103 matches
-
delle Chiese), Ed. Benedettine, Sorrento 1975; argumentele contra autenticității ac. text în G.M. Durand, Schr 97, cit., 522-524. d) Contra lui Iulian În 362-363, iarna, în timp ce pregătea la Antiohia expediția contra parților care avea să-i fie fatală, împăratul Iulian Apostatul scrisese o carte în care îi combătea pe creștini. Din aceasta, ca din toate scrierile polemice anticreștine, nu ne-au rămas decât fragmente transmise de autorii creștini care au răspuns la aceste atacuri. Nu suntem siguri nici de titlu și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
delle Chiese), Ed. Benedettine, Sorrento, 1975; argumentele contra autenticității în G.M. de Durand, Schr 97, cit., pp. 522-524. d) Contra lui Iulian în 362-363, iarna, în timp ce pregătea la Antiohia expediția contra parților care avea să-i fie fatală, împăratul Iulian Apostatul scrisese o operă împotriva creștinilor. Din ea, ca din toate scrierile polemice anticreștine, nu ne-au rămas decît fragmente transmise de autorii creștini care au răspuns la aceste atacuri. Nu sîntem siguri nici de titlu și nici de numărul de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nou radicală: apostatul de bună voie pierde orice șansă de a recupera starea paradisiacă de communio cu Dumnezeu. Episcopul îi vizează mai ales pe eretici și pe cei atrași de erezie (cazul destinatarilor epistolei sale). Un păgân nu poate fi apostat, căci el nu îl cunoaște pe Cristos. Apostat nu poate fi decât credinciosul care renunță la Cristos după ce l‑a cunoscut. Pentru a suferi „pedeapsa întunericului”, trebuie ca mai înainte să fi gustat din bucuria luminii. Pedeapsa apostaților, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
samariteanului milostiv Lc. 10,29‑37 (Orbe, Teología..., p. 8). . Anticristul ar fi, potrivit formulei lui A. Orbe, un diabolus rediuiuus. Iată de ce el va avea toate trăsăturile acestuia, fără însă a se confunda cu el. Irineu îl descrie ca „apostat”, vrăjmaș, dușman al lui Dumnezeu; „hoț” (latro), care își însușește ceea ce nu‑i aparține; „rob” (seruus) nesupus. . În legătură cu acest subiect, cf. G. Ruhbach, „Zum Begriff <ϑ∴2γ≅Η in der alter Kirche”, în Texte und Untersuchungen zur Geschichte der altchristlichen
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Lettre à Hérodote, 63‑67. . Lettre à Ménécée, 128‑129. Asupra acestor puncte, cf. de asemenea, Lucrețiu, De rerum natura, îndeosebi cărțile a IV‑a și a V‑a. . În cartea a IV‑a 41, 2, Irineu îi numește pe apostați filii diaboli și angeli maligni. Iată explicația: „Cuvântul «fiu» poate fi înțeles în două feluri: mai întâi, în funcție de natură (secundum naturam), întrucât fiul în cauză este copilul și opera celui care l‑a făcut; apoi, în funcție de învățătură (secundum magisterium doctrinae
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
1823) prezintă evenimentele din timpul mișcării de la 1821, trecând, destul de confuz, de la luptele conduse de Tudor Vladimirescu la rolul eteriștilor și al lui Alexandru Ipsilanti. Z. pare copleșit de soluțiile revoluționare ce contravin ordinii divine prestabilite, condamnând răzvrătirea și pe „apostați”. Deși dezaprobă instalarea la Cotroceni a „Domnului Tudor”, el e fascinat de personalitatea aceluia pe care „cărbunele ce-l avea ascuns în inimă” îl ridicase împotriva tiraniei, realizând un portret bine intuit psihologic. Anul 1821 este, în viziunea cronicarului, însoțit
ZILOT ROMANUL (1787. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
de respect, au tras pe dreapta ca să lase să treacă procesiunea funerară. Pe Middlesex eu am rămas În ușa de la intrare. Mi-am luat În serios sarcina, și nu m-am urnit de acolo, În ciuda vântului Înghețat. Lui Milton, copilul apostat, i se confirma scepticismul, căci spiritul lui nu s-a Întors În ziua aceea ca să Încerce să treacă de mine. Dudul era desfrunzit. Vântul mătura zăpada Întărită și mă biciuia peste chipul bizantin, care era chipul bunicului meu și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
braț alb; Abia candela cea tristă cu reflectul ei rozalb Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui față trece. Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează; Ea o inimă de aur - El un suflet apostat; El în umbra lui fatală, stă-ndărătnic rezemat - La picioarele Madonei, tristă, sfântă Ea veghiază. {EminescuOpI 51} Pe un mur înalt și rece de o marmură curată, Albă ca zăpada iernei, lucie ca apa lină, Se răsfrânge ca-n oglindă
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
