85 matches
-
tăiat un orizont în care devin active reguli de metodă filosofică și este deschisă o perspectivă proprie unei reconstrucții filosofice; prin cea de-a doua, personalismul energetic dobândește și specific, o anumită determinare în privința "formei" sale discursive și a unei aporetici corespunzătoare, fapt care îi trece anumite secvențe ale sale în condiția de "teorie" (teoria personalității, teoria vocației, teoria culturii, teoria muncii, teoria educației, teoria voinței și a caracterului, teoria destinului etc.); și tot prin ultima operație, aceea a întemeierii materiale
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
finalitate este legat mai ales de anumite fapte științifice ale vremii, pe care Rădulescu-Motru le-a interpretat în modalitate "personalist-energetică", de anumite "chemări" venite dinspre dominantele culturii românești vechi, cea mai importantă diind cea "personalistă", dar și de câteva "presiuni" aporetice ale timpului său. Ceea ce s-a numit scientismul lui Rădulescu-Motru poate fi înțeles și în sensul atitudinii sale de a da un conținut "științific" schemei determinismului prin finalitate, în fond, fiind vorba și aici despre neostoita sa încercare de a
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
C. Rădulescu-Motru sau Em. Mounier. Printre filosofii care nu doar au folosit termenul, ci au lucrat în modelul unui personalism, se află filosoful francez Charles Renouvier. III.2.b. Filosofia personalistă a lui Charles Renouvier O discuție despre posibilele coincidențele aporetice, metodologice, general-teoretice, de formulă sau model de filosofare etc. dintre personalism și personalismul energetic trebuie să pornească de la filosofia lui Charles Renouvier. Întâi, pentru că această filosofie deschide "epoca personalismelor" (deși termenul apare mai devreme, iar problemele persoanei au fost abordate
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
al culturii românești actuale, oferind temeiul pentru abordări ale "omului românesc" în contextul filosofiei culturii, nu numai în cel al etnopsihologiei. De asemenea, Rădulescu-Motru reconstruiește exemplar în modelul ontologiei umanului 311 și propune o recuperare a filosoficului în condiția sa aporetică, în vremea în care filosofia se exersa și pe calea sa regală, dar propunea și experimente care o apropiau nefiresc de mult de știință (nu am în vedere proiectele de tipul husserlian al filosofiei ca "știință riguroasă", ci pe cele
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
canonice, de la Eminescu la Emil Botta, cu străpungeri spre generațiile lui Nichita Stănescu și Mircea Cărtărescu. Sunt propuse mai multe clasificări posibile ale interogației poetice, în final autorul operând cu triada zetetic (întrebarea „căutătoare” de adevăr), ephektic (interogația „suspensivă”) și aporetic (dubitația totală). Un paragraf are ca obiect polaritatea Eminescu-Caragiale, înțeleasă ca pereche arhetipală a spiritului românesc, exprimând, pe de-o parte, himericul, nocturnul, metafizicul și (cu un concept blagian) „timpul cascadă”, iar de cealaltă parte, realismul sarcastic, diurnul, antimetafizicul și
MIHAILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288128_a_289457]
-
a două registre, cel afectiv - indicat în protologia percepției de conceptul „impresionabilității”, evocat, la rându-i, de „impresia originară” (Ur-impression) - și cel discursiv - articulat de limbajul conceptual, construit pe opoziții, al rațiunii -, face din această sondare regresivă o chestiune aproape aporetică. Husserl acceptă că depășirea acestei dualități se face în registrul pasivității nonintenționale a subiectivității. Pasivitatea radicală exclude pentru pacient (am numit ego-ul) orice tip de intenționalitate în beneficiul unei atenții pure. Apariția oricăreui fenomen fără precedent marchează o naștere netrunchiată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
echivalat metaforic, În sens puternic, cu „degetul lui Dumnezeu” (Luca). Duhul Sfânt este „degetul lui Dumnezeu” prin care lumea se vindecă, se sfințește, se mântuiește. Marcu Isus intră În sinagogă, unde găsește un om cu mâna uscată. Provocat, El răspunde aporetic, printr-o Întrebare: „Se cuvine, de sabat, să facem bine (agathon poiesai) ori să facem rău (kakopoiesai), să salvăm un suflet ori să-l ucidem?” Apoi, „privindu-i roată Împrejur, sau unul câte unul (periblepsamenos) cu mânie și Întristându-se
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
duzină sau a unor simpli sofiști. Cu toate acestea, nu se poate ignora cazul vorbirii ludice sau al celei figurate. Nici intenția speculativă a unor afirmații proprii lui Heraclit din Efes și Zenon din Elea. Cu atât mai puțin situația aporetică a gândirii. Desigur, nu este posibilă întâlnirea cu un om care este non-om, adică fie nimic, fie copac sau pasăre (decât, probabil, după ce se întunecă bine afară și doar pentru unii dintre noi, mai sensibili la astfel de apariții
