289 matches
-
editorialul meu este pentru alt motiv și anume acela că, pe măsură ce sporește numărul paginilor despre sfîrșitul lui Eminescu, problema bolii și morții lui se "clarifică" într-o manieră pe cît de neștiințifică pe atît de vehementă, ajungîndu-se la un fel apodictic de a trata lucrurile, care nu mai admite nuanțe. Caut cu lumînarea în textul din Cronica acele noi dovezi sau măcar noi argumente în favoarea ideii nebune aruncate ca o piatră în apă de către dl Georgescu și pe care tot mai
Politizarea bolii lui Eminescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16815_a_18140]
-
ce-am voit ca putere/ mi se-mplinește ca duh/ Mă știu mă absorb/ aripi de peste văzduh/ sînt centrul,/ atotcunoștinței!" ( Fericirea mea). Poetul trăiește o "apoteoză" a propriei făpturi, în care se concentrează entitățile văzute și nevăzute, ca într-o apodictică reprezentanță: "Un centru-acum/ uranic de putere/ un tron tunînd/ erupe-n inima-mi - de foc vorbit - un Popol Vuh/ Mă rup de aripi/ stau iradiere/ suflarea mea/ e-acum apoteoză/ ființelor întregului văzduh" (Un centru). O sangvină ebrietate se învecinează
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
A. Diaconu Dacă ar fi să reamintesc niște truisme, în condițiile în care discuțiile despre revizuiri fac încă destule "victime", atunci ar trebui să spun, înainte de toate, că literatura este un fenomen în mișcare. Orice imagine definitivă și orice interpretare apodictică, avînd drept cauză inerția, echilibrul sau disperarea, este, prin urmare, supusă greșelii. Care sînt cauzele acestei mișcări care înseamnă nu nesiguranță, ci, dimpotrivă, certitudine?! În primul rînd, fenomene considerate multă vreme marginale sau subterane pot fi așezate într-un alt
Revizuiri și... revizuiri by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/15825_a_17150]
-
-i "inventa o tradiție pre și post"? Și nu oricum, nu ca vreo alternativă sau cu titlu de eseistică personală, ci convins de adevărul său unic. Marin Mincu e întotdeauna nefiresc de convins de tot ceea ce spune, afirmațiile sale sînt apodictice. De exemplu: "Adrian Popescu rămîne exclusiv neomanierist, Petru Romoșan e fundamental textualist, iar Paul Daian este în mod decisiv postapocaliptic". Textualismul se bucură în ochii autorului nu doar de faimă literară, dar conferă și un fel de superioritate etică. Un
Teorie, critică, poezie - aceleași by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15868_a_17193]
-
ceea ce urmează. Autorul își pune fără acuitate întrebări asupra creației, are unele proiecte etc., totul într-un stil evaziv și șters. Singurul lucru de reținut este, pe 10 februarie 1957, un paragraf asupra traducerilor de poezie. Pe un ton jenant apodictic, tălmăcirea lui Dan Botta din Villon, "cu toate că e fidelă textului francez", este nimicită: "Are ceva mort, ceva de cadavru" (p. 18). Gravă nu e neaderarea lui Victor Felea la acea versiune (ale cărei mari merite precum și unele scăderi sunt răbdător
Despre jurnalul lui Victor Felea by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15860_a_17185]
-
lase în pace"? Deși, cu o imprevizibilă grație feminină, Alexandru George încearcă a se eschiva, punînd accentul pe... glumă: " Deși tonalitatea rugăminții mele era vizibil glumeață". Pentru ca, după o preciziune așijderea anecdotică, pusă în paranteză, să mai adauge înmuind îmbățoșarea apodictică inițială: "important e că din însăși relatarea sa se vede (?!) că L-AM RUGAT pe d. Gh. G. să nu mai scrie despre mine. Ba mai mult, am luat vina neînțelegerii asupra mea, afirmînd că sînt un rău conducător de
"Supărarea" d-lui Alexandru George by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15624_a_16949]
-
era comunistă îi urmează abdicarea morală din era postcomunistă, ambele consubstanțiale. Prin adaptarea lor la cerințele politice de după decembrie, oportuniștii de curte nouă, chiar dacă-și pun, pur ornamental, un enorm ecuson lovinescian, îl sfidează neîndoios pe marele predecesor, care afirma apodictic: ,,critica nu suportă complezență și tranzacțiune; ea e independentă sau nu e deloc". Ca și: ,, Corectitudinea e punctul de plecare al criticului. Și vai de criticul la care tocmai acest punct cardinal e un locus minoris resistentiae!". Reflecția lui E.