scenă pe care s-o mai poată uita vreodată. Cum se petrecuse la atât de puțin timp după apariția prezervativelor umflate, accentuau bănuiala că exagerase cu zelul pe latura alcoolică. Abandonând munca la predica pe care o pregătea pe tema apostatului arhidiacon din Ongar - avea în minte ca text din Scripturi propoziția „De aceea, după roadele lor îi veți cunoaște” -, se ridică și se holbă pe fereastră în direcția bisericii, întrebându-se dacă n-ar trebui să coboare și să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ani nu vi s-au modificat datele, dacă numele din buletin mai corespunde familiei, numelui și renumelui de care v-ați bucurat chiar și în cele mai triste momente de bun augur cum a fost de pildă citirea testamentului unchiului apostat ca miliardar de drept comun. Pentru a fi mai clari ne vom șterge lentilele ochelarilor și vom apela la un exemplu: Aristide Pletosu, văr de al doilea cu un cumătru al nașei de cununie. Victimă a unui cumplit accident de
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
feminine pline. De obicei, Îmi pari a fi mai interesat de fetele slabe și cu pieptul plat ca băieții“. Asta auzise un fiu În vîrstă de douăzeci și șapte de ani! Ca și cum nu I-ar fi ajuns să fie doar apostat și divorțat, acest fiu se culca cu femei care, În ochii tatălui lui, aveau vina iremediabilă de a avea În chip de piept două ouă ochiuri! Un altul l-ar fi pus pe tată la punct: „Vezi-ți de treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Deși se începuse procesul de creștinare în cadrul structurii militare, credința soldaților nu se înrădăcinase încă profund. Pasivitatea superficială cu care au acceptat la început un împărat cu înclinații creștine, apoi ultimul sentiment intens de scurtă durată al păgânismului cu Iulian Apostatul (361-363) și definitiva restabilire ulterioară a creștinismului, ne demonstrează diminuarea puterii armatei și inexistența unei conștiințe decise în soldați referitor la natura noii religii: se adaptau. Această situație explică nefinalizarea creștinării armatei secolului IV, la care se adaugă lipsa de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
întâmpinat printre aceștia cazuri de indisciplină evidentă, care să-i fi dat vreun motiv anume, a început o persecuție cruntă împotriva soldaților creștini, acționând cu fermitate și prin extensie. Dacă tânărul împărat, prin metodele sale un precursor al lui Iulian Apostatul (361-363), ar fi avut o domnie mai lungă, poate și-ar fi dus la îndeplinire opera de ruinare a Bisericii, întrucât urmărea, prin edictul său, crearea de apostați. Deoarece Alexandria Egiptului devenise nu doar un centru de studii creștine, ci
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Antoninus Pius (138-161), Marcus Aurelius (161-181), Septimius Severus (202-211), Maximin Tracul (235-251), Decius (249-251), Valerian (257-260), Dioclețian și Galerius între 303-311. După edictul de la Milano (313) au mai fost unele persecuții izolate din porunca lui Licinius între 320-324 și Iulian Apostatul (361-363). 1. Persecuțiile anticreștine din epoca Principatului O primă informație de referință, în acest sens, o întâlnim în Istoria bisericească a lui Eusebiu de Cezareea (265-339), completată de Actele martirilor din Palestina din timpul împăratului Maximinus Daia (305-313). Persecuțiile preconstantiniene
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fost mult mai sângeroase în partea orientală a Imperiului decât în cea apuseană. Persecuțiile nu au încetat nici măcar după edictul de toleranță din anul 311, al împăratului Galerius (305-311); au fost continuate izolat pe parcursul secolului IV de Licinius (308-324), Iulian Apostatul (361-363) și de alți împărați creștini de orientare filo-ariană. Persecuțiile: sub acest termen generic se regăsește concentrată existența unor realități diferite, desemnând în funcție de împrejurare, acțiunea măsurilor de represiune luate de autoritățile competente, măsuri care pot fi temporare sau permanente, precum și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
categorii, bisericească și militară, formau opoziția cea mai solidă în calea planurilor lui Licinius. Presiunea exercitată de această prigoană a dus la îngroșarea unei mișcări pacifiste care își află originile la începuturile tetrarhiei (293), iar continuitatea până la perioada lui Iulian Apostatul (361-363). Scopul acestei mișcări pacifiste era acela de a slăbi tirania oricărui împărat, care își făcea din armată instrumentul principal pentru nimicirea creștinismului. Pacifiștii predicau în principal rezistența pasivă, care se revelase foarte utilă în perioadele furtunoase prin care a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să pună mâna pe arme în favoarea Imperiului. Unii militari precum centurionii Theodorus din Heracleea și Gordius din Cezareea, dar și alți recruți ca Theogenes, Marcellinus, Argeus și Narcissus, au înfruntat martiriul. Mulți ofițeri și soldați cuprinși de teamă, după ce au apostat imediat sau la un anumit timp după ce au ieșit din