat). Ioan Pătruț, observînd că sufixul -otă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
munți formați de la nume de persoane (probabil proprietarii străvechi ai acestora) sunt numeroase. Unele au în structură chiar sufixul -otă: Albotă, Breotă, Leaota, Șerbota etc. În ceea ce privește sufixul (de fapt, infixul) -n-, el se regăsește și în alte toponime cu bază antroponimică: Borniș, Bozna, Boznea, Coșna, Moșna, Stoina etc. Ascura Este un unicat toponimic în teritoriul romînesc și nu are corespondență nici în teritoriile romanice sau sud-est europene. Apare în Dicționarul toponimic al Banatului (1984) ca numele unui deal din hotarul comunei
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ci Bîr (pentru că sufixul este -lui, ca în Covurlui, Bahlui) și că toponimizarea unei formații cu sensul „la nuiele“, nu corespunde logicii denominative (cum să desemnezi un topic important în funcție de un reper ca nuiaua?). S-a apelat și la surse antroponimice, pornindu se de la prezența destul de frecventă în documentele din secolele al XV-lea și următoarele a unor nume de persoane similare toponimului (Bîrlad, Bărlad). A fost reconstituit și un hipocoristic *Brlat (alături de scr. Brlan, Brlek, Brlic) al lui Bernardus, neatestat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de majoritatea lingviștilor (toponimizarea numelui de persoană Bîrsa atestat în documente încă de la 1222, sub forma terra Burza, apoi de numeroase ori în forme foarte apropiate sau identice cu cea actuală) este sprijinită de numărul mare de derivate, la nivel antroponimic sau apelativ, enumerate mai sus. Multe dintre acestea (Bîrsan, Bîrsănești, Bîrsești, Bîrsăneasa, Bîrsanca etc.) sunt compatibile cu derivarea de la antroponime primare sau secundare. Specialiștii au găsit și originea antroponimului: un derivat cu sufixul consonantic -sal hipocoristicului Bîr (prezent și în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
-ău > -ov) > Brădișov > (printr-o evoluție neexplicată) > Brașov; i.e. *bharos, *bhars-inom, „care se referă la orz“, prin filație fonetică slavă (cf. bg. brașino, scr. brașno, „făină“) got. barizeis, „la orz“; bulgaro-turc. borsuy, „apă limpede“. Cea mai verosimilă soluție este originea antroponimică a toponimului Brașov, iar dacă ea pare puțin surprinzătoare, vom adăuga alte cîteva toponime romînești formate de la nume de persoane, potrivit lui I. Pătruț, care a studiat în mod special această categorie de toponime,: Cluj, Dej, Blaj, Albota, Arnota, Șerbota, Leaota
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Bacău), Cernuc (un sat și o „vîlcea“ în județul Sălaj), Cernitul, Cernaia. Toate numele din grupul Cerna trebuie asociate, într-un fel sau altul, cu apelativul slav črŭnŭ, „negru“, chiar dacă la multe dintre ele poate interveni intermedierea unor formații (apelative, antroponimice sau toponimice) romînești. Vasile Ioniță presupune însă că în limba romînă a putut exista un apelativ cern, -ă, „pămînt negru“ (sau alt sens apropiat), cerut de toponimele, foarte probabil romînești, Cernișoara și Cernița. Sunt atestate, de asemenea, în limba romînă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și verbul a cerni, „a înnegri“. Numele prezentate mai sus sunt prea numeroase și prea răspîndite pentru a fi, toate, formate de slavi. Grupul lor trebuie disociat etimologic (mai ales că unele dintre formații ar fi putut cunoaște un intermediar antroponimic). Astfel, Cerna, Cernaia, Cerneovca, Cerneț conduc spre un etimon slav (vechi sau nou, pentru toponimele din Deltă), iar celelalte spre derivați ai bazei Cerna, în primul rînd slavă la origine (specimenele formate în romînă de la apelativele menționate trebuie dovedite, dat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sutelor), terminate în -ui care nu sunt cunoscute și ca toponime (Albui, Bălăui, Babui, Brelui, Bulbui, Bumbui, Bărbui, Căui, Chizbui, Cătălui, Cacui, Enui, Gugui, Găgui, Giurcui, Gogui, Măcui, Rădui, Predui, Lăzărui, Negrui etc.), ceea ce arată că sufixul este măcar și antroponimic, dacă nu în primul rînd antroponimic. E drept că aproape jumătate dintre acestea au corespondente cu finalul în -oi (Alboi, Bărboi, Băroi, Bicoi, Nicoi, Căloi, Mărcoi, Bădoi, Vlădoi, Buhoi, Mănoi, Hițoi, Săvoi, Bîrzoi, Pîrvoi, Cîrstoi etc.) Se pare că -ui
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sunt cunoscute și ca toponime (Albui, Bălăui, Babui, Brelui, Bulbui, Bumbui, Bărbui, Căui, Chizbui, Cătălui, Cacui, Enui, Gugui, Găgui, Giurcui, Gogui, Măcui, Rădui, Predui, Lăzărui, Negrui etc.), ceea ce arată că sufixul este măcar și antroponimic, dacă nu în primul rînd antroponimic. E drept că aproape jumătate dintre acestea au corespondente cu finalul în -oi (Alboi, Bărboi, Băroi, Bicoi, Nicoi, Căloi, Mărcoi, Bădoi, Vlădoi, Buhoi, Mănoi, Hițoi, Săvoi, Bîrzoi, Pîrvoi, Cîrstoi etc.) Se pare că -ui și -lui sunt, de fapt, sufixe
