290 matches
-
la Institutul Politehnic din București. În perioada 1994-1996 a fost expert parlamentar în Senatul României.Operă capitală: elaborarea unui dicționar de cerebrologie (ediția princeps, 1998), unde a formulat, între altele, legea coextensiunii anatomofuncționale CREIER - ORGANISM. Autor (1998) al ipotezei că "aporiile" lui Zenon din Eleea sunt expresia "kineziagnoziei" de care suferea filosoful grec, adică a incapacității patologice a acestuia de a percepe mișcarea și de a o admite ca atare (vezi "Dicționar de cerebrologie", 1998, 2008, art. "Zenon"). Meditații perseverente, inclusiv
Leonard Gavriliu () [Corola-website/Science/314820_a_316149]
-
rezolvarea uneia din problemele centrale ale gândirii filosofilor greci clasici, și anume relația dintre ""Unic"" și ""Multiplu"". Multiplul este prezent în natură, în timp ce Unicul stă la baza inteligibilității. Această filosofie își are rădăcinile în platonism prin dorința de a rezolva "aporiile" ("aporie" = dificultate în rezolvarea unei probleme) gândirii lui Platon, în special dintr-unul din cele mai dificile dialoguri ale sale, "Parmenide". Neoplatonicienii identifică zeii cu "Ideile" platoniciene. Plotin și Porphir consideră însă că practica religioasă nu este demnă de un
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
uneia din problemele centrale ale gândirii filosofilor greci clasici, și anume relația dintre ""Unic"" și ""Multiplu"". Multiplul este prezent în natură, în timp ce Unicul stă la baza inteligibilității. Această filosofie își are rădăcinile în platonism prin dorința de a rezolva "aporiile" ("aporie" = dificultate în rezolvarea unei probleme) gândirii lui Platon, în special dintr-unul din cele mai dificile dialoguri ale sale, "Parmenide". Neoplatonicienii identifică zeii cu "Ideile" platoniciene. Plotin și Porphir consideră însă că practica religioasă nu este demnă de un înțelept
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
cu "conceptul". În mituri, totul este posibil, totul se poate întâmpla, și totuși miturile de pretutindeni și din toate timpurile se aseamănă. Acest fapt înseamnă că iraționalitatea lor aparentă ascunde structuri logice permanente. Mitul traduce, în opinia lui Claude Lévy-Strauss, aporiile logice ale dualității același-altul. Mitul narează o istorie sacră, sugestivă pentru cel care face parte din cultura care a creat respectivul mit și care aderă necritic la aceasta. Mitul poate relata nu numai originea lumii, a animalelor, a plantelor și
Mit () [Corola-website/Science/302762_a_304091]
-
538 e.n. și ar putea fi considerată drept un indiciu. Atribuit lui Damascius, epitaful era dedicat unei sclave: ""Zozime, care mai înainte nu era sclava decât prin trup, Și-a găsit acum, si pentru trupul său, libertatea"" . "Despre primele principii. Aporii și soluții", traducere din greacă veche, introducere și note de Marilena Vlad, Humanitas, București, 2006 "Problèmes et solutions touchant leș premiers principes", avec le tableau sommaire des doctrines des Chaldéens de Michel Psellus, 3 vol., tr. fr. A.-Ed. Chaignet
Damascius () [Corola-website/Science/311407_a_312736]
-
literatură și realitate. Interesant ni se pare mai cu seamă modul în care mimesis-ul a fost înțeles și interpretat de la un gânditor la altul, de la un moment istoric la altul, ajungând nu de puține ori să genereze o serie de aporii și paradoxuri. În Grecia antică - pentru a porni de la matricea sistemelor noastre conceptuale - inițial, mimesis-ul desemna, după cum știm, o funcție performativă într-un context dramatico-ritual. Înainte de Platon, conceptul ar fi fost înțeles nu ca imitație, ci ca „mimare”, „simulare”1
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în aproape - într-o investigație de tip „arheologic” -, care au fost modificările survenite în abordarea conceptului de mimesis odată cu trecerea de la teoria platonică la cea aristotelică. Modul cum s-au produs permutările respective (cu perpetuarea, inerentă, a anumitor paradoxuri și aporii), ca și suprapunerea unor „straturi” mai vechi și mai noi, transformă inevitabil această investigație și într-o interpretare a... interpretărilor date, de-a lungul timpului, Poeticii lui Aristotel. După cum se știe, în deja amintita carte a III-a a Republicii
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
mai puțin aceea de a oferi o clasificare riguroasă a artefactelor literare și mai curând o tentativă de a investiga polimorfismul acestora din urmă, în funcție de criteriile verosimilității sau, după caz, ale necesității 2. 1.3 Mimesis-ul denaturalizat. Critica paradigmei mimetice. Aporiile convenționalismului. Artă vs științătc "1.3 Mimesis‑ul denaturalizat. Critica paradigmei mimetice. Aporiile convenționalismului. Artă vs știință" Denaturalizarea mimesis-ului, conceptul propus de Antoine Compagnon în 19983, desemnează, în linii mari acea tendință de alunecare dinspre paradigma hard a verosimilului (å
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
