37 matches
-
face, în primul rând, cu dubla ipostază a lui "ca" și deschid limbajul către limbă: problema "finală" a contextului precizat. "Ca-ul originar al explicitării (έρμηνεία) care înțelege la nivelul privirii-ambientale îl vom numi ‚ca'-ul existențial-hermeneutic spre deosebire de ‚ca'-ul apofantic al enunțului."185 Prima ordine cea existențial-ontologică nu poate fi luată prin sine și nici în mod parțial: ea reprezintă însăși unitatea de existență a Dasein-ului și originarul în ordinea constituirii tuturor ipostazelor factice ale acestuia. Tocmai de aceea, ea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al Dasein-ului? 3.3.3.4. Fenomenul intențional "enunț" (Aussage); adevărul și constituirea "fenomenologică" a Dasein-ului ca întreg. Re-constituirea schematică a reducției la timp și adevăr din analitica existențială Modalitatea în care sunt constituite cele două "ca"-uri, factic și apofantic, ne-a apărut deja. Dar cum este păstrată diferența lor? Cum este aceasta așezată într-o unitate, în așa fel încât operatorul "ca" să "lucreze" chiar după trimiterele (normele) structurii intenționale prealabile ceva-ca-ceva? Acestea sunt întrebările la care trebuie răspuns
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectul dat în unitatea sa ustensilică (ființare-la-îndemână) la obiectul care doar ființează (ființare-simplu-prezentă). "Ca"-ul originar, existențial-hermeneutic, propriu înțelegerii de primă instanță, care ia obiectul întâlnit drept lucru bun la ceva, este învăluit în enunț; capătă astfel evidență "ca"-ul apofantic, acela care stabilește o legătură (de fapt, el leagă sau separă) între două ființări-simplu-prezente. Sinteza și diereza sunt proprii enunțului în măsura în care în structura sa fenomenală apar doar ființări-simplu- prezente ("ceva" și alt-"ceva"). E drept, spațiul acesta dintre constatarea utilității
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adevăr dincolo de însăși starea de deschidere a acestuia. Enunțul, care "prinde" un adevăr, este întemeiat, de fapt, în adevăr, iar nu invers. Faptul că adevărul se arată pe sine prin enunț nu reprezintă, așadar, o probă pentru condiționarea lui enunțiativă (apofantică). Dacă are, totuși, o condiționare, atunci aceasta nu poate fi decât ontologică și circulară: ontologică, fiindcă doar ființa îl constituie; circulară, fiindcă el însuși constituie ființa. Ființa și adevărul 'sunt' deopotrivă de originare."193 Înțelegem că adevărul enunțului nu reprezintă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
discursului, cum ar fi conținuturile sensibile și noetice, adevărul etc., ci de probleme, interogații, chestionări. Filosofia însăși, prin analitică și dialectică, și-a însușit acest principiu, l-a înlăuntrizat, prezentându-se pe sine ca un domeniu mai degrabă aporetic decât apofantic, mai degrabă "nedumerit" decât propriu-zis hotărât enunțiativ. Așadar, nuanța aporetică a filosofiei a oricărui tip de discurs, în fapt este condiționată de însuși punctul de pornire al întregului sistem de norme ale dictaturii judicativului. Prin reducția judicativă aplicată dictaturii judicativului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trei elemente de referință: criteriul contextului, criteriul emitentului și cel al conținuturilor. Înțelegând limbajul ca logos semantikos, concepție care postulează primordialitatea funcției/finalității semnificative în raport cu potențialele determinări ulterioare ale vorbirii (ale limbajului în uz), Aristotel deosebește trei finalități discursive: finalitatea apofantică (științifică sau rațională, concretizată în raportul adevărat/fals), finalitatea pragmatică (practică, determinată de valorile eficacității practice) și finalitatea poetică 75. Toate cele trei finalități sunt percepute ca determinări ulterioare și nu constitutive limbajului ca expresie liberă și intențională a unor
