67 matches
-
cuprind un dialog raportat. În fine, fiecare din aceste macro-propoziții esențiale (Complicația Pn2 și Rezoluția Pn1) este urmată de evaluarea explicită a lui Arnolf. Dacă acesta din urmă subliniază sfârșitul situației inițiale (Orientarea-Pn1) prin "Foarte bine", aceste două evaluări în aparteu din versurile 511 ("Ah! Cotoroanța naibii! Năpârcă blestemată") și 535-536 ("Spurcată vrăjitoare! Ah! Scorpie mîrșavă!") marchează cele două evenimente majore ale progresiei narative. Structura acestei introduceri în scenă este următoarea: (a) Dialog (v. 482) (b) Rezumat (478) Cerere de povestire
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
două evenimente majore ale progresiei narative. Structura acestei introduceri în scenă este următoarea: (a) Dialog (v. 482) (b) Rezumat (478) Cerere de povestire (483) Intrare-prefață (484) (c) [POVESTIRE] Pn1 = Orientare (v. 485-502) Pn2 = Complicație (v. 503.410) + Evaluarea lui Arnolf (aparteul din v. 511) Pn3 = Reacția-evaluare (v. 512-528) Pn4 = Rezolvarea (v. 529-534) + Evaluarea realizată de Arnolf (aparteul din v. 535-536) Pn5 = Situația finală (v. 537) (d) Coda (întoarcerea la dialog: 538-542) Morala (543-548) (e) Dialogul și apoi povestirea 2. Așa cum putem
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
482) (b) Rezumat (478) Cerere de povestire (483) Intrare-prefață (484) (c) [POVESTIRE] Pn1 = Orientare (v. 485-502) Pn2 = Complicație (v. 503.410) + Evaluarea lui Arnolf (aparteul din v. 511) Pn3 = Reacția-evaluare (v. 512-528) Pn4 = Rezolvarea (v. 529-534) + Evaluarea realizată de Arnolf (aparteul din v. 535-536) Pn5 = Situația finală (v. 537) (d) Coda (întoarcerea la dialog: 538-542) Morala (543-548) (e) Dialogul și apoi povestirea 2. Așa cum putem observa, inserția dialogului în Pn2-Pn3-Pn4 și, mai ales, evaluările ce urmează după declanșatorii Pn2 și Pn4
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de la acea vreme. Cea de-a doua parte a acestei lucrări prezintă interes prin "Structura externă a piesei de teatru" care face parte din capitolul 4, consacrat formelor fixe. Într-o primă etapă, înainte de a lua în discuție monologul și aparteul, J. Schérer analizează regulile povestirii (1966: 229-2359 și "forma", "funcțiile" și "recunoașterea" acesteia (1966: 235-244). 4.3. Cele trei legi ale monologului narativ Observațiile lui J. Schérer sunt prea puțin sistematizate, astfel încât, dintre acestea, am ales să preiau și să
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
economiei este în întregime justificată de respingerea de către clasici a oricărui caracter eterogen și de căutare constantă a unei unități discursive: dialogul. Am putut deja observa, în scena 5, actul II din Școala nevestelor, cum dialogul (replicile lui Arnolf în aparteu și discursul raportat) poate să slăbească densitatea unui monolog narativ. Legea informației Cea de-a doua lege este determinată de cerințele referențiale. Povestirea trebuie, datorită limitelor impuse de "unități", să aducă informații privind faptele necunoscute (legea 2.a.); de asemenea
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de-a lungul a treizeci de versuri, insistându-se asupra renumelui tânărului erou absent din scenă (legea 2.b.). În sfârșit, intervențiile sâcâitoare ale lui Arnolf, din scena studiată mai devreme din Școala nevestelor, care cuprind evaluări succesive rostite în aparteu, sunt, bineînțeles, destinate a arăta mai degrabă gelozia bietului moșneguț, decât să reliefeze fapte care nu s-au petrecut vreodată. Cât despre inocența (în narațiune) lui Agnès, aceasta este recunoscută și subliniată chiar de către Arnolf (v. 477-478 și 543). Trebuie
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
care au o încărcătură emoțională, atât de partea naratorului, cât și de partea auditorului. Încă o dată, scena II, 5 din Școala nevestelor ne permite să reliefăm motivația afectivă și psihologică a prezenței povestirii atât de partea celui care o ascultă (aparteurile succesive ale lui Arnolf), cât și de partea celei care narează întâmplările și care vorbește de altfel despre propriile reacții de uimire (versurile 512, 515, 519, 527, 533), ba chiar exprimă acest dezechilibru emotiv subliniat în versurile 565 și 566
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
lui Arnolf), cât și de partea celei care narează întâmplările și care vorbește de altfel despre propriile reacții de uimire (versurile 512, 515, 519, 527, 533), ba chiar exprimă acest dezechilibru emotiv subliniat în versurile 565 și 566, prin acest aparteu a lui Arnolf: "O, supărătoare iscodire a unui secret îngrozitor / Din pricina căruia chiar iscoditorul suferă înfiorător". Totuși, chiar și în acest caz, pentru clasici cu excepția comediei cel puțin se impune o anumită măsură: naratorul și auditorul nu trebuie să fie
