64 matches
-
avem a face cu o relație de coordonare sau cu un alt tip de relație. La o primă vedere, pare ușor de făcut legătura între cele trei tipuri de structuri juxtapuse de mai sus și relațiile de coordonare și cea apozitivă: dacă este implicat un singur referent (tipul C și parțial structurile de la tipul B), avem a face cu o relație apozitivă, dacă sunt implicați doi sau mai mulți referenți (tipul A și parțial structurile de la tipul B), relația dintre ei
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
de făcut legătura între cele trei tipuri de structuri juxtapuse de mai sus și relațiile de coordonare și cea apozitivă: dacă este implicat un singur referent (tipul C și parțial structurile de la tipul B), avem a face cu o relație apozitivă, dacă sunt implicați doi sau mai mulți referenți (tipul A și parțial structurile de la tipul B), relația dintre ei este una de coordonare. Suprapunerea nu este exactă, totuși. În enumerări, relația dintre termenii juxtapuși este clar una de coordonare. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
o fată a fost accidentată de ministrul Transporturilor, potrivit presei. (cf. supra, (151), și GALR, II: 623). Utilizarea conjuncției coordonatoare sau nu este un argument în favoarea interpretării relației drept coordonatoare, deoarece conjuncția sau este utilizată și pentru a marca relația apozitivă: (168) Prietena mea, sau "colacul meu de salvare", se numește Ana. (exemplu din GALR, II: 623). În plus, sau are și alte valori decât aceea de a marca relația semantică disjunctivă, valori pragmatice. Una dintre aceste valori pragmatice este aceea
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
apoziției, de a relua și a completa un constituent, "de a preciza o altă caracteristică a referentului introdus în comunicare prin primul termen" (GALR, II: 620), putem considera că relația dintre sintagma reparatoare și primul termen juxtapus nu este una apozitivă. Sintagma corectoare înlocuiește o sintagmă, nu o completează. Această relație nu este nici una de coordonare, de orice tip ar fi aceasta, copulativă (vezi imposibilitatea inserării conjuncției și) sau disjunctivă exclusivă, de tip special. În coordonările disjunctive exclusive, cei doi termeni
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
corectările de extinderi. Extinderile pot fi încadrate și la coordonări, și la apoziții. Acordul predicatului ar putea fi un test pentru a determina numărul referenților implicați și tipul de relație dintre termenii juxtapuși. Acordul la singular favorizează interpretarea ca relație apozitivă, acordul la plural favorizează interpretarea ca relație de coordonare: (169) a. Pedepsirea politicianului corupt, excluderea sa din partid nu poate fi făcută fără să așteptăm decizia Parchetului. b. Pedepsirea politicianului corupt, excluderea sa din partid nu pot fi făcute fără
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
o unitate semantică, un bloc semantic (GALR, II: 365). Dar și apoziția și baza sa formează o unitate semantică, referențială. Nici semantica nu poate furniza întotdeauna argumente pentru încadrarea la coordonare sau la apoziție. În unele structuri termenii unei relații apozitive pot fi legați și prin coordonare, acordul făcându-se tot la singular (pentru că termenii coordonați formează un bloc semantic)133: (172) a. Violența, agresivitatea, l-a caracterizat dintotdeauna. b. Violența și agresivitatea l-a caracterizat dintotdeauna. Coordonarea unor termeni parțial
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
mai sus este corect și cu acordul la singular, iar substantivul avântul ar putea fi interpretat ca apoziție: (173) Însuflețirea, avântul îi reveni. Dacă acordul se face la plural, nu mai putem considera că avem a face cu o relație apozitivă. Prin urmare, extinderile care impun acordul predicatului la singular permit două interpretări: ca sintagme coordonate sau cu apoziție. Tipul C poate fi încadrat la fenomene specifice producerii mesajului oral spontan, apariția sa fiind favorizată de neanticiparea mentală a mesajului. Tipurile
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
unui nominal plural, subînțeles din enunțul anterior. Dacă adoptăm analiza că acordul verbului-predicat se face cu nominalul cuantificator, atunci aceste enunțuri sunt relevante pentru acordul hibrid. 20 Posibilitatea ca demonstrativul postpus să fie considerat un pronume care stabilește o relație apozitivă cu substantivul anterior este menționată în GALR (I, p. 243). 21 La căutarea cu Google, apar 44900 de rezultate pentru celorlaltor (august 2010). 22 În studiul din 2008, Ana-Maria Barbu se ocupă în mod special de problema dublei marcări a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