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
intențională a unor conținuturi ale conștiinței umane. Ele țin de intențiile și atitudinile exprimate de locutor, constituind tot atâtea indicii pentru orientarea construcției de sens într-una dintre cele trei direcții. Din această perspectivă, limbajul științific se caracterizează prin finalitate apofantică, cel juridic și didactic prin finalitate pragmatică, iar limbajul artistic este în esență locul de manifestare a finalităților poetice. Limbajul politic are prin excelență o finalitate pragmatică, vizând persuadarea receptorului, modificarea atitudinii acestuia, iar specificul acestui tip de limbaj este
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
pp. 32-101. 74 Francoise Thom, Limba de lemn, traducere de Mona Antohi și Sorin Antohi, Editura Humanitas, București, 2005, p. 83. 75 Cele trei instanțieri ale lui logos semantikos sunt tratate de Aristotel în Poetica (logosul poetic), Despre interpretare (logosul apofantic) și Retorica (logosul pragmatic). 76 Aurel Codoban, Filosofia ca gen literar, Idea Design&Print Editură, Cluj Napoca, 2005, pp. 56-57. 77 V. în acest sens Dumitru Irimia, Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986. 78 Ibidem
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cucoș nu cântă,/ Unde copil nu se botează” (GrivițaGalați). Afecțiunile izgonite pe tărâmul inanimat nu au victime potențiale, dar pentru neofit deșertul acționează ca spațiu purificator de tot ce e uman. Și în basme lăcașul ființelor miraculoase păstrează aceleași definiri apofantice, negând familiarul: „Arghiri, sî mă cauț’ unde cânii nu latrî, nici cocoșâi nu cântî” (Izvoare - Soroca). Animalele specifice gospodăriei umane alungă spiritele malefice și de aici vine incompatibilitatea lor cu prezențele supranaturale. Un topos comun descântecelor și baladelor despre cele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în cele două specii literare, a lexemului sălbatic, ales de instanța narativă pentru descrierea stadiului existențial al fecioarei. Dimensiunea din care face ea parte în timpul recluziunii ține de regimul neîmblânzit al lumii, o lume pe care o putem descrie doar apofantic: are forțe nestăvilite, energii nedomolite ce clocotesc. Basmul explică agregarea fetei la această lume ca urmare a hranei ingerate (mere pădurețe, urzici, frunze, rădăcini), fapt în deplină consonanță cu practicile magice de asimilare într-o dimensiune sacră. Atunci când eroul nu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
negru,/ Ponegru,/ Boi negri,/ Ponegri,/ S-o dus în pădurea neagră,/ Poneagrî”. Prefixul negativ are o egală valoare magică, în acceași specie literară: „Spri sfântu soari răsari,/ Pi potecî nicalcatî,/ Pi roua niscuturatî”, „Cu roua nescuturată,/ Cu ceața neridicată”. Definirea apofantică a lumii instaurate prin funcția poetică absolutizată a limbajului deschide o antiteză față de planul uman, în care repetabilitatea gesturilor devine o mecanică rutinantă, și nu o reluare a faptelor zeilor. Orice drum urmat în contingent este deja bătătorit, ceea ce implică
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Cine crezi că a făcut mai mult rău României, securitatea sau activiștii? Da, cred în longevitatea sexcuristului de pensii... numeroase, fiindcă ocultarea colonelului Boțârlan (a cărui văduvă îi păstrează moaștele, cu celofan învelite, în rezervorul closetului) nu-mi hâțână siguranța apofantică. De parale nu duce lipsă. Sexulcursit de cursă lungă, nu-i așa? Ba-i astfel. Colonelul Wolf posedă, în centrul Iașilor, algenția de turism Alwo. Ghinărarului Pleșiță îi țâțâie curul amintindu-și de complicitățile de care-l acuză Vestul cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]