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
IoanLucian Muntean, Editura Teora, București, 1998, pp. 80 sq.</ref> Alte paradoxuri privesc cele „prime“ și „ultime“, „geneza lumii“, cauzele celor exis tente, ideea de vacuitate și cea de limită, toate discutate în aceeași scriere. Sunt în ultimă instanță situații aporetice, insolubile, însă tocmai prin aceasta fascinante. Aporetică prin excelență îi apare întrebarea cu privire la ceea ce este întrucât este, to on he on (Metafizica, IV, 1). Regăsești această întrebare de fiecare dată când ai în vedere felul de a fi al celor
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
80 sq.</ref> Alte paradoxuri privesc cele „prime“ și „ultime“, „geneza lumii“, cauzele celor exis tente, ideea de vacuitate și cea de limită, toate discutate în aceeași scriere. Sunt în ultimă instanță situații aporetice, insolubile, însă tocmai prin aceasta fascinante. Aporetică prin excelență îi apare întrebarea cu privire la ceea ce este întrucât este, to on he on (Metafizica, IV, 1). Regăsești această întrebare de fiecare dată când ai în vedere felul de a fi al celor existente, sub diferite înțelesuri ale cuvântului „este
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ironia pe care o exersează devine slabă. Nu are cum să accepte, cu bună dispoziție, că spusele absurde pot fi aflate din gura oricui. Sau că, uneori, pot să cunoască și o altă versiune, la un nivel mai greu accesibil, aporetic sau paradoxal. Însă observă bine altceva, un fapt ce ține de dramaturgia vieții comune, cotidiene. Anume, unele apariții și întâmplări ciudate îi atrag enorm pe oameni și îi delectează. Fie că este vorba de vise și vedenii, fie de întâmplări
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ca să reia grecescul átopon, semnificația avută în vedere nu este cea comună. Gestul socratic, știm bine, le apare absurd celorlalți. Dar mai ales paradoxal, straniu. Nu e simplu de înțeles de ce ar căuta cineva, în discuțiile sale, mai ales situații aporetice, fără nici o ieșire. Aveau destule motive cei vechi să-l socotească átopos, nicicând la locul său. La fel s-a spus însă și despre câțiva sceptici sau, puțin mai târziu, despre unii stoici și învățați creștini. Știm că lui Tertulian
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
și paradox 158-164 ~ transfigurată 152 aparență reală 132, 151 apariție (a sensului) 7, 8, 15, 24- 25, 99, 109, 115-116, 122, 142, 175 ~ și retragere (ocultare) 8, 23, 122, 124, 130, 174-175 moduri de ~ 8, 24-25, 109, 116, 142, 174-175 aporetic 59, 65, 67, 74, 146 (vezi și „gândire“) aporía 67 apofatic, apofatism 84, 143, 157, 159, 163 apprehensio simplex 136 (n. 133) a (se) arăta 7, 15, 20, 25, 43, 51, 80, 106, 128, 142, 174, 175 (n. 180), 189
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
55-62, 76-84, 102, 130, 137 ~ paradoxală 20, 158-175 ~ prereflexivă (sau „incon știentă“) 89 ~ speculativă (sau metafizică) 15 (n. 5), 66-67, 106 ~ tehnică 59, 106-107 ~a este nongândire 105 (n. 97) excedere a ~ obișnuite (vezi „excedere“) limite ale ~ (vezi „limită“) situație aporetică a ~ 59, 79- 81, 178, 193 gratuitate ~ a cunoașterii speculative 67, 106 ~ a unor nonsensuri 19, 28, 133, 136, 192 H hazard 75 (n. 59) hermeneutică 46, 91, 150, 160 (n. 158) (vezi și „interpretare“) hiperbolic 66, 84 homo novus
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sau a unor simpli sofiști. Cu toate acestea, nu se poate ignora cazul vorbirii ludice sau al celei figurate. Nici intenția speculativă a unor afirmații proprii lui Heraclit din Efes și Ze non din Elea. Cu atât mai puțin situația aporetică a gândirii. Desigur, nu este posibilă întâlnirea cu un om care este nonom, adică fie nimic, fie copac sau pasăre (decât, probabil, după ce se întunecă bine afară și doar pentru unii dintre noi, mai sen sibili la astfel de apariții
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
IoanLucian Muntean, Editura Teora, București, 1998, pp. 80 sq.</ref> Alte paradoxuri privesc cele „prime“ și „ultime“, „geneza lumii“, cauzele celor exis tente, ideea de vacuitate și cea de limită, toate discutate în aceeași scriere. Sunt în ultimă instanță situații aporetice, insolubile, însă tocmai prin aceasta fascinante. Aporetică prin excelență îi apare întrebarea cu privire la ceea ce este întrucât este, to on he on (Metafizica, IV, 1). Regăsești această întrebare de fiecare dată când ai în vedere felul de a fi al celor
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
80 sq.</ref> Alte paradoxuri privesc cele „prime“ și „ultime“, „geneza lumii“, cauzele celor exis tente, ideea de vacuitate și cea de limită, toate discutate în aceeași scriere. Sunt în ultimă instanță situații aporetice, insolubile, însă tocmai prin aceasta fascinante. Aporetică prin excelență îi apare întrebarea cu privire la ceea ce este întrucât este, to on he on (Metafizica, IV, 1). Regăsești această întrebare de fiecare dată când ai în vedere felul de a fi al celor existente, sub diferite înțelesuri ale cuvântului „este