Un impas al lovinescianismului? (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15726_a_17051]
-
în forme aproape identice, din gură-n gură, reproducînd "opinia generală". Respingînd tezele lui Gramsci după care vocația gîndirii și cunoașterii ar aparține nu individualității umane ci colectivității, Carvalho consideră că numai conștiința individuală are acces la adevărurile universale, necesare, apodictice. (Ce-i drept, nimeni nu poate crea pe cale strict individuală orientările și culturile naționale și cu atît mai puțin pe cele universale. Acestea apar însă într-o măsură importantă, cred, din însumarea nepremeditată a performanțelor pe cont propriu ale diferitelor
Abdicarea inteligențelor by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/16347_a_17672]
-
tainică, dimensiune. Cea care se descoperă contemplației. Moralist, ergo estet al sufletului, spre a ne folosi de o vorbă a lui Jean Cocteau, Ilie Constantin decupează imagini pe care le degustă înfiorat la intersecțiile realului cu arta, încărcate de prestigiul apodictic al celui dintîi, înmuiate în relativitatea ce se deschide infinitului a celei de-a doua. O scenă reconstituită pe dubla cale a memoriei mamei și a propriei reverii are aerul blînd-fantast al unei secvențe de film american: "Marea scenă, care
Caietele unei vieți by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11928_a_13253]
-
stihului bacovian: "Dar iar rămîne totul o lungă teorie"!) este, să recunoaștem, remarcabilă. Mai întîi se cuvine elogiată ampla operație "arheologică", de recompoziție a contextului din care și-a tras sevele opera în cauză, în raport cu care s-a cristalizat. Unicatul apodictic al pieselor sale apare documentat prin impresionante lecturi concentrice vizînd o serie de concepte-cheie, de aspecte recurente sau prevăzute cu un halou de varii sugestii. Astfel plecînd de la banalul termen de bal și de la observația că autorul Plumbului e singurul
În slujba lui Bacovia by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12000_a_13325]
-
tensiunea contrarietății, împiedicînd instalarea unei armonii factice, a unui �consens� mai mult ori mai puțin oficializant, excelent conducător, acesta din urmă, de mediocritate. Amuzantă dar și benefică e circumstanța că, refuzînd practic a fi contrazis, avînd un aer al afirmației apodictice și suverane, d-sa atrage negațiile născătoare de discuții, acestea la rîndu-le fiind născătoare de adevăr, potrivit principiului maieutic (atunci cînd nu avem sentimentul că adevărul ne-a fost livrat de-a gata de către autorul Marelui Alpha, ceea ce se petrece
Alexandru George show (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16113_a_17438]
-
iluministe oscilante - de autonomie teritorială și de globalizare. Aș spune că filosofia a întemeiat autonomia teritorială a ideilor, pe aproape și literatura, cu propensiune spre o parte sau alta a cuvintelor, în funcție de viziune, proteică sau nu. Istoricul literar român încheie apodictic: „Nicio deteritorializare „literară” nu funcționează mai puternic decât în spațiul bacovian. Tot ce se vede aparține unei alte lumi (subl. aut.). Unei nefericite globalizări. Bacovia nu face decât să descrie mereu spațiile de pasaj - cavoul, mormântul, cimitirul. Ceea ce se vede
Un contencios administrativ pentru literatură. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/85_a_445]
-
răspuns mai amplu la timpul cuvenit interpretărilor Dv. asupra fenomenului românesc, textul ce îl semnați această dată cuprinde enunțuri mult prea radicale ca să nu provoace controverse, poate chiar luări de atitudine. Cele ce susțineți au ca premisă o idee formulată apodictic: pentru istoria românilor, „Carpații despart Orientul de Occident atât fizic, cât și spiritual, social-politic”. E o afirmație gravă, de-a dreptul nihilistă. Întreaga evoluție a poporului român demonstrează tocmai contrariul. Ar fi cu totul de prisos aici să încerc măcar