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
să v-o povestesc și dumneavoastră. Așa-s eu, cam limbută, și povestesc ce știu." (6) Cererea de povestire a lui Géronte: "Te rog să-mi spui și mie istoria asta." (7) Povestirea Zerbinettei întreruptă de un scurt dialog și aparteul ce urmează, aparținând lui Geronte. (8) Exclamația-evaluare: "Ah! Canalia!" (9) Urmarea povestirii Zerbinettei care se încheie astfel: "Dar, pare-mi-se, nu râdeți de povestea mea. Ce ziceți ?" Iar aceasta îi dă ocazia lui Géronte să tragă concluzia. (10) Evaluarea-Morală
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
79 4.2.2. "Asemănarea" lor / 79 4.2.3. "Statornicia" lor / 81 4.2.4. "Caracterul ales" / 83 4.3. Verosimil și limbaj dramatic / 83 4.3.1. Versul în discuție / 84 4.3.2. Artificiul monologului și al aparteului / 86 4.3.3. Motivarea povestirii / 90 5. "Iluzia de prezență" / 92 5.1. Unitatea de timp / 93 5.2. Unitatea de loc / 98 6. Estetica purității / 104 6.1. Definiția tradițională a genurilor dramatice / 105 6.2. Forme noi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în mod verosimil, în locul lor, cei pe care îi reprezintă, și să-i fac să vorbească en honnêtes gens29, și nu ca Autori." Un număr oarecare de forme care subliniază convențiile de teatru, folosirea versului, recurgerea la monolog sau la aparteu, introducerea unor lungi povestiri, riscă să dăuneze verosimilului dialogului. 4.3.1. Versul în discuție Versul este un limbaj foarte îndepărtat de conversație. Toți autorii dramatici sunt de această părere în epoca clasică, chiar dacă Corneille prezintă, în Aviz cititorului 30
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vor înmulți la sfârșitul secolului. Asupra lui apasă o adevărată discreditare, din cauza pompei și emfazei care îl caracterizează, în secolul al XVIII-lea, când este considerat ca impropriu pentru a imita limbajul vieții. 4.3.2. Artificiul monologului și al aparteului În teatru, se presupune că actorii dialoghează în fața spectatorilor, ca și cum între ei s-ar stabili o adevărată conversație. Monologul, aparteul, care, ca și versul, contribuie la sublinierea artificialului, distrug acest efect căutat. De aceea teoreticienii dramaturgiei clasice se străduiesc să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ceea ce este mai rău, pentru a se preface că nu-l aude, să fie obligat să facă mii de grimase forțate și nefolositoare." Corneille, care a avut totdeauna, așa cum declară el însuși în Examen la Mincinosul, o "aversiune firească (...) pentru aparteuri", nu recurge la ele decât foarte rar. El preferă să le înlocuiască cu unele confidențe înainte și după o scenă de dragoste sau o scenă de intrigă, pentru a păstra situația conversației, mai degrabă decât să folosească, cu aparteul, un
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru aparteuri", nu recurge la ele decât foarte rar. El preferă să le înlocuiască cu unele confidențe înainte și după o scenă de dragoste sau o scenă de intrigă, pentru a păstra situația conversației, mai degrabă decât să folosească, cu aparteul, un limbaj artificial. Dacă utilizează, contrar a ceea ce face în alte părți, multe aparteuri în Mincinosul (Le Menteur), este constrâns la asta de subiect. Ambiguitatea permanentă, pe care ar răspândi-o niște confidențe, trebuie să domnească până la sfârșitul piesei, pentru
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu unele confidențe înainte și după o scenă de dragoste sau o scenă de intrigă, pentru a păstra situația conversației, mai degrabă decât să folosească, cu aparteul, un limbaj artificial. Dacă utilizează, contrar a ceea ce face în alte părți, multe aparteuri în Mincinosul (Le Menteur), este constrâns la asta de subiect. Ambiguitatea permanentă, pe care ar răspândi-o niște confidențe, trebuie să domnească până la sfârșitul piesei, pentru a permite minciuni și quiproquouri neîncetate. Plasându-se din punctul de vedere al publicului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este constrâns la asta de subiect. Ambiguitatea permanentă, pe care ar răspândi-o niște confidențe, trebuie să domnească până la sfârșitul piesei, pentru a permite minciuni și quiproquouri neîncetate. Plasându-se din punctul de vedere al publicului, Corneille este convins că aparteul deranjează. El declară, în Examen la Mincinosul: "Le-am (aparteurile) făcut cât am putut de scurte și rareori mi le-am permis, fără să las doi actori împreună, vorbind încet, în timp ce alții spun ceea ce aceia nu trebuie să asculte. Această