mai curând o tentativă de a investiga polimorfismul acestora din urmă, în funcție de criteriile verosimilității sau, după caz, ale necesității 2. 1.3 Mimesis-ul denaturalizat. Critica paradigmei mimetice. Aporiile convenționalismului. Artă vs științătc "1.3 Mimesis‑ul denaturalizat. Critica paradigmei mimetice. Aporiile convenționalismului. Artă vs știință" Denaturalizarea mimesis-ului, conceptul propus de Antoine Compagnon în 19983, desemnează, în linii mari acea tendință de alunecare dinspre paradigma hard a verosimilului (å?êüò), către paradigma soft (verosimilul în sens cultural, având ca punct de referință
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ignorăm faptul că și acest postulat are, în fond, la bază o teorie a referinței destul de rudimentară care transformă cuvintele în simple etichete adăugate lucrurilor, ca în imaginile din abecedar. În plus, nici în acest caz nu se evită perpetuarea aporiilor, din moment ce non-referențialitatea literaturii este invocată drept unic criteriu de stabilire a literarității. Nu suntem departe de cercul vicios din logică: limbajul poetic este semnificant, pentru că literatura nu are o referință în afara sa, și viceversa. Această direcție radical convenționalistă 1 ar
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
acestei realități”75. Cu alte cuvinte, „față de real, literatura joacă dublu; fără a înceta să stea cu fața către lume, ea compromite lumea, în timp ce are aerul că o celebrează”76. De aceea, din acest punct, o serie de alte paradoxuri, aporii, false opoziții și false sinonimii sunt antrenate în joc. Am discutat pe larg disputa dintre referențialism și convenționalism și am putut constata că termeni ca sciziune, complexitate, eterogenitate, interacțiune se dovedesc de o reală utilitate când vine vorba de evitarea
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
vorba de evitarea capcanei binarismului (care propune alternative rigide, poziții extreme, ireconciliabile și inevitabil simplificatoare). Am putut remarca, de asemenea, că nici multiplicarea versiunilor în care lumea ni se înfățișează nu este o condiție suficientă în tentativa de a elucida aporiile reprezentării. În schimb, de folos într-o asemenea tentativă s-ar putea dovedi explorarea posibilităților practic nelimitate pe care le presupune eterogenitatea cunoașterii 77. 1.4. Joc și cunoaștere. Argument în favoarea „imaginarului imitativ”tc "1.4. Joc și cunoaștere. Argument
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
interpretarea, dar în același timp ne îndepărtează și mai mult de modelul static al imaginii și al copiei, deschizând perspectiva unor medieri multiple, complexe și eterogene. Înainte de a analiza pe larg câteva modele teoretice care își propun - ca remedii împotriva aporiilor convenționalismului și referențialismului - să introducă în scenă realitatea, tocmai în virtutea înrudirii dintre mimesis și anagnorisis (cele ale lui N. Frye, Paul Ricoeur, Terence Cave, Antoine Compagnon etc.), să mai precizăm doar că afinitățile dintre cele două concepte au fost puse
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
printr-o funcție schematică, configurativă, de punere în formă, de interarticulare și de sinteză a conținutului pe care Cassirer o numește cu un termen general „formă”128. Tot ca alternativă la hegemonia modelului semantico-sintactic în abordarea mimesis-ului (și, implicit, la aporia prezenței-absențe), Giovanni Bottiroli remarca, la rândul său, avantajele pe care le prezintă noțiunea de urmă. Convins de faptul că funcția medierii lingvistice este infinit mai nuanțată și mai complexă decât aceea a unui ecran de netrecut, plasat între noi și
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
totuși rămâne de natura evidenței dificultatea găsirii unor articulații între genurile teoretice și cele istorice. Combe are dreptate să afirme că „atâta timp cât definiția genurilor va fi raportată la situația de enunțare, înțeleasă ca modus ne va fi imposibil să depășim aporiile platonică, respectiv aristotelică”182, dar trece cu vederea tocmai împrejurarea că aristotelismul lui Gérard Genette este extrem de nuanțat, deplasând treptat accentele dinspre simplul mod de enunțare către ceea ce am putea numi mai curând „situație discursivă”. Poate tocmai pe această cale
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
4.1 O literatură cu dezvoltare atipică" Orice încercare de a analiza specificul, proporțiile și consecințele apariției modelului poetic de care ne ocupăm, în peisajul relativ sărac al literaturii noastre, presupune, inevitabil, readucerea în atenție a unor (false) paradoxuri și aporii, revizitarea unor locuri comune și, nu în ultimul rând, tentative de demontare a unor persistente prejudecăți, perpetuate, inerțial, de la un critic la altul, de la o epocă la alta. În primul rând, trebuie să observăm că pare greu de explicat cum
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
umane, spre binele Întregii omeniri. Nu se Întrevede nici o sinteză finală, și nici vreo a treia cale de urmat. N-ar trebui atunci să admitem dificultatea speculativă, oricât de puțin ne-ar plăcea? Avem de-a face aici cu ultima aporie de care se lovește gândirea antirasistă În demersul său de auto-fundamentare, de Îndată ce Încearcă să meargă până la ultimele consecințe ale exigențelor sale fundamentale, care sunt contradictorii. Conflictul dintre valori și obligații pare aici insurmontabil. Nu se poate, În același timp și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