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
turcic) a făcut ca analiza radicalului să nu mai pară importantă. În cazul lui Covurlui, ca și a alte cîteva, s-au propus anumite radicale, dar restul, majoritatea, sunt obscure etimologic, poate pentru că sunt, de fapt, hipocoristice extrase din bazele antroponimice din care au fost „prescurtate“. Emil Suciu neagă existența unui sufix -ui, -oi în limbile turcice (în care, de fapt, nu era sufix, ci cuvînt autosemantic, cu sens de sine stătător, ceea ce face ca, uneori, în compuse să stea pe
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
populare, dubluri prin traducere sau adaptare fonetică într-o altă limbă etc. Gh. Bolocan a mers mai departe cu analiza grupurilor de toponime de mai sus, ajungînd la concluzia că, în majoritatea cazurilor, toponimele romînești terminate în -ui au bază antroponimică, iar antroponimele terminate în -ui au înaintea acestei terminații grupuri consonantice, mai ales dintre cele care au pe poziția secundă -l (Bahlui), -ț (Călțui), -c (Bărcui), -b (Bulbui), -d (Hardui) -z (Bîrzui). Evident că astfel de tendințe au numai un
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
atestări atît articulate, cît și nearticulate). Etimonul ambelor oiconime pare a fi antropo nimul Devesel, care la rîndul lui ar putea proveni dintr-un apelativ bulgăresc divisil, numele mai multor plante, printre care și leușteanul. Toponimizarea (directă sau prin intermediar antroponimic) a numelui unei asemenea plante i-ar putea surprinde pe unii. Dicționarele toponimice consemnează însă și alte nume asemănătoare de locuri: Leușteanu (loc în moșia satului Chirnogi, județul Călărași), Leurda (sat în județele Cluj și Gorj) < leurdă „un fel de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
după numele voievodului „întemeietor“ Bogdan). A fost sugerată și o origine turcică, așadar preosmanlîie, pornind de la dhu, „conducător“, și burğan, „hoț“ (din nou ni se propune o descendență tîlhărească!), variantă neacceptată de ceilalți cercetători. Marin Petrișor îi conferă o descendență antroponimică, alta însă decît cea menționată mai sus, adică numele prințesei kievene Dobrogeia (Dobrodjeja > Dobrodija), care a „iradiat“ și în alte teritorii îndepărtate (toponimul sud-slav Dobrodèja, „făcătoare de bine“), adaptat de turci propriei limbi, îndeosebi la finală, ca Dobruğa, de la care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
vîlcea, care se varsă în rîul Barcău, și un sat din județul Sălaj, unde a avut loc un pogrom naționalist în 1940), extras, probabil dintr-un nume ca Ipolit sau Ipate. O variantă grafică din documente Epotești poate sugera baza antroponimică Ep(u), înrudită cu numele de botez aromîne Epă sau Epu, hipocoristic al lui Epatie. Tot același tipar formativ stă și la baza numelor satelor din vecinătate, Călinești (< călinești < călinesc < Călin + esc) și Joldești (< joldești < joldesc < Joldea + -esc), de unde provin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în aceeași serie onomasiologică cu Cerna și în seria formală Rareș, Țepeș, Lapteș, Brînzeș, Floareș, Verdeș. Atestarea în vecinătate a toponimului Marosháza, care desemnează o pădure, și a unui toponim Marospatak, lîngă Strigon, pare a înclina balanța spre un radical antroponimic. În cazul acesta, numele ar putea avea doi formanți antroponimici, explicabili dacă Maros ar fi fost fiul Marei (deci „al lui Mareș al Mariei“); sau tatăl Mariei, care a dat numele cîmpului, Mureș, devenit „Mureșul Mariei“) e posibil și ca
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Rareș, Țepeș, Lapteș, Brînzeș, Floareș, Verdeș. Atestarea în vecinătate a toponimului Marosháza, care desemnează o pădure, și a unui toponim Marospatak, lîngă Strigon, pare a înclina balanța spre un radical antroponimic. În cazul acesta, numele ar putea avea doi formanți antroponimici, explicabili dacă Maros ar fi fost fiul Marei (deci „al lui Mareș al Mariei“); sau tatăl Mariei, care a dat numele cîmpului, Mureș, devenit „Mureșul Mariei“) e posibil și ca Mara să fi dat numele apei, Mureș pe cel al
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