DIALOGURI PRINCIPIALE DESPRE CONDIŢIA RELIGIEI de VIOREL ROMAN în ediţia nr. 1648 din 06 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381560_a_382889]
-
putea astăzi cita la nesfârșit versuri ce hrănesc curiozitatea stranie a celui ce se lasă în voia farmecului desuet al proletcultismului, receptat la modul parodic. Nu putem furniza un rezumat mai bun pentru strădania ideologică a poeziei oportuniste decât afirmația apodictică, difuzată printr-o reverberație, a lui George Lesnea dintr-un poem recitat la toate festivitățile: "Partidul e-n toate: e-n cele ce sunt/ și-n cele ce mâine vor râde la soare,/ E-n holda întreagă și bobul mărunt
Literatura oportunistă (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8310_a_9635]
-
unor autori evident mai modești. Mina marțială, faciesul încruntat, excomunicator contrastează violent cu productul oferit cu etichetă axiologică, asemenea unei persoane cu frac și papion, însă în pantaloni scurți. Gravitatea doctorală a expunerii programatice,pompa oficierii considerațiilor ce se vor apodictice nu izbutesc a atenua aerul de improvizație, de aleatoriu al selecției. Iată un șir de respinși, apt a compune el însuși un capitol foarte substanțial al unei cărți închinate poeziei veacului precedent: Dimitrie Anghel, Șt.O.Iosif, Adrian Maniu, Camil
Dificultățile unei "panorame" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8445_a_9770]
-
comentând Antimodernii lui Antoine Compagnon, Alexandru Matei nu-și limitează setul de localizări banale care-i stă atât de la îndemână: "Originalitatea demersului lui Compagnon n-ar trebui scăpată. Criticul, metamorfozat în istoric al ideilor, demontează în primul rând clișeele ideologice apodictice: dacă modernitatea e și reacțiune - și e -, poate ar fi bine să ne gândim că nici stânga nu e doar progresism năuc, corectitudine politică tâmpă și mult cabotinism; poate nu toți cei Ťdin stângať sunt, moral și intelectual, niște siniștri
Literatura în două zile by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7989_a_9314]
-
rând sugestia de a-l expulza pe Caragiale din spațiul realismului. Are temei această dislocare, e plauzibilă? Mircea A. Diaconu aduce în sprijinul ei argumentele pe care i le furnizează abordarea textualistă. Nu i le putem refuza cuiva care rostește apodictic: „Scopul scrisului nu este lumea, ci sinele, dezvăluit sub forma aptitudinilor textuale”. Și privitor la scriitorul în discuție: „În fond, Caragiale nu e interesat de adevărul lumii, ci de felul cum lumea e proiectată ca existență. Lumea chiar există? - sau
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]
-
el face cotidianul să coexiste cu mărețul, chemând în jurul creației sale, simbolic, întreaga umanitate, în stare, potențial, să devină un furnizor perpetuu de complicități textuale, până la a face din poezie un strălucitor tăiș de sabie. Jocul de sclipiri, de enunțuri apodictice ține cititorul în suspans, în așteptarea unei dezvăluiri care să schimbe lumea ori a unei lovituri de teatru, deși, finalmente, nu se întâmplă nimic decât poezia, care se topește în „pacea mai presus de înțelegere”. Dar această așteptare, pe care
T.S. Eliot sau aventura poetică totală by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4252_a_5577]
-
nostru grecescul poiein însemnează a face, a crea pe când silogismele filozofice pot păcătui prin uscăciunea lor, alături de vana pretenție de absoluitate. Or, mintea noastră știe a priori că nici o cunoaștere umană nu este absolută, și cu atât mai puțin afirmațiile apodictice care se vor ultime. În schimb, imaginarul poetic deschide fereastra spre o lume care nu a fost niciodată, fapt care constituie fapta faustică și grandoarea omului. Omar Khayyam este modelul lui uomo universale care a creat nu numai pe plan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
