59 matches
-
dintre ele e asemănătoare cu frumusețea! Amândorora le surâde minunea. Fără puțini ani ai ființei mele, (aceia în care Nadia nu exista), tot timpul am purtat în sufetul meu încă o iubire dată de viață, pe lângă toate sporturile: arta sportivă apoteozată de „zeița de la Montreal”. Nu pot să îi spun cât de mult o îndrăgesc! Ceea ce am scris în această carte și în multe articole de presă, nu înseamnă decât atât cât am reușit, nu cât aș vrea! Cele mai veritabile
NADIA COMĂNECI. GIMNASTA BALERINĂ de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1047 din 12 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347232_a_348561]
-
stat este ocupată odată pentru totdeauna”. Față de alternativa aceasta spre ieșirea din desișul sărăciei și întunericului spiritual a românilor, o parte a clasei politice țipă ca fiara în capcană. Acest segment este reprezentat de categoria de parlamentari care exersează cinismul apoteozat prin instrumentele inculturii, subcivilizației, subumanului, hoției insațiabile. Categoric în exterioritatea acestui cumuum de neprincipialități, senatorul Victor Ciorbea a revenit foarte activ în viața publică românească. Această întoarcere e în măsură să rearmeze și să asigure cu muniția de principii, o
VICTOR CIORBEA. LA INTERSECŢII A ALES DEMNITATEA de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1098 din 02 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347465_a_348794]
-
se bucurau. Adică, mai auzea și altă lume de ei dar și scăpaseră de ifosele lui de ascet. Ca să nu mai vorbim de concurența în rândul văduvelor și nu numai, eliminată acum și revenită în parametri normali. Deci, și dispariția, apoteoză cum i-a spus pe limba lui domnul învățător, lui Costel a fost considerată o minune care i-a fericit pe oameni. Au fost chiar unele inițiative ale părintelui, ferm susținute de femei pentru a-l declara sfânt sub numele
COSTEL, OMUL BIONIC de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1061 din 26 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346938_a_348267]
-
scăpa coarnele mentalității Când istovit de atâta iubire Îmi pierdeam fărâme de timp la ceasul universității. Aroma sângelui sfidă culorile zădărniciei Popasul meu retrage însemnele, inspirația Își ascunde confidenta cu purpura viei Când buzele tale își etalează grația. Într-o apoteoza a poeților care scapă mileniul ce vine Nisipul se strecoară sub călcâiele mării Se gâdilă și cade în refluxul din sine Când ștergi cu rochia culorile mării. Mirarea încremenește pe fruntea nucului bătrân Spovedania mea nu se mai încrede în
APOTEOZA POETULUI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 744 din 13 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345183_a_346512]
-
Acasa > Strofe > Valori > APOTEOZĂ Autor: Elena Trifan Publicat în: Ediția nr. 1474 din 13 ianuarie 2015 Toate Articolele Autorului APOTEOZĂ E puterea minții roată De idei și de scântei. E triumful biruinței Într-o seară cu mulți zei. TĂMĂDUIRE E icoana nemuririi pe un
APOTEOZĂ de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1474 din 13 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374288_a_375617]
-
Într-o seară cu mulți zei. TĂMĂDUIRE E icoana nemuririi pe un cer blând și senin. Este taina preaslăvirii pentru omul suferind. Este-a cerului mireasă și a gândului puteri. Este steaua norocoasă peste omul efemer. Elena Trifan Referință Bibliografică: APOTEOZĂ / Elena Trifan : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1474, Anul V, 13 ianuarie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Elena Trifan : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare la articolele
APOTEOZĂ de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1474 din 13 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374288_a_375617]
-
învins pământul, mormântul și destinul.” Odei i se alătură o complementară abordare problematizantă, în meditația asupra destinului omenirii. Devenit, din rob, propriul său stăpân, într-o lume care se deschide tot mai larg inteligenței (Cel ce gândește singur), omul e apoteozat, nu însă fără un accent grav, dat de conștiința răspunderilor lui pentru soarta umanității și a planetei. Cântare omului datorează momentele sale de împlinire artistică energiei expresive argheziene, capacității imaginilor de a da viață ideii, dincolo de schema compozițional-programatică a ciclului
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
este primit nici în rai, nici în iad, și avansează metafora disputei de ordin moral, angajată între principiile „binelui” și „răului”, proiectate pe fundalul existenței omului de rând. Partea a treia, care urmărește revenirea lui Nae printre oameni, după reîncarnare, apoteozează eforturile de înțelegere între adversarii de orice fel și a constituit, după eliminarea aluziilor la mistic și la supranatural, substanța piesei Ioachim, prietenul poporului, nereprezentată, dar publicată postum („Manuscriptum”, 1973). Tot nereprezentată, Un lup mâncat de oaie (1947) este o
CIPRIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286273_a_287602]
-
gândac a trebuit să treacă. [ÎNVĂȚĂTURA] Dacă sub scena de scânduri am înțelege scena vieții publice și sub pehlivanul cu nasul lung pe cei ce dau tonul în ea, câte capete de rând n-am fi constatat că au fost apoteozate ca talente mari ori ca oameni de merit, câți pitici n-au fost numiți eroi glorioși, câți oameni în adevăr de merit, la rândul lor, n-au fost trași în noroi! Să nu se admită însă că lumea care aplaudă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
același timp (spontaneu) bucuria inimei, încearcă[încercarea] de-a o rezuma în cuvinte și abandonul mulțămitor în providința zeilor. Sufletul (lucrează) se luptă până să ajungă la acel sublim eflux prin care în vorbirea următoare natura cea nobilă a Ifigeniei apoteozează peripeția cea mai puternică în soarta ei. Și asta ar sta izolată daca jocul mut nu ne-ar fi preparat pe deplin pentru aceasta. Cu cât vorbirile singuratice înseamnă mai otărît totodată și un act în dezvoltarea patosului cu atât
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
I-II, 1979-1982), Întâmplări cu scriitori și alte năluciri (1985), Întâmplări vesele cu scriitori triști (2003). I s-a decernat Premiul Asociației Scriitorilor din București (1972, 1975, 1977). În poezie M. ilustrează cu mijloace proprii orientarea ardelenească, transfigurând universul rural, apoteozând trecutul, strămoșii, părinții, îndeosebi mama, sanctificând eroii neamului, creând un tărâm de lume mitică. Trecând printre crucile din „cimitirul bătrân”, poetul îi salută pe cei duși: „Bună dimineața, Grigorie! Bună dimineața, Filoftei! / - Bună dimineața, Ieronime”. El aude cum „plouă în
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
Prier, la Editura Cartea Românească, și Argonauții, la Editura Facla din Timișoara. Colaborează cu articole și poezii la „Viața românească”, „Poesis”, „Porto-Franco”, „Adevărul literar și artistic” ș.a. Versurile din culegerea Welcome December!-Bun venit, Decembrie! (1994) evocă evenimentele din 1989, apoteozând pe cei care s-au jertfit, dar arpegiind și multe din întrebările rămase fără răspuns. M. nu este un justițiar, și arma ei e metafora. Poemele sunt un recviem și, ca în Miorița, bocetul se răsfrânge într-o dramatică alegorie
MILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288139_a_289468]
-
de obicei, erau sumare și arbitrare. Dar era mai ales, in acea patimă nouă, cine știe ce tainică și sașie meșteșugire a inconștientului. La un moment, vorbindu-se de sănătate, Lenora inventă o expertiză de carne tare și sănătoasă asupra Elizei. Fu apoteoza. Doru trecu în casă cu Lina pentru a pregăti plecarea. Mini nu mai simțea acum la Prundeni toată simfonia aceea de expresionisme și impresionisme petrecută în sensibilitatea ei de rândul trecut, la izbucnirea dramei conjugale, care avea un așa de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
prezenți Coșbuc, Goga, Pușcariu, Zaharia Bârsan, Șt. O. Iosif, N. Iorga, Ilarie Chendi, Gh. Pop de Băsești, dar și Aristița Romanescu, Victor Eftimiu, Ion Bianu, Miron Cristea etc. Aici Caragiale vorbește cu lacrimi în ochi despre iubirea sa față de Transilvania, apoteozând pe Gh. Coșbuc. Poate acum i-a încolțit pentru prima dată regretul că a fost plecat la Berlin și n-a rămas aici, în inima românimii. Tot acum Caragiale merge la Goga, la Rășinari, și dorește ca vara viitoare să
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
care metafora și comparația dețin rolul principal. Toată această rețea multiplu ramificată converge spre ceea ce În Pădurile orchestre se numește „sărbătoarea poemului”. Căci poemul este o sărbătoare, un „festin” („festinuri se spărgeau prin scamă ca niște orhidee uriașe” - citim altundeva), „apoteoză” și „iluminare” tocmai În măsura În care propune un spectacol al plenitudinii ființei, Într-o lume degajată de povara „realității” („Dezbracă-te de realitatea ta, cum te-ai dezbrăca de haine...”), unde orice act pare gratuit („fără nici o conjugare a utilității”), iar ființa
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
venind pe șosea. De altfel, Gavrilcea se apropia singur de locul întîmplării, interesîndu-se, și fu arestat împreună cu alții, apoi eliberat, în fine rearestat cu puțin înaintea procesului. Gazeta adversă afirma că tot procesul era o comedie, cu intenția de a apoteoza, prin achitare, pe acuzat. Iată și o parte din interogatoriul martorului. Președintele: Ce cuvânt a pronunțat subprefectul când s-a simțit împușcat? Martorul (șovăind): Parcă a zis "canaliile" sau "haimanalele". Președintele: Păi în declarația scrisă ai spus "canalia" - la singular
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