o strategie de Întoarcere a stigmatului” (Constant, 2000, p. 88) și este o manifestare a „influenței categoriilor etnice și religioase În tehnicile de mobilizare colectivă” (ibidem). Trebuie să atragem atenția aici, urmându-l pe Taguieff (Taguieff, 1988, pp. 381-386), asupra aporiilor unei astfel de situații, care consacră coexistența apărării diferenței cu amestecul egalizator, altfel spus cu dreptul la indiferență. Este adevărat că tendința de repliere comunitară, care subliniază abandonarea ambiției universaliste a cetățeniei, a fost puternic Încurajată chiar de către stat. Exemplele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
În Statele Unite, acestea au fost adoptate În special În favoarea minorităților etnice, dar și În favoarea femeilor. Concepute ca niște măsuri compensatorii, ele pot fi apărate filosofic din perspectiva dreptății distributive. Totuși ă și ajungem astfel la complexitatea susținerii multiculturalismului și la aporiile sale ă, nu individul considerat lezatva fi beneficiarul acestor măsuri, ci o entitate colectivă. Pentru un partizan al liberalismului, singurul subiect de drept fiind individul, este vorba despre o eludare a principiului de bază. În plus, politica de acțiune afirmativă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
diferendul nerezolvabil și nu dialogul, disensiunea, nu acordul, nehotărârea, nu decizia, singularitatea și incomensurabilitatea, nu existența sau căutarea unui punct comun” (Bouveresse, 1984, p. 128). Ar trebui deci să renunțăm la rezolvarea unor probleme sub pretextul că ele ar genera aporii sau paradoxuri. Aceste filosofii ale incomunicabilității se află la antipozii celor care caută să Înrădăcineze universalismul etic În comunicarea discursivă. Comunitatea comunicării ideale dorită de Jürgen Habermas se bazează pe rațiune, aceasta nefiind confundată cu pervertirea sa instrumentală. Chestiunea urgentă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
2, pp. 272-273) În termenii pe care îi vom regăsi și la alți filosofi, putem spune de pe acum că interacțiunea tradițiilor culturale cu reformele instituționale este normată de regula depășirii anomaliilor, de manifestarea riscului paradoxului incomensurabilității paradigmelor și a altor aporii. Reținem ca pe o idee general valabilă precizarea dată de Gadamer tradiției: faptul că ea este o componentă a experienței hermeneutice din sfera istoriei, și mai puțin a experiențelor estetice și lingvistice asupra cărora s-a oprit acest filosof. În
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
cele afirmate de acest filosof se observă o încredere în forța adevărului însuși, în valoarea unei purificări ce ne predispune pentru un astfel de eveniment. Perspectiva pe care o propune este o implicare existențială într-o tensiune unitară în care aporia este deja intențional depășită. Filosofia în sensul tare, originar, al termenului, înseamnă conștientizare a acestei implicări existențiale, elucidare fenomenologică și interpretarea ei semantică. În propunerea noastră de unificare, exercițiul credinței filosofice și exercițiul credinței în Revelație în aceeași persoană, conștientizarea
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
cuvintelor, și popas, și fuga după legături surprinzătoare, și meditație, și introspecție și, în cele din urmă, o evaluare a propriei existențe din perspectiva asumării faptelor, gesturilor, gîndurilor cu consecințe dunătoare celorlalți și chinuitoare pentru eu și conștiința lui. Nici aporii, nici sofisme. Posibile rezolvări propuse de Ileana Mălăncioiu în această căutare spre noi înșine.
Hamlet și cartea utopiei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15875_a_17200]
-
opusurile tarkovskiene - Călăuza - nu este interpretat în spectrul kafkian, al unui spațiu blestemat, al devastărilor totalitare. Dimpotrivă, celebra "Zonă" parcursă de personajele filmului "este spațiul epifaniei (subl. E.D.), al descinderii harului divin". Riscăm finalmente să fim abandonați în serii de aporii necomentate - preț al "nejudecării aproapelui". În suita acestor stări, pe urmele observațiilor lui Alex. Leo Șerban (care-și intitulează comentariul "Un artist sovietic"), aș adăuga ca temă de reflecție întrebarea cît de fastă a fost influența unilaterală a unui Tarkovski
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
ar duce, în absența rațiunii, a inteligenței critice, la "reducționisme" primejdioase de felul "șovinismului și a egoismului imperial național" (acesta din urmă fiind consemnat în secol de URSS și, astăzi, de Rusia). Suntem adică, filosofic (și politic) vorbind, în fața unor aporii, a unor "înfundături". Nu pot fi dezlegate, n-au va să zică soluții: pot fi oare, totuși, ameliorate, lumea poate trăi cu ele fără a le scoate în față, neînvederându-le; cum să mai spun, deja neaprinzându-le? În eseul evocat mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]