armată, au cerut să fie readmiși prezentând un document în care prezentau subscrierea apostaziei, vărsând și o mare sumă de bani ca despăgubire. Licinius îi accepta personal, cerându-le să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în alte castre legionare ale Imperiului, ca de ex. la sudul Dunării, la Stobi și Varna. Oriunde se afla cultul lui Mithra se aflau și creștinii; substituirea acestui cult cu creștinismul este o dovadă în acest sens. 2.2. Iulian Apostatul (361-363) Istoria vieții sale este plină de complicații și intrigi ale curții imperiale constantinopolitane, cauzate de moartea împăratului Constantin (337), fapt ce a dus la eliminarea celeilalte ramuri dinastice și a altor susținători ai acestora, rămânând în viață doar Iulian
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în timpul lui Constantius II îmbrățișase creștinismul cu bucurie, revine la păgânism la cererea lui Iulian Apostatul și apoi iarăși la creștinism după moartea acestuia. Libanius (314-393) îl considera un sofist mizerabil, unul dintre atâția oportuniști; au fost și mulți soldați apostați care se întreceau în aducerea de sacrificii; expresia sa este mai mult hiperbolică. Nefiind satisfăcut de numărul și de consistența apostaziilor, la care se mai adăugau și aceea că un grăunte de tămâie și un pumn de bani nu erau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
principe, nici profet, nici duce, nici jertfă, nici altar pentru a afla milostivire în fața ta, Doamne; dar, fă-ne să fim ascultați de Tine cu suflet căit și în duh de umilință“, pentru că: „Ne-au dat pe mâna unui împărat apostat, cel mai nelegiuit dintre cei care ar putea să existe pe pământ“. Auzind acestea, acel om foarte blând și foarte înțelept, de fapt așa era numit de cei din jurul său, depunând aparenta clemență și-a arătat chipului nelegiuirii. Și după ce
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și păgânismul soldaților s-au perpetuat și în secolul IV la fel de bine ca și în secolele II-III cu intensități și consecințe diferite. În general, pentru masele militare problema religioasă nu era la fel de importantă, ca pentru ofițerii din anturajul lui Iulian Apostatul (361-363), existând o mediere diversă. Principalele caracteristici ale problemei militare sunt diferite: sălbăticirea, absența culturii și a eficienței îndeosebi în Occident erau tot atâtea tematici prezente și în considerațiile istoriografice păgâne, străine prezenței creștine ori influenței sale (de ex. la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
real- ideal, teluric- celest, viață- moarte etc.: O, moarteai un secol, cu sori înflorit, / Când viațai un basmu pustiu și urât; Ea un înger ce se roagă - el un demon ce visează; / Ea o inimă de aur - el un suflet apostat (M. Eminescu). Anti teza nu sa devalorizat în literatura postromantică, fiindcă ea co respunde unui tipar de gândire ce operează cu categorii și concepte contrastive: Dar Florica era mai săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri și case și vite
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
unică de trăire monahală. Plecând de la aceia care „nu se rușinează să înjosească prin vorbe urâte ceea ce ar trebui să respecte și să imite”, autorul coboară în altă epocă a istoriei decât a lui. Povestirea reacției anticreștine a lui Iulian Apostatul (g363) era o completare necesară. Se relatează soarta „osemintelor” și a „capului Botezătorului” dezgropate și risipite din ordinul împăratului lepădat de credință. Întâmplarea a făcut ca în apropiere să se afle doi monahi. Cu voia lui Dumnezeu, ei au salvat
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
real- ideal, teluric- celest, viață- moarte etc.: O, moarteai un secol, cu sori înflorit, / Când viațai un basmu pustiu și urât; Ea un înger ce se roagă - el un demon ce visează; / Ea o inimă de aur - el un suflet apostat (M. Eminescu). Anti teza nu sa devalorizat în literatura postromantică, fiindcă ea co respunde unui tipar de gândire ce operează cu categorii și concepte contrastive: Dar Florica era mai săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri și case și vite
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
sale, se poate lesne observa că practica botezării pruncilor era una firească, ce nu era supusă dezbaterilor<footnote În secolul al IV-lea, istoricul Sozomen (Istoria bisericească, V, 2, P. G. LXVII, col. 1213) ne informează că împăratul roman Iulian Apostatul (361-363) a fost botezat din copilărie și a fost instruit în Sfintele Scripturi, ceea ce înseamnă că practica botezării pruncilor era demult generalizată. footnote>. În acest sens, aducem și o mărturie: „În privința scufundării de la botez, (...) tu însuți Știi că acea scufundare
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]