liniștitor că, prin ceea ce ai făcut, ai lovit just. Din acest punct de vedere în România se trăiește bine. Dacă e adevărat că orice "ură de moarte" întîlnește la capătul ei triumful cuiva, atunci la noi poți să obții lesne apoteoza: în fiecare zi se va găsi cineva care să te urască de moarte pentru ceea ce faci și fiecare zi devine astfel un triumf la îndemînă. luni, 2 septembrie Îmi cade de-abia acum în mână interviul din România literară (12
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
el însuși, cu specia umană, în general: "Singurătate a urii. Impresia de zeu pus pe distrugere, călcând în picioare sferele, îmbăloșând azurul și constelațiile... zeu frenetic, slinos și bolnav; demiurgie ejectând prin spațiu raiuri și latrine; cosmogonie de delirium tremens, apoteoza convulsiva în care fierea încununează elementele... creaturile se avânta spre un arhetip de slutenie și suspina după un ideal de monstruozitate. Univers al rânjetului, jubilare a cârtitei, a hienei și a păduchelui... Orizonturi deschise doar pentru monștri și nemernici... Totul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
societatea românească în ansamblul ei și-a deschis întrucâtva porțile spre occident și când nu doar schimbul de mărfuri, ci și (mai ales) cel de idei începuse a stăpâni mințile întreprinzătorilor. Unui domn ca Mihail Sturdza, care, la 1842, era apoteozat de Adunarea Obștească a țării ca fiind "binefăcător și părinte al Moldovei", și unui înțelept ca Gheorghe Asachi, care, potrivit ultimelor exegeze, a fost "până spre 1840 cel mai activ factor în stimularea și dezvoltarea culturii românești moderne"1, s-
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
funebre, cari caută a se străluci și folosi ei înșii pe cadavrul de-abia coborât în groapă, haita netrebnică ce compune majoritatea radicalilor din Dealul Mitropoliei, cu Misail și Pseudo-Ureche în frunte, caută, în discursuri stupide sau șarlatanești, să se apoteozeze pe sine plângând Basarabia, pentru a cărei retrocedare însă la urma urmelor se proclamă competenți. În adevăr, orice român cu inima dreaptă și cu mintea sănătoasă trebuie să fie coprins de un adânc sentiment de durere văzând scârboasa comedie ce
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
-nțelege, in majorem Romaniae gloriam. De aceea începem seria prin următorul articol al "Presei", scris la 30 aprilie anul curent. București, 30 aprilie Citind cineva jurnalul "Romînul" și unicul lui satelit, "Telegraful", nu vede decât declamațiuni și iarăși declamațiuni patriotice, apoteozând independința țărei ca operă gratuită a acestui guvern, care a binemeritat de la patrie, și intonând pe coarde melodioase gloria pe care zic că, întocmai unor prestidigitatori, ar fi făcut-o să reușească mai radiantă decât în cele mai militare timpuri
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
statului absolut legată cu interesele și viitorul Romîniei". î [nalt] P[rea] S[finția ] S[a] e desigur un prea bun teolog și un prea învățat călugăr ca să nu vază că în fraza Ni Dieu, ni Maître a lui Blanqui, apoteozat de "Romînul", e cuprins viitorul religiei creștine în România; e prea bun arhipăstor al neamului ca să nu cunoască că în emanciparea evreilor pe categorii e o garanție mai mult pentru bunul trai al creștinilor; e politic prea prevăzător pentru a
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
cosmică, precum în ordinea artistică o continuă plăsmuitorii frumuseții. Estetica relevând vitalitatea sexuală a omului de geniu, nu face altceva decât să indice înrudirea firească dintre puterea creatoare a instinctului biologic și a instinctului artistic. Unul continuă existența; celălalt o apoteozează pe plan ideal. În sensul acesta, preamărirea iubirii în artă apare ca o fermecătoare și universală Cântare a Cântărilor. Dintre scriitorii noștri, singur George Coșbuc s-a ridicat până la înălțimea de a contempla în desăvârșită castitate morală iubirea dintre sexe
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
trotuarul parizian, care ne reprezintă cu o apreciabilă seducție muzicală pe femeia declasată „a tuturor și-a nimănui”, obiect al voluptății animalice. Din aceste două exemple, înțelegem mai limpede decât din contradictoriile și confuzele discuții filosofice că amorul se poate apoteoza în două moduri principale: ca virtute naturală și ca păcat. Cugetătorul de geniu, care a fost doctorul Nicolae Păulescu, a făcut ca nimeni altul distincția dintre amorul instinct al vieții și amorulpatimă pustiitoare. Instinctul sexual în funcția lui normală e
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
să domine totul ca incendiul într-o clădire. Dar precum admirând flacăra incendiului, ne îngrozim de puterea lui devastatoare, tot astfel admirând opera, să ne facă să ne îngrozim totodată de negativismul diabolic al păcatului. Operele imorale sunt acelea care apoteozează voluptatea ca scop în sine și în care autorul însuși își asumă orgoliul cinic al păcatului. Romanele lui Andre Gide și Marcel Proust, contrafacerile lor în literatura noastră, nudurile obscene din plastică și aproape toată arta iudaică fac parte din
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]