1,443 matches
-
nimic"), numele îi apare, în sfârșit, pe primul volum, la doi ani de la trecerea în neființă. N-am avut ocazia s-o întâlnesc, de aceea, fără ecoul direct al personalității ei, mut miza lecturii în zona profesionalului, vag ajustata cu aproximările unui profil intuibil din poză de pe prima coperta (privirea alunecă oblic, bărbia este ușor ridicată, capul întors într-o parte - poziție în care lesne s-ar fi putut uită de sus, dar nu o face - zâmbetul ștrengăresc și complice), din
Pilda cu un talent by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12486_a_13811]
-
se afla la vedere, ci și tot felul de elemente presupuse. Pentru a nu mă contamina de scenarită, o boală a timpului nostru, m-am ținut departe de soiul acesta de exerciții, bazate în prea mare măsură pe deducții și aproximări. Nu voi putea evalua corect ce se întâmplă în jurul meu, îmi spuneam, decât numai dacă mă iau după date controlabile. Refuzam să iau în considerare fapte care mi se ascundeau vederii, chiar dacă le presupuneam existența. Aceasta se întâmpla însă mai
Cine pe cine acuză? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/11489_a_12814]
-
echivalent funcțional, de pildă cu traducerea adjectivului mic), ca să ne dăm seama de diferențele practicilor sociale și culturale. Sînt limbi în care atenuarea expresiei - încercarea de a o face mai puțin agresivă, mai indirectă, mai nuanțată - recurge la particule ale aproximării, ale vagului și atenuării, de tipul cam, un pic; procedeul e bine reprezentat și în română, care manifestă însă o preferință clară și stabilă pentru diminutiv ("Așteptați un minuțel " - în limbajul administrativ și comercial, al secretarei sau al persoanei de
"Facturica" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11459_a_12784]
-
de lingvistică își poate imagina că se pot da reguli simple și unitare pentru compuse. În ce mă privește, chiar dacă nu sînt tocmai încîntată de scrierea legată nicio, deplîng faptul că autoarele n-au decis să reunească componentele adverbului de aproximare întrucîtva (ca în ,o carte întrucîtva plicticoasă"), pentru care DOOM-2 indică (la fel ca ediția precedentă) scrierea întru câtva. În fine, trebuie amintit că DOOM-2 renunță la a mai recomanda despărțirea în silabe ,morfologică", de fapt etimologică (de tipul sin-o-nim
Noutăți normative by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11586_a_12911]
-
experiment, ci de tehnică, de meșteșug. Deși vede și simte enorm, monstruos, Caragiale, ființă muzicală, operează o de-realizare - materia e sunet sau imagine interioară, o virtualitate - care nu dă senzația declinului, ci pe a armoniei. O armonie în indicibil. Aproximarea neantului și pierderea în infinit prilejuiesc nu angoase, ci excese euforice. Cinicul Caragiale nu e un nihilist; fascinat de spectacolul lumii, el îl și creează. Tocmai de aceea funcționarul de la ghișeu e un Dumnezeu, dar și un demon: el nu
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
diverse construcții și îmbinări sintactice și frazeologice: din vrute și nevrute și știute și neștiute pare să se fi născut o asociere ceva mai neclară: �Stimați domni cu ușurința meseriei de a spune știute și nevrute� (CD 30.09.2003). Există și aproximări semantice care nu se datorează confuziei cu alți termeni, ci doar folosirii metaforice și chiar improprii a unor cuvinte: preluînd sensul contextului, acestea par a-și pierde pentru unii vorbitori sensul specific. Un stil oratoric excesiv de colorat preia termenul, folosindu
"Aprofunzimi" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12894_a_14219]
-
