54 matches
-
în limbaj filocalic). Astfel, în locul unei prezențe inerte se câștigă o subtilă disponibilitate, împotriva înstrăinării familiaritatea, în schimbul pesimismului existențial, optimismul eshatologic, în loc de refuz, dăruirea ș.a.m.d. Viața nu este o problemă (deci o ecuație), ci un mister (deci un apolog). În orizontul oricărei prezențe atente a omului în lume se ivește taina unei chemări spre transcendență. Captarea misterului vieții determină altitudinea și rafinamentul unei gândiri care respiră prin sensibilitate, îndreptându-se cu pași mărunți „către întâlnirea cu o lumină pe
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
el a continuat să-i fie Cobden. A rămas cel mai activ colaborator al jurnalului Liberul schimb și, în ciuda slăbiciunii vocii sale, nu a ezitat să vorbească în persoană la reuniunile Asociației din sala Montesquieu. Discursurile sale, în formă de apologuri, erau întotdeauna puternic aplaudate. În același timp, Bastiat nu era un orator înnăscut; vocea sa era surdă și învăluită, îi lipsea animația în gest, siguranța în intonație. Dar cuvântul său era spiritual, fizionomia sa expresivă și accentul său impregnat de
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
Ceva mai târziu În timp de la această Înclinație pentru poezie, s-a trecut la folosirea sunetelor lirei și ale vocii 2 cel mai adesea pentru a exprima critici, pentru a expune În mod deschis o părere sau pentru a formula apologuri și maxime; În sfârșit, imnurile, rugile, peanurile În cinstea zeilor erau compuse și ele În versuri puse pe muzică, fie datorită unui talent natural, fie unei obișnuințe dobândite. Când era vorba despre divinație, nici Apollo n-a refuzat figurile de
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
și toate aprehensiunile mele asupra părții a II-a a romanului. Totul pentru că erau gemeni și embrioanele trăiau în simbioză. Abia azi, ora 5, mi s-a luminat că primul roman se termină la Iași, pe peronul gării, după memorabilul apolog al lui Creangă; acest roman se va numi Bălăuca și va cuprinde episoadele Vienei și Iașului; al doilea va conține drama triunghiulară Eminescu-Veronica-Caragiale și se va numi Luceafărul (deși mai e unul, dar acela e la figurat, pe când la mine
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
poartă și el aceeași piele ca și celălalt!... Atunci trebuie mers și mai departe "dar trupul nu este oare și el ultimul veșmânt, ultimul veșmânt de care trebuie să te despoi pentru a fi"? De unde temele suicidare la Gide, de unde apologurile ascetice la Hesse..."20 Imposibilitatea celor doi romancieri de a se lăsa pătrunși de Celălalt (al cărui avatar nu-i altul decât femeia) era explicată de antropologul francez prin predispoziția lor spre homosexualitate. Situația se schimbă în cazul lui Camil
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
totodată pe autorul italian, un succes de librărie dar și de critică, dacă vom ține seama de ce scrie "Trieste oggi": "Roman de inițiere, cu o intrigă polițistă și o scriitură străbătută de suflu metafizic, Varianta Lüneburg este înainte de orice, un apolog al Răului". Din start se impune precizată apartenența lui Paolo Maurensig la familia spiritelor mitteleuropene, începând cu Joseph Roth și terminând cu triestinii sau torinezii Italo Svevo, Primo Levi sau Claudio Magris. Din cărțile cărora își trage proaspătul romancier abilitatea
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de origine șvabă își are sursele de căpătâi în literatura română, de la Urmuz la Eugen Ionescu, de la Gellu Naum, Virgil Mazilescu la optzeciști precum Mircea Nedelciu sau Daniel Vighi. Când renunță la stilul alegoric, metonimic, la monologul interior sau la apolog (vezi episodul esopic al gândacilor roșii), Herta Müller își țese textul cu aceeași răbdare benedictină din absurde, scabroase, neliniștitoare senzații prozaice tip "Praful este în fiecare dimineață mai bătrân decât ziua" sau din înfiorătoare, incredibile realități: chiuretajul Clarei a fost
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
sau încununează în literatură, în teatru, în arte, în știință, în fine, în tot: ei! ei, intelectualii!" Procedeul caracterizării hiberbolice trimite, iarăși, la stilul ironic arghezian, bazat pe acumulare, întâlnit, mai ales, în polemica antiiorghistă. Până la final, regimul ficțional al apologului suspendă orice legătură directă cu sensul veritabil. Chiar și retoricul uz al prozopopeei, prin care cititorul, ca interlocutor virtual, ar solicita, în manieră socratică, din partea autorului, un răspuns concis la întrebarea " Ce este un intelectual?", nu face decât să justifice
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
polemice, aici pseudoargument cu pretenții științifice: "Omul care disprețuiește orice ocupație de imediată utilitate și pentru el și pentru lume și se dedă la nobila profesiune de gânditor se numește un intelectual". E, prin urmare, inferența unui întreg raționament prin apolog (Marc Angenot), destinat să deschidă lectorului apetența de a se aventura în căutarea sensului real. "Nebunul regelui"254 prefigurează disimularea argheziană prin asteism și diasirm, figurile de bază ale polemicii literare urbane. E un model de pamflet politic care combină
