KorAP: Find »[drukola/base=apercepție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 ...7 >

161 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

prin cari ele ne-au fost date, prin urmare [în] recognițiune. Însă toată percepția se-ntemeiază pe intuițiunea pură (în privirea-i ca reprezentație, forma intuițiunei interioare, timpul); asociația se bazează pe sinteza pură a imaginației; iar cunoștința empirică pe apercepția pură, adică pe identitatea continuă de sine însuși ce acompaniază toate reprezentațiile posibile. Acestea toate apriori. {EminescuOpXIV 412} Dacă voim a urmări fondul intern al împreunării reprezentațiilor până la punctul în care ele trebuie să se concentreze spre a forma acolo

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Acestea toate apriori. {EminescuOpXIV 412} Dacă voim a urmări fondul intern al împreunării reprezentațiilor până la punctul în care ele trebuie să se concentreze spre a forma acolo abia imitate de cunoștință pentru-o experiență posibilă, atunci trebuie să-ncepem de la apercepția pură. Toate intuițiunile sânt pentru noi nimic și nu ne pot interesa câtuși de puțin, dacă nu vor fi recepute în conștiință, influez-o ele direct sau indirect, căci numai prin aceasta cunoștința e posibilă. Apriori suntem conștii despre identitatea de

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
vor putea fi prin urmare împreunate). Acest princip stă apriori și poate fi numit principiul transcendental a unității celor varie din reprezentațiile noastre (deci și a celor diverse din intuițiune). Acuma într-un subiect unitatea celor varie este sintetică; deci apercepția pură ni dă amână un principiu al unității sintetice a celor diverse din toată intuițiunea posibilă. Această unitate sintetică însă implică presupoziția unei sinteze care, dacă cea dentăi e apriori necesară, cea din urmă trebuie să fie o sinteză apriorică

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
un principiu al unității sintetice a celor diverse din toată intuițiunea posibilă. Această unitate sintetică însă implică presupoziția unei sinteze care, dacă cea dentăi e apriori necesară, cea din urmă trebuie să fie o sinteză apriorică. Deci unitatea transcendentală a apercepției se referă la sinteza pură a puterei de imaginație, ca o condiție apriorică a posibilității compunerii celor diverse într-o cunoștință. Dar numai sinteza productivă a imaginației are loc apriori; căci cea reproductivă presupune condițiile experienței. Deci principiul unității necesare

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
imaginație, ca o condiție apriorică a posibilității compunerii celor diverse într-o cunoștință. Dar numai sinteza productivă a imaginației are loc apriori; căci cea reproductivă presupune condițiile experienței. Deci principiul unității necesare a sintezei pure (productive) a imaginației este, înaintea apercepției, baza posibilității cunoștinței toate, mai ales a experienței. Sinteza varietății din imaginație o numim transcendentală când ea, fără distingere de intuițiuni, se ocupă numai apriori de împreunarea celor varie; și unitatea acestei sinteze se numește transcendentală când se reprezintă ca

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
experienței. Sinteza varietății din imaginație o numim transcendentală când ea, fără distingere de intuițiuni, se ocupă numai apriori de împreunarea celor varie; și unitatea acestei sinteze se numește transcendentală când se reprezintă ca apriori necesară în predmetul unității primordiale a apercepției. Fiindcă această din urmă (apercepția? ) e temeiul posibilității tuturor cunoștințelor, de aceea unitatea transcendentală a sintezei imaginației este forma pură a cunoștinței posibile toate, prin care formă trebuie deci să se reprezinte apriori toate obiectele unei experiențe putincioase. Unitatea apercepției

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
o numim transcendentală când ea, fără distingere de intuițiuni, se ocupă numai apriori de împreunarea celor varie; și unitatea acestei sinteze se numește transcendentală când se reprezintă ca apriori necesară în predmetul unității primordiale a apercepției. Fiindcă această din urmă (apercepția? ) e temeiul posibilității tuturor cunoștințelor, de aceea unitatea transcendentală a sintezei imaginației este forma pură a cunoștinței posibile toate, prin care formă trebuie deci să se reprezinte apriori toate obiectele unei experiențe putincioase. Unitatea apercepției în referință la sinteza imaginației