comportă ca un pugilist, lovind năprasnic și definitiv, Barbu Brezianu levitează într-un mediu translucid, folosește geometria doar ca pe o plasă cu ajutorul căreia captează muzici imateriale, și nu spre a crea realități definitive și structuri de nezdruncinat. În ciuda aparențelor apodictice ale propozițiilor sale și a discursului în epură, poetul Barbu Brezianu are un suflet romantic și sentimental pe care, din delicatețe și din pudoare, îl ascunde, cu mult rafinament, sub falsa glacialitate a rigorilor matematice. Asemănător poetului, și nici nu
Stingerea lui Barbu Brezianu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8872_a_10197]
-
mai poate autorul Tragicului să-i urecheze, așa cum obișnuiește, pe nefericiții noștri contemporani care se întîmplă a nu avea altă vină decît cea de-a se distanța de una sau alta din opiniile d-sale, a nu-i accepta retorica apodictică de mentor? Cum mai poate să-i trateze ca pe niște "frustrați și impotenți culturali", să incrimineze de sus "agitația impură" a "resentimentelor", "acumularea sistematică a insatisfacției", "autointoxicarea psihică, cu cortegiul ei de ură, invidie și răzbunare"? Pesemne, spre a
Pe marginea unui jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9772_a_11097]
-
plagiatul, într-un asemenea caz, ar putea consta doar în copierea unor note introductive scrise de alți editori, ceea ce nu se întîmplă în situația dată. În acest caz, plagiatul este o imposibilitate logică; compararea doctă a unor pasaje și tonul apodictic îi pot însă produce unui cititor nefamiliarizat cu ideea de ediție critică impresia de argumentare obiectivă, bazată pe fapte. A treia secvență pseudo-argumentativă e cea mai insidioasă, pentru că se bazează pe o convenție pe care mulți cititori o ignoră. Acuzația
Pseudo-argumentare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9817_a_11142]
-
de înțeles tonul său paradoxal și jucăuș, asupra unora dintre cele mai importante personalități artistice de la noi și de aiurea și asupra unor probleme extrem de complicate ale istoriei artei universale. În pofida dimensiunilor reduse ale acestor texte și în ciuda unui stil apodictic, a cărui miză este demonstrația subînțeleasă, îngropată în formulare și nu dezvoltată prin raționamente, observațiile poetului sunt strălucite de cele mai multe ori și, cîteodată, chiar fundamentale. Cu o cultură plastică subtilă și bine asimilată, mult peste cea medie, și cu o
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9845_a_11170]
-
îl valorizează în perioada comunistă este Mihai Zamfir, în studiul despre Poemul românesc în proză și în Antologia poemului românesc în proză. Autorul include producția lui Costin în categoria Ťpoemului-definițieť sau a Ťpoemului-suită de definițiiť, specie Ťducând la strălucire latura apodictică, latentă în orice proză suprarealistăť" Vă mai spun doar că numele real al acestui autor e Jacob Goldschlager. Restul vă las să descoperiți singuri. Exact așa cum mă lasă pe mine Paul Cernat, în așteptarea masivului volum anunțat deja în planurile
Acreditare de presă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9326_a_10651]
-
degrabă, tehnici abile de manipulare a privirii prin exploatarea unor mecanisme ale psihologiei percepției. Relațiile centru/fundal, mare/mic, greu/ușor etc. sînt inventariate aici cu aceeași acuratețe ca și în manualul de psihologie pentru începători, dar pe un ton apodictic și fără a lăsa nici o șansă ideii de complicitate cu privitorul. Acest tropism al efectului este dublat și de un sindrom al excesului de rafinament. între delicatețea liniei ce împarte bezna în două hălci și sonoritățile eterice ale unui gri
Despre Arta concretă (o rememorare) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9366_a_10691]