fond dramatismul curgerii (temporalitatea), printr-un interval de temporizare. Astfel, în acord cu onirismul conștiinței, OS se închipuie pur artistic. Prin aceasta se produce glasul sau tonul poetic al OS, într-o variație intonațională care iese din confuzia alunecării și aproximării valorilor, păstrând doar profilul între aceastea, ca expresie intervalică. Putem spune că intervalitatea este o fereastră încrustată în continuitatea timpului, prin care putem privi la ceea ce era ocultat, dincolo de el, accesând astfel imaginea unui conținut de nuanțe sonore. Se configurează
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
să reitereze la nesfârșit și motivele acesteia - criticii l-au ambalat în adjective generale, cu ușoare, politicoase rezerve de colegi, și gata. Formula de a scrie a lui Gheorghe Izbășescu nu s-a înnoit nici ea prea mult. Dacă unele aproximări critice nu ies dintr-un discurs imanentist și textual, nici eu n-o voi face. Îmi permit însă o judecată de valoare: Gheorghe Izbășescu a scris o poezie inteligentă. Nu simpatică, pentru că e prea gravă și încărcată de nostalgii serioase
LECTURI LA ZI by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/13893_a_15218]
-
al lui și abia apoi al lumii create, atunci va trebui să invocăm tocmai această opțiune a sa pentru ezitare, pentru periferia ca loc al ezitării, pentru acele nișe prin care nici o realitate nu se instituționalizează pentru a depăși stadiul aproximării. Chiar și aici, Nina rămîne un vis. A pătrunde prin astfel de crăpături înseamnă a explora în ipotetic. Or, ipoteticul, creat cu finețe prin procedee de sofisticată inginerie textuală, uneori prea la vedere, este chiar teritoriul scrisului caragialean unde totul
I.L. Caragiale, un hedonist în labirint by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Imaginative/11121_a_12446]
-
Zestrea intuitivă e în adâncul ei un produs al vieții și din acest punct de vedere se dovedește a nu fi vreodată oarbă, lipsită de sprijinul vizibilității; o vizibilitate care își pune amprenta pe procedeele memoriei, substituindu-se exactității în favoarea aproximării, a certitudinii relative, dar fără a neglija esențialul. Este o caracteristică a intuiției aceea de a pătrunde esențialul dispensându-se de elementele arsenalului auxiliar care de obicei încarcă procesul cunoașterii. De aici și capacitatea ei de a se menține în
George Radu Bogdan versus Pavel Șușară by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/11728_a_13053]
-
ce rimează cu cea a unui Gianni Vattimo care consideră că trăim sub zodia unei "epistemologii debile" care certifică faptul că literatura bună evită decisivul, categoricul, formulele nec plus ultra. Așa-numitul postmodernism e chiar regiunea în care precumpănește incertitudinea, aproximarea, căutarea. La originea criticii astfel înțelese s-ar afla Montaigne cu Eseurile sale. în epoca noastră ea ar fi fundamentată de "polifonia" lui M. Bahtin, de faza tîrzie a lui R. Barthes (,de care mă simt aproape, mărturisește Lucian Raicu
Interogații critice by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10535_a_11860]
-
pe mutația în domeniul cunoașterii suportată de către societățile postindustriale<footnote Jean-François Lyotard, The Postmodern Condition: A Report on Knowledge (Theory and history of literature) (vol. 10), University of Minnesota Press, Minneapolis, 1984. footnote>. Această idee poate servi în calitate de o primă aproximare. Este de remarcat aici termenul „post-avangarde” care poate fi interpretat atât că situare temporală după și în afara celui de-al treilea avangardism, cât și ca alteritate față de criteriile avangardiste în evaluarea calitativa a produsului artistic-muzical potmodern. Văzut că post-avangardism într-
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
moment, însă, ar apărea nevoia de a trasa cu o mai mare precizie anumite delimitări cronologice ale acestei postmodernități, si, respectiv, ale acestui postmodernism. Și atunci desemnam drept o perioadă incipientă a postmodernității, chiar dacă și cu un anumit grad de aproximare, segmentul temporal cuprins între limitele "punctului turnant" al anului 1968 și anul 1979, moment în care Lyotard își definitivează raportul său. Semnificația primului reper, anul 1968, se referă la aspectul pur muzical al schimbării de paradigmă conceptuală. Este vorba aici