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
apercepției. Fiindcă această din urmă (apercepția? ) e temeiul posibilității tuturor cunoștințelor, de aceea unitatea transcendentală a sintezei imaginației este forma pură a cunoștinței posibile toate, prin care formă trebuie deci să se reprezinte apriori toate obiectele unei experiențe putincioase. Unitatea apercepției în referință la sinteza imaginației este inteligența; și aceeași unitate, referindu-se la sinteza transcendentală a imaginației, este inteligența pură. Deci în inteligență sânt conținute cunoștințe apriorice pure, cari conțin unitatea necesară a sintezei pure a imaginației în privirea tuturor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și a le băga-n seamă) atunci ar fi ca și când am zice că ele nu există defel. Însă toată conștiința empirică se referă necesarminte la o conștiință transcendentală (care premerge esperiența concretă și spețială) adică conștiința de mine însumi ca apercepția primordială. Este așadar absolut necesar ca în cunoștința mea toată conștiința să aparție unei conștiinți (de mine însumi). Aici deci este o unitate sintetică apriori de recunoscut (a varietății conștiinței), care servă tot așa de bine drept fundament tuturor axiomelor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cu putință) este conștiința transcendentală. Această reprezentație fie clară (conștiința empirică) sau întunecoasă, aceasta ni-i indiferent, ba chiar realitatea ei ni-i indiferentă; principalul este că posibilitatea formei logice a toată cunoștința se bazează necesarminte pe referarea la această apercepție ca la o facultate. {EminescuOpXIV 413} mijlocul categoriilor sale, este un princip formal și sintetic a toată esperiența și că fenomenele au în raport necesar la inteligență. Acum vom expune sub ochi nexul necesar dintre inteligență și fenomene prin mijlocul

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ar fi pentru noi nimic și, fiindcă în sine însuși nu are realitate obiectivă și există numai în cunoștință, ar fi peste tot și pretutindenea nimic). Fiindcă însă orice fenomen conține o varietate, prin urmare aflăm în sufletul nostru diferite apercepții risipite și singuratice, este de trebuință o împreunare a lor pe care în simț ele nu o pot avea. Este dar în noi o facultate activă a sintezei celor diverse pe care o numim imaginație și a cărei acțiune exersată

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
multă conștiință empirică ca material în sufletul meu, însă risipit și fără ca să se ție de una și aceeași cunoștință de mine însumi; împrejurare care nu-i cu putință. Căci numai prin aceea că număr toate aprehensiunile la o conștiință (apercepția primordială) pot predica despre toate aprehensiunile că sânt conștiu de ele. Trebuie deci să existe un temei obiectiv care să poată fi evident apriori și-nainte de orice legi empirice ale imaginației pe care să se-ntemeieze putința, ba chiar

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sine să fie asociabile și supuse unor reguli generale ale unei împreunări peste tot în reproducție. Acest temei obiectiv a toată asociațiunea fenomenelor o numesc afinitatea lor. Acest temei însă nu-l putem găsi nicăieri decât în principiul despre unitatea apercepției în privirea tuturor cunoștințelor acelora cari sânt să-mi aparție mie. După acest principiu toate fenomenele trebuie să vie astfel în suflet sau să fie aprehendat în așa fel încît să concorde cu unitatea apercepției, care ar fi cu neputință

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
decât în principiul despre unitatea apercepției în privirea tuturor cunoștințelor acelora cari sânt să-mi aparție mie. După acest principiu toate fenomenele trebuie să vie astfel în suflet sau să fie aprehendat în așa fel încît să concorde cu unitatea apercepției, care ar fi cu neputință fără unitatea sintetică în împreunarea lor, care de aceea e și obiectiv-necesară. Unitatea obiectivă a toată conștiința (empirică) într-o conștiință (apercepția primordială) este așadar condiția necesară a toată aprehensiunea posibilă, și afinitatea tuturor fenomenelor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
suflet sau să fie aprehendat în așa fel încît să concorde cu unitatea apercepției, care ar fi cu neputință fără unitatea sintetică în împreunarea lor, care de aceea e și obiectiv-necesară. Unitatea obiectivă a toată conștiința (empirică) într-o conștiință (apercepția primordială) este așadar condiția necesară a toată aprehensiunea posibilă, și afinitatea tuturor fenomenelor (depărtată ori apropiată) este consecvența necesară a unei sinteze în imaginație care e apriori fondată pe reguli. Deci și imaginația este o facultate a unei sinteze apriorice

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
putea să conflueze într-o experiență. Căci Eul permanent și stabil (al apercepțiunei pure) este corelatul tuturor reprezentațiilor noastre, întru cât ni-i cu putință de-a fi conștii de ele, și toată conștiința de sine e implicată într-o apercepție pură atotcuprinzătoare, precum toată intuițiunea sensibilă ca reprezentație e-mplicată într-o intuițiune pură internă, adică aceea a timpului. Aceasta apercepțiune trebuie să se adaoge imaginației pure pentru ca funcțiunea ei să devină intelectuală. Căci, deși exersată apriori, sinteza imaginației în sine

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
imaginației pure pentru ca funcțiunea ei să devină intelectuală. Căci, deși exersată apriori, sinteza imaginației în sine e-ntotdeuna sensibilă, fiindcă împreună cele diverse numai așa cum ele apar în intuițiune, d. es. forma unui triunghi. Însă prin raportul celor diverse la unitatea apercepției se vor putea naște noțiuni cari aparțin inteligenței, dar nu se pot naște decât prin mijlocul imaginației în referarea lor la intuițiunea sensibilă. Avem deci o putere de imaginație pură care, ca o facultate fundamentală a sufletului omenesc, constituie baza