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
aspectul sau modul de funcționare al unui ansamblu, care poate da la iveală o perturbare ori chiar o stare conflictuală), parabola (poveste cu sens de sine stătător, dar care trimite la o pildă morală, dincolo de semnificația ei primă și evidentă), apologul (fabulă didactică ce conține o învățătură).415 Funcțiile pe care le îndeplinește simbolul sunt de asemenea diverse: de explorare (o "hermeneutică experimentală a necunoscutului", vârful de lance al inteligenței, și nu doar analitice), de substituire (permite accesul camuflat în conștient
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
alții, Quintus Pomponius, scriitor tragic și viitor consul, care de șapte ani își aștepta procesul; când văzu din nou lumina zilei, nici o rudă nu alergă să-l îmbrățișeze, pentru că nu-l recunoscură. Ieși blândul poet Phaedrus, închis pentru că, atunci când scrisese apologul destinat să rămână de neuitat pentru toți cei care, în secolele următoare, aveau să studieze latina: Inferior stabat agnus, superior stabat lupus - la izvorul de la care se adapă lupul și mielul -, în imaginea lupului (care căuta pretexte pentru a ucide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
închisese din cauza celebrei fabule cu mielul și lupul și când folosise împotriva lui, care era la fel de blând ca și operele sale, dura lege De majestate, el se apărase prost, spunând că nu făcuse decât să traducă niște vechi fabule grecești, Apologurile lui Aesopus. Își salvase viața, însă nu avea să scape de teribila amintire a închisorii; ochii îi erau înroșiți din cauza întunericului îndelungat. Inferior stabat agnus... recită în gând Împăratul, și își dădu seama că, după ore întregi de tăcere, buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de mare răsunet în Evul Mediu: Psychomachia. Nu am putut identifica personajul. În ediția M.J. Valdés, se menționează fără alte precizări: „Jean Lionnet, literat, critic și botanist francez contemporan cu Unamuno.“ Calila și Dimna: Faimoasă culegere de povestiri, fabule și apologuri în tradiția indiană a Panciatantrei, tradusă în castiliană pe la jumătatea secolului al XIII-lea. Corpusul acesta a cunoscut o circulație universală, inclusiv în cultura românească. Pasaj anticipat de un fragment din articolul „A lo que salga“ (1904), în Ensayos, 1966
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
consolidează într-o gamă conceptuală superioară. Emblema (vulturul basileic bicefal, spre exemplu), prin intervenția subiectului utilizator (comunitatea afiliată) se "blurează" și capătă o funcție potențială de simbolizare (în cadrul unui program politic de resuscitare a "himerei bizantine"). Narațiunea parabolei sau a apologului (panegiricul lui Constantin I) acționează atât de persuasiv asupra receptorului, încât poate constitui o poveste sau un mit fundamental (al întemeietorului de civilizație creștină), reprezentat printr-o structură simbolică definitorie identitar și cu rol principal în structurarea imaginarului puterii (vulturul
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
mărturie a capacității localnicilor de a adapta creativ textele cu circulație europeană −, dacă luăm în considerare faptul că letopisețele și cronicile, în afara mitului întemeietorului și a modelelor voievodale, surprind eroicul doar în limitele evenimentului principal. În schimb, acolo unde intervin apologurile sau reflecțiile baroce, ne aflăm în prezența anti-modelelor, care urmează a fi condamnate de istorie, de divinitate și de memoria colectivă, sau în apropierea unor destine curmate violent, uneori injust (de fapt, atipic): Și așea, scârbindu-se împărățiia, l-au
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
nu există zonă obscură). Emblema reiese din alegorizare: presupune un icon, cu sens general enigmatic, precizat printr-un motto, la rândul său precizat printr-o glosă, care îl comentează. Blazonul este o emblemă utilizată în heraldică, în general fără glosă. Apologul (cu sens moral) și parabola (cu sens religios) sunt procedee de alegorizare, în care figura este înlocuită printr-o povestire și motto-ul printr-o "morală" sau explicație (26). 12 Walter, Philippe. "L'Imaginaire médiéval". Thomas 49-60; Wackernagel, Wolfgang. "Le
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
fac suma eroilor pe care i-a întruchipat și dacă spun că-l cunosc ceva mai bine la al sutălea rol al său, simt că există în această afirmație o parte de adevăr. Căci acest paradox aparent este și un apolog. El are o morală, care ne învață că un om se definește la fel de bine prin comediile sale ca și prin elanurile sale sincere. Tot astfel se întâmplă, la un alt nivel, cu sentimentele, inaccesibile inimii, dar parțial trădate de faptele