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ironia pe care o exersează devine slabă. Nu are cum să accepte, cu bună dispoziție, că spusele absurde pot fi aflate din gura oricui. Sau că, uneori, pot să cunoască și o altă versiune, la un nivel mai greu accesibil, aporetic sau paradoxal. Însă observă bine altceva, un fapt ce ține de dramaturgia vieții comune, cotidiene. Anume, unele apariții și întâmplări ciudate îi atrag enorm pe oameni și îi delectează. Fie că este vorba de vise și vedenii, fie de întâmplări
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ca să reia grecescul átopon, semnificația avută în vedere nu este cea comună. Gestul socratic, știm bine, le apare absurd celorlalți. Dar mai ales paradoxal, straniu. Nu e simplu de înțeles de ce ar căuta cineva, în discuțiile sale, mai ales situații aporetice, fără nici o ieșire. Aveau destule motive cei vechi săl socotească átopos, nicicând la locul său. La fel sa spus însă și despre câțiva sceptici sau, puțin mai târziu, despre unii stoici și învățați creștini. Știm că lui Tertulian (cca 160-220
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și paradox 158-164 ~ transfigurată 152 aparență reală 132, 151 apariție (a sensului) 7, 8, 15, 24- 25, 99, 109, 115-116, 122, 142, 175 ~ și retragere (ocultare) 8, 23, 122, 124, 130, 174-175 moduri de ~ 8, 24-25, 109, 116, 142, 174-175 aporetic 59, 65, 67, 74, 146 (vezi și „gândire“) aporía 67 apofatic, apofatism 84, 143, 157, 159, 163 apprehensio simplex 136 (n. 133) a (se) arăta 7, 15, 20, 25, 43, 51, 80, 106, 128, 142, 174, 175 (n. 180), 189
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
55-62, 76-84, 102, 130, 137 ~ paradoxală 20, 158-175 ~ prereflexivă (sau „incon știentă“) 89 ~ speculativă (sau metafizică) 15 (n. 5), 66-67, 106 ~ tehnică 59, 106-107 ~a este nongândire 105 (n. 97) excedere a ~ obișnuite (vezi „excedere“) limite ale ~ (vezi „limită“) situație aporetică a ~ 59, 79- 81, 178, 193 gratuitate ~ a cunoașterii speculative 67, 106 ~ a unor nonsensuri 19, 28, 133, 136, 192 H hazard 75 (n. 59) hermeneutică 46, 91, 150, 160 (n. 158) (vezi și „interpretare“) hiperbolic 66, 84 homo novus
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
paralele a susținut, pe de o parte, relativismul epistemologic, iar, pe de altă parte, „respingerea ideii că standardele raționalității științei ar fi neschimbătoare, anistorice, și că ele ar putea fi cunoscute și determinate printr-o reflecție a priori”2. Conflictul aporetic pe care îl regăsim în această secvență fierbinte a istoriei moderne a matematicii, asociat cu radicala atomizare suferită în acest secol de către logică 3, a fost comparat cu celebra ceartă a universaliilor 4. Acest peisaj policrom al științelor formale (pe
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o „celebrare” a lumii sau o formă de subminare a prestigiului ei? Presupune oare această categorie o verosimilitate în sens natural, sau una culturală? Interpretarea dată de către teoreticienii moderni binomului Platon-Aristotel a accentuat cu precădere ultimul aspect, dezvăluind implicit caracterul aporetic al categoriei de care ne ocupăm și urmărind să provoace o atrofiere a acesteia în favoarea semiosis-ului. Încercările de reabilitare a mimesis-ului în ipostaza sa hard nu au întârziat nici ele să apară. Nu puțini au fost aceia care - după cum aminteam
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cel care aduce interlocutorul, prin arta întrebărilor meșteșugite, în situația jenantă de a-și deconstrui propriul discurs. Valentin Mureșan, în Comentariu la Republica lui Platon, numește acest fel al lui Socrate de a încurca interlocutorul, interogatoriu încrucișat. Prin această modalitate aporetică, Cephalos este adus în situația de a-și părăsi opinia, căci e la mintea oricui că nu-i drept să înapoiezi arma pe măna unui prieten care între timp a înnebunit. Același fapt („adică” de a înapoia arma unui prieten
Arheologia conceptului de dreptate la Platon. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ramona Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2299]
-
mentalitatea vremii. E momentul aici ca Socrate să propună o resemnificare, respectiv dreptatea ca abilitate, artă, opusul virtuții. Și asta tocmai pentru a ajunge la un alt impas, previzibil. Propunerea sa este asimilată spontan de Polemarchos, ceea ce ușurează nespus misiunea aporetică a lui Socrate. Definiția lui Polemarchos, cum că drept e actul de a da fiecăruia ceea ce îi datorezi, adică prietenului bine și dușmanului rău, cade ca inacceptabilă. Dreptatea nu se poate corela cu răul, chiar dacă în mentalitatea vremii este admis
Arheologia conceptului de dreptate la Platon. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ramona Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2299]