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
imaginație pură care, ca o facultate fundamentală a sufletului omenesc, constituie baza apriorică a toată cunoștința. Prin mijlocul ei punem în legătură pe de o parte cele diverse ale intuițiunei, pe de alta pe acestea cu condiția unității necesare a apercepției pure. Amândouă capetele extreme, sensibilitatea și inteligența, trebuie să stea cu necesitate în legătură prin mijlocul acestei funcții transcendentale a imaginației, căci îndealtfel acelea ne-ar da fenomene, dar nu obiecte a cunoștinței empirice, prin urmare nu experiență. Esperiența reală

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
a celor diverse din fenomene după reguli, căci fenomene nu au loc afară de noi, ci există numai în sensibilitatea noastră. Aceasta însă nu este cu putință, ca obiect al cunoștinței în experiență, cu toate câte ar conține, decât în unitatea apercepției. Unitatea apercepției însă este temeiul transcendental a necesarei regularități după legi a fenomenelor dintr-o experiență. Acum acea unitate a apercepției, întru cât privește și se aplică la diversitatea reprezentațiilor (adică întru cât le determină dintr-o reprezentație) este o

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
diverse din fenomene după reguli, căci fenomene nu au loc afară de noi, ci există numai în sensibilitatea noastră. Aceasta însă nu este cu putință, ca obiect al cunoștinței în experiență, cu toate câte ar conține, decât în unitatea apercepției. Unitatea apercepției însă este temeiul transcendental a necesarei regularități după legi a fenomenelor dintr-o experiență. Acum acea unitate a apercepției, întru cât privește și se aplică la diversitatea reprezentațiilor (adică întru cât le determină dintr-o reprezentație) este o regulă, iar

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
însă nu este cu putință, ca obiect al cunoștinței în experiență, cu toate câte ar conține, decât în unitatea apercepției. Unitatea apercepției însă este temeiul transcendental a necesarei regularități după legi a fenomenelor dintr-o experiență. Acum acea unitate a apercepției, întru cât privește și se aplică la diversitatea reprezentațiilor (adică întru cât le determină dintr-o reprezentație) este o regulă, iar facultatea unor asemenea reguli este inteligența. Toate fenomenele ca experientă posibilă sânt virtual conținute apriori în inteligență și-și

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
reprezentația cum că toate fenomenele acestea, prin urmare toate obiectele de cari ne putem ocupa sânt cu toate în mine, adică-s modificații ale însului meu identic, exprimă cu necesitate o unitate peste tot a lor în una și aceeași apercepție. În această unitate a conștinței posibile (virtuale) consista însă și forma cunoștinței toate a obiectelor (prin care cele varie se {EminescuOpXIV 416} {EminescuOpXIV 417} cugetă ca aparținând unui obiect ). Deci modul cum cele diverse ale reprezentației 136 v (intuițiunei) se

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de una ș-aceeași conștiință premerge toată cunoștința obiectelor ca formă intelectuală a lor, ba chiar constituie apriori cunoștința formală a tuturor obiectelor întru cât ele sânt cugetate (categorii). Sinteza lor prin imaginația pură, unitatea tuturor reprezentațiilor în raport la apercepția primordială precede cunoștința empirică toată. Noțiuni apriorice pure sânt deci numai de aceea cu putință, ba-n respectul experienței chiar necesare, pentru că cunoștința noastră n-are a face cu nimic alt afară decât cu fenomene a căror posibilitate rezidă în

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
exprimă categoria, și este un product transcendental al imaginației, care atinge determinația simțului intern în genere după condițiile formei ei (a timpului) în privirea tuturor reprezentațiilor întru cât acestea sânt să se împreuneze într-o noțiune apriori și conform cu unitatea apercepției. {EminescuOpXIV 421} Făr-a ne opri la o disecțiune uscată și fastidioasă a celora ce se recer la schemele transcendentale a noțiunilor apriorice pure, le vom expune mai bine în ordinea categoriilor și în combinarea lor cu acestea. 1. Icoana pură

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
8. Schema necesității este esistența unui lucru în toți timpii. Se vede dintr-acestea toate cum că schema fiecărei categorii conține și închipuiește următoarele: schema mărimei = producerea (sinteza) timpului însuși în aprehensiunea succesivă a unui obiect, schema calității == sinteza senzației (apercepție cu reprezentație a timpului sau împlerea timpului), schema relației e raportul percepțiilor între ele în orice timp (adică după o regulă a determinației de timp), în fine schema modalității și a categoriilor ei conține timpul însuși, ca pe un correlatum

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]