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
se sprijină, pentru a-și spune sensul pe o utilizare a lucrurilor și persoanelor care îi abolește ființa proprie" (1995: 336). Înțelegem de asemenea de ce ficțiunea "nu imită [...] bogăția existenței: deoarece construiește figuri pur schematice în spațiul strîmt al acestor apologuri" (Bonnefoy 1995: 337). Poeticitatea profundă a fabulei poetice Captivul este indusă de către peritext, dacă dorim într-adevăr să fim atenți la sensul titlului și să-i interogăm traducerea. 2. Studiul textual al traducerii Titlul culegerii este El Hacedor. Această sintagmă
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
și atunci cînd precizează că întrebarea asupra identității noastre este inseparabilă de această problemă. Reluînd fraza sfîntului Augustin: "sufletul meu arde căci doresc să știu", el spune cu claritate că nu-l interesează anecdota cronicii, ci acel ceva pe care apologul îți permite să-l întrebi. Referințe și lecturi recomandate: - Jorge Luis BORGES: "Essai d'autobiographie", Livre de préfaces, Paris, Gallimard, Folio, nr. 1794, (1970) 1980. - Jorge Luis BORGES: Livre de préfaces, în "Essais autobiographiques", Paris, Gallimard, Folio, nr. 1794, (1970
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
este ortodoxist, tradiționalist și continuă alături de Blaga, cântarea jalei metafizice”. Tudor Vianu, raportându-se la Poeme cu îngeri, sublinia că „în timp ce Eminescu și Cerna filosofează direct, nedisprețuind pe alocuri exprimarea concepută a gândirii, Voiculescu cugetă prin alegorii, prin parabole și apologuri, cu care el sporește vechiul tezaur al cărților sacre și al tradiției mistice, rămasă până astăzi principalul izvor al culturii lui” (Alegorism, în Opere, V, 1975). În Calendarul în 1933, Nicolae Crevedia, sporește gradul aprecierilor pozitive, și îl situează pe
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
stăncile culcate: să le bucur", sau cele din "Edict": "Din roua caratelor sună, / geros, amintit ce-ru-le"39 [s.n.]. Aparentul peisaj vesperal sugerat de expresia "modùl unei seri eventuale"40, nu evocă, așa cum pare la prima vedere, vreun moment anume din apologul poesc, ci spațiul propriu invenției poetice, în general - am numit astfel memoria spontană, activă, care, în cazul lui Henri Bergson, are o accepție precisă: conștiința a duratei creatoare 41. Memoria, cu acest sens special pe care i-l da Bergson
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
explică de ce o astfel de cunoaștere este, în viziunea lui Barbu, "neîmpărțita"90 și, de aceea, absolută, astfel spus, integratoare. "Ființă" poeziei este de o natură cu viața - este ea însăși durată. Înzestrat cu o neobișnuită claritate a percepției (în apologul poesc, de la care pornește Ion Barbu, Usher "pictează idei", i.e., le atribuie, deci, miraculos, un statut pur estetic), el este, fără îndoială, poetul de geniu, în tradiția romantică 91. Totodată, calitatea neobișnuită a înțelegerii conferă Poetului însușiri celeste. Să nu
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
încearcă să recupereze sensul armoniei universale și să redobândească apartenența lui organică la cosmos, pe care apoi să le creeze în cititor. Poezie și cunoaștere "Artă este, cu siguranta, o viziune mai directă a realității." Henri Bergson. În "Puterea cuvintelor", apologul, în care poetul american ajunge aproape de comprehensiunea orfica a lumii - "prin glasul meu am dat viața acestei stele neobișnuite" - "I spoke it [this wild star] into birth"1 - dar, mai ales, în "Revelația mesmerică", Edgar Poe sugerează că înțelegerea "angelica
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
astfel: Și "psalmii deșertatului de soare stăpân" al acelei întristate geografii, inflexionau ușor către imn - către un mare accent poesc - până când degetele instruite suiră pe firele maturei harfe, tonul nunților rasei 33. "Întristata geografie" circumscrie, fără îndoială, spațiul imaginar al apologului poesc, al cărui "stăpân" este Roderick Usher, căruia îi lipsește, totuși, un "principiu eliberator", care să îl descătușeze de constrângerile, convențiile percepției utilitare, comune 34. "Deșertat (=lipsit) de soare, i.e., de "lumină visului", este, de aceea, încătușat în datele realului
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
le touche îl resonne"43 "[Inima lui este o lăuta suspendată; Deândată ce o atingi, răsună]- , un act teurgic, prin care poetul recuperează esență transcendență, retrasând semnăturile Absolutului, prin diferitele nivele ale existenței - , este înlesnit de acordurile harpei (ghitara, în apologul poesc), pe care anticii o înțelegeau ca parte a ordinii cosmice, o punte între cer și pământ, expresie a uniunii armonioase a forțelor ce le controlau existența 44. Enunțul barbian nu este departe, nici de meditațiile mallarméene asupra operei poetice
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]