37 matches
-
tematizează omul mai întâi, pentru a-și îngădui, pe acest temei, să dezlege probleme non-antroplogice. Întrebările discursului personalist energetic îl vizează pe cel care întreabă, subiectul interogației; așa încât, el dă seama de reflexivitatea umană; o reflexivitate nu numai în modul apofantic, lipsit de accent interogativ, ci, poate în aceeași măsură, în modul aporetic, exemplar pentru un model ontologic, mai ales pentru unul de ontologie a umanului. Cele două componente ale modelului ontologiei umanului afirmarea unității modului-uman-de-a-fi și, în urmare, reconstrucția ființei
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
a afla în ce măsură limba este marcată de logica descoperită în gîndire. Considerat ca gîndire lingvistică -arată Eugen C o ș e r i u289limbajul are propria sa logică intrinsecă, care coincide cu logica generală, dar limbajul este nedeterminat în raport cu logica apofantică, adică cu logica ce stabilește adevărul sau falsitatea actelor de gîndire, fiindcă această logică specifică limbajului este dincolo de distincția dintre adevăr și falsitate. Ca atare, dacă interferența dintre logic și lingvistic este un fenomen real, există restricții de aplicabilitate ale
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în imposibilita-tea de a transmite altora filozofia sa. Aceste constatări desprinse din afirmațiile lui Eugen Coșeriu duc în mod inevitabil la concluzia că a căuta filozofia în limbă este un nonsens și, fără îndoială, lucrurile stau astfel, căci nefiind asertive (apofantice), dacă sînt luate ca atare și independente unul de altul, cuvintele nu pot realiza o filozofie. Dar, dacă sînt analizate din perspectiva modului în care detaliază și clasifică elementele realității, spre ce tipuri de elemente se orientează cu predilecție, cum
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
trei elemente de referință: criteriul contextului, criteriul emitentului și cel al conținuturilor. Înțelegând limbajul ca logos semantikos, concepție care postulează primordialitatea funcției/finalității semnificative în raport cu potențialele determinări ulterioare ale vorbirii (ale limbajului în uz), Aristotel deosebește trei finalități discursive: finalitatea apofantică (științifică sau rațională, concretizată în raportul adevărat/fals), finalitatea pragmatică (practică, determinată de valorile eficacității practice) și finalitatea poetică 75. Toate cele trei finalități sunt percepute ca determinări ulterioare și nu constitutive limbajului ca expresie liberă și intențională a unor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
intențională a unor conținuturi ale conștiinței umane. Ele țin de intențiile și atitudinile exprimate de locutor, constituind tot atâtea indicii pentru orientarea construcției de sens într-una dintre cele trei direcții. Din această perspectivă, limbajul științific se caracterizează prin finalitate apofantică, cel juridic și didactic prin finalitate pragmatică, iar limbajul artistic este în esență locul de manifestare a finalităților poetice. Limbajul politic are prin excelență o finalitate pragmatică, vizând persuadarea receptorului, modificarea atitudinii acestuia, iar specificul acestui tip de limbaj este
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
pp. 32-101. 74 Francoise Thom, Limba de lemn, traducere de Mona Antohi și Sorin Antohi, Editura Humanitas, București, 2005, p. 83. 75 Cele trei instanțieri ale lui logos semantikos sunt tratate de Aristotel în Poetica (logosul poetic), Despre interpretare (logosul apofantic) și Retorica (logosul pragmatic). 76 Aurel Codoban, Filosofia ca gen literar, Idea Design&Print Editură, Cluj Napoca, 2005, pp. 56-57. 77 V. în acest sens Dumitru Irimia, Structura stilistică a limbii române contemporane, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986. 78 Ibidem
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
conceperii prealabile); d) "ca" (un fel de operator intențional cu un caracter obiectual de necontestat, la nivel existențial-hermeneutic și apofantic-enunțiativ: "'Ca'-ul originar al exlicitării (έρμηνεία) care înțelege la nivelul privirii-ambientale îl vom numi 'ca'-ul existențial-hermeneutic spre deosebire de 'ca'-ul apofantic al enunțului."176); e) enunțul însuși (orizont intențional cuprinzând acte și obiectele lor corespunzătoare pe treapta operațională a înțelegerii de tipul privirii prealabile (în ipostaza de "privire-ambientală", precizează Heidegger) constitutivă ființării-simplu-prezente dezvăluite în ființa sa). Enunțul este, în constituția sa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
face, în primul rând, cu dubla ipostază a lui "ca" și deschid limbajul către limbă: problema "finală" a contextului precizat. "Ca-ul originar al explicitării (έρμηνεία) care înțelege la nivelul privirii-ambientale îl vom numi ‚ca'-ul existențial-hermeneutic spre deosebire de ‚ca'-ul apofantic al enunțului."185 Prima ordine cea existențial-ontologică nu poate fi luată prin sine și nici în mod parțial: ea reprezintă însăși unitatea de existență a Dasein-ului și originarul în ordinea constituirii tuturor ipostazelor factice ale acestuia. Tocmai de aceea, ea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al Dasein-ului? 3.3.3.4. Fenomenul intențional "enunț" (Aussage); adevărul și constituirea "fenomenologică" a Dasein-ului ca întreg. Re-constituirea schematică a reducției la timp și adevăr din analitica existențială Modalitatea în care sunt constituite cele două "ca"-uri, factic și apofantic, ne-a apărut deja. Dar cum este păstrată diferența lor? Cum este aceasta așezată într-o unitate, în așa fel încât operatorul "ca" să "lucreze" chiar după trimiterele (normele) structurii intenționale prealabile ceva-ca-ceva? Acestea sunt întrebările la care trebuie răspuns
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectul dat în unitatea sa ustensilică (ființare-la-îndemână) la obiectul care doar ființează (ființare-simplu-prezentă). "Ca"-ul originar, existențial-hermeneutic, propriu înțelegerii de primă instanță, care ia obiectul întâlnit drept lucru bun la ceva, este învăluit în enunț; capătă astfel evidență "ca"-ul apofantic, acela care stabilește o legătură (de fapt, el leagă sau separă) între două ființări-simplu-prezente. Sinteza și diereza sunt proprii enunțului în măsura în care în structura sa fenomenală apar doar ființări-simplu- prezente ("ceva" și alt-"ceva"). E drept, spațiul acesta dintre constatarea utilității
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adevăr dincolo de însăși starea de deschidere a acestuia. Enunțul, care "prinde" un adevăr, este întemeiat, de fapt, în adevăr, iar nu invers. Faptul că adevărul se arată pe sine prin enunț nu reprezintă, așadar, o probă pentru condiționarea lui enunțiativă (apofantică). Dacă are, totuși, o condiționare, atunci aceasta nu poate fi decât ontologică și circulară: ontologică, fiindcă doar ființa îl constituie; circulară, fiindcă el însuși constituie ființa. Ființa și adevărul 'sunt' deopotrivă de originare."193 Înțelegem că adevărul enunțului nu reprezintă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
discursului, cum ar fi conținuturile sensibile și noetice, adevărul etc., ci de probleme, interogații, chestionări. Filosofia însăși, prin analitică și dialectică, și-a însușit acest principiu, l-a înlăuntrizat, prezentându-se pe sine ca un domeniu mai degrabă aporetic decât apofantic, mai degrabă "nedumerit" decât propriu-zis hotărât enunțiativ. Așadar, nuanța aporetică a filosofiei a oricărui tip de discurs, în fapt este condiționată de însuși punctul de pornire al întregului sistem de norme ale dictaturii judicativului. Prin reducția judicativă aplicată dictaturii judicativului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]