1982, 219-225. [117] GALAN, TATIANA, Organizarea și funcționalitatea cabinetului de limba și literatura română în învățământul gimnazial, PLLR, 1982, 151 -158. [118] GERDANOVITS, ANA; POPOVICI, DIANA; SERENCIUC, CORINA, O particularitate a argumentării în discursul tehnico-științific: pronumele relativ ceea ce, conector al apozitivei, LM, 1982, 232 - 23. [119] GHEORGHIU, VLADIMIR; MANOLESCU, NICOLAE; NICOLAE, NICOLAE I.; OTOBÎCU, CONSTANTIN, Limba și literatura română. Manual pentru clasa a a IX-a. Coordonator: Constantin Odobîcu. București, EDP, 1982, 358 [-359] p. [120] GHERGHINA, DUMITRU, Compozițiile în școală
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
cuvintele și construcțiile incidente. În noua editie a Gramaticii limbii române, elborată sub egida Academiei ( Editura Academiei Române, București, 2005), în vol.II, intitulat Enunțul, se identifică trei categorii de relații sintactice: de dependență, de nondependență sau coordonare, de echivalență sau apozitivă. În relația de dependență (numită în continuare și de subordonare) se distinge între relația de dependență bilaterală sau de interdependență și relația de dependență unilaterală.( cf.p.17).Partea a doua a acestei noi ediții a Gramaticii este consacrată dimensiunii pragmatice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și vândut-o./ A și vândut-o dar a cumpărat-o ieri. În relația de coordonare concluzivă, termenii își pot schimba reciproc poziția, dacă reprezintă, prin conținutul lor semantic, două perspective diferite asupra aceleiași realități, apropiindu-se de o relație apozitivă: Maria a plecat pe 27 iulie, deci exact după o lună./ Maria a plecat exact după o lună, deci, pe 27 iulie. Când conținutul semantic al termenului secund intră într-un raport de succesivitate (ca urmare, consecință etc.) cu conținutul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau acordat în caz cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei valoare de precizare.” (p.135). În același mod, la nivelul frazei, apoziția este înscrisă între atributive: „În cadrul propoziției atributive se distinge propoziția apozitivă, care corespunde unei apoziții, având ca și aceasta o situație aparte față de atributiva propriu-zisă.” (vol.II, p.274), cu deosebirea că apoziției propoziționale i se dă și o definiție din perspectivă semantică: „Propoziția atributivă care exprimă aceeași idee cu cuvântul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atributiva propriu-zisă.” (vol.II, p.274), cu deosebirea că apoziției propoziționale i se dă și o definiție din perspectivă semantică: „Propoziția atributivă care exprimă aceeași idee cu cuvântul, grupul de cuvinte sau propoziția la care se referă se numește propoziție apozitivă.” (Idem, p. 281) În același timp, însă, se reține, și la sintaxa propoziției, și la sintaxa frazei, caracterul specific al apoziției, în raport cu atributul (atributiva), din perspectiva regentului, care nu este numai un substantiv (sau substitut): „Pot fi determinate printr-o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
apozițional pe lângă un verb, un adverb sau o propoziție (...) sunt categorii intermediare între complement și atribut sau propoziții aparte, neclarificate încă suficient.” (Idem , p. 131). Spre deosebire de edițiile precedente, noua ediție a Gramaticii Academiei, recunoaște existența unei relații "de echivalență sau apozitivă" (vol.II, p.16), cu o identitate distinctă și îi dă o amplă interpretare în capitolul Apoziția. (Idem, pp.619 - 634). Excluzând sintagme precum fluviul Dunărea, uncheșul Haralambie, strada Chopin, Mișu locotenentul etc. (II, pp. 128-130), situate fără îndreptățire alături de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se constituie o apoziție cumulativă: „Dar atunci care era secretul ăstuilalt, inițiatorul, al lui Mengherel? (M.Preda, Viața, 150) Apoziția - funcție sintactictc "Apozi]ia - func]ie sintactic\" Funcția sintactică generată de relația de apoziție relativă, apoziția, se realizează propozițional: propoziția apozitivă în interiorul tuturor variantelor semantice ale relațiilor de apoziție, care își estompează deosebirile dintre ele: „M-am priceput ori să tac, ori să vorbesc singur, ceea ce nu poate fi decât tot o formă de tăcere. (O. Paler) Manifestarea relației de apoziție
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ceea ce, cu sens neutru și caracter anaforic: „M-am sculat și m-am apropiat de mare. Era acum rece ca gheața, ceea ce mi s-a părut cu totul de neînțeles.” (O. Paler) • pauza; însoțește elementul de relație ceea ce; • topica; propoziția apozitivă este totdeauna termenul secund în desfășurarea relației de apoziție. Prin această complementaritate, apoziția se distinge de alte funcții realizate propozițional, introduse în frază prin pronumele relativ compus ceea ce: • apozitivă: S-au întâmplat în dimineața aceea lucruri incredibile, cu mult sub
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
neînțeles.” (O. Paler) • pauza; însoțește elementul de relație ceea ce; • topica; propoziția apozitivă este totdeauna termenul secund în desfășurarea relației de apoziție. Prin această complementaritate, apoziția se distinge de alte funcții realizate propozițional, introduse în frază prin pronumele relativ compus ceea ce: • apozitivă: S-au întâmplat în dimineața aceea lucruri incredibile, cu mult sub limita umanului, ceea ce nu va putea uita niciodată. • subiect propozițional: Ceea ce s-a întâmplat în dimineața aceea de vineri, cu mult sub limita umanului, nu poate fi uitat. • completivă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