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
cu perioada să istorică-temporală. Așa cum am arătat mai sus, o ipotetica "linie de sosire" pentru întregul modernism o situam la limita anului 1968, în care Luciano Berio începe scrierea lucrării Sinfonia<footnote În amândouă cazurile este vorba, cu o minimă aproximare, despre anul 1968. footnote>. Diferența între stările de lucruri înainte și după aceste determinante mutative devine cu atât mai vizibilă, dat fiind și cumulul evenimentelor social-politice care au co-determinat producerea unei transformări radicale în primul rând în imaginarul colectiv. Imaginea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a minimalismului, un minimalism postmodern(izat), sau ca definire generală a situației după sfârșitul minimalismului<footnote Că explicitare a acestei idei sunt relevante două citate din textul lui Robert Fink: (1) "Proiectul modernist al acestui secol a fost definitivat, cu aproximare, în anii șaizeci în fenomenul minimalismului că apogeu al modernismului (s.n. - O.G.), ca o reușită în deconstrucția muzicii până la semnificanții ei de bază: pulsația, acordul, sonoritatea. Muzică anilor șaptezeci a marcat începutul perioadei postmoderne." ((1) "The modernist project of
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
iar aceste epoci ajung să depindă, deci, de schimbări stilistice semnificative sau radicale (care au loc - O.G.) la intervale de aproximativ 150 de ani [...]”, (în: New Grove Dictionary of Music and Musicians, 2006). Periodizarea propusă reflectă, cu o minimă aproximare, succesiunea etapelor stilistice începând cel puțin din Renaștere. Astfel, pornind de la anul 1450, data aproximativă a începutului Renașterii (că schimbare în planul mai multor paradigme - de la teo- la antropocentrism, de la geo- la heliocentrism, articularea valorilor umanismului și raționalismului, relevarea tot
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a determinat, odată ce am avansat cît de cît în miezul cărții, să nu o mai las din mînă. Nici nu sînt sigură că aș putea numi acest factor de persuasiune care mi-a stimulat lectură, dar aș putea încerca o aproximare. Cel mai probabil este să fie vorba de o fascinație morbida a ororii, pe care Bashevis Sînger o notează pe un ton calm, aproape tern, cu acea constantă susținută a cronicarului resemnat din neputința. Personajele sînt plasate într-un timp
Fascinatia ororii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17939_a_19264]
-
Royal Opera House "Covent Garden" etc., etc..., înnobilează o muzică agreabila cu ceva sofisticare și o afectivitate mai subtilă, când o îmbracă în catifeaua somptuoasa a timbrului ei, rezultatul este considerabil. Cât despre originalitatea genului, aceasta este o altă discuție... (aproximare între "tipic" și "inedit"!). Dar selecțiunile din numărul final ne amintesc de "West Side Story" de Leonard Bernstein și de un compozitor că Rodgers, autori ai unor spectacole briliante, cu viață lungă. Orchestră Națională Radio, dirijata de Marco Armiliato, acompaniază
Trei soprane, trei cronicari () [Corola-journal/Journalistic/18012_a_19337]
-
Sau: "Lacul Bracciano și tainicul, umbrian Trasimene,/ întunecatul Bolsena le presimt, cam unde ți-e mijlocul sacru" (bidem). Asimilarea datelor "străine" e deplină, cuprinsă în metabolismul unui suflet care-și obține cu ajutorul lor mulaje delicat-solemne. Năzuința poetului e cea a aproximării unei unități cît mai bogate a componentelor propriei ființe, comunicînd cu universul. Artificiile cărturărești devin parafe ale autentificării. Adrian Popescu e un pătimaș călător. Aidoma unui A.O. Barnabooth mai frust (pornit din Nordul românesc, bucovinean-transilvan, se simte "hirsut, păduros