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar răspândi-o niște confidențe, trebuie să domnească până la sfârșitul piesei, pentru a permite minciuni și quiproquouri neîncetate. Plasându-se din punctul de vedere al publicului, Corneille este convins că aparteul deranjează. El declară, în Examen la Mincinosul: "Le-am (aparteurile) făcut cât am putut de scurte și rareori mi le-am permis, fără să las doi actori împreună, vorbind încet, în timp ce alții spun ceea ce aceia nu trebuie să asculte. Această duplicitate specială de acțiune nu rupe câtuși de puțin unitatea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
specială de acțiune nu rupe câtuși de puțin unitatea acțiunii principale, dar deranjează puțin atenția auditoriului, care nu știe spre care să și-o îndrepte și care se vede obligat să împartă în două ceea ce obișnuia să acorde uneia singure." Aparteul nu poate fi lung, căci prezența interlocutorului nu mai are atunci rațiune de a fi, cu condiția ca autorul să reușească, printr-un tur de forță, să-și legitimeze tăcerea. Pentru a păstra un minimum de verosimil, d'Aubignac fixează
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu mai are atunci rațiune de a fi, cu condiția ca autorul să reușească, printr-un tur de forță, să-și legitimeze tăcerea. Pentru a păstra un minimum de verosimil, d'Aubignac fixează trei condiții la care trebuie să subscrie aparteul. El nu ar trebui să depășească un vers: În ceea ce mă privește, cred, scrie el, că două versuri nu pot fi acceptate, că o jumătate de vers este măsura cea mai potrivită, și că cea mai mare licență nu trebuie
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ajungă. "Chiar în cazul lucrurilor adevărate, poate să ne scape un cuvânt care nu va fi auzit de cel care ne vorbește, fie din cauza concentrării gândirii sale la ceea ce ne povestește, fie pentru că a fost prost și prea încet pronunțat." Aparteul, pe lângă asta, nu poate apărea decât atunci când este plauzibil ca dialogul să fie întrerupt. "Trebuie (...) găsită o nuanțare potrivită pentru a-l întrerupe pe cel care vorbește, pentru a da timp celuilalt Actor care trebuie să-și facă Aparteul; și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pronunțat." Aparteul, pe lângă asta, nu poate apărea decât atunci când este plauzibil ca dialogul să fie întrerupt. "Trebuie (...) găsită o nuanțare potrivită pentru a-l întrerupe pe cel care vorbește, pentru a da timp celuilalt Actor care trebuie să-și facă Aparteul; și dacă cel care vorbește se întrerupe singur pentru a face unul [aparteu], și spune ceva ca pentru el care nu trebuie să fie auzit, trebuie ca cel ce ascultă să se mire de faptul că celălalt nu mai vorbește
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să fie întrerupt. "Trebuie (...) găsită o nuanțare potrivită pentru a-l întrerupe pe cel care vorbește, pentru a da timp celuilalt Actor care trebuie să-și facă Aparteul; și dacă cel care vorbește se întrerupe singur pentru a face unul [aparteu], și spune ceva ca pentru el care nu trebuie să fie auzit, trebuie ca cel ce ascultă să se mire de faptul că celălalt nu mai vorbește, să-l oblige să continue, și să știe care-ar fi motivul, fals
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acestei întreruperi; altfel, ar fi ridicol ca un om să vorbească și să tacă în diverse rânduri, fără ca cei care-l ascultă să fie surprinși, nici fără să le spună cauza: căci trebuie presupus totdeauna că acela care face un Aparteu, vorbește numai cu gândurile lui și nu vorbește tare. Poetul trebuie deci să acorde timp pentru o Admirație, pentru o Exclamație, și pentru orice alt sentiment asemănător care pune o persoană în situația de a putea rămâne câteva momente fără
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în situația de a putea rămâne câteva momente fără să spună nimic și fără să asculte nimic; iar în aceste momente, va putea plasa câteva cuvinte, sau o jumătate de vers în gura unui alt Actor, și să facă un Aparteu rezonabil; exemplele de acest fel sunt frecvente la Latini, și dacă Modernii nu ar fi copiat de la ei decât aceste locuri, nu ar fi păcătuit atât de des în materie. Dacă se întâmplă ca timpul consumat de către unul din Actori
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fel sunt frecvente la Latini, și dacă Modernii nu ar fi copiat de la ei decât aceste locuri, nu ar fi păcătuit atât de des în materie. Dacă se întâmplă ca timpul consumat de către unul din Actori pentru a-și face Aparteul să-i fie celuilalt incomod, trebuie ca acesta să spună și el vreun cuvânt de uimire asupra visării celui care a vorbit primul, pentru a-l face cunoscut pe Actorul care a făcut Aparteul, sau care vorbea în sinea lui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]