articol hotărât și dezvoltarea funcției de atribut sunt două modalități simultane și interferente de individualizare a sferei semantice a substantivului regent. 43. Categoria atributului în nominativ este individualizată în mod argumentat de M. Mitran în articolul Despre apoziție și raportul apozitiv, LR, 1963, nr. 1. G.A. și alte lucrări de gramatică interpretează atributul în nominativ, expresie a denumirii, profesiunii, poziției sociale etc., ca atribut substantival apozițional. Noua ediție a Gramaticii Academiei interpretează, însă, aceste structuri (profesorul Popescu, orașul București) ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lit.), Iași, 1948, p. 112 bis.; Curs de sintaxa limbii române moderne, Editura Junimea, Iași, 2004, p. 146. 53. Ibidem 54. M. Avram, Despre corespondența dintre propozițiile subordonate și părțile de propoziție, SG, I, pp. 141-164. 55. Finuța Dan, Propoziția apozitivă, LR X, 1961, nr. 4, pp. 312-316; M. Mitran, Despre apoziția și raportul apozitiv, L.R., XII, 1963, nr. 4, pp. 36-45; Ecat. Teodorescu, Curs de sintaxa limbii române (lit.), 1973, p. 73 ș.u. RELAȚIA DE APOZIȚIE 56. Cf. și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Iași, 2004, p. 146. 53. Ibidem 54. M. Avram, Despre corespondența dintre propozițiile subordonate și părțile de propoziție, SG, I, pp. 141-164. 55. Finuța Dan, Propoziția apozitivă, LR X, 1961, nr. 4, pp. 312-316; M. Mitran, Despre apoziția și raportul apozitiv, L.R., XII, 1963, nr. 4, pp. 36-45; Ecat. Teodorescu, Curs de sintaxa limbii române (lit.), 1973, p. 73 ș.u. RELAȚIA DE APOZIȚIE 56. Cf. și L. Tesnière, Élémentes de syntaxe structurale, Paris, 1966. 57. Această interpretare în L. Bloomfield
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ș.u. (ca o variantă a relației de nondependență). 58. L. Bloomfield distinge în mod explicit echivalența semantică (prin care este caracterizată cel mai adesea relația de apoziție în lingvistica românească) de echivalența gramaticală, aceasta fiind adevărata natură a relației apozitive: „Se utilizează termenul de apoziție când două forme asociate prin parataxă sunt gramatical dar nu și semantic echivalente.” (p. 176). În același sens, I. Iordan și Vl. Robu vorbesc de echivalență structurală (lucr. cit., p. 632) 59. Cf. Ecat. Teodorescu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două forme asociate prin parataxă sunt gramatical dar nu și semantic echivalente.” (p. 176). În același sens, I. Iordan și Vl. Robu vorbesc de echivalență structurală (lucr. cit., p. 632) 59. Cf. Ecat. Teodorescu, Curs..., p. 94. 60. Considerând apoziția (apozitiva) termenul al doilea al unei variante a raportului de coordonare, V. Hodiș interpretează (st. citat) sintagma apozitivă ca „funcție sintactică (...) multiplă exprimată prin doi sau mai mulți termeni în raport apozitiv” (CL, 1966, nr. 1, p. 55). Cu această înțelegere
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I. Iordan și Vl. Robu vorbesc de echivalență structurală (lucr. cit., p. 632) 59. Cf. Ecat. Teodorescu, Curs..., p. 94. 60. Considerând apoziția (apozitiva) termenul al doilea al unei variante a raportului de coordonare, V. Hodiș interpretează (st. citat) sintagma apozitivă ca „funcție sintactică (...) multiplă exprimată prin doi sau mai mulți termeni în raport apozitiv” (CL, 1966, nr. 1, p. 55). Cu această înțelegere, autorul realizează un inventar bogat de „apoziții ale părților de propoziție”, „apoziții ale propozițiilor” (CL, 1966, nr.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Cf. Ecat. Teodorescu, Curs..., p. 94. 60. Considerând apoziția (apozitiva) termenul al doilea al unei variante a raportului de coordonare, V. Hodiș interpretează (st. citat) sintagma apozitivă ca „funcție sintactică (...) multiplă exprimată prin doi sau mai mulți termeni în raport apozitiv” (CL, 1966, nr. 1, p. 55). Cu această înțelegere, autorul realizează un inventar bogat de „apoziții ale părților de propoziție”, „apoziții ale propozițiilor” (CL, 1966, nr. 1), „apozitive ale părților de propoziție”, „apozitive ale propozițiilor” (CL, 1967, nr. 2). Ecat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcție sintactică (...) multiplă exprimată prin doi sau mai mulți termeni în raport apozitiv” (CL, 1966, nr. 1, p. 55). Cu această înțelegere, autorul realizează un inventar bogat de „apoziții ale părților de propoziție”, „apoziții ale propozițiilor” (CL, 1966, nr. 1), „apozitive ale părților de propoziție”, „apozitive ale propozițiilor” (CL, 1967, nr. 2). Ecat. Teodorescu, oprindu-se (Propoziția subiectivă, p. 102, ș.u.) la enunțuri de tipul „Cine se scoală mai de dimineață, acela e mai mare în sat la noi.” (I.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]