numele de sat Mehedia care a existat în județul Vaslui, precum și numele Mehadia din Banat. De la acesta s-ar fi putut forma toponimul Mehedinți (cele două locuri s-au găsit o perioadă îm preună în Banatul de Severin), cu sufixul antroponimic -inți, care formează nume de grupuri umane (ca Binținți < Bincze, Berlinți < Berlea, Negrinți < Negru, Niculinți < Micula, Nicolinți < Nicola, Stroinți < Stroia), inclusiv pornind de la proveniența lor locală (Dunărinți, Mărgininți). Numele de persoană originar ar putea fi, cel puțin pentru toponimul din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ar putea fi, cel puțin pentru toponimul din Moldova, Mehed (diminutiv Mehedko, reflexul slav al lui Methodius). N-ar fi exclusă o soluție combinată, adică un nume de persoană, de fapt un supranume, Méhed (< meh, „albină“), și sufixul de grup antroponimic inți, formația fiind, evident, romînească, iar baza antroponimică provenind din maghiară (indiferent de etnia purtătorului numelui). Nu trebuie uitat că emblema ținutului (și apoi a județului) Mehedinți are, ca simbol, o albină. Moldova Toponimul a desemnat, pînă în 1859, unul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Moldova, Mehed (diminutiv Mehedko, reflexul slav al lui Methodius). N-ar fi exclusă o soluție combinată, adică un nume de persoană, de fapt un supranume, Méhed (< meh, „albină“), și sufixul de grup antroponimic inți, formația fiind, evident, romînească, iar baza antroponimică provenind din maghiară (indiferent de etnia purtătorului numelui). Nu trebuie uitat că emblema ținutului (și apoi a județului) Mehedinți are, ca simbol, o albină. Moldova Toponimul a desemnat, pînă în 1859, unul dintre principatele (voievodatele) romînești, apoi o provincie a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Secașelor), Fundu Moldovei (localitate din județul Suceava). Intermediate sau corelate cu antroponimia au fost semnalate numele Moldoveanu (vîrf în Munții Făgărașului), Moldovanca (culme în Munții Călimani), Moldovoi (atestat documentar în Ardeal) și Moldoveni (localitate în județele Ialomița și Neamț). Derivatele antroponimice și apelative fac și ele parte din familia lexico-to ponimică a numelui Moldova: moldovean, Moldoveanu, Moldo vanu, moldovenesc, moldovenește, Moldvai, Moldoveciu, moldoveancă („urzică moartă“). Asemănătoare formal cu numele Moldova și, de aceea, utile pentru analiza etimologică a acestuia sunt numele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și în rom. zăpadă, năpădi), și se compară cu rus. padî, „vale“, arom. pade, „loc șes, pajiște“, adv. „jos“; apel. rom. padeș, „platou mic“, existent, alături de diminutivul pădeșel, prezent în toponimul Pădeșel avînd, după unii și variantele pădișel, pădejel; baza antroponimică Padeș < Padea < sl. Pade < radi calul Pa(detașat din Pavilă, Pantelimon etc.) + sufixul -d(comp. cu pol. Paduch și ceh. Paduch, bg. Padeșki); gruparea numelor pe surse de proveniență: majoritatea (sau toate) topo nimele Padeș provin din apelativul rom. padeș
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
maghiară. Sprijină veridicitatea formei intermediare suprapuse numele satului Solduba din județul Satu Mare și hidronimul Săldăbagiu (care denumește un afluent al pîrîului Beretău). V. Frățilă consideră că, date fiind numărul mare și răspîndirea topicelor (îndeosebi așezări) denumite de toponimul Sălbăgel, baza antroponimică nu poate fi susținută (mai ales că antroponimul refăcut nu este nici măcar atestat, și cu atît mai puțin frecvent pe o arie largă). Este mult mai probabil ca toponimul să provină dintr-un entopic oarecum „specializat“ pentru denominația topică. Acesta
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nume de locuri. Frățilă arată că în dialectul aromîn există un urmaș al etimonului invocat de noi (un loc în Epir numit Souma-cou bradou, adică suma cu bradu, „vîrfu cu bradu“). Legătura etimologică dintre cele două toponime face improbabilă originea antroponimică (numele de persoană Simcă, Simca, Simcea, diminutivat cu -el), propusă de I. Pătruț (pentru că aceasta nu poate rezolva și proveniența lui Sumat). E drept că identificarea unor toponime identice sau foarte asemănătoare cu Sîncel în afara ariei de iradiere polarizantă a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
indica mai degrabă o poreclă, deși accentul dat de DLR este tot oxiton, deci diferit de cel folosit pentru oiconimul Vîrvor. Numele de familie Vîrvorescu, semnalat de I. Pătruț, pledează pentru exis tența unui antroponim Vîrvor și, implicit, pentru baza antroponimică a toponimului Vîrvor. Întăresc această posibilitate numele topic Vîrvolea (provenit probabil dintr-un antroponim) din Valea Tîrnavelor și numele de persoană Vîrvorea atestat în localitatea Jina din județul Sibiu. Accentuarea antroponimelor terminate în -or poate fi diferită (după cum precizează I.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]