Crestinism si păgînism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18066_a_19391]
-
un echivalent fie și aproximativ al lui I.L. Caragiale în literaturile europene și nici un echivalent al lui Eça de Queirós. Metaforic, putem spune despre Machado de Assis că ar fi „un Eça de Queirós brazilian”, după cum, în același regim al aproximărilor, romancierul portughez a fost numit „Flaubert al Portugaliei”. De fapt, romanele lui Eça nu au corespondent nici în Portugalia, nici în lume, iar operei lui Caragiale nu-i putem găsi pereche. Îi mai apropie oare pe cei doi și altceva
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
feminin al unui camion în care invitat să urce, tânărul ajuns în fața oglinzii de acasă, constată autoironic că „tanti mințise”... Pe de altă parte, cum se observă și în postfață, trivialitatea așa de stridentă la alți congeneri e ocolită prin aproximări imagistice și aluzii ce-i reduc violența fără să afecteze o anumită expresivitate ironic-burlescă. Sub titlul Sexul ei, stau următoarele două versuri: „alună culcată în iarbă / ca într-o strană”; sub altul, Poezie, citim un ecou de cântec de lume
Debutul unui poet: Virgil Botnaru by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/2383_a_3708]
-
ortografiei românești se amestecă în permanență cu elemente din alte sisteme grafice, cu convenții din alte limbi: "băjetzii"; "după *a cobo", "oritsche", "oritschine", "tzschedează" etc. Umlautul folosit pentru notarea diftongilor e unul adaptat, a cărui valoare fonetica se recunoaște prin aproximare: "pălea", "nu stu", "po ureke". Frecvent - ca în unele transcrieri fonetice internaționale - litera k apare în loc de c: "okii", "kestii", "kiar". Chiar grafiile cele mai stranii nu deformează de fapt pronunția: "Asja cevfa", "zvgneste", "yinstalatii", "yieu". Jocul rebusist, păstrat în limite
Scriere experimentală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/18180_a_19505]
-
decât o producție destinată tiparului. Și, chiar așa, se mai putea salva ceva dacă ar fi vorba numai de faptul că autorul însuși uită, după vreo sută de pagini, numele unuia dintre personaje, rebotezându-l din Vasile (Corcolan) în Nelu, iar aproximările temporale sunt un mister rămas pe veci nerezolvat. Însă din această încrengătură pretențioasă și lipsită de o minimă coerență care este Sauna trebuie mai mult decât bună-credință ca să poți salva ceva. Teoretic, lucrurile ar sta cam așa: în celula unor
Misterele literaturii de trei parale by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16782_a_18107]
-
de grup (indiferent ce fel de grup, dar mai cu seamă grupul etnic) și îmbrățișarea, în schimb, a universului întreg și a tuturor semenilor. The world is my oyster, spune o vorbă în limba engleză. Lumea e casa mea, în aproximare romanească. Cosmopolitul este insul care se simte în largul lui oriunde, pentru care nu există un acasă după care să tînjească, sau căruia să-i dedice întreaga lui afecțiune și loialitate. Pentru că nu vine de nicăieri și nu e subjugat
Cosmopolitanismul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16883_a_18208]
-
imprecizia ar merita să devină obiectul unei cercetări minuțioase. Mai multe fenomene apar ca înrudite din punct de vedere semantic și pragmatic, chiar dacă sînt realizate prin forme lingvistice din categorii diferite: formulele modalizatoare de incertitudine, elementele de atenuare și de aproximare, categoria indefinitelor etc. într-o manieră nesistematică, amestecînd categorii care ar trebui desigur disociate cu grijă, am încerca totuși să ilustrăm potențialul vag al diferitelor clase gramaticale: substantivele cu sens generic (lucru, chestie), articolul nehotărît (un, niște), unele forme adjectivale
"Deunăzi